Cînd era elev la Sfîntu Gheor-ghe, a editat o revistă care apărea în 8000 de exemplare și a organizat „Serile albastre“ (concerte cu elevii de la Liceul de Artă, pe care îi promova intens în oraș). Mai tîrziu, a lucrat în echipa de organizare a Festivalului Enescu. De doi ani, Emil Pantelimon este managerul Corului Național Madrigal.

 

De ce e nevoie de un manager pentru corul Madrigal?

Foarte puțină lume știe că acest cor este, de fapt, o instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii. Are 65 de angajați, dintre care 40 sînt coriști. Corul Madrigal organizează în regim propriu concertele, cu echipă de imagine, echipă tehnică, echipă administrativă și logistică. Administrăm un program foarte important, „Cantus Mundi“, și e nevoie de multă organizare. Existența unui simplu ansamblu artistic nu este suficientă. Așa că această instituție are nevoie de cineva care să pună cap la cap toate piesele puzzle-ului. Sînt manager de doi ani și împreună cu echipa cu care lucrez, cu dirijorul principal Ana Ungureanu și cu atenția sporită a directorului nostru de onoare, dirijorul Ion Marin, am început să învîrtim un mecanism de organizare a concertelor. Visez să devenim un mecanism de organizare a concertelor noastre foarte competitiv pe piața internațională.

Cum ați ajuns la Madrigal?

La Madrigal am coordonat mai întîi comunicarea, pe vremea mandatului doamnei Maria Stoica. Apoi, am devenit coordonator al programului „Cantus Mundi“ și ministrul Culturii a decis că experiența acumulată e suficientă pentru a coordona întreaga instituție. Presiunea a fost foarte mare: sînt tînăr și să conduci o instituție care împlinește 54 de ani nu e foarte ușor pentru sufletul meu. Dar lucrez cu o echipă foarte frumoasă și vin cu o experiență diversă. Dacă sîntem o instituție publică de cultură, n-avem altă soluție decît să ne comportăm ca un fel de corporație, care pune în centru și angajatul, dar și rezultatele.

Ce înseamnă pentru un tînăr corul Madrigal?

În familia mea, la Sfîntu Gheorghe, nu exista Crăciun fără Madrigal. E o legendă. De aceea spun că presiunea a fost foarte mare pe umerii mei. Mă îndreptam către niște zei pe care îi ascultasem doar la radio și despre care nu puteam să spun decît că reprezintă coloana sonoră perfectă a Crăciunului. Acum viziunea e puțin alta, pentru că știu care este deschiderea europeană a repertoriului și am alături experiența dirijoarei Ana Ungureanu, care propune repertorii foarte îndrăznețe. În concertul de Crăciun din acest an, jumătate din repertoriu este în primă audiție. Am înregistrat un disc de muzică nordică contemporană care va apărea în prima jumătate a anului viitor. Așa că am trecut în altă zonă, Madrigal nu mai înseamnă doar colindele de Crăciun.

Pe vremuri, existau coruri aproape în fiecare școală. Astăzi, am fost la un pas de a ne trezi că se elimină pînă și ora de muzică din programa școlară. Ce face programul „Cantus Mundi“ pentru a reintroduce corul în școli?

Sînt foarte puține școli în România care mai au cor. De aici a pornit și inițiativa dirijorului Ion Marin de a înființa programul „Cantus Mundi“. Este o preluare a ideii din Venezuela a lui José Antonio Abreu, care a înființat un program social de integrare a copiilor străzii prin muzică de orchestră. În România, avînd puterea profesională a Madrigalului, corul este cea mai bună formulă pe care o putem promova în școli. Și cea mai ieftină, pentru că nu e nevoie de instrumente și n-ai nevoie de specialiști pe fiecare partidă de sunet. În această toamnă, cu sprijinul Primăriei și al Teatrului Excelsior, am reușit să înființăm 120 de coruri de copii. Programul „Cantus Mundi“ are o platformă pe care dirijorilor li se oferă partituri, manualul de metodă al lui Marin Constantin, un madrigalist care răspunde în permanență la întrebări. Pe lîngă această platformă online, avem un sistem de workshop-uri: în fiecare săptămînă, o echipă de la Madrigal merge în orașe din țară și strînge o celulă de 20-30-40 de profesori. La Alba Iulia, acum cîteva săptămîni, s-au strîns 60 de profesori care voiau să înființeze coruri, unii venind din Teleorman, de la Baia Mare ori Oradea. Aceste workshop-uri îl învață pe profesorul de muzică (sau pe preot sau pe liderul unei comunități) cum să înființeze un cor de copii. În manual sînt tot felul de elemente care fac ca repetițiile să devină un joc. Dacă reușim să aducem cît mai mulți copii în cor – obiectivul nostru fiind, pentru centenar, „nici o școală fără cor“ –, atunci va reînvia muzica de acest fel.

În ce constă dimensiunea socială a programului, cum funcționează integrarea copiilor prin muzică?

Funcționează cel mai ușor, pentru că în momentul în care un copil este în fața dirijorului, trebuie să-și pună în mișcare multe mecanisme. Trebuie să fie atent la dirijor, depinde de cei din dreapta și din stînga sa, pe care trebuie să-i asculte, trebuie să citească de pe partitură sau din memorie, trebuie să respire – lucru care nu se mai învață la nici o materie. Toate acestea îi fac pe copii să deprindă responsabilitatea actului cultural; căci, atunci cînd primesc aplauze, sînt cei mai împliniți. Cînd apar la televizor, satisfacția e și mai mare. Mai ales că pentru unii este pentru prima dată cînd cîntă în afara școlii. Încrederea în sine a copiilor e mult mai mare prin aceste activități. Și copiii se înțeleg mult mai bine între ei. La galele „Cantus Mundi“ vin coruri de copii nevăzători, de copii cu sindrom Down, de copii romi. Un preot din comuna Viziru, județul Brăila, a strîns un grup de copii romi și au cîntat „Domn, Domn, să-nălțăm“ pe limba romanes. Și au cîntat împreună cu coruri din toată țara.

