Pensionarii mei pe caz de boală

Publicat în Dilema Veche nr. 316 din 4 - 10 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Domnul S. este instalator. Din ăla vechi, care ştie meserie, nu din ăştia care au apărut acum, ciocănari care ştiu doar să schimbe o garnitură. Domnul S. lucrează în branşă de 40 de ani. A lucrat şi la întreprinderea de stat. Întreprinderea de instalaţii a fost falimentată după Revoluţie şi apoi privatizată. Domnul S. a considerat asta o mare şi ticăloasă nedreptate, deşi niciodată nu a trăit numai din salariu, deşi era mai mult pe la „ciubucuri“ în timpul de muncă, adică la lucrări pe cont propriu. Domnul S. este din şcoala veche de instalatori care se opun din motive principiale ideii de a rupe chitanţă şi a plăti impozite pe ce cîştigă din „lucrări“: cum adică să plătesc impozit, doar sînt banii mei, nu? Poate vorbi o oră încontinuu despre cît de corupţi sînt politicienii şi cum ne era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Asta deşi domnul S. este unul dintre puţinele exemple de succes în capitalism din blocul de muncitori în care am crescut, cu oameni care, în general, s-au situat de partea pierzătoare a tranziţiei. Cei mai mulţi posedă ca unic lucru de valoare chiar apartamentul în care locuiesc, cumpărat pe nimic de la stat imediat după revoluţie. Mulţi regretă acum că nu le-au vîndut cît erau scumpe şi nu s-au mutat la ţară, de unde au venit. Nu şi domnul S. El a cumpărat încă un apartament în acelaşi bloc şi un magazin mic, de cartier, în vecini. Cu lucrările de instalaţii şi cu magazinul, domnul S. este un om înstărit. Munceşte ca un american, toată ziua, trebăluieşte la ţevi, aduce marfă la magazin, meştereşte la maşină. Nu s-ar zice de nici un fel că domnul S. este de vreo zece ani invalid şi primeşte pensie pe caz de boală de la stat. A descoperit şmecheria cîndva prin anii ’90: mergi o dată pe an la o comisie medicală, dai şpagă, primeşti pensie. Vorba vine că „mergi“, de fapt nu-i vezi pe doctori la faţă niciodată, dai şpaga la asistentă. E ca o investiţie, capitalism curat: bagi nişte bani, cîştigi mai mulţi. Fiind o investiţie inteligentă, domnul S. a făcut aceeaşi schemă şi pentru nevastă.

Doamna E. a muncit mult, pînă nu a mai putut. La propriu. Anii de tras la războiul de covoare au lăsat-o invalidă, merge greu. Un şoc emoţional ulterior a lăsat-o fără vedere la un ochi. Din cauza asta a căzut şi are un genunchi în „şuruburi“. Nu are stare, dar se plînge de dureri la fiecare mişcare. O mai alină o dată pe an, cînd dă şpagă la Casa de Pensii şi obţine un bilet cu preţ redus la tratament balnear. Doamna E. are o relaţie mai complicată cu pensia de invaliditate. După toate calculele hîrtiei, o merită. Asta nu înseamnă cu nu trebuie să dea şpaga. După economiştii care susţin teoria comportamentului raţional, şpaga se dă doar pentru a obţine nişte beneficii de la stat pe care nu le-ai obţine altfel. Aceşti economişti habar nu au de sistemul pensiilor de invaliditate din România. De fapt, şpaga se dă oricum, indiferent dacă eşti bolnav sau nu (şi cum cei bolnavi nu mai pot obţine alte venituri, în practică şpaga funcţionează ca o taxă regresivă: cu cît eşti mai bolnav şi mai sărac, cu atît dai şpagă un procent mai mare din venitul tău).

