- interviu cu Tincuța BALTAG, director general Fundația „Dinu Patriciu” -

Pe 3 noiembrie, la Palatul Parlamentului, în faţa unei audienţe formate din cîteva sute de invitaţi, personalităţi din mediul academic, oaspeţi din mediul corporatist, parteneri ai Fundaţiei „Dinu Patriciu“ din rîndul organizaţiilor neguvernamentale, reprezentanţi ai mediului diplomatic şi jurnalistic, a avut loc Gala Premiilor în Educaţie, competiţie aflată la a doua ediţie, un eveniment organizat de către Fundaţia „Dinu Patriciu“. Scopul Galei este ca, pe lîngă premierea unor oameni pentru excelenţă dovedită în domeniul educaţiei, să urmărească şi descoperirea şi promovarea proiectelor şi organizaţiilor care au un impact semnificativ asupra sistemului educaţional din România – încurajînd astfel o schimbare a întregului sistem. 

Secţiunile competiţiei de anul acesta au fost: „Elevul anului“, „Educatorul/Învăţătorul anului“, „Profesorul anului“, „Şcoala anului“, „Studentul anului“, „Profesorul anului/ Învăţămînt universitar“, „Facultatea anului“, „Cercetătorul anului“, „Bibliotecarul anului“, „ONG-ul anului în domeniul educaţiei“, „Cel mai bun proiect educaţional“.

Anul acesta, valoarea totală a premiilor a crescut  cu 50.000 de euro faţă de anul trecut, fiind de 250.000 de euro, iar formatul competiţiei a fost îmbogăţit cu încă două secţiuni noi, şi anume „Bibliotecarul anului“ şi „Educatorul/Învăţătorul anului“.

În România, de multe ori se spune: o minune nu durează mult. Sîntem obişnuiţi ca proiecte care promit schimbări, care pornesc entuziaste la drum, angajîndu-se pe o cale anevoios, să piardă din avînt, să se diminueze pînă la dispariţie. Fundaţia „Dinu Patriciu“ a organizat însă şi anul acesta o nouă ediţie a Galei Premiilor în Educaţie, ediţie pe care a îmbogăţit-o, nu doar financiar (vorbesc de valoarea premiilor), dar a şi extins-o pe domenii. Pe scurt, spuneţi-ne care au fost schimbările aduse de  această ediţie?  

În general, concepem programe şi proiecte pe termen lung, pentru a putea fi siguri de impact. Adevărata schimbare durează, necesită timp şi perseverenţă. Nu am fost siguri de la început de succesul unui astfel de demers, însă nu putem fi decît fericiţi că un proiect care îşi propune descoperirea şi promovarea realelor valori este apreciat şi susţinut. Anul acesta am avut premii mai consistente: 250.000 de euro faţă de 200.000 anul trecut şi două secţiuni noi: „Educatorul / Învăţătorul anului“ şi „Bibliotecarul anului“. 

În contextul imaginii scăzute pe care educaţia o are la ora aceasta în România, ce înseamnă această Gală, care premiază, iată, excelenţa în educaţie? Mai avem parte de „excelenţă“? 

Gala Premiilor în Educaţie este o declaraţie publică pe care fundaţia noastră o face profesioniştilor în educaţie. Acest mesaj este: „Credem în voi, credem în munca voastră şi în impactul pe care aceasta îl are în şcoala românească şi ne dorim ca din ce în ce mai mulţi oameni să vă urmeze exemplul“. Cred în puterea motivaţională a recunoaşterii publice şi mai cred că oamenii care nu se simt apreciaţi pentru ceea ce fac vor alege în final să abandoneze. Societatea civilă trebuie să intervină acolo unde alte sisteme eşuează, iar o potenţială soluţie la problemele sistemului educaţional românesc este susţinerea adevăratelor valori.

Premiile au fost substanţiale. Cu toate acestea, la categoria „Facultatea anului“ am observat că au candidat destul de puţine facultăţi... Cum explicaţi acest fapt? 

