„Sintagma de «romantism revoluţionar» mi se potrivea“ – interviu cu Paul CORNEA

Publicat în Dilema Veche nr. 764 din 11-17 octombrie 2018
In memoriam Paul Cornea (1923 2018) jpeg

Abia terminasem Facultatea de Litere, cînd Gabriela Adameşteanu mi-a oferit şansa de a face interviuri pentru revista 22. Întîlnirea cu Paul Cornea (3 noiembrie 1923 – 7 octombrie 2018) a rezultat într un interviu consistent, publicat în nr. 669 din 2002 al revistei, sub titlul „Şansa de a întîmpina libertatea“, interviu din care, în chip de omagiu postum, redau aici un fragment semnificativ pentru biografia unuia dintre cei mai importanţi intelectuali români. 

Cum a început aventura dvs. de intelectual cu convingeri de stînga?

A început devreme, eram elev la liceu. Prin 1940, am fost eliminat din Liceul „Mihai Viteazul“, în urma aplicării legilor rasiale. Ultimele două clase le-am făcut la un liceu evreiesc, unde am avut marea şansă de a-l avea printre profesori pe Mihail Sebastian. După izbucnirea războiului, am fost luat la muncă obligatorie, urmînd paralel, pe apucate, cursurile unui colegiu înfiinţat ad-hoc, un fel de substitut al universităţii. Aici, cineva mi a propus să mă alătur luptei antifasciste, conduse, cum aveam să aflu după cîtăva vreme, de Uniunea Tineretului Comunist. Am acceptat. Am desfăşurat o activitate nesemnificativă din punct de vedere obiectiv, dar extrem de riscantă: scriere de fluturaşi, difuzare de manifeste împotriva lui Antonescu prin curţile de mahalale, oferirea camerei în care locuiam, fără ştirea părinţilor mei, pentru întîlniri conspirative etc. Mi-am dat seama de ce mă păştea de-abia cînd un coleg, care făcea cam aceleaşi lucruri, a fost arestat şi ucis la Poliţie. Am avut însă noroc şi am scăpat.

După război, am intrat la Facultate şi am aderat la UTC. Nu era o alegere, fiindcă, atunci, pentru unul ca mine, nu exista alternativă. Eram naiv, mare cititor de literatură, puţin format sub raport ideologic. Sintagma de „romantism revoluţionar“, trivializată mai tîrziu, mi se potrivea de minune. Am avut diverse sarcini, le-am îndeplinit cu convingere, însă, de la o vreme, au început să apară fisuri între ceea ce gîndeam şi ceea ce se întîmpla în jurul meu.

Cam de cînd?

Mi-e greu să precizez. La început, ca orice om stăpînit de o credinţă, eram insensibil la obiecţii: priveam fără să văd, ascultam fără să aud. Însă ce învăţam la universitate, cu Henri Stahl, cu Mircea Florian, cu Tudor Vianu, cu alţii, universul lor de cultură, limbajul lor, lecturile la care mă trimiteau nu se potrivea deloc cu activităţile uteciste. De altă parte, lucrînd la o revistă de tineret, am avut ocazia să-i întîlnesc pe propagandiştii calificaţi ai partidului. A fost o imensă dezamăgire: erau, cu rare excepţii, inculţi, primitivi în exprimare, dogmatici, etalau un sistem maniheist de judecată, de un simplism uluitor. Cel mai rău era că între lozincile partidului şi realităţile de care mă ciocneam zilnic apăreau contradicţii evidente, iar metoda de a nu le înfrunta, ci de a le eluda, dădea tot mai puţine rezultate. La un moment dat, nedumeririle şi îndoielile care mă asaltau au răbufnit. S-a întîmplat în 1952, cu ocazia aşa zisei „devieri de dreapta“ Ana Pauker – Vasile Luca. Asupra chestiunii de fond, în litigiu, n-aveam competenţa să mă pronunţ. Ceea ce mi se părea însă inacceptabil era că, de la o zi la alta, doi conducători ai partidului din patru, ale căror poze te întîmpinau pînă la exasperare în vitrine, în locuri publice, pe prima pagină a ziarelor, fuseseră nu doar demişi, ci stigmatizaţi ca „trădători“ cu vechi state de serviciu. Dintr-odată mi-au revenit în minte procesele altor lideri proeminenţi din ţările „frăţeşti“, condamnaţi după acelaşi tipic, cărora nu le dădusem atenţie (probabil fiindcă, subconştient, mi-era teamă s-o fac).

