La Muzeul Antipa, de la un timp încoace, se ţin, în ultima duminică a fiecărei luni, conferinţe, pe diverse teme ştiinţifice, destinate copiilor. Duminica trecută, tema a fost "Galele, misterioase Ťpensiuni» ale insectelor".La prima vedere, un subiect ciudat - mai ales pentru un neavenit poposit din încîrligata lume a filologiei. M-am dus, de dragul copilului, înarmîndu-mă preventiv cu doza standard de resemnare. Din fericire, în cazul conferinţei s-au verificat teoriile pe invers, de bun augur în cazul examenelor de la facultate: dacă pui răul înainte, va fi bine. Pe scurt, prelegerea s-a dovedit o adevărată revelaţie: nu atît subiectul în sine, care a fost inedit şi sistematic prezentat. Ci întreaga organizare a evenimentului, care a inclus activităţi practice cu copiii şi discuţii după conferinţă. Spre deosebire de multe din întrunirile româneşti, aceasta nu a rămas doar un loc gălăgios unde se adună multă lume nervoasă care vrea să-şi audă propriile afirmaţii geniale. Ci un spaţiu al dialogului, ba chiar al opiniilor. A fost, în mare măsură, şi meritul organizatoarei (dr. Aurora Stănescu, şefa Departamentului de Relaţii publice al muzeului): aceasta a ştiut să conducă discuţia pe înţelesul copiilor, dar punînd în dezbatere, în acelaşi timp, şi probleme esenţiale, chiar morale. Fără a face uz de cunoştinţe savante sau de un limbaj ştiinţific ostentativ, aşa cum multora le place s-o facă, indiferent de nivelul audienţei. Aici s-a ţinut cont de public - atît în prezentarea iniţială a subiectului, cît şi în discuţiile ce au urmat - şi rezultatul a fost o prelegere de popularizare, reuşită.La conferinţă au participat copii de la 4 la 15 ani, cu părinţi, bunici sau alţi însoţitori. Ideile principale şi imaginile aferente conferinţei au fost proiectate, vizibil, pe un ecran mare, situat drept în mijloc, pe care-l putea urmări oricine din sală, fără efort. Locuri erau destule, şi nu se stătea în picioare sau pe scaune cu alte destinaţii, ca la Teatrul de Vară din Herăstrău. Nici nu trebuia să te cerţi cu cei veniţi mai devreme la spectacol care ţi-au ocupat locurile din rîndul 1, ca la Teatrul "Ţăndărică". Puteai să-ţi iei în primire locurile paşnic, fără obişnuitul stres al goanei după un imaginar ciolan ce nu trebuie scăpat.Un singur moment a fost în binecunoscutul spirit neaoş, cel al părinţilor nerăbdători de a se afirma înaintea odraslelor sau în numele lor, pe orice temă posibilă: la sfîrşitul conferinţei, părinţii au fost cei care au pus întrebări, şi nu întotdeauna din cele mai necesare. Cînd, mai încolo, a început concursul destinat copiilor mai mari - acestora li se puneau diverse întrebări legate de prelegere şi, dacă răspundeau bine, primeau cîte un premiu - o parte dintre părinţi nu s-au lăsat pînă nu le-au suflat, mai mult sau mai puţin discret, odraslelor implicate. Şi totuşi, probabil că părinţii şi bunicii de aici erau mai binecresuţi sau cu mai mare respect pentru partea intelectuală, pentru că n-au fost nici pe departe atît de brutali şi gălăgioşi ca aceia de acum cîţiva ani, la Patinoarul "23 August", care îşi îndemnau, ca la curse, copiii, de pe margine.Ce mi-a plăcut cel mai mult la conferinţă a fost modul în care s-au discutat cele prezentate: întrebările din concurs s-au referit, mai întîi, la partea de informaţie, pe care copiii au fost rugaţi s-o treacă în revistă; apoi interlocutorii şcolari au fost puşi şi în faţa unor dileme morale. Una din întrebări a fost: ce cred copiii, insectele care îşi construiesc case pe frunzele altor plante, parazitîndu-le pe acestea, pe de o parte, dar adăpostindu-şi propriii pui de intemperii, pe de alta, sînt bune sau rele? Răspunsurile au fost pe măsura întrebării, profunde şi ambigue, şi a fost o plăcere să-i auzi pe copii luîndu-le apărarea insectelor; pe care, brusc, nu le mai priveau doar ca pe nişte vietăţi scîrboase ce merită să fie strivite, ci ca pe o altă specie, civilizată, în felul ei. Un pic din prost înţeleasa mîndrie umană a mai fost lăsată deoparte sau măcar pusă la îndoială în cadrul discuţiilor de acolo. Copiii mai mici au fost chiar rugaţi să facă, în desenele lor, un paralelism între casele insectelor şi propriile lor camere.Dacă şi următoarele conferinţe o vor ţine tot aşa, îmi voi recăpăta şi eu măcar un procent din încrederea pierdută în activităţile neaoşe pentru copii.