Poate vi se pare ciudat să-ţi fixezi ca itinerariu de vacanţă Bucureştiul, mai ales dacă şi locuieşti aici, nu pentru că nu ai avea ce vedea, nici pomeneală, ci pentru că asociem ideea de vacanţă cu litoralul românesc sau, de ce nu, străin, cu muntele şi, în principiu, cu orice loc care să ne scoată din aglomeraţia sau din canicula urbană. Dar se întîmplă să nu prea ai de ales şi atunci alegi un traseu al caselor memoriale şi al muzeelor bucureştene "mai în umbră". Prima întrebare, firească: "Bun, şi care-s astea?!". Şi începi să le enumeri, aşa cum le-ai găsit în Muzee şi case memoriale ale scriitorilor (autori Mihai Geleţescu şi Ion Mihăescu) sau pe diferite portaluri de tip Romania Travel: Casele memoriale "Tudor Arghezi", "George şi Agatha Bacovia", "G. Călinescu", "Gala Galaction", "Ion şi Claudia Minulescu", "Liviu şi Fanny Rebreanu"... Ar mai fi Muzeul de Geologie, Muzeul Bucureşti şi Muzeul de Istorie, căci Muzeul Satului, al Ţăranului Român sau Antipa... le-ai cam văzut. Să mai zică cineva că nu eşti intelectual chiar şi în vacanţă!Şi ce mai intelectual, întruchiparea lectorului ideal postmodern, care se delectează în autobuz, acasă, în pauzele de la serviciu, cu citirea ghidului străzilor bucureştene, căutarea şi notarea lor, alături de schemele prietenilor care desenează linii de tramvai, staţii, bulevarde etc., într-un act al lecturii ce devenise deja colectiv. Adevărul e că ne plictiseam. Trecusem deja prin cartea de telefon, vreo două cărţi de bucate, Dicţionarul onomastic, Jumătate plus unu şi ne-am gîndit să ne apucăm de citit şi căutat personaje-străzi, lucru deloc simplu. Şi asta pentru că una dintre marile probleme ale circuitului cultural bucureştean este totala lipsă de informare cu privire la aceste obiective, de marcare şi de prezentare a lor, aspect ce vizează îndeosebi casele memoriale. Căci, spre deosebire de muzee, acestea nu beneficiază de pagini web individuale sau măcar de un site care să conţină informaţiile elementare: adresă, program de vizitare, preţul biletului, al pliantelor şi vederilor ce pot fi achiziţionate, un pre-view al colecţiilor şi al obiectelor.Dacă-ţi trece prin cap să mergi direct la site-ul Muzeului Literaturii, şi nu să dai search după "case memoriale bucureşti", vei găsi date referitoare la adrese - sînt indicate şi mijloacele de transport - şi program de vizitare, dar nu vei afla nimic despre retragerea unor case din circuit, cum este Casa memorială "Gala Galaction", al cărui muzeograf este în concediu. Tocmai ăsta-i baiul unei pagini web, informaţia să fie actualizată şi să se afle pe un portal accesibil şi accesabil prin motorul de căutare. Cît despre amplasament, recomand Muzeului Literaturii Române, cu şi din cauza căldurii, să nu treacă cu vederea lipsa plăcilor memoriale de pe casele cu pricina (Muzeul "G. Călinescu", de pildă), nu de alta, dar, la 30 şi ceva de grade Celsius, apar uşor confuzii şi puţini sînt vecinii care chiar ştiu că e o casă memorială pe strada lor. Un alt aspect legat de aşezarea în geografia oraşului a caselor memoriale ale scriitorilor este absenţa oricărei plăcuţe-indicator, de mare folos printre stîlpii publicitari care anunţă direcţia şi distanţa rămasă pînă la orice McDonalds, Mall, Carrefour sau OMV...Citind în Cotidianul articolul "Cu Cartea prin Bucureşti", în ediţia din 27 iulie, m-am gîndit: ce interesant! - o evocare a oraşului de la legendele întemeierii sale pînă la Bucureştiul lui Camil Petrescu sau cel al "conştiinţei sfîşiate a cetăţii", ergo Bucureştiul lui Radu Cosaşu. Şi