Cîteodată birocraţia nu permite strîngerea tuturor informaţiilor sau poate faptul că în unele universităţi sistemele sînt foarte centralizate îi împiedică pe decani sau pe profesori să depună candidatura pentru această competiţie. 

Sperăm însă ca în viitor din ce în ce mai multe facultăţi să vadă oportunităţile pe care o astfel de recunoaştere le aduce. Cîştigătorii Galei Premiilor în Educaţie fac parte dintr-o elită din ce în ce mai puternică iar posibilităţile cresc exponenţial.

La alte categorii, au fost mai mulţi candidaţi ca anul trecut? 

S-a înregistrat o creştere semnificativă a candidaturilor la secţiunile „Elevul anului“ şi „Profesorul anului“. Totodată, la „Cercetătorul anului“ am înregistrat mai multe înscrieri ca anul trecut.

Schimbarea în sistemul de educaţie se va produce şi prin cercurile concentrice provocate de iniţiative particulare de stimulare/recunoaştere a calităţii în învăţămînt? 

Adevărata schimbare în educaţie va veni atunci cînd eforturile vor porni de jos în sus, în loc să aşteptăm ca „sistemul“ să rezolve toate problemele cu care se confruntă şcoala românească în prezent. Este vorba despre iniţiativele punctuale ale fiecăruia dintre noi – elevi, profesori, părinţi, organizaţii neguvernamentale. Cu cît ne vom deschide mai mult spre încercarea de a îmbunătăţi zi de zi comunicarea cu elevii şi implicarea lor într-un proces decizional real în colaborarea cu şcoala, cu atît modelul unui învăţămînt bazat pe mentorat şi promovarea valorilor va avea mai multe şanse în România. Sîntem parteneri cu toate organizaţiile care militează pentru o educaţie de calitate şi avem o satisfacţie specială cînd ceea ce facem noi motivează din ce în ce mai mulţi oameni să facă ceva concret în domeniul educaţiei. 

Proiectele Fundaţiei vizează domeniul educaţiei. Este ceva idealist în această „cruciadă“?  Realismul a prins totuşi contur? 

Încă de la începutul activităţii noastre, ne-am dat seama că nu vom schimba singuri educaţia din România. Cred că ceea ce asigură succesul şi realismul demersului este credinţa în parteneriate şi faptul că încercăm tot timpul să strîngem în jurul nostru oameni şi organizaţii care împărtăşesc aceleaşi valori. După aproape patru ani de activitate ne putem asuma rezultatele concrete ale programelor noastre: miile de burse pe care le acordăm elevilor şi studenţilor, şcolile de vară pentru profesorii de la sate, premiile în educaţie pe care noi le oferim şi felul în care oamenii valoroşi ajung să fie cunoscuţi. Aceşti oameni aduc educaţia într-un context în care exemplul propriu este uneori mult mai valoros decît o sută de discursuri televizate sau declaraţii demagogice. 

Cum credeţi că vor schimba aceste premii viaţa unor oameni? (Şi nu mă refer aici doar la premianţi…) 

Cînd aduci oameni cu adevărat valoroşi pe scenă şi cînd sute de articole sînt scrise despre proiectele lor, mesajul este că educaţia este importantă şi merită orice investiţie. Trebuie să fim conştienţi că avem un rol şi, de ce nu, o responsabilitate faţă de adolescenţii de azi care au nevoie de modele şi au nevoie de susţinere în alegerea unui drum. Gala Premiilor în Educaţie este un antidot la superficialitate, mediocritate şi violenţă, încercăm să construim un model de moralitate şi apreciere, încercăm de asemenea să reconstruim sisteme de valori. 

În mod direct, premiile schimbă în mod semnificativ vieţile cîştigătorilor şi ale celor apropiaţi lor. Laureaţii vor continua mai încrezători să-şi desfăşoare activitatea. Premiile, fiind atît de consistente, atrag atenţia – publicul larg va lua aminte şi îşi va reaminti de importanţa educaţiei. Poate vom inspira şi alţi finanţatori să se implice în susţinerea unor oameni deosebiţi şi performanţi.

a consemnat Stela GIURGEANU