"Răbdare, tenacitate, curaj, foarte multă inconştienţă“ – interviu cu Răzvan POPOVICI

Adela GRECEANU şi Matei MARTIN
Publicat în Dilema Veche nr. 509 din 14-20 noiembrie 2013
"Răbdare, tenacitate, curaj, foarte multă inconştienţă“ – interviu cu Răzvan POPOVICI jpeg

A opta ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo e în plină desfăşurare la Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Muzicieni valoroşi, precum pianiştii Diana Ketler şi Konstantin Lifschitz, violoniştii Alexander Sitkovetsky, Gilles Apap şi Kirill Troussov, violistul Christian Nas, cornistul Olivier Darbellay sau violonceliştii Adrian Brendel şi Monika Leskova se numără printre invitaţii acestei ediţii. Iniţiatorul acestui festival este violistul Răzvan Popovici.

Ce este, de fapt, SoNoRo, de unde nevoia de a crea un festival de muzică de cameră?

Iniţial, a fost ideea de a crea un festival de muzică, un festival complementar Festivalului „George Enescu“, pe atunci singurul din peisajul festivalier local. Şi, în opt ani, cred că am arătat că a fost o idee bună. Mai ales în acest an, primele cinci concerte – cvasisold-out – arată că nevoia şi interesul sînt uriaşe în Bucureşti.

Care este oferta obişnuită a unei stagiuni de muzică de cameră în România?

Există, însă nu este nimic organizat cu adevărat. Sînt iniţiative sporadice, din cîte am văzut. Eu, nelocuind permanent în România, nu pot să am o părere de ansamblu, dar ce-am observat sînt lucruri punctuale, care se întîmplă, însă promovarea nu este cea mai inspirată.

Există în Occident evenimente similare, din care v-aţi inspirat pentru SoNoRo?

Sînt zeci de mii de festivaluri asemănătoare. Înainte de a face SoNoRo, am început un festival de muzică de cameră lîngă Salzburg, unde am crescut după ce am plecat cu familia din România. Acolo, într-o rază de 50 de kilometri e Salzburger Festspiele şi mai sînt cinci-şase festivaluri extraordinare, fiecare cu profilul lui. Aici sîntem deocamdată singurii la nivelul ăsta şi îmi doresc să se mai creeze iniţiative de acest gen. Cînd vom avea 20-30 de festivaluri de muzică, o să putem spune că existăm, cultural, în Europa.

Cum ajungeţi la publicul care nu merge, de regulă, la concerte de muzică clasică?

Este interesant de văzut cum s-a lărgit, de la prima ediţie şi pînă acum, spectrul publicului care vine la concertele noastre. Oamenii au auzit că este un festival, mai de nişă, cum spun mulţi, foarte bine făcut şi unde pot asculta muzica pe care de obicei nu au ocazia s-o asculte. Evident, mulţi dintre partenerii media ne-au ajutat. I-am ales pe sprînceană.

Fiecare ediţie are un titlu. Ce semnificaţie are titlul de anul acesta – „Up“?

O ediţie la înălţime! „Up“ este un titlu pe care l-am ales fiindcă, pe de o parte, este foarte incitant. Multă lume, cînd vede pasărea de pe afiş, mascota noastră sonoră, într-o capsulă spaţială, cu un „Up“ ataşat, evident că zice: „Hm, ce-i chestia asta?“ Şi, apoi, din punct de vedere conceptual, „Up“ este extrem de ofertant. Munţi, văzduh, aer, nord, auroră, îngeri, sfinţi – iată, poţi planifica extrem de multă muzică. Eu zic că am făcut un program foarte bogat, dar concis.

Cum au fost aleşi muzicienii din nucleul tare, cei care vin an de an la SoNoRo?

