Ca orice poveste, şi aceasta porneşte de la un anunţ găsit întîmplător într-un colţ de ziar. Academia Caţavencu şi Autoritatea Naţională pentru Tineret (ANT) organizează o şcoală de vară la Neptun, cu tema Jurnalism pentru tineret. Nu era nevoie decît de învingerea toropelii estivale şi de redactarea unui eseu pe una dintre cele cinci teme propuse: Raportul jurnalistului cu sursele reale; Public-privat în presa de investigaţie; Interesul public şi transparenţa autorităţilor; Politica jurnalistului acreditat politic; Departamentul cultural, Cenuşăreasa redacţiilor.Cine şi cum a ajuns aici ne-a spus Gabriel Ispas, organizatorul principal al şcolii de vară. Cereri am înţeles că au fost foarte multe, selectaţii fiind 82, iar prezenţi 74. Juriul, compus din Gabriel Ispas şi Sorin Vulpe, a ţinut mai mult cont de calitatea eseurilor (spontaneitate, viziune proprie, noutate, "bine-scriere") decît de încărcătura CV-urilor. În mod surprinzător (cel puţin pentru mine), cea mai populară temă a fost, dintre cele cinci, Departamentul cultural, Cenuşăreasa redacţiilor, considerată probabil cea mai accesibilă. Din cîte am văzut, majoritatea celor prezenţi aveau o mai mică sau mai mare experienţă în presă, existînd şi boboci, chiar liceeni.După prima zi de acomodare şi testare a noilor tricouri, mape şi şepcuţe brand-uite cu imaginea şcolii de vară - un semn mare de întrebare, făcut din cele cinci întrebări din abc-ul jurnalismului: cine, de ce, unde, cînd, cum - a urmat o săptămînă nu chiar foarte plină de conferinţe, organizatorii gîndindu-se şi la dreptul nostru constituţional la plajă.La deschiderea oficială au participat Borbély Károly - preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret, Sorin Vulpe - managerul general al Academiei Caţavencu şi Gabriel Ispas - ANT. Scopul acestui demers a fost punerea faţă în faţă a tinerilor cu jurnalişti profesionişti, deoarece, ca orice meserie, şi aceasta se fură, iar lucrurile nu sînt atît de simple şi roz cum poate cei mai idealişti dintre noi şi-ar fi imaginat.Am aflat astfel, pe tot parcusul şcolii de vară, atît noţiuni mioritico-hollywoodiene legate de mită, sacoşe cu bani plimbate prin redacţii, şantaj, publicitate nemarcată sau condiţionată, manipulare, articole vizînd un singur cititor, presiune politică, abuzuri asupra presei, star system-ul în care intră unii ziarişti care cred că pot scrie orice, dar şi modul în care se comportă un jurnalist profesionist, compromisurile pe care trebuie să le evite, ce se spune şi ce nu se spune, felul în care se face un material corect respectînd complicat cîteva reguli simple, sau cum se formează, publicul în timp şi cum se construieşte credibilitatea. Prelegerile s-au transformat întotdeauna în discuţii, nu de puţine ori aprinse, profitînd din plin de prezenţa jurnaliştilor pentru a-i bombarda cu întrebări.Sorin Vulpe ne-a vorbit de motivele care animă presa - ideologice şi comerciale - subliniind faptul că un produs de presă, pentru a avea autonomie editorială, trebuie să fie, în primul rînd, viabil comercial, precum şi despre conflictul care apare uneori între management şi jurnalişti. Marius Drăghici ne-a ţinut o năucitoare lecţie de economie politică, care trecea prin Constituţia Europeană, cerinţele UE şi (ne)respectarea lor de către România, corupţie cu grafice şi cifre, pentru a ajunge la marile blocuri economice mondiale sau la traseul conductelor de petrol care determină politica zonei.Ca o coincidenţă (!), imediat după, a apărut invitatul-surpriză, singurul politician care a răspuns invitaţiei de a veni la şcoala noastră: Adrian Năstase. Cred că dînsul se aştepta la altceva decît la un set nu prea prietenos şi foarte direct de întrebări vizînd activităţile domniei sale şi ale Partidului (cum care partid? Unicul şi cel mai tare, care, nu, nu este un partid de corupţi, cum insinuau unii). Pe noi ne-a amuzat evitarea acrobatică a întrebărilor sau răspunsurile legate de situaţii concrete, nu prea