În opinia generală, muzica și desenul sînt, în școală, „dexterități“ de care ne putem lipsi. La ce ajută, de fapt, muzica studiată în școală? E doar un ornament?

Asta încercăm și noi să îi convingem pe oameni: muzica este esențială. Formează copilul în altă direcție decît matematica sau fotbalul. Avem în spate o mare cantitate de studii realizate la mari universități din lume care arată că muzica are un rol în reducerea dislexiei ori în învățarea limbilor străine; dar, dincolo de acestea, muzica are efecte în responsabilizarea copiilor. Abreu, cînd a dezvoltat sistemul de orchestre pentru copii în Venezuela, a făcut un credit la băncile comerciale și le-a convins că, dacă acești copii de pe stradă vor cînta într-o orchestră, rata de recuperare a creditelor peste zece ani va fi mai mare. Și așa a fost. A luat 12 milioane de dolari și a construit clădiri pentru orchestre. Astăzi, Venezuela are 400 de orchestre de tineret. Dintr-odată, copiii au văzut și alte direcții de dezvoltare pentru viața lor. Asta se întîmplă și cu „Cantus Mundi“. În momentul de față avem în România 476 de coruri înființate în ultimii doi ani, care se dezvoltă. După fiecare workshop la care vin și cîntă împreună cu Madrigalul – ceea ce nu e puțin – îi întrebăm de ce au ales să cînte în cor. Un copil de 7 ani ne-a spus că, pentru el, să cînte la cor este un scop în viață. A fost momentul cel mai emoționant. Dacă reușim să creăm altă perspectivă asupra muzicii și asupra cîntatului, noi credem că România de peste zece ani va fi altfel.

Unde țintește Madrigal, dincolo de păstrarea tradiției?

Investim în proiecte noi. Pregătim Festivalul Enescu de anul viitor, unde vom cînta alături de Orchestra din Paris, pregătim centenarul Marii Uniri, pentru care vom înregistra o istorie muzicală a României – un melanj foarte interesant care va include și perioada comunistă, și cea a regalității, și cea de acum. Pregătim mai multe turnee în străinătate. Ne am întors de curînd de la Geneva, unde am participat la un summit dedicat păcii, securității și religiei. Madrigalul a primit cu acea ocazie distincția de ambasador al păcii, onoarei și libertății. Faptul că am primit această distincție din partea ONU este un semn că oamenii importanți ai lumii înțeleg că prin muzică se pot uni alt-fel națiunile. La Geneva și Lyon finalizăm procedurile pentru a începe să facem coruri de copii ai românilor din diaspora, dar în care vor fi și străini, pe care îi vom integra în grup. Vom face un cor de copii la Geneva care va avea, la ONU, un concert alături de Madrigal. Vom avea concerte și la New York, și la Los Angeles, dar și la Ierusalim și Vatican.

Ce poate face o asemenea insulă pentru a răspîndi aceste idei într-o societate în care muzica pare mai degrabă un decor și în care există multe zgomote?

Multă promovare și multe evenimente și multă comunicare. Ne întîlnim cu primari pe care îi convingem că au nevoie în comunitățile locale de coruri. Într-o localitate din Vrancea, Vulturul, l-am convins acum doi ani pe primar că trebuie să aibă un cor în comună. Într-un an, a adus o profesoară de muzică de la Focșani, a făcut un cor de 60 de copii la căminul cultural (la care pînă atunci erau doar păcănele). Trebuie să găsim mijloacele prin care să-i atragem și pe oamenii care nu au cultură muzicală, cu toate riscurile pe care le întîmpinăm. Am avut și eșecuri. Am avut directori de școli care nu și-au lăsat copiii să vină la București să cînte pe scena Operei (cu autocarul în fața porții și cu aprobare de la inspectorat). Dar mergînd din ușă în ușă și vorbind cu oamenii, efectul e mult mai puternic. Vrem să ajungem la 4100 de dirijori de cor în România, astfel încît să avem cam 240.000 de copii implicați în mișcarea corală. Dacă acești copii fac, într-un an, cor în fiecare săptămînă, vor deveni altfel de oameni. Sălile de filarmonică și de operă nu sînt hiperpopulate de tineri, ceea ce este o mare problemă. Și în Europa occidentală e o problemă. Vicepreședintele Bundestag-ului este foarte interesat să „importe“ acest produs numit „Cantus Mundi“, care poate fi de folos și în integrarea imigranților (căci, cîntînd în cor, învață mai bine limba și interacționează mai bine cu copiii locali). „El Sistema“, proiectul din Venezuela, a fost preluat de americani, care l-au introdus în școli. Administrația Obama a introdus în curriculum muzica la toate nivelurile. Sperăm și noi ca programul „Cantus Mundi“ să devină ceva asemănător.

Unde se învață, în România, managementul cultural?

Pe front. Din păcate, doar în tranșee. Ar fi fost interesant să existe o școală care să te învețe cum să faci management cultural. Dar diversitatea problemelor care apar în cadrul unui eveniment cultural se rezolvă doar în urma experienței.