“Studenţii americani sînt fani ai noului cinema românesc”

Publicat în Dilema Veche nr. 310 din 21-27 ianuarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

– interviu cu Ioana URICARU – 

A absolvit Universitatea de Film în California, unde predă ca asistent. A lucrat ca asistent de regie, monteur, scenarist şi a devenit cunoscută datorită Amintirilor din Epoca de Aur, filmul omnibus care a dus cei mai mulţi spectatori în sălile de cinema de la noi în 2009. În prezent, Ioana Uricaru este bursieră la Paris în cadrul programului La Résidence de la Cinéfondation du Festival de Cannes. 

 Aţi terminat biologia şi regia de film. Ce v-a determinat să plecaţi în State şi cum s-au legat aceste două specializări? 

Am decis să petrec cîtva timp în America pentru că voiam să-mi aprofundez studiile de cinema, iar America (sau mai bine zis California) m-a atras datorită spiritului său energic, dinamic. California are, fireşte, multe neajunsuri, ca orice alt loc din lume, dar pentru mine ele sînt neutralizate de onestitatea cu care acea cultură apreciază curajul, spiritul de iniţiativă şi capacitatea de a-ţi asuma riscuri.

M-am dus acolo după ce am fost admisă la şcoala de film a University of Southern California, una dintre cele mai prestigioase din lume, fără să ştiu exact cum mă voi descurca. Am aterizat la Los Angeles, unde nu cunoşteam pe nimeni, cu patru zile înainte să înceapă semestrul, şi mi-am dat seama că nimeni n-o să aibă grijă de mine. USC e o şcoală privată foarte scumpă, iar eu, contrar unor zvonuri amuzante pe care le-am auzit mai tîrziu, n-aveam nici o bursă de la statul român şi nici vreun alt fel de ajutor material. Aveam însă o diplomă în biochimie, aşa că m-am dus la Departamentul de biologie de la USC şi i-am întrebat dacă au nevoie de oameni. Şefa laboratorului s-a uitat pe foaia mea matricolă şi m-a angajat imediat să predau studenţilor de anul întîi. Am tăiat foarte mulţi creieri, ochi, broaşte şi şobolani, ca să-mi plătesc studiile de cinema.

Prima şansă a fost, fireşte, admiterea. Apoi slujba la Departamentul de biologie. O mare şansă a fost faptul că am reuşit foarte repede să-mi fac prieteni printre colegi, care mi-au şi încredinţat proiectele lor ca monteur, şi că am avut noroc de gazde care m-au îndrăgit (în opt ani m-am mutat doar de două ori, un lucru care poate părea neimportant, dar care contează cînd eşti într-o ţară străină). Cea mai mare şansă însă a fost să trăiesc într-un mediu unde de fiecare dată cînd am vrut să încep ceva, oricît de nebunesc, nu mi s-a spus niciodată „nu te băga“, „e prea greu“, „chiar crezi că e o idee bună?“. Mi s-a spus doar: „foarte bine, dă-i bătaie, nu contează dacă reuşeşti sau nu, important e să încerci“.

Aţi ţinut prelegeri la universităţi de prestigiu (University of Southern California, Michigan State University), despre Robert Altman, Quentin Tarantino, cenzura în cinematografia din România înainte de ’89, despre Cristi Puiu, dar şi despre tehnica montajului în cinema. Cît de interesat este publicul specializat de cinematografia contemporană din România, la concurenţă cu un nume ca Tarantino?

Hai să le spunem „comunicări“, nu prelegeri – ele reprezintă o activitate normală cînd faci parte din lumea academică (după ce am terminat de tăiat şobolanii, am trecut la seminariile de la şcoala de film). Mai interesantă e ideea cinematografiei româneşti „la concurenţă“ cu Tarantino. Cinematografia românească e la mare preţ (şi) în Statele Unite; fireşte, printre oamenii cu o anumită sensibilitate şi cu interes pentru artă, nu doar pentru industria filmului. Am pierdut şirul americanilor care, auzind că sînt din România, m-au întrebat: „de ce nu putem şi noi să facem filme aşa cum faceţi voi?“. Ceea ce e cumva amuzant dacă facem o comparaţie cu persoane din publicul românesc, mai mult sau mai puţin avizate, care se întreabă şi ele de ce nu terminăm cu minimalismul ăsta şi să facem şi noi filme ca americanii?

În România numele dvs. este asociat filmului omnibus Amintiri din Epoca de Aur. Ce alte scurtmetraje aţi mai regizat?

Proiectul meu de diplomă la USC e un scurtmetraj care se cheamă The Sun and The Moon şi care a fost selecţionat în cîteva festivaluri, dar n-a fost proiectat în România. Mai am în lucru două scurtmetraje, în faza de pre-producţie – unul care se va filma în România (sau altundeva în Europa) şi unul la Los Angeles.

Aveţii două scenarii de lungmetraj în stand-by. Este vorba de Fericirea şi de Periferic. Cînd vom putea vedea filmele? 

Periferic a fost un scenariu scris în colaborare, care a fost preluat de casa de producţie Saga Film şi a trecut prin foarte multe mîini, transformîndu-se radical, pînă la a fi filmat în regia lui Bogdan Apetri (cred că în clipa de faţă se află în post-producţie). Cît despre Fericirea, este deocamdată „îngheţat“ în faza de dezvoltare, fiindcă nu simt că e potrivit ca prim lungmetraj pentru mine. E un scenariu care se citeşte bine, dar din punct de vedere logistic şi al maturităţii necesare pentru nivelul său de dificultate, nu se pretează a fi un film de debut. Ca să vă dau un exemplu – se petrece pe parcursul a aproape 20 de ani, cu personaje care traversează diferite vîrste, în foarte multe locuri.

