Pe Raymond Carver l-am descoperit în 1989 în Proză americană contemporană (1975-1985), antologie apărută la Editura Univers, cu trei povestiri splendide. De aceea, cînd am văzut că începe să fie tradus sistematic în limba română, m-am bucurat enorm. După Taci, te rog!, apărută anul trecut în "Biblioteca Polirom", de curînd, în aceeaşi colecţie, a ieşit pe piaţă Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire. Un volum de şaptesprezece povestiri, traduse de Liviu Bleoca, pe care le-am citit cu sufletul la gură. De cele mai multe ori, personajele sînt oameni obişnuiţi, au un limbaj obişnuit, iar dialogurile sînt aparent simple. Avem de-a face cu o economie de mijloace care imprimă fiecărui cuvinţel o vibraţie specială. Firescul (re)construit de Carver are o realitate halucinantă. Banalul devine imprevizibil, fără a-şi lua zborul în fantastic. Gesturile simple şi detaliile au o savantă capacitate de sugestie, astfel că ceea ce nu se spune este la fel de important ca ceea ce ni se spune. Există o tensiune a situaţiilor migălos gradată şi cumva implicită. Cititorul este considerat la fel de inteligent ca şi scriitorul, astfel că i se lasă posibilitatea să-şi imagineze şi să completeze el întregul puzzle al situaţiei dramatice. Citind, am simţit mereu precizia unui mare maestru. Detaliile şi situaţiile simple - aşa cum spun criticii americani - se transformă în adevărate epifanii. Studierea micilor epifanii, momente sau situaţii care te fac să înţelegi brusc un fenomen sau o lume, este actualmente o adevărată modă şi în ştiinţele sociale americane. Un coleg mi-a relatat că, frecventînd un curs de sociologie calitativă în SUA, i s-a solicitat de către profesor să relateze un mic eveniment care l-a făcut să înţeleagă mai bine stilul de viaţă american. Atunci el a povestit cum în toaleta universităţii s-a trezit vecin de pisoar chiar cu acel profesor, care a deschis o scurtă discuţie în timpul micţiunii. Bineînţeles, nu conta ce spune! Dar cică a înţeles mult mai bine spiritul democratic. Ce proză ar fi scos Carver de aici!mergi pe mîna mea