Vă pregătiţi pentru cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Sibiu. Ce se va întîmpla pentru anul acesta?  

Vor fi invitaţi din treisprezece ţări, de pe trei continente, din toate generaţiile poetice; aşa încît în Sibiu se va citi, între 18 şi 20 septembrie, poezie în treisprezece limbi. Şi încă poezie foarte bună, bag eu mîna în foc pentru asta.

Sînt destul de multe evenimente dedicate poeziei în ţară. Care sînt atuurile acestui festival?  

E cel mai amplu festival internaţional de poezie de la noi. Mai sînt în ţară festivaluri foarte bune, mă gîndesc în primul rînd la cel de la Bistriţa; însă nici un alt festival nu adună poeţi buni & foarte buni din atîtea ţări.  

E vorba despre poeţi invitaţi din mai multe colţuri ale lumii. Cît de greu e să organizezi un festival de poezie în vremuri de criză?

Festivalurile de poezie se înmulţesc în lume ca ciupercile după o ploaie postapocaliptică. Aşa încît mi-am spus că n-ar strica să încercăm să facem şi noi unul. Şi, cum de la ICR nu e nimic de aşteptat, am încercat să-l facem la revista Transilvania, scoasă de Biblioteca Astra – am început greu, cu vreo patru ţări participante la prima ediţie, la a doua erau deja opt, iar acum, la a treia – treisprezece. Culmea e că nici nu trebuie prea mulţi bani – orice concert folcloric de la noi, oricît de prizărit, costă cît un festival bunicel de poezie. Greu nu-i să-l organizezi, aşadar; greu e să găseşti o instituţie care să iubească mai mult poezia decît concertele folclorice. La Sibiu, Biblioteca Astra a fost instituţia cu pricina.  

Radu Vancu este poet şi unul dintre organizatorii Festivalului Internaţional de Poezie, care va avea loc la Sibiu între 18-20 septembrie..

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: Andrei Dósa