Trupa Vama Veche s-a despărţitE oficial. Toţi cei care vor să se îndrăgostească vara viitoare, trebuie să-şi caute alt refren de plecat de-acasă. "Gata, îmi vînd casetofonul" nu mai e o soluţie, iar "sînt pe autostradă, fac o baie cum ajung" nu mai are farmec. "Acuma stau c-o bere în mînă... şi o beau" nu mai e o stare de moale melancolie, pe care s-o ai cînd "în dreapta mea conduce cineva", iar "vara asta am să mă-ndrăgostesc" a devenit pur şi simplu file unavailable. Toate gagicile cu pielea udă, care trag însetate din ţigară, o să aştepte kile de ani ca sînul lor să mîngîie mîna cuiva. "Vrei soare, soare îţi dau" a devenit imposibil, "pe stînci dacă vrei te sărut sau în apă, mi-e totuna" - ceva grotesc, iar "n-am făcut nimic acolo" - o minciună meschină. Nu vom mai şti niciodată dacă "durerea c-am plecat va fi mai mare decît norocul c-am venit", pentru că ni s-a pierdut unitatea de măsură şi pentru una, şi pentru alta. "Vino să visăm sub apă" e sinucidere curată, mai bine stăm pe mal, ascultăm manele şi uităm de The Band: "We gathered together a long time ago, we said we will play the music we know, then we all agreed that will be just fun". Putem fi siguri că, între timp, s-au prins şi ei că "It turned out to be more than aim, shoot and sometimes run". Ne-au făcut să uităm că "we are all friends" şi să înţelegem că se poate să "do we pretend?" sau să se ferească toţi, ruşinaţi, "I hope not, at least not ME", prin conferinţe de presă. Plutonieri majori Căpşună o să-ţi rîdă în nas, fiindcă îşi pot lua dreptul liniştiţi, acum că nu mai există nici un cîntec care să-i oblige să "ţine tu şi şpaga mea, dă-i-o lu’ nevastă-ta". Iar curva regimentului va rămîne veşnic singură... bine, dar asta s-ar fi întîmplat oricum la intrarea în UE. Mersul trenurilor e dat peste cap, pentru că "trenul accelerat Bucureşti-Mangalia" NU mai pleacă "în 5 minute de la linia 5", cel puţin nu cu Traian-cîntînd la pian. Faptul că ai "doar 18 ani", eşti nebun, iubeşti şi nu ai bani, nu-ţi dă dreptul să strigi în autobuzul 368, sărutul ne-updatat a murit în ureche, iar "poza noastră, 28 februarie, la metrou, la gară, ne iubim" s-a îngălbenit şi, oricum, am rătăcit-o pe undeva, printre certurile care se ţin lanţ. Băiete, n-o să te mai trezeşti niciodată "într-un pat de femeie frumoasă", la piaţă o să mergi singur şi tot singur o să-ţi plăteşti merele, n-o să-ţi mai ţină nimeni cont cînd conduci peste 80, ea nu mai strigă "Vreau copii!", iar tu ai scăpat de cereri în căsătorie la ora 1 noaptea. Oricum, nimeni nu le-a luat vreodată în serios. Ana a devenit un nume complicat şi greu de rostit, iar pentru copii nu mai există prinţese, doar morfină şi CD-uri. Primăvara a murit într-un accident de circulaţie, pe şoseaua dintre Vama Veche şi Vamă, cerul nu se mai umple cu prostii şi vîntul nu mai are nici un prieten din liceu. E posac şi nu mai ridică zmee, nu mai dă inspiraţie şi nu mai păstrează relaţii. A dispărut Omul plajei, cel care făcea dragoste cu ploaia şi vedea pistrui în stele. Nici televiziunile nu-l mai caută că au găsit un subiect mai fierbinte: cică, de săptămîna trecută, soarele răsare din blocul de vizavi! E oficial, nu mai există Vama Veche "La radio", viaţa nu-i deloc simplă şi mişto, şi nu mă mai întrebaţi atîta dacă ne vedem, că ziua de joi s-a desfiinţat. S-aude, a unşpea?