Pentru mulţi, "folclor" şi "tradiţie românească" înseamnă, pe lîngă muzica populară în versiunea Marioarei Murărescu, ţăranii şi ţărăncuţele, sticlele de ţuică, ştergarele şi ulcelele prezente în magazinele de artizanat (cîte au mai rămas) sau la tarabele cu acelaşi profil. Toate acestea au valoare cînd sînt lucrate de meşteri populari autentici, precum cei care expun, la anumite sărbători, la Muzeul Ţăranului Român. Nici măcar în aceştia nu poţi avea încredere totală, pentru că, aşa cum ei înşişi mărturisesc, piaţa le cere, de multe ori, altceva decît stricta respectare a tradiţiei, şi atunci, din motive economice, ei se adaptează.Dar măcar ei ţin minte cum e tradiţia. Producătorii de artizanat care nu mai sînt deloc populari, precum cei întîlniţi la sfîrşitul anului trecut la un tîrg UCECOM, tot invocă tradiţia fără să mai aibă însă nici o legătură cu ea. Grupaţi în asociaţii familiale sau SRL-uri, ei sînt pur şi simplu producătorii kitsch-ului folcloric, adică a unei serii de obiecte care oferă cumpărătorilor, de multe ori străini, ceea ce ei se aşteaptă să întrupeze, la nivel mediu şi fără dificultăţi de receptare, "spiritualitatea românească". Nu contest faptul că aceste obiecte sînt, de cele mai multe ori, realizate manual, şi nici necesitatea suvenirurilor, a kitsch-ului de călătorie de care avem nevoie cu toţii, mai mult sau mai puţin, ca să ne amintească afectiv de respectivul loc. Doar că ele nu sînt altceva decît o imitaţie a folclorului, ce-i drept, nu pe scară industrială fiindcă e vorba de asociaţii mici, cu producţie asemenea. Dar oricum pervertitoare ale gustului.Să dăm cîteva exemple: ceramica "tradiţională" vine cu motive noi: alături de ţărani şi ţărăncuţe în binecunoscutele costume populare, pe farfurii găseşti imagini ale castelelor, cetăţilor şi bisericilor pe care le-ai vizitat, fie ele din Sighişoara sau din Nordul Moldovei. Nici Dracula nu lipseşte din aceste imagini, el depăşind sfera limitată a folclorului spre cea a românismului în general: printre reprezentările lui se numără una într-un coşciug minatural, care se dovedeşte de fapt un suport pentru sticle. Altfel, apare "în formă mai adevărată", cum ne spune doamna de la MBArt, care realizează produsele, şi anume ca Vlad Ţepeş. El mai poate fi vizionat pe casete şi farfurii. Alături de ţărăncuţele şi ţăranii din diverse zone ale ţării, Dracula rămîne în topul simbolurilor neaoşe cele mai elocvente.În cadrul aceleiaşi firme, spiritualitatea se mai traduce printr-o întreagă serie de reprezentări situate între kitsch şi gadget; sau, poate, circumscrise unei noi specii: cea a gadget-ului folcloric. Menţionăm că atunci cînd vorbea despre ele, doamna de la stand repeta mereu cuvîntul "autentic" şi tot făcea referire la materialele naturale din care erau făcute. Nu contest nici realizarea manuală, nici buna calitate a materialelor: rămîne doar problema gustului. Dar să mai oferim cîteva exemple: troiţe miniaturale pictate şi sculptate manual; mici şevalete cu picturi în ulei, gata realizate pe ele, detaşabile; suporturi de sticlă în formă de tun; cufere de zestre, şi ele miniaturizate; linguri, căuce, sipete idem.Tendinţa spre micşorare ilustrează mai evident faptul că ceea ce se vinde în artizanate este "brand-ul de folclor", adică o creaţie populară nu doar redusă ca dimensiuni, ci oferită deja ca o reprezentare, punere în imagine a creaţiei folclorice reale (dacă mai există vreuna).