Dar de ce să dai şpagă, dacă oricum eşti bolnav? O comisie medicală care nu a primit şpaga înainte îţi poate face mizerii. Doar pentru că poate, pentru că, dacă ar da pensie doar celor care chiar sînt bolnavi, atunci ar scădea piaţa şpăgii. Doctorii au un comportament perfect raţional, deşi perfect ticălos: de ce să dai unui suferind pensia gratis cînd îi poţi cere şpagă pentru asta? Şi eşti sigur că o primeşti. Doamna E. ne explică simplu: dacă nu dă şpaga, medicii îi cer internare obligatorie în spital. Adică să stea două săptămîni internată, să i se reconfirme bolile incurabile deja constatate. Apoi, se pot trezi că au obiecţii de principiu: poate cu bolile ei doamna E. ar putea totuşi să muncească cu juma’ de normă. Deci o pensie mai mică şi obligativitate de a-şi căuta de lucru. Doar nu vrei să trăieşti pe banii statului fără să faci nimic, nu? Nu ar fi corect aşa ceva faţă de contribuabil. Corect? Deci, dai şpagă sau pofteşte de dă anunţ în ziar: femeie de 50 de ani, cu 10 clase, nevăzătoare cu un ochi şi cu boli care îi fac mişcările dificile, caut serviciu cu jumătate de normă. Exclus provincia. Este revoltător? Aşa s-ar zice. Dar doamna E. a învăţat de mult că nu e bine să te revolţi. Şi, de fapt, nici nu este revoltată. Cum merge an de an „la comisie“, o ştie pe asistentă, asistenta o ştie pe ea (doamna drăguţă care vine şontîc-şontîc, aduce cafea Jacobs şi un plic cu 50 de lei). Una peste alta, din cele 12 pensii pe care le primeşte de la stat, doamna E. întoarce una la doctori şi asistente sub formă de şpagă. Şi consideră asta normal, doar nu vrea să se pună rău cu ei.

„Comisia“ este un cuvînt care bîntuie existenţa fiecărui pensionar pe caz de boală. Medicii de acolo nu au niciodată chip, sînt pur şi simplu „Comisia“ – o prezenţă anuală impersonală, impenetrabilă şi implacabilă în viaţa lor. Din punctul de vedere al acestor medici, domnul S. şi doamna E. sînt perfect egali. Nici unul nu ajunge de fapt în faţa lor. Medicii văd nişte boli pe hîrtie, primesc şpaga de la asistentă şi pun parafa: încă un an de pensie.

Domnul F. e un caz şi mai paradoxal. Domnul F. trăieşte într-un orăşel de provincie. A lucrat pînă acum vreo zece ani la singura fabrică din oraş. S-a închis. Domnul F. munceşte de atunci la coasă, în livadă, vinde mere la piaţă. A fost o vreme şomer, a primit ajutor de şomaj. După ce s-a terminat perioada de şomaj, tot nu îşi găsise de lucru. La drept vorbind, nici nu căutase. Ce să cauţi de muncă într-un orăşel unde singurele job-uri sînt la stat – poliţist, poştaş, telefonistă? Iar în sectorul privat

înseamnă vînzător la butic, unde ar trebui să concureze cu fetele vecinilor, care barem au terminat liceul. Normal că şi-a scos actele de boală, cum au făcut cam toţi vecinii şi foştii colegi. În mod curios, toţi suferă cam de aceleaşi boli. Aceste boli trebuie alese cu grijă. Ideea este să ai o boală suficient de rea cît să nu poţi munci, dar suficient de bună încît să nu se vadă din afară. Oricum, asta e treaba medicului, doar munceşte pentru şpaga aia, nu? Dacă cineva ar avea dubii că domnul F. chiar are bolile de pe hîrtie, ar trebui să-l interneze şi să-l supună la teste medicale complicate. Să poftească să facă asta la jumătate de oraş. Domnului F. îi cam este ruşine că e bolnav de o boală pe care nu o are, aşa că a devenit şi puţin ipohondru. Partea urîtă vine abia acum: cum nu are stare, domnul F. chiar munceşte. Prin nişte cunoştinţe pleca o dată pe an, două-trei luni, în Austria, unde muncea la tăiat lemne. Cu cît strîngea în aceste „deplasări“, cu pensia, cu livada, se ajungea cu casa, mama şi nevasta, copii nu are. Însă anul trecut domnul F. a păţit năpasta: s-a tăiat la mînă. Urît. Angajatorii austrieci l-au trimis urgent acasă, să nu afle statul austriac de poveste. Domnul F. a stat prin spitale în România, a dat şpăgi în stînga şi-n dreapta. Vorba vine, de fapt a dat numai cu mîna rămasă întreagă. Şi-a revenit, dar nu complet. Acum chiar este invalid. Ar putea primi pensie pentru accident. Dar el are deja pensie pentru altă boală, pe care nu o are.

