Producţia Oedipe-ului enescian a fost preluată de Opera Regală Covent Garden din Londra de la Teatrul La Monnaie din Bruxelles şi programată în cadrul stagiunii 2015/2016 pentru opt spectacole. Înscenarea aparţine lui Àlex Ollé și Valentinei Carrasco. Impresionantele decoruri, care domină scena pînă la limita superioară a deschiderii acesteia, au fost concepute de Alfons Flores. Costumele au fost realizate de Lluc Castells, iar excelentul light designer a fost Peter van Praet.

Oedipe-ul enescian a fost primit pozitiv de critica londoneză, cunoscută pentru severitatea ei şi, în general, deloc simpatizantă a producţiilor de la Covent Garden. Presa a lăudat atît lucrarea, cît şi punerea în scenă a acesteia. Cota de vînzare a biletelor a fost mai mult decît mulţumitoare şi peste așteptări pentru o lucrare în totalitate necunoscută. Sala nu a fost arhiplină, dar aplauzele de la sfîrşitul spectacolului au fost peste cele obişnuite.

Am văzut şi producţia de la Bruxelles, iar comparativ, în Londra, execuţia Oedipe-ului a fost superioară celei din capitala Belgiei, atît din punct de vedere orchestral, cît şi al prestaţiei excelente a corului londonez. Meritul acestei reuşite aparţine în primul rînd maestrului Leo Hussain, care a dirijat şi Oedipe-ul de la Bruxelles, precum şi pe cel de la Opera Naţională Bucureşti, regizat tot de Valentina Carrasco. Bineînţeles că la ONB s-a optat pentru un decor total diferit, deoarece, din punct de vedere tehnic, nu s-a putut instala fundalul enorm, în care la Covent Garden a fost plasat întregul cor, în stilul vechiului teatru grecesc, în funcţie de comentator.

Rolul titular a fost interpretat de internaţional apreciatul bas-bariton Johan Reuter, care a reuşit să cînte auzibil toate notele partiturii, cu o voce caldă şi frumoasă, dar, din păcate, cu un volum prea mic pentru cerinţele acesteia. Cea mai reuşită scenă a realizat-o în ultimul act, cel din Atena, ca Oedipe-ul bătrîn şi înţelept, dar cu lipsuri în părţile dramatice ale scenei orbirii. Johan Reuter, pe care cu cîteva luni în urmă l-am auzit în excepţionala producţie a operei Lulu de la Metropolitan Opera New York, interpre­tînd Dr. Schön, este un cîntăreţ foarte muzical, dar fără o puternică personalitate scenică, iar limba franceza nu pare că îi este familiară.

Întreaga distribuţie a fost de un înalt nivel în toate rolurile, dominată de cunoscutul şi, în Londra, foarte popularul John Tomlinson, în rolul lui Tirésias. Apreciata mezzosoprană Marie-Nicole Lemieux a făcut un Sfinx impresionant, pe lîngă Samuel Youn, care a interpretat rolul lui Créon, Stefan Kocan în rolul Străjerului şi alături de Sarah Connolly, ca Jocaste.

Programul de sală, excepţional alcătuit, a documentat profund partea de compoziţie a lui Enescu, cît şi libretul lui Edmond Fleg. În mod regretabil, din acest plan au lipsit orice informaţii despre legătura lui Enescu cu România şi despre producţiile realizate la Opera Naţională Bucureşti, atît în prezent, cît şi în trecut.

Din păcate, bineînţeles că nici din partea Festivalului Enescu, ori a Ministerului Culturii, nimeni nu a fost prezent la spectacol. Doar directorul Institutului Cultural Român din Londra a participat şi a colaborat îndeaproape, în limita posibilităţilor, cu ROH. Şansa de a face cunoscută capodopera enesciană pe una dintre cele mai importante scene de operă din lume a fost însă, din punct de vedere artistic, pe deplin fructificată şi, ca urmare, Oedipe-ul lui Enescu va fi preluat şi de Teatrul Colón din Buenos Aires, precum şi de Opera Mare Bastille din Paris.

Din păcate, doar în ţara lui Enescu lucrarea se cîntă extrem de rar în reuşita producţie de la Opera Naţională Bucureşti, iar la următoarea ediţie a Festivalului Enescu, în mod mai mult decît straniu, doar în forma concertantă, ceea ce, bineînţeles, nu corespunde dorinţei autorilor, opera Oedipe fiind gîndită şi concepută scenic.

Ioan Holender a fost directorul Operei din Viena și director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu“.