constituţionale sau morale, care ajungeau inevitabil, dar inevitabil, la realizările PSD şi la faptul că... România e în NATO, iar orice credeam noi că nu e ok era de fapt o strategie pentru binele poporului. Adrian Năstase, vizibil, deşi subtil enervat de întrebările micilor răutăcioşi, a plecat spunînd că mai avea nişte materiale pregătite pentru noi, dar că nu ni le mai dă...Cu Dragoş Muşat ne-am distrat făcînd bule caţavence pornind de la nişte fotografii foarte haioase (iar premiul a fost o sticlă de vodkă!), iar cu Marius Vintilă am dezbătut care ar fi ştirea săptămînii: demisia Monei Muscă sau canicula. Eu încă pariez pe prima.Tot un fel de workshop a fost şi discuţia cu Simona Gheorghe despre relaţia tinerilor cu presa, experienţa acumulată sau uşile închise de care se lovesc aceştia. Robert Turcescu a vorbit despre presiunile economicului asupra libertăţii de exprimare, făcînd în acelaşi timp o istorie underground a presei româneşti postdecembriste, ajungînd apoi, în cadrul discuţiilor prelungite şi foarte diverse, la responsabilitatea unui jurnalist, la întîmplări din emisiunile sale sau la întrebarea dacă presa culturală, mai ales de televiziune, este plictisitoare sau nu.Mircea Toma ne-a salutat cu bună dimineaţa, la ora 16,00, explicîndu-ne că în Vama Veche, de unde venea şi unde se grăbea să mai prindă o baie, bioritmul e altul. Între timp, ne-a vorbit despre influenţa politicului asupra presei, dar şi de cîteva dintre aventurile Agenţiei de Monitorizare a Presei sau ale salvării Vămii Vechi.Că tot veni vorba, şi noi ne tot grăbeam. Fericiţi că pînă în Vamă se făceau aproximativ 30 de minute, unii dintre noi schimbam, fără regrete, patul de hotel (singurul de o (1!) stea din Neptun, pe care faptul că nu mai e comunism de 15 ani nu părea să-l afecteze, aparţinînd, am aflat tîrziu, fraţilor cu televiziune şi apă minerală), cu un sac de dormit la umbra stufului. Ne era deci cam greu să ajungem la cursurile matinale, tocmai de aceea, din păcate, nu pot să spun prea multe din discuţia cu Corina Drăgotescu despre relaţia presă-Putere sau din cea cu Eugen Chelemen despre presa pentru tineret.Lia Epure a explicat, în două prelegeri, despre deontologia şi etica profesională, atît în cazul comunicatorilor, cît şi al jurnaliştilor, pornind de la cîteva cazuri concrete, cum ar fi publicarea de către un jurnalist a unei discuţii telefonice cu Gilda Lazăr.Nu ne-am fi imaginat niciodată că un jurnalist de investigaţie poate fi atît de calm şi de liniştit precum Cornel Ivanciuc. Am înţeles astfel că ceea ce citim noi într-o anchetă de o pagină implică o documentare amănunţită, detectivism şi luciditate, dar mai ales o mare răspundere pentru cele scrise.Pe simpaticul Ioan T. Morar l-am cunoscut în ultima seară, cînd ne-a vorbit, cu multe anecdote şi poveşti, despre corupţia mică - a ziaristului - şi cea mare - a ziarului - în presa românească, lansînd şi un nou termen lingvistic de succes: şpăgubit - cel care dă şpagă şi nu este "rezolvat". Apoi decernarea diplomelor de participare, masa, dansul şi karaokele la o terasă de pe plajă...Ce a lipsit, în opinia mea şi a cîtorva colegi, ar fi fost mai multe workshop-uri, un program comun mai consistent, lucrul pe teren (reportaje despre cum se vede plaja din Neptun, printre pahare de bere şi seminţe, despre terase şi cei care le populează, interviuri pe stradă sau scotocirea după vreun subiect estival-fierbinte - spune o colegă - ne-ar fi ajutat să comparăm socoteala teoretică din sala de conferinţe cu cea practică, din bazarele omniprezente), o revistă critică a presei zilnice, mai mulţi invitaţi din sfera publică, realizarea chiar, la sfîrşitul şcolii de vară, a unui număr de revistă, pornind de la temele discutate.A fost, oricum, o săptămînă în care nu ne-am plictisit deloc, ba din contră, am aflat multe lucruri şi cazuri interesante, am văzut cum stau lucrurile în presa românească şi la ce să ne aşteptăm dacă vrem să facem acest lucru în mod profesionist.