- o dezbatere în jurul neîntoarcerii la Belgrad -

Articolul Slavenkăi Drakulic pe care îl publicăm în acest număr a produs senzaţie la Belgrad, unde a fost preluat de ziarul Politika. S-a născut o mare polemică, Slavenka Drakulic primind replici din partea unor intelectuali sîrbi, alţii luîndu-i apărarea. Întreaga dezbatere poate fi citită (în engleză) pe site-ul reţelei de reviste culturale europene Eurozine. Tot acolo poate fi citit un articol-revenire al autoarei, în care trage concluzii asupra dezbaterii de la Belgrad, oraşul în care nu s-a întors.

În continuare, doar cîteva fragmente din replicile la acest articol. 

Milena Bogavac, artist plastic
Este aşa de bine, oh, atît de bine să fii un stîlp al moralităţii, să crezi în puritatea propriei atitudini şi să fii convins că interpretarea ta asupra istoriei este singura corectă şi dreaptă. Probabil că aşa gîndea şi un adolescent, care mai tîrziu mi-a devenit bunic, cînd a fugit să se facă partizan. Probabil aşa gîndea şi Adolf Hitler pe la începutul carierei. Probabil aşa gîndeşte şi Ratko Mladic, cînd mai bea cîte o bere rece cu oamenii săi, fără să se gîndească la mine şi la febra pe care am făcut-o stînd la coadă pentru viză. Cred că, probabil, aşa gîndeşte şi Slavenka Drakulic. Într-un fel o invidiez pentru că, spre deosebire de mine, ea nu e deloc confuză.

Uros Djuric, actor
A refuza să prezumi că generaţiile născute după 1991 sînt inocente pentru ce s-a întîmplat în războiul civil e o dovadă nu doar că ai o minte tulbure, ci şi că eşti mînat de răutate de cea mai joasă speţă. Ar fi interesant ca toţi cei născuţi după 1991 să fie întrebaţi, cînd cer viză sau cînd trec graniţa, dacă şi-au interogat părinţii: „Ce ai făcut în timpul războiului?“. Asta acum, înainte să apuce să crească, să gîndească independent şi să rezolve singuri această dilemă. După Slavenka Drakulic, ei ar trebui să facă apel la propriile conştiinţe, să rezolve acest mister şi vor fi recompensaţi cu libertatea de mişcare (…). Da, societatea sîrbă are o tendinţă spre indiferenţă faţă de adevăr. Şi da, mulţi sîrbi trăiesc în negare asupra trecutului recent. Dar nu toţi sîrbii şi nu toate segmentele societăţii, nici măcar o majoritate. Această reducere neruşinată, necritică la o singură categorie („sîrbii“) este un exemplu de rasism cultural. 

Danica Vucenic, jurnalistă
Am întîlnit şi eu problema ridicată de Slavenka Drakulic, pe cînd filmam în Germania un material despre modul în care germanii şi-au înfruntat trecutul nazist. Atunci am aflat prima dată despre cît de mult această confruntare a trecutului a fost marcată de anul 1968, anul revoltelor studenţeşti împotriva autorităţii. Atunci şi-au întrebat copiii, părinţii: „Ce ai făcut atunci? Cum ai putut face asta? Cum ai putut să taci?“ (…) Am o fetiţă de şapte ani şi mă întreb cum o voi creşte. Nu doar ce o să-i spun, ci dacă o voi educa să pună aceste întrebări curajoase. Nu sînt sigură că generaţia despre care vorbeşte Slavenka Drakulic este pregătită pentru aşa ceva. Au crescut în anii 1990 şi nu au fost învăţaţi să pună asemenea întrebări. 

Ljuba Popovic, pictor
 Articolul Slavenkăi Drakulic este bolnăvicios de sentimental, dulceag, greţos şi colorat cu propagandă. Nu ascultă decît o singură parte a poveştii. 

Nataşa Markovic,publicistă
Să nu ne prostim singuri: scriitoarea croată Slavenka Drakulic ştie prea bine că Belgradul a fost şi rămîne singura metropolă din Balcani. A fost mereu un oraş deschis şi liber. De aceea îl iubesc şi îl numesc Principatul Belgradului. Principatul unde păcătoşi şi sfinţi pot trăi alături. Inclusiv o sfîntă cum este scriitoarea croată Slavenka Drakulic (…). Vom supravieţui lumii în alb-negru a Slavenkăi Drakulic, ca şi epitetului „sîrbi murdari şi malefici“, vom supravieţui tuturor relelor care ne cad pe cap. Dacă noi şi copiii noştri nu putem călători în Europa, lumea va veni să ne viziteze. Sugerez totuşi ca cei născuţi în anii 1990 să primească dreptul şi privilegiul de a alege unde să studieze. Apoi vor putea să ne adreseze nouă, părinţii lor, întrebări chiar mai grele decît „De ce staţi la coadă pentru vize în faţa ambasadelor străine?“. Pentru numele lui Dumnezeu, aceşti copii, aceşti tineri sîrbi, pe care Slavenka Drakulic i-a văzut la Viena, nici nu erau născuţi atunci cînd noi ne-am început războaiele. Această parte a articolului ei aduce a discurs al urii şi rasism. Cine nu ştie nu are cum să fie vinovat! Cine nu ştie nu poate fi făcut responsabil! 

Mirjana Miocinovic,  traducătoare şi eseistă
Cum poate un articol care e aproape o confesiune, scris într-un ton melancolic, unde tristeţea se amestecă cu bucuria, un articol unde găsim şi remuşcări pentru răul făcut altora, unde autoarea nu se vede pe sine ca pe cineva care proclamă „adevărul ultim“, nici ca pe cineva care crede că deţine adevărul absolut, ci doar ca pe cineva care cere aflarea adevărului şi confruntarea acestui adevăr (…), cum poate un asemenea articol să provoace atîta furie, atîta cinism, un asemenea torent de patos bolnăvicios şi dulceag, totul pentru a „ne apăra cauza“.