Aţi făcut un scurt film pentru preşedintele al cărui simbol de campanie era o cheie. Cum vă vedeţi ţara natală în anul 2010? 

Am făcut un videoclip electoral, şi probabil dintre toate lucrurile pe care le-am scris ori regizat pînă acum, acela a avut cel mai concret şi mai vizibil rezultat asupra lumii reale. România se află încă, după părerea mea, într-o perioadă de tranziţie şi confuzie. De parcă ar fi ieşit din închisoare în decembrie ’89 şi încă se mai dă cu capul de pereţi şi nu ştie cum să se dezbare de nişte năravuri proaste.

Anul trecut aţi fost membru în juriul Festivalului Internaţional de Film de la Cairo. Cum e de cealaltă parte a baricadei?

Nu prea mă gîndesc la festivaluri şi competiţii ca fiind „baricade“, cu juriul de o parte şi cineaştii de alta. Contează foarte mult, fireşte, să iei un premiu, mai ales la un festival prestigios, contează pentru soarta filmului pe care l-ai făcut, pentru soarta următoarelor filme care poate nu s-ar face fără acel premiu, şi bineînţeles şi pentru tine în calitate de cineast care se-ntreabă mereu dacă ceea ce faci are vreo importanţă. Altfel, experienţa juriului şi mai ales a Egiptului au fost extraordinare şi m-am simţit onorată şi foarte norocoasă că le-am trăit.

 „În România îţi poţi asuma riscuri artistice mai mari“

Ce momente comice s-au petrecut în timpul filmării Legendei activistului în inspecţie?

Pot să spun că s-a rîs la filmare, în principal cînd repetam sau cînd actorii îşi dădeau replica şi asta pentru că dialogul e fabulos (o spun fiindcă nu l-am scris eu, ci Cristian Mungiu). Un moment interesant, chiar dacă nu tocmai de rîs, s-a petrecut într-o după-amiază, în prima sau a doua zi de filmare, cînd pe uliţa principală a satului am fost acostată de un tînăr briantinat care semăna vag cu Adrian Mutu şi conducea un Mercedes negru ultimul tip. Eram împreună cu Andra Chiriac, asistenta de regie, şi domnul s-a recomandat a fi cel care „ştie tot ce mişcă pe-aicea“. Se pare că uitasem să-i cerem voie să filmăm pe teritoriul lui, dar din fericire nu ne-a făcut vreo ofertă imposibil de refuzat.

Cît înţelege un student la film în Los Angeles despre „Epoca de Aur“?

Cam cît înţeleg şi tinerii români născuţi după 1989, care cunosc epoca doar din poveştile părinţilor (şi acum poate din filmele noastre). Dar foarte mulţi dintre studenţii de la USC sînt de-a dreptul fani ai cinema-ului românesc contemporan, în special 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile şi Moartea domnului Lăzărescu.

Care ar fi diferenţele majore între a face film în America şi în România?

Avem nevoie de mult timp şi multă cafea pentru întrebarea asta. S-o păstrăm pentru altă dată.

Numiţi cinci diferenţe majore, atunci.

În America nu există nici un fel de organism guvernamental sau fundaţie culturală care să administreze fonduri pentru cinema. Prin urmare, eşti pe cont propriu sută la sută, din secunda zero. În consecinţă, în România (şi în Europa) se pot face filme dîndu-se o socoteală aproximativă pentru banii cheltuiţi, ceea ce în America nu se poate. Prin urmare, în România îţi poţi asuma riscuri artistice mai mari, dar se pot face şi filme absolut nule, şi din punct de vedere artistic, şi din punct de vedere comercial. În America, ambele extreme se întîmplă mult mai rar.

În America, lumea încă merge la cinema (deşi nu cu pasiunea pe care o au francezii, ca să fim drepţi). E adevărat, aproape în exclusivitate la blockbustere hollywoodiene, dar chiar şi publicul de nişă, care se duce la filme „străine“ şi „de artă“, e destul de numeros, fie şi numai pentru că există obişnuinţa generală de a merge la cinema.

În America, toată industria cinematografică e pusă la punct – cu legi, reguli, sindicate, asociaţii, sisteme de distribuţie, de marketing, agenţi, publicişti etc. România e încă un no man’s land, din punctul ăsta de vedere, ceea ce poate fi enervant, dar uneori lasă mai mult loc pentru improvizaţie şi negociere.

Ce filme româneşti aţi recomanda unui american şi de ce?

Reconstituirea lui Pintilie, un film care la vremea lui era la nivelul cel mai înalt al cinematografiei mondiale. Să mori rănit din dragoste de viaţă al lui Mircea Veroiu, care spune o poveste incitantă şi atrăgătoare, dar nu se mulţumeşte cu atît – un bun exemplu pentru cineaştii americani. Concurs al lui Dan Piţa, dar numai dacă pot să stau lîngă ei şi să le explic alegoria la fiecare pas, ca să înţeleagă semnificaţia acelui film în contextul istoric. Moartea domnului Lăzărescu, o viziune a morţii care e exact opusul a ceea ce cultivă cultura americană mainstream, şi tocmai de aceea extrem de tulburătoare, dacă e înţeleasă. Hîrtia va fi albastră al lui Radu Muntean, un film cu totul excepţional despre trauma naţională a lui decembrie ’89, ca să le răspund la întrebarea „cum a fost la Revoluţie?“. 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, pentru claritatea cu care i-ar evoca unui american o experienţă pe care nu şi-ar putea-o imagina de unul singur. Iar la final, Amintiri din Epoca de Aur, ca să nu intre definitiv la idei: românii ştiu să şi trăiască, şi chiar le place.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.