mă mai gîndeam la un articol asemănător, la un traseu al meu prin care voi putea, măcar parţial, intui răspunsul întrebărilor arzătoare şi juvenile ale lui Costache Olăreanu din Ucenic la clasici - "Observîndu-l azi pe Călinescu cum traversează holul de la Universitate, mi-am pus întrebările cele mai năstruşnice: oare cine îi văcsuieşte pantofii? cum face baie? dar cum mănîncă? ştie să scoată o rădăcină pătrată? cum strănută? cum înjură? a fumat vreodată? ce-ar face dacă i-ar lua vîntul pălăria? cum doarme (cu faţa în sus, pe burtă, pe stînga, pe dreapta)? sforăie? face gimnastică dimineaţa? ştie să coasă un nasture? s-a gîndit vreodată să-şi lase mustaţă? ştie să repare un robinet? dar să pună liţă la tabloul electric?" -, un traseu al înlăturării umbrei care s-a lăsat peste aceste spaţii prin descoperirea obiectelor şi a colecţiilor care dau la fel de bine seama de petrecerea şi petrecerile unei epoci interbelice care fascinează. Dar nu a fost chiar aşa. Şi asta nu pentru că sînt o adeptă a articolelor polemice, din contră. Ci din cauza unor peripeţii care au transformat farmecul traseului în iritare.La Casa "G. Călinescu" nu am putut intra, după ce dădusem deja două ture de stradă, neputînd recunoaşte, nici eu, nici cei cîţiva trecători care mai şi locuiau în zonă, casa-muzeu a cărei placă memorială lipsea - "e la înrămat, domnişoară, o mai iau, o mai aduc", aveam să aflu mai tîrziu de la paznic. Pentru cîteva minute, muzeul a fost "casa aia albă din faţa garajului, deh, n-aveaţi de unde să ştiţi", iar apoi a devenit casa în care "nu puteţi intra decît în curte, nu am cheile de la muzeu şi doamna e plecată în concediu". L-am mai întrebat pe paznicul care se juca cu cîinele - mi l-a prezentat, de altfel, ca fiind prietenul lui - dacă "doamna" are concediu în fiecare vară şi cam în ce perioadă. "Păi, da, are, în iulie sau august, două-trei săptămîni, cred că se întoarce după 15, că a plecat la începutul lunii". La un calcul mai atent, mi-am dat seama că "după 15" poate însemna foarte bine şi "după 22", la fel de bine cum perioada viitoare de concediu va fi iulie şi/sau august. Ca în acel banc cretin de prin clasele primare: nici prea iulie, nici prea august, da' după 15 să fie! Şi pentru că am început cu obiectivele ratate, o să continuu cu vizita la Casa "Gala Galaction". Casă-muzeu care e şi nu e: mai bine-zis, a fost, dar nu mai e. Strada, în schimb, e pitorească, cu multe pisici, mulţi cîini "răi", de care eşti atenţionat la fiecare poartă, case enorme şi luxoase, pe lîngă căsuţe acoperite de tot de iederă, şi cu un miros nemaipomenit de ardei copţi - ca să nu uităm că vara are şi delicatesele ei.Nişte semi-reuşite au fost casele-muzeu "Liviu şi Fanny Rebreanu", respectiv "George şi Agatha Bacovia". Şi spun semi-reuşite nu de dragul ideii de clasament, ci pentru că la prima dintre ele m-a întîmpinat un domn doar într-un şort albastru spunîndu-mi că repară baia, pe cînd la cea de-a doua, după bătăi îndelungate în uşă, a trebuit să merg pînă în spatele casei, unde un tip asculta la radio muzică populară şi aranja o cuvertură. Dacă la Casa memorială "Liviu Rebreanu", călcînd peste Adevărul literar şi artistic , care proteja covoarele de reparaţiile insului din baie, am reuşit să mă strecor şi să admir delicatele şi preţioasele obiecte ale lui Fanny, dar şi biroul cochet al lui Liviu Rebreanu, ca să nu mai spun de sufrageria sobră şi masivă, aerul ardelenesc fiind clar marcat în casa "Rebreanu", casa-muzeu "Bacovia" era prăfuită fără a fi în reparaţii, cu un aer sută la sută bacovian dat de pereţii înnegriţi de praf şi pînze de păianjen, duşumeaua vopsită în negru şi obiectele sărăcăcioase şi îngrămădite în camerele mici. Tot în reconstrucţie era şi Muzeul de Istorie, iar Muzeul Municipiului Bucureşti, divizat şi cu camere în care accesul era interzis, mi-a lăsat impresia unei primării în care funcţionarii sporovăiesc vrute şi nevrute, în timp ce tu treci dintr-un birou în altul... căutînd ceva.