● După o lege care interzice folosirea limbajului vulgar în presă, Rusia adoptă acum o lege care sancţionează folosirea cuvintelor indecente în cadrul manifestărilor publice. Legea vizează spectacolele de teatru şi operă, filmele şi orice formă de performance. The Guardian anunţă că, după ce legea va intra în vigoare, numeroase spectacole după piese clasice nu vor mai putea fi jucate decît dacă pe afiş apare avertizarea „limbaj explicit“. Şi DVD-urile cu filme, cărţile şi CD-urile vor trebui să aibă aceste avertismente marcate pe copertă, dacă în înregistrări apar cuvinte vulgare. Dar ce impact real ar putea avea această lege în ţara lui Dostoievski, cel care susţinea că ruşii pot să exprime toată gama de sentimente printr-un sigur cuvînt: cel care desemnează organul sexual masculin?

Una dintre problemele legii constă în faptul că nu e explicat clar ce anume înseamnă limbaj indecent. Legea nu conţine un şir de cuvinte vulgare care să fie interzise. În schimb, se precizează că sînt sancţionate, după consultarea unui grup de experţi independenţi, „cuvintele şi frazele“ care „nu respectă normele limbii literare moderne“. Nu e clar nici dacă, în înţelesul legii, o operă în care eventualele cuvinte obscene sînt cenzurate printr-un beep e acceptabilă. Legea impune amenzi între 2500 de ruble pentru persoane fizice (50 de euro), pînă la 100.000 de ruble (2000 de euro) pentru companii, dar sancţiunea poate merge pînă la suspendarea dreptului de a difuza opera respectivă. 

Înduioşătoare grija asta a guvernului de la Moscova pentru morala publică. E un fel de ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, aplicat la nivelul comunităţii: criticilor regimului, prigoniţi, oricum, căci mai mereu sînt săltaţi de la mitingurile anti-Putin, le este luat acum şi dreptul la liberă exprimare, garantat (chiar şi) de Constituţia Federaţiei Ruse. Pentru putere, această nouă lege care instituie cenzura e un instrument util pentru a mai tempera vocile critice: într-adevăr, pe scenă, în săli de concerte, pe stadioane sau în cărţi au apărut, pînă acum, tot felul de referiri critice întărite de cîte-o formulare explicită. N-o să se mai poată. Probabil că „rusa literară modernă“ o să semene cu limba literară din era sovietică: aluzivă şi plină de şopîrle. Din fericire, cititorii şi spectatorii mai vîrstnici au deja exerciţiul decriptării, iar artiştii vor trebui doar să-şi amintească cum funcţionează gimnastica asta a cuvintelor. Cei mai tineri, care n-au apucat vremurile cenzurii explicite, vor învăţa arta de a spune multe cu un singur cuvînt.  

Altminteri, probabil că singurul răspuns la această lege ar fi un protest mut. Oare dacă sute de artişti, scriitori, muzicieni s-ar întîlni, într-o bună dimineaţă, într-o piaţă publică, şi ar arăta puterii de la Moscova degetul mijlociu, autorii legii vor pricepe?  

● Andrei Kurkov s-a născut în Rusia, dar trăieşte, din copilărie, la Kiev, în Ucraina. Cărţile sale nu sînt publicate la editurile ruseşti, dar ele apar, totuşi, în librării, fiind preluate de marile lanţuri de difuzare. Recent, cartea sa Ultima iubire a preşedintelui, apărută în 2008, a fost interzisă în Rusia. Compania care îi difuzează cărţile pe teritoriul Rusiei a fost notificată că, pentru a primi aprobarea de difuzare, trebuie să se adreseze Oficiului Naţional pentru Carte şi Comunicare în Masă şi să solicite o expertiză cu privire la prezenţa unor eventuale forme de extremism sau alte ameninţări la adresa securităţii naţionale. În carte e vorba, printre altele, despre Ucraina din timpul URSS, despre relaţia cu puterea, despre raporturile centru & periferie. Povestea de iubire nici nu mai contează pentru cenzori – fundalul e mult mai relevant. Mai mult ca sigur, vor considera că autorul are cine ştie ce gînduri dubioase. Şi vor confirma interzicerea cărţii în Rusia. Într-o ţară care-şi pune la bătaie securitatea naţională prin fel de fel de şicane şi intervenţii militare în statele vecine, cărţile sînt considerate periculoase.