Pe 9 decembrie, la Sala Palatului, Therion concertează pentru prima dată în carieră cu o orchestră simfonică (100 de instrumentişti) şi un cor de muzică clasică (70 de corişti). Concertul se înscrie în proiectul "Ars musicae, ars medicinae - muzica împotriva cancerului", desfăşurat de Fundaţia Aquarius la iniţiativa celor de la Therion. Fondurile rezultate în urma concertului vor fi utilizate pentru tratamentul copiilor cu cancer din România. Rockerii suedezi vor cînta alături de sopranele Ruxandra van der Plas-Vodă şi Mona Somm, tenorii Harrie van der Plas şi Marian Someşan, Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio (dirijor Dan Mihai Goia). Concertul îl va avea la pupitru pe dirijorul şi compozitorul german Markus Stollenwerk.Rockerii comemorează 10 ani de cînd în România există Legea Drepturilor de Autor şi de cînd au dispărut casetele piratate de pe rafturile magazinelor de muzică. Într-o epocă în care Internet-ul nu ajunsese la noi, iar Winamp-ul nu se inventase, Therion ieşiseră în văzul Europei cu albumul Theli, pe care am fost convins că merită să cheltui o sumă exorbitantă. Presa a prezentat albumul ca pe un punct de răscruce în istoria muzicii - primul album care aducea în aceeaşi arenă heavy-metal-ul mînios cu muzica simfonică, orchestrală, cultă. Sărăcia canalelor de informare şi distribuţia precară au făcut ca, în scurt timp, albumul să fie înconjurat de o aură mistică, părînd a fi rezultatul unui secol de cercetări muzicale. Tematica ocultă a versurilor reuşea să iasă din grotescul de duzină practicat de şcoala suedeză de death-metal al cărei produs Therion erau şi să intre pe tărîmul elitelor care îşi permit propriile terminologii - acolo unde horror suna american, derizoriu şi mercantil, gotic aducea rezonanţe britanice, istorice, arhitecturale. Cireaşa de pe tort a fost transformarea fan-clubului trupei în secta politeismului parapsihologic "Dragon Rouge" care, îmbinînd marketing-ul viral cu o imagine masonică insuficient secretizată, a reuşit transformarea siglei Therion în obiect de cult şi a muzicii trupei, în dogmă. Este regretabil că acoperirea mondială a ideii Therion a fost frînată de factori logistici - anturajul pseudomasonic al grupului nu a depăşit statutul de fan-club, orchestra care se auzea pe Theli s-a dovedit a fi o simulare de studio, iar creierul trupei, Christofer Johnsson, şi-a înlocuit în numeroase rînduri colegii în căutarea unui format capabil să prezinte în concert materialul muzical aparte. Americanii s-au dovedit mai pragmatici şi Metallica a propus, cu albumul S&M, un concert de o anvergură ce depăşea posibilităţile suedezilor. Therion s-au mulţumit să experimenteze mai departe prin albume de studio, prestaţiile lor live limitîndu-se la playback, ambiţie şi rare evenimente cu conotaţie specială, categorie în care se înscrie, din fericire, şi apropiatul concert de la Sala Palatului. Iată că, la 10 ani după ce legislaţia drepturilor de autor ne-a golit rafturile cu muzică, România a evoluat pînă la a deveni tărîm de outsourcing - nu doar pentru companiile de profil software sau cinematografic, ci şi pentru casele de discuri. În concertul-premieră "Therion goes classic" de pe 9 decembrie se va prezenta un melanj între Therion şi muzica lui Wagner, un prag psihologic pentru trupă şi pentru fidelul public cultivat de pirateria din România.