Scriitoare și jurnalistă, Elena Vlădăreanu a inițiat premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei. Gala va avea loc pe 10 decembrie, la Rezidența Scena9. 

De ce ați inițiat aceste premii „pentru literatură scrisă de femei“?

Eu nu aș pune premiile în față, pentru că ideea mea inițială a fost să fac ceva. Nu știam exact ce anume, dar în ultimii ani, în foarte multe evenimente literare, de diferite facturi și în care erau implicați oameni din generații diferite, raportul de gen era nejustificat de dezechilibrat. Un lucru despre care nu se vorbește la noi, iar atunci cînd se face, discuția este dusă în derizoriu sau închisă cu veșnicul argument de la care o să fac și bube în curînd: cărțile nu au sex, doar valoarea contează. Și am început să fiu tot mai atentă la acest aspect, care pînă atunci, recunosc, nu mă interesa sau mă interesa, dar prea puțin. Cînd însă îți propui o grilă de lectură a realității din jur, imediat observi și ce nu e de observat. Adică vezi și acele lucruri atît de subtile, atît de bine așezate în structura noastră că devin instinctuale, devin automatisme. Revenind, Gala nu va însemna doar că dăm niște premii. Vor fi întîlniri cu elevi, vor fi lecturi, va fi un DJ set by Maria Balabaș după Gală. Au fost mai multe idei la început, printre care și o conferință, dar din motive financiare nu ne-o permitem. Noi am făcut aplicație pentru proiect la minister, la a doua sesiune pentru Centenar, am fost respinși administrativ (e eroarea noastră și mi-o asum, sînt convinsă că altfel am fi luat finanțare) și a trebuit să regîndim totul. Am tăiat anumite lucruri, am păstrat doar esențialul. Și asta pentru că acest proiect e făcut nu de mine, ci de mai mulți oameni, și cofinanțat de Fundația9. Care ne-a ajutat cu o parte semnificativă din bugetul necesar, altfel am fi avut un eveniment restrîns, foarte restrîns, că nu ne-am fi permis să acoperim costurile de transport și de cazare pentru toate scriitoarele nominalizate.

Modelul meu a fost Orange Prize (care se acordă de aproape treizeci de ani în Marea Britanie, nu se mai numește așa, ci chiar Women’s Prize for Fiction, dar cred că e mai cunoscut ca Orange Prize), care a pornit tot ca o inițiativă independentă ce a coalizat editori, jurnaliști, agenți literari și scriitori din Marea Britanie, după ce pe lista scurtă a Booker Prize din 1991 nu se regăsea nici o carte scrisă de o femeie, deși 60% din cărțile publicate în acel an erau semnate de femei. M-am regăsit și în argumentele inițiatoarei, scriitoarea Kate Moss, și o să citez acum din ce spune ea: „Da, avem nevoie de acest premiu, oricît de ciudat ar fi că trebuie să-i justificăm existența după atîta timp“, scria ea în 2013, pentru volumul Cincizeci de nuanțe ale feminismului, apărut la Editura Hecate. „Cînd în nenumărate comunități de pe tot cuprinsul lumii este atacat accesul fetelor și femeilor la educație – chiar și numai permisiunea de a citi și de a scrie, darămite de a publica –, celebrarea la vedere a prozei (și a literaturii – n. mea, E.V.) scrise de femei în fiecare an e mai importantă decît oricînd. Pentru a sărbători excelența, originalitatea și accesibilitatea scriitoarelor de pretutindeni. Pentru a încuraja generații noi de scriitoare și cititoare. Și pentru a aduce ficțiunea de excepție în mîinile femeilor și bărbaților care o vor aprecia. Ce poate fi mai important decît asta?“

Dar nu vreau să ne oprim la premii, mă interesează să construim treptat o bază de date cu scriitoarele active din România, să scoatem niște cărți tematice, să organizăm conferințe, să oferim o scenă pentru dezbatere. Așa e feeling-ul meu în momentul ăsta, că e nevoie de asta, că ar trebui să ne oprim din a vedea în feminism și în discuțiile de gen un bau-bau, nu știu cum va fi la anul, poate totul se va echilibra și nu va mai fi nevoie să punem nimic în discuție.

Care ar trebui să fie rezonanța acestui premiu? E politic sau literar?