De la început, Ansamblul Raro, al cărui membru sînt, a fost cumva un fel de ansamblu in residence, cum e numită o astfel de grupă, care, să zicem, e nucleul unui festival, iar ceilalţi sînt mari solişti şi muzicieni din ansambluri camerale din întreaga lume. Important e ca cei de pe scenă să se înţeleagă. Şi, de aceea, cred că întotdeauna este bine ca directorul artistic – în cazul ăsta pianista londoneză Diana Ketler şi cu mine – să ştie cine cîntă cu cine. Evident că încercăm să creăm ansambluri extrem de armonioase în cadrul festivalului. Important e ca, într-o situaţie de stres ca aceasta, cu un concert în fiecare seară, cu extrem de puţin timp pentru repetiţii şi pentru învăţarea repertoriului, să ştii că nu ai prea multe dive în jur. Ăsta e un sfat bun!

Concertele de anul acesta se ţin la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, la Ateneul Român, dar şi în cîteva biserici, în cîteva palate, la Banca Naţională, dar şi la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi. Cum alegeţi spaţiile în care au loc concertele?

Am ţinut ca, pe lîngă Ateneu, sau sala UBB-ului din Cluj, sau MNAR, Sala Auditorium, să alegem săli importante şi totuşi neincluse în circuitul concertistic. Apoi, valoarea arhitecturală este semnificativă pentru mine. Spaţiile – apropo de cîtă lume putem include – nu prea mari, nu prea mici, contează, fiindcă, depinzînd de aceste săli, alegem întotdeauna repertoriul.

Cum selectaţi piesele pentru fiecare concert? Spuneaţi că întîi alegeţi spaţiul şi, în funcţie de spaţiu, repertoriul.

Întîi stabilim tema. Locurile le ştim, după aceea alcătuim repertoriul în concordanţă cu celelalte detalii. Împreună cu Diana Ketler, sîntem destul de eficienţi şi nu ne trebuie foarte mult să stabilim „sumarul“. Oricum, noi cîntînd o bună parte din acest repertoriu şi experimentîndu-l pe propria piele, ştim ce putem planifica. Şi în fiecare an sînt multe piese în primă audiţie în România. Dar cu asta am obişnuit deja publicul şi nu ne mai lăudăm la fiecare ediţie că această piesă e cîntată pentru prima oară în România. Cred că un alt motiv pentru care publicul ţine la noi este că are şansa să asculte noutăţi.

Care e relaţia dintre muzicianul Răzvan Popovici şi organizatorul de festival Răzvan Popovici?

A, una foarte simpatică. Iubesc ambele activităţi. E foarte plăcut, după o zi de telefoane, întîlniri, e-mail-uri ş.a.m.d., să studiez o oră. Şi e foarte plăcut ca, după o săptămînă sau două de turneu prin lume, să revin şi să mă ocup de festival sau de alte lucruri pe care le fac ca manager cultural. Sînt, de fapt, un caz fericit, pentru că multor muzicieni aşa ceva nici nu le-ar trece prin cap şi n-ar fi în stare s-o facă.

Cum v-aţi descoperit calităţile de manager cultural?

Learning by doing. Am pornit cu acel festival de acum zece ani în Germania, mic şi cochet, nu departe de Salzburg şi, după aceea, nu ştiu… am prins gustul.

Dar dincolo de programul de calitate, de ce este nevoie pentru a crea un eveniment de succes?

Răbdare, tenacitate, curaj, foarte multă inconştienţă şi să arzi pentru treaba asta. Trebuie să vrei cu adevărat s-o faci şi să crezi în asta. Inconştienţa e foarte importantă.

SoNoRo nu înseamnă doar concerte. SoNoRo înseamnă şi un workshop pentru tineri muzicieni. Cum se desfăşoară acest atelier şi ce perspective le oferă celor care îl frecventează?