Am pus atunci nişte întrebări care au fost judecate aspru, deşi erau pur şi simplu de bun-simţ şi formulate cu moderaţie. Am fost scos din conducerea organizaţiei de tineret şi repartizat provizoriu în echipa de organizare a Festivalului Mondial al Tineretului, care urma să se desfăşoare la Bucureşti, în vara lui 1953. În toamna aceluiaşi an – Stalin murise în martie 1953 şi intraserăm într-o aşa zisă „mică liberalizare“ – m-am trezit numit director general adjunct în Ministerul Culturii.

Şi mai departe?

Momentul marii crize identitare comuniste a fost, pentru mine, Congresul al XX-lea al PCUS, din 1956. Cînd am luat cunoştinţă, pe căi ocolite, de scrisoarea secretă a lui Hruşciov, care denunţa crimele lui Stalin şi dădea o imagine apocaliptică a vieţii interne a partidului bolşevic, am fost complet bulversat. N am putut dormi nopţi de-a rîndul, am răsucit pe toate feţele problema propriului meu statut. Trebuie să mărturisesc că nu eram încă pregătit să accept că principiul însuşi al comunismului trebuie abandonat, încercam să mă conving că stalinismul fusese un cancer, o boală îngrozitoare, dar că, odată eradicată, ar fi fost cu putinţă să se meargă mai departe, cu rectificările necesare. La urma urmei, chiar demascarea şi autocritica lui Hruşciov nu constituiau oare semnale pozitive? În orice caz, în ce mă priveşte, mă hotărîsem să profit de primul prilej spre a mă întoarce la catedră (unde funcţionam din 1950), renunţînd la orice activitate publică. N-a fost să fie, cel puţin imediat.

De ce?

Speriat de perspectiva destalinizării, iniţiată de Hruşciov în toate ţările socialiste, Gheorghiu-Dej (care avea pe conştiinţă Canalul şi uciderea lui Lucreţiu Pătrăşcanu) a dispus, în 1957, o campanie de intimidare a intelectualilor bănuiţi a nu fi „pe linie“. S-au efectuat arestări şi condamnări şi s-au organizat în toată ţara îngrozitoare procese publice în care oamenii muncii îşi exprimau indignarea faţă de cei desemnaţi drept „vinovaţi“. În acest context, am avut şi eu parte de un proces într-o adunare generală a funcţionarilor din Ministerul Culturii. Sub acuzaţia de liberalism şi după un dialog de surzi cu inchizitorii din prezidiu, mi s-a dat o sancţiune severă şi am fost demis din postul de director general al Editurilor (pe care-l ocupam de vreo şapte luni).

Dar, nu după mult timp, spre marea mea surpriză, am fost invitat să trec în cinematografie, în funcţia de director general al Studioului „Bucureşti“. Am refuzat categoric. Ministrul Culturii de-atunci a insistat, însă nu mi-am schimbat hotărîrea. Am explicat că nu rîvnesc slujbe, că dorinţa mea este să mă întorc în Facultate, cu norma întreagă, ca să-mi fac meseria. Îmi închipuiam, încă naiv, că nu pot fi constrîns să primesc o muncă, fie ea foarte onorabilă, pe care totuşi n-o voiam. În cele din urmă, s-a recurs la un mijloc extrem: am fost chemat „sus“, la unul din marii şefii. Aici discuţia a fost scurtă. După ce mi-am justificat refuzul cît am putut mai bine, marele şef m-a făcut atent că nu mi se făcea o propunere, ci mi se trasa o sarcină, iar sarcinile de partid nu se discută, mai ales în situaţia unui sancţionat care ar trebui să aprecieze şansa de „reabilitare“ ce i se oferea.

Cînd v-aţi încheiat socotelile cu partidul?

Cu partidul, în decembrie 1989, dar cu comunismul, cu mult înainte. La mijlocul anilor ‘60, cînd mi s-a permis să plec din cinematografie, după două demisii rămase fără rezultat şi o intervenţie a lui G. Călinescu, eram deja bine lămurit. De aceea, tezele din iunie 1971 nu m-au surprins foarte tare. E adevărat că refuzul lui Ceauşescu de a participa la invadarea Cehoslovaciei şi faimosul său discurs din Piaţa Palatului mi-au dat un moment de emoţie. Am înţeles totuşi, înaintea altora, că purtarea sa nu era a unui democrat, ci a unui lider ambiţios şi paranoic, care nu voia să-şi împartă cu nimeni stăpînirea propriului popor, nici cu Dumnezeu, cu atît mai puţin cu ruşii…

De ce nu v-aţi depus atunci carnetul de membru?

