Cum v-a venit ideea antologiei Poveşti cu scriitoare şi copii?

Ideea mi-a dat-o experienţa directă a situaţiei, pe care m-am gîndit s-o propun, ca temă, scriitoarelor invitate să contribuie la carte. Am devenit eu însămi mamă şi am observat cum se modifică nu numai regimul scrisului, ci regimul trăitului, de-a dreptul! Am devenit şi mult mai atentă la situaţia femeilor din jur, cele mai multe lăsate să se descurce singure, foarte multe interesate de literatură, de scris, dacă nu de-a dreptul scriitoare. Am realizat cît de importante sînt sprijinul şi implicarea celor din jur, şi am început să mă întreb cum au reuşit scriitoarele să-şi vadă de scris, date fiind toate modificările astea.

Sînt maternitatea şi scrisul tabuuri în literatura română?

Da, categoric. Sînt teme care te izolează, ca autoare, mai ales într-o cultură puternic conservatoare, şi asta nu e nimic nou sub soare. O întreagă tradiţie literară marginalizează sau desconsideră temele propuse de femei, sau care aduc în prim/plan experienţe ale femeilor. Nu acelaşi lucru se întîmplă, desigur, cu situaţii îndeobşte acceptate sau percepute a fi „masculine“: de la călătoria lui Ulise, la cele mai banale ritualuri cu cafteli în faţa barului. Ele sînt, în continuare, temele „tari“.

Dacă ar fi să recomandaţi cartea aceasta, ce aţi spune despre ea?

E o carte vie, intensă, conflictuală, cu voci de multe ori incompatibile, care vorbesc, pentru prima dată poate, despre propriile eforturi de a face loc, în vieţile lor, copiilor şi propriului scris. 

Alina Purcaru este jurnalistă. A coordonat antologia Poveşti cu scriitoare şi copii (Polirom, 2014).  

a consemnat Ana Maria SANDU