Este un proiect amplu, pe care l-am iniţiat acum şapte ani, în al doilea an de existenţă sonoră – „SoNoRo Interferenţe“. Prin acest proiect au trecut aproximativ 200 de tineri muzicieni români. Pe scurt, îi selectăm şi ei pot participa la aceste workshop-uri, care au loc în fiecare an – fie la Portul Cultural Cetate, fie la Montepulciano, în Toscana, la Palazzo Ricci, fie, prin parteneriat cu BNR – la Păltiniş. Şi aceşti tineri muzicieni au ocazia mai întîi să petreacă o săptămînă cu noi, într-un fel de relaţie discipol – maestru, dar foarte apropiată, şi să împartă scena cu noi. Învăţăm împreună repertoriul şi apoi concertăm împreună. După care, bursierii primesc tot felul de oferte concertistice pe parcursul anului. Este dorinţa – dă roade deja, de doi ani am văzut asta foarte clar – de a crea o elită muzicală care, cîndva, trebuie să ia hăţurile în mînă. Şi atunci, viaţa muzicală va avea cu adevărat aplomb. Workshop-ul de anul acesta s-a încheiat deja. Am cîntat, am învăţat, le-am vorbit despre literatură, muzică, fotografie, ce înseamnă să fii muzician, despre management cultural. Le-am explicat ce s-a schimbat, ce înseamnă să concertezi cu adevărat, ce înseamnă să ai ambiţia să devii solist – ceea ce e aproape imposibil, chiar dacă aici, în şcoala românească, toţi sînt solişti. În lume, dintre toţi aceşti solişti... dacă găseşti unul adevărat la sute de mii de absolvenţi de conservatoare. Le arătăm de ce ingrediente ai nevoie ca să fii un adevărat muzician, ce potenţial au ei şi ce vise pot să urmeze sau nu. Şi cred că le deschidem nişte uşi.

„Avem nevoie de adevăraţi muzicieni, nu doar de buni instrumentişti“ – este motto-ul workshop-ului destinat tinerilor muzicieni. Ce face diferenţa între un bun instrumentist şi un adevărat muzician?

Un bun instrumentist este un sportiv. Posedă anumite calităţi şi cîntă frumos, repede, curat la instrument. Apoi, dimensiunea de muzician e altceva. Cînd cineva, la vîrsta de 25 de ani, nu ştie cine este Matisse sau n-a auzit de Thomas Mann, acesta nu este un bun muzician. Pentru că toţi marii muzicieni au un background şi o anumită cultură care îţi dau posibilitatea să înţelegi un pic mai mult în spatele notelor. Iar generaţiile actuale stau mai mult pe telefoane şi pe laptop decît cu cartea în mînă. Asta-i bine, pe de o parte, dar pe de altă parte, lacunele din cultura generală se văd în cîntat.

Chiar „se aud“ aceste lacune în momentul în care cîntă un instrumentist?

Absolut! Se aud, da! Şi le-am spus, …şansa lor mare, cîntînd bine, este să ajungă în cele mai importante saloane din întreaga lume. Ajungi pînă şi la masa Reginei Angliei sau a Prinţului von Hohenzollern, asta nu-i nici o problemă, am ajuns cu toţii, dar după aceea, trebuie să stai de vorbă cu aceşti oameni. Şi cînd nu ai ce să vorbeşti, poţi fi sigur că nu vei mai păşi niciodată în Buckingham Palace.

Cum poţi depista un muzician bun, un muzician adevărat, într-o orchestră mare?

Orchestrele sînt o instituţie sau un organism aparte. După părerea mea, viaţa în orchestră pe termen lung distruge the musicianship, cum se spune. Pentru că devii executant, devii angajat, bugetar. Este foarte greu, după părerea mea, să te mai ocupi cu adevărat de muzică, atunci cînd cînţi într-o orchestră, după 10, 15, 25 de ani. Pentru că ceva moare în tine. Şi, pe termen lung, flacăra asta pentru care facem muzică trebuie să rămînă. Viaţa de orchestră toceşte, cred, ce au muzicienii cel mai frumos. 

(difuzat în cadrul emisiunii Timpul prezent, la Radio România Cultural)  

Foto: adevarul.ro

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.