Domnul Ş. nu este bolnav, deşi mare parte din presă crede că are ceva la cap. Altfel de ce ar dori să le ia bolnavilor pensiile de la gură? Simplu: pentru că e un ticălos care vrea să strîngă bani la buget cu orice preţ, un incompetent care-i face să sufere pe oamenii sărmani. Ce bine că se găsesc jurnalişti inimoşi care să-i apere pe aceşti oameni sărmani de bestiile ca domnul Ş. Bine, aceşti jurnalişti ar putea să plătească şi ei contribuţia la pensii pentru veniturile lor lunare, dar asemenea atentat împotriva libertăţii de exprimare e de neimaginat. Aţi înţeles deja, domnul Ş. se numeşte în realitate Şeitan şi e ministru al Muncii. Odată, de mult, cînd am făcut la Dilema un număr despre pensii, am luat un interviu şefului Casei de Pensii, chiar domnul Ş. Mi-a făcut o impresie foarte bună. Părea că ţine mai mult să pricep eu decît să-mi spună chestii complicate pe reportofon. Îmi scria pe hîrtie cifre şi eu eram frustrat că cifrele alea nu vor apărea pe înregistrare. Era uimit de cît de mult se îmbolnăveau românii, şi toţi bolnavii intrau pe statele sale de plată. Ce facem cu oamenii ăştia? Ştiţi că se dau şpăgi, fac eu pe deşteptul. Ştim, cum să nu. Dar ce pot să fac eu? Ăsta e caz pentru procuratură, eu primesc dosarul şi sînt obligat să-l bag în plată. Domnul S., doamna E. şi domnul F. sînt cu toţii bulversaţi de ce aud la televizor: ăştia vor să le reverifice bolile, să le ia pensiile. Nu aş vrea să fiu în locul domnului Ş.

Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari
Avem deci o decizie politică la Consiliul European: Grecia va fi ajutată de statele din euro-zonă şi de FMI. Revenim, astfel, la problema hazardului moral ridicat la nivel de state.
Mai mult decît servicii jpeg
Eden-ul din Rîmnic
Despre municipiul Rîmnicu Sărat aflăm că are o populaţie de 38.805 locuitori (2002). Cea mai veche menţiune documentară despre el descoperită pînă acum datează din 8 septembrie 1439 – „un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni…“ (Wikipedia). Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1574.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserică şi tăiţei
Lîngă hotelul la care stăteam era Votivkirche, una dintre bisericile importante ale Vienei. Biserica neogotică a fost ridicată de Ferdinand Maximilian Joseph, între 1856-1879, drept mulţumire că fratele său, împăratul Franz Josef, a scăpat dintr-un atentat întîmplat în acel loc (aproape de Universitate): a fost înjunghiat de către naţionalistul maghiar Janos Libenyi şi a scăpat (se pare că datorită gulerului gros al uniformei sale…).
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Dumnezeu nu îţi poate da drepturi băneşti
OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Circul vesel
Am văzut de curînd, în sfîrşit, un film despre circ: Circul vesel, în regia lui Claudiu Mitcu, o producţie HBO. La început, nu ştiam ce să cred, filmul îşi avea ritmul lui, şi-şi dezvăluia tacticos subiectul, fără grabă şi senzaţionalism.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor?
Chiar în ziua în care apare Dilema veche pe piaţă, începe la Bruxelles Consiliul European de primăvară. Evident, vor discuta despre Grecia. Dacă citiţi acest text în week-end, s-ar putea să aveţi deja nişte răspunsuri, deşi nu e exclus nici să meargă înainte pe formula: sîntem alături de Grecia, dar să-şi facă singură ordine în ogradă. Dar chiar mai interesantă e discuţia privind ce s-ar putea face pentru ca scenariul grecesc să nu se mai repete.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Românii şi lumea
Nu e prima dată cînd, ieşind din mica noastră lume balcanică şi încrîncenată, realizez că lumea mare, de aiurea, e… altfel. Ajunsă, din nou, după oarece timp, la Viena, am avut un soi de şoc cultural. Deşi am tot călătorit, mai ales prin Europa, anumite ritualuri cotidiene de aiurea continuă să mă mire: de pildă, cele legate de trafic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cumpăraţi o insulă grecească? Nein!
Criza financiară prin care trece Grecia a devenit o problemă europeană. Am mai scris despre dilemele Europei în ce priveşte Grecia, care pot fi rezumate la: salvăm Grecia pe banii noştri sau nu o salvăm şi riscăm ca banii noştri comuni să se ducă de rîpă? Între timp, nu s-a dat un răspuns ferm, s-a mers pe soluţia de mijloc: dăm de înţeles că nu vom lăsa Grecia să se prăbuşească, dar ne asigurăm că Guvernul grec ia măsuri dure pentru a se salva de unul singur.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Manual, eco şi retro
Mărţişoarele de tarabă rămîn preferatele mele. Nu pentru că ar fi nişte capodopere, ci fiindcă mă simt mai liberă printre ele. Anul acesta nu au fost mai frumoase sau mai originale decît în anii trecuţi. Mi-au sărit în ochi doar unele pictate, în stil naiv, pe sticlă, cu animale. Am aflat – de la tînărul de 20 de ani care le face – că sînt „lucrate manual. Cu o altă sticlă pusă deasupra pentru protecţie şi rama din ceramică“. Şi costă de la 5 la 20 de lei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Triumful fostelor soţii
Scriam, de curînd, despre filmul Ce-o fi cu soţii Morgan (Did You Hear about the Morgans, 2009, în regia lui Mark Lawrence, cu Sarah Jessica Parker şi Hugh Grant): ideea era că nu oferă mai nimic incitant şi nou în seria comediilor conjugale. Care, ca şi gen în sine, mi se păreau într-un moment de impas…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserica din Cumpătu
„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Ce am învăţat din Lovin vs Ţoghină
Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Note de la Chişinău
Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dacia, spre Budapesta
Pentru împătimiţii călătoriilor cu trenul, un drum pînă la Budapesta, cu CFR-ul, poate fi un adevărat regal. E adevărat că, dacă citeşti pe Internet despre trenul cu care urmează să pleci – internaţionalul Dacia, care ajunge, în final, la Viena –, voiajul capătă o pronunţată tentă horror: „Am găsit bilete la clasa I, deşi trenul era foarte aglomerat.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Global-local, pe viu
Într-un interviu luat recent, o doamnă cu pasiunea călătoriilor spunea că, atunci cînd a ajuns pentru prima dată în Asia, după un zbor interminabil, a avut surpriza să constate că acolo, lucrurile nu sînt foarte diferite de aici. Se aştepta să dea peste oameni şi obiceiuri nemaiîntîlnite şi exotice, precum exploratorii de altădată... Globalizarea, spunea ea, bat-o vina, e rădăcina lipsei de surprize şi a déjà-vu-urilor care ni se întîmplă în locuri despre care nici cu gîndul nu gîndeşti...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Simţul kantian al băutorilor de ceai
Există un principiu în teoria politicilor publice care zice că grupurile mici şi cu interese puternice sînt mai eficiente în a acapara banii statului. Acest principiu, inventat de un tip deştept pe nume Mancur Olson, are la bază o logică simplă. Să luăm de pildă grupul fermierilor. Ei au motivaţii să se organizeze pentru că fiecare dintre ei cîştigă mult din subvenţiile de la stat. Cine plăteşte aceste subvenţii? Contribuabilul. Suma pe care o plăteşte fiecare contribuabil către fermieri nu este
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şcoală pentru soţi - depăşită
Pe la mijlocul anilor ’90, cînd au început să circule mai asiduu primele romane pentru femei –, care de fapt nu erau romane, ci sfaturi practice „puse în scenă“, şi primele filme aşijderea – eram încîntată de ele. Ba chiar aveam naivitatea să cred că îmi pot oferi soluţii personale: în fond, rostul lor tocmai acesta este, nu? Să amestece nevoia de poveste, de romance, cu cea de psihologie aplicată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Predicții și conspirații
„(…) în 2010 se va declanşa un conflict între Occidentul european şi Statele Unite ale Americii; criza economică nu va trece, iar Europa va suferi în continuare o cădere economică. Pe 11 noiembrie 2010, un război va fi declanşat între două ţări mari, iar numai cei care se vor ascunde în est sau în Caucaz vor supravieţui. Patru regi se încleştează într-o bătălie şi astfel izbucneşte cel de-al treilea război al lumii, în care vor fi utilizate arme bacteriologice şi chimice“ (www. brasovultau.ro)
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi
După cum aflăm din manual, UE este un spaţiu economic comun. Doar că în orice spaţiu economic, statul are un rol important – de organizator, stimulator şi redistribuitor. Dar despre ce stat vorbim cînd ne referim la UE? În cea mai mare parte, despre statele naţionale, UE nu are atribuţii privind taxarea, cheltuielile sociale, pensiile etc. Totuşi, avînd o piaţă comună, UE încearcă să coordoneze politicile naţionale.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Banii sînt buni
Îţi trebuie numele şi talentul lui Niall Ferguson să faci dintr-o carte de istorie financiară un succes de public. Iar The Ascent of Money – A Financial History of the World (Penguin Books, 2009) a reuşit asta.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Garda cetăţii şi cîinele negru
Există, în România, cîteva locuri în care, odată ce ai apucat să pui piciorul, nu poţi să nu revii. Fără să te plictiseşti....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Crin şi Ionel - poveşti paralele cu final bezmetic -
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mall-ul din Cotroceni şi oceanul IMAX 3D
"Garibaldi se opreşte din nesfîrşitul rond de pază pentru a atrage o femelă cu graţiosul dans de curtare....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Alegeri în stil sovietic?
Acum, că v-am făcut atenţi prin titlu, trebuie să vă spun că nu e vorba nici de Băsescu, nici de Antonescu şi nici de Geoană. Ci de Cathy Ashton şi Herman Van Rompuy....

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.