Fiindcă aveam doi copii şi-mi iubeam meseria. Nu eram pregătit să-mi asum riscurile unei rupturi deschise. Recunosc că, din unghiul principiilor, era o laşitate. N-am avut însă curajul să fac pasul spre disidenţă; mi-am propus, în schimb, ca cel puţin în ceea ce public să nu fac compromisuri. Şi nu le-am făcut. Retranşat în paşoptism, mi-am putut ţine pariul. Iar de la un moment înainte, spre a avea o şi mai mare libertate de mişcare, m-am mutat în teoria literară.

Am urmărit astfel degradarea lucrurilor, formele cele mai brutal represive şi iraţionale pe care le lua dictatura: foametea şi frigul din case, televiziunea redusă la trei ore de emisie, distrugerea cartierului copilăriei mele, construcţiile faraonice, apogeul cultului celor doi lideri etc. Spre sfîrşitul anilor ’80 eram convins că zilele regimului Ceauşescu sînt numărate. Mi-era clar că un regim devenit odios în ochii întregii lumi şi care se înstrăinase de propriu-i popor n-avea şanse, pe termen lung, să supravieţuiască. Evident, nu ştiam cînd se va produce schimbarea, nici cum. Dar eram sigur că va veni. Ceea ce însă nu mi-am imaginat niciodată a fost prăbuşirea fulgerătoare a comunismului. Bănuiam – şi asta numai după căderea Zidului Berlinului – că, în cel mai bun caz, va urma o tranziţie mai scurtă sau mai lungă. Şi mă întrebam, dată fiindu-mi vîrsta, dacă voi apuca sfîrşitul tunelului…

***

Născut la București, în 1923, Paul Cornea a obținut licența în litere și filozofie în 1948 și doctoratul în filologie în 1971 la Universitatea București. A început o prodigioasă carieră didactică în 1949, devenind profesor emerit al Facultății de Litere. A ocupat importante funcții administrative în instituțiile culturale ale țării, fiind director general în Ministerul Culturii (1952-1964), unde a condus succesiv direcția teatrelor și instituțiilor muzicale, direcția generală a editurilor și studioul cinematografic „București“, a fost ministru adjunct al Învățămîntului (1990), șef de catedră și decan al Facultății de Litere (1992-1996) și președinte al Asociației de Literatură Comparată (din 1998), membru în Consiliul de Conducere al ICR (2009-2012).

Începînd cu 1946 a fost o prezență constantă și importantă în revistele literare și culturale românești, printre care Gazeta Literară, Contemporanul, Viața Românească, Revista de Istorie și Teorie Literară. Erudiția, inteligența și bunul său gust i-au adus un prestigiu imens în lumea literelor românești. Paul Cornea s-a mișcat competent și seducător pe teritoriile exegezei, comparatismului, istoriei ideilor și teoriei lecturii, cîteva dintre volumele sale fiind socotite opere de referință. Dintre acestea amintim monografia Anton Pann (1964), De la Alexandrescu la Eminescu: aspecte, figuri, idei (1966), Originile romantismului românesc (1972), Oamenii începutului de drum (1974), Conceptul de cultură literară în cultura românească (1974), Regula jocului. Versantul colectiv al literaturii (1980), De la N. Filimon la G. Călinescu (1982), Itinerar printre clasici (1984), Introducere în teoria lecturii (1988 și 1998), Aproapele și departele (1990), Semnele vremii (1995), Interpretare și raționalitate (1998), Delimitări și ipoteze. Comunicări și eseuri de teorie literară și studii culturale (2008). În 2013 a publicat, împreună cu Daniel Cristea-Enache, o carte-dialog intitulată Cum a fost – ce a fost, extrem de bine primită. La împlinirea vîrstei de 75 de ani, doi dintre autorii consacrați ai revistei noastre, Mircea Vasilescu și Liviu Papadima, au alcătuit în onoarea sa un volum colectiv intitulat Cercetarea literară, azi.

A primit, în țară, Premiul „B.P. Hasdeu“ al Academiei Române (1972) și Premiul Asociației Scriitorilor din București (1973). Între 1991 și 1997 a fost vicepreședinte al Asociației Internaționale de Literatură Comparată, iar în 1998 a devenit Officier des Palmes Académiques.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.