Bineînțeles că e politic, bineînțeles că e literar. Cele două aspecte merg împreună, eu nu le văd separate, dimpotrivă, le privesc ca pe un binom necesar, esențial și, cînd e asumat și conceput ca atare, indestructibil. Și nu doar în discuția aceasta, ci chiar și în ceea ce privește literatura, ea poate fi și politică, poezia, de exemplu, este politică prin ea însăși, cred că am putea înceta să ne mai temem de a fi politici în arta pe care o facem. Bineînțeles că este un premiu politic, aduce în discuție reprezentarea și de cîte ori este vorba despre reprezentare (a corpului, a femeii, a marginalității, a individului) este politică.

Literatură scrisă de femei / literatură feminină / literatură feministă… Aici ar merita făcute niște distincții.

Da, merită făcute distincții pe care nu știu cît de capabilă sînt eu să le fac și nici dacă e locul aici, poate într-un spațiu separat. Literatura scrisă de femei este -ceea ce spune, nu cred că trebuie să insist. Literatura feminină, în schimb, cred că implică un anumit mod de a citi și de a reprezenta lumea, care poate fi denumit feminin. În ceea ce privește literatura feministă, aici deja lucrurile se complică, pentru că intrăm pe un teren ideologic și teoretic, ne îndepărtăm de zona stilistică. Aici intră acele texte care își asumă chestionarea unor situații și teme ale realității, care își asumă discutarea echității sociale, politice, culturale din punctul de vedere al genului, care pune sub lupă raporturile de putere, literatura feministă poate fi scrisă atît de bărbați, cît și de femei.

Cît de preocupate sînt scriitoarele din România de temele feministe? Se conturează vreun curent?

Cred că sînt preocupate în măsura în care sînt interesate de multe alte teme. Nu știu dacă se conturează un curent, dar măcar se discută. Sînt scriitoare care își asumă feminismul (precum Medeea Iancu, Iuliana Lungu, aflată acum la debut), sînt edituri care publică în mod asumat literatură feministă (TACT, Hecate, Black Button Books, Fractalia), au început să fie evenimente asumat feministe, precum Nesupusele. Și astea sînt doar cîteva exemple, sînt mai multe și știu că vor mai fi. Era și timpul…

De ce ați numit premiile „Sofia Nădejde“?

Am avut o altă variantă înainte, la început de tot, cînd era doar un mic eveniment intimist și independent pentru care, o să rîdeți, modelul era Mihail Vakulovski cu premiile sale superunder-ground, Tiuk. Noi le-am fi numit Premiile „Niște Fete“, ni se părea jucăuș și ușor autoironic. Dar treptat ideea a început să prindă contur, m-am mai consultat cu oameni din jurul meu, cu prieteni și colegi, și așa am ajuns la concluzia că trebuie să ne luăm mai în serios și că avem în primul rînd nevoie de un nume. Ne-am gîndit la Sofia Nădejde pentru că a fost o badass cînd de la fete nu se aștepta nimeni decît să fie cuminți. A studiat cînd rata analfabetismului pe teritoriul românesc era foarte mare, a chestionat legile din punctul de vedere al echității între bărbați și femei, a scris literatură feministă, a fost prima fată căreia i s-a permis să dea bacalaureatul într-un liceu de băieți, a fost de stînga (și noi sîntem de stînga, ca să nu ne mai ferim atît de culori politice, a fi de stînga acum mi se pare aproape o datorie).

Ca scriitoare, credeți într-o misiune, într-un imperativ politic al literaturii?

Deși întrebările erau adresate la persoana a II-a plural, pînă acum am vorbit doar eu în numele echipei, pentru că se refereau la acțiuni pe care le-am gîndit împreună. De data asta nu pot să vorbesc decît în nume propriu și în numele literaturii mele. Da, mi se pare esențial ca nu doar literatura, ci arta să fie politică. Nu mă interesează evazionismul acum, dar e posibil ca în scurt timp, cînd toată arta va fi politică, să devină politic cu adevărat să fii evazionist. Mi se pare esențial să fii împotriva sistemului, indiferent de ce sistem e vorba, dacă poți să-l subminezi, să o faci, mi se pare esențial ca arta să nu fie cuminte, să nu fie previzibilă, să nu fie așezată, să nu continue, să creeze puncte de fugă, să disturbe, să chestioneze și să se chestioneze în permanență. Să fie într-un laborator continuu, într-o continuă căutare. Să nu fie pentru premii, trebuie să spun asta, dar să existe premii care să o poată răsplăti atunci cînd e cazul.

a consemnat Matei MARTIN

Foto: M. Alexandra