Şi acum, finalistele în proba de mers pe caniculă 1x1, turul Bucureştiului, ediţia 1, 2005!Casa memorială "Arghezi" - plimbarea perfectă pentru orice week-end. Grădina Mărţişor cu fîn proaspăt cosit şi pomi plini de fructe, căpiţele aliniate frumos şi acoperite cu nylon, curtea cu un nuc imens şi băncuţe în faţa mormintelor lui Tudor şi Paraschiva Arghezi, mormîntul lui Zdreanţă, ediţii ale Biletelor de Papagal , tipografia şi presa de struguri, toaca de la poartă - numai prin lovirea ei îţi faci simţită prezenţa. Casa memorială cu cei mai mulţi vizitatori, spre deosebire de Casa "Bacovia", unde în 2004 numărul vizitatorilor a fost mai mic de o mie. Dacă veniţi cu metroul pînă la Brâncoveanu, intraţi spre Mărţişor pe strada Daracului, singura asfaltată dintre celelalte străzi de acces spre strada Mărţişor. Căutaţi şi strada Obolului, care este o concurentă serioasă pentru strada Sforii din Braşov. Casa memorială "Ion şi Claudia Minulescu" o recomand tuturor colecţionarilor de obiecte de artă, nu numai pentru varietatea şi valoarea exponatelor (tablouri de Iser, Camil Ressu, Victor Brauner, Margareta Sterian, Lucia Dem. Bălăcescu, Lucian Grigorescu, Claudia Millian), cît pentru eleganţa şi rafinamentul expunerii. Dacă dispuneţi de ceva bani şi gust şi vreţi să vă decoraţi casa, detaliile Casei "Minulescu" v-ar fi cu siguranţă de mare folos.Muzeul de Geologie din Piaţa Victoriei is a must , dacă ai chef, într-o zi, să te simţi prizonier într-un castel al primelor vertebrate şi al florilor de mină. Culorile şi forma cuarţului, a stibinelor, baritinelor, piritelor şi a calcopiritelor te fac să-l înţelegi pe eroul lui Huysmans, nu că "ai placa" o broască ţestoasă cu flori de mină, dar ai face orice să ai un living care să strălucească ca agatele, cuarţul sau ca piritele cu marcasite. Senzaţiile tari vin din faptul că nu ai acces în încăperi decît dacă ţi se aprinde lumina (economie, ce vreţi!) şi pe tot parcursul muzeului te simţi ca un mic Faust urmărit de un Mefisto ce-ţi dictează paşii, aprinzînd şi stingînd lumina unde şi cînd te aştepţi cel mai puţin. Abaterile produc senzaţii tari: încercaţi sala cu cei doi dinozauri în mărime aproape naturală, sală luminată doar de razele care se strecoară prin draperiile extrem de groase, maro. Dacă nu simţiţi deja că aţi da orice pentru o maşină care, ca în reclamă, să te protejeze de atacul monştrilor, încercaţi subsolul, tot neînsoţiţi, aşteptînd să se încarce becurile ce produc un efect optic extraordinar asupra rocilor: este frig şi întuneric şi, pe măsură ce becurile se aprind, veţi vedea în jur mai mulţi gîndaci negri. Nu vă temeţi, preferă furnicile mari!Dacă totuşi preferaţi călătorii mai "avantajoase" literar şi nu numai, vă recomand vizitarea librăriilor după orarul 9,30-19,00. Este foarte posibil să găsiţi uşile larg deschise sau geamurile uşor deplasate. În acest caz, nu aveţi decît să pătrundeţi cu grijă şi să luaţi ce credeţi de cuviinţă, v-am ruga nu DVD-uri şi calculatoarele, dacă încă mai sînt acolo, pentru că ar semăna cu o glumă proastă de care am mai auzit. Vacanţă sprîncenată!