Departe de mine intenţia de a discuta aici lucrările selectate pentru prima expoziţie a Galeriei de Artă Digitală 115, Art: PartTwo (inaugurată la jumătatea lui aprilie şi deschisă pentru jumătate de an). Las în seama teoreticienilor esteticii digitale reflexivitatea şi comentariul asupra talentelor descoperite de curatorul galeriei, Silvana Bratu, fie ele şi 91 la număr, reprezentante a 34 de ţări şi prezentate într-un tiraj de 115 ediţii ale aceleiaşi lucrări. Ce mă intrigă este interfaţa acestei iniţiative de expunere şi promovare a artei digitale, pe scurt: tabloul şi display-ul. Nu contest, aşadar, nici atracţia tot mai multora faţă de mediul digital, nici urgenţa resimţită de echipa galeriei de a crea un astfel de spaţiu de încurajare a artiştilor locali şi de mediere între creaţia lor şi public. Cred însă că prin poziţia sa, curatorul acestei galerii ar fi de aşteptat să clarifice aspecte ale relaţiei - aici ambigue - dintre vizualitate şi vizibilitate, dintre o subiectivitate artificială şi nu o dată stîngace a selecţiei şi o ţintă economică a instituţiei, dintre o speculată marginalitate a domeniului şi o autoritate deturnantă a patronilor. A celebra inovaţia şi ineditul printr-o suprasaturare poate produce, nu doar profesioniştilor, ci mai ales publicului larg, un disconfort şi poate adînci neînţelegerile. A trata monoton (totul e printat pe pînză) şi liniar (simptomul panotărilor de tip Orizont) singularităţile tehnice şi conceptuale riscă să transforme această platformă dedicată artei digitale într-un simplu provider de tablouri numai bune de ambientat holurile cabinetelor stomatologice. De notat că formatul galeriei îngustează termenul de digital în spaţiul still al print-ului, ignorînd, prin urmare, interactivul şi on-line-ul; mai mult chiar, însuşi mesajul manifestului digital - ce solicită deschiderea către un teritoriu imaginativ, un posibil viitor, o virtualitate -, este sensibil alterat. Între a atrage atenţia şi banii, galeria a optat parcă prea uşor.