Proiect didactic cu tema: Moromeții, Marin Preda. Tipul lecției: predare-învățare. Clasa: a XII-a. (Grad de accelerare a pulsului pe-motiv-că-tema-e-dificilă-de-tine-depinde-cum-o-faci-să-placă, rubrică inexistentă în Proiect: avansat.) 

Teasing Scenario 1 

Dragii mei, le spun liceenilor mei, s-a supărat Moromete pe voi. Intru în clasă şi, fără introducerea despre competenţe specifice şi tema lecţiei, spun: Uite, Moromete nu înţelege de ce vorbiţi despre el fără să ştiţi prea bine ce i se întîmplă. Vouă v-ar conveni să vorbească cineva despre voi fără să vă cunoască? Nu aveţi timp să citiţi romane, a, înţeleg foarte bine chestia asta, dar ştiţi, conform curriculum-ului, ce tip de viziune narativă, ce tip de narator, ce metode narative se folosesc în romanul românesc de după al Doilea Război Mondial. Ziceţi că pe-astea le ştiţi și că nu-i problemă? Da, sigur că da, înţeleg că satul pentru voi nu e…, bineînţeles că tema cu deruralizarea etc. nu vă privește, sigur voi trăiți la oraș, și ncă ce oraș. Atunci ce să mai învăţăm noi astăzi? Hai să învăţăm împreună să facem o mămăligă. Ce părere aveţi? Care e opinia voastră despre asta? Ce ziceţi, punem de-o mămăligă? Cum se face, mă întrebaţi? Păi, ia să vedem. Se ia un ceaun. Ceaun, cuvînt de origine turcă, „vas din fontă cu fundul rotund“, probabil astăzi un arhaism în mediile urbane. Scrieţi: S ia 1 caun, S puN saR, apa aprox. ¾ la fiert, S puN malai P deasupr. Cind fierbe apa S puN tot malai shi S amestecă cu 1 facaletz. Opriți-vă să vă explic. Făcăleţul este un fel de bîtă de baseball mai mică cu care se amestecă mălaiul din mămăligă. Mămăliga, în mod moromeţian să zicem, s-ar tăia cu aţa, nu cu un cuţit. E ceea ce în meniurile italieneşti se numeşte polenta.

Haideţi, doamnă, de ce nu ziceţi aşa? Păi, ştiam ce e.“

Da’ cum se frige Moromete cu fasolea cînd iau masa în ziua secerișului, știți?

He, e mișto scena, doamnă!“

Teasing Scenario 2

Pînă una-alta, m-am gîndit să vă întreb: cum a fost ultima cină pe care ați -luat-o în familie? Obișnuită, ziceți? A, bun. Despre ce-ați vorbit?

Chestii, lucruri de peste zi, că un tîmpit nu-ș’ce-a făcut la serviciu’ lu’ mama, că n-am găsit loc de parcare, zice tata, că mă lăsați la majoratu’ lu’ Cris sîmbătă, am zis io, d-astea. A, și sor’mea a zis că s a gîndit că vrea să intre la Informatică. Cam astea.

Păi, da. Ei, acum, Moromeții ăștia despre ce vorbesc la cina aia a lor? Că băieții mari ar pleca la București, da’ mai întîi Achim, să vadă cum merge treaba, că Niculae vrea la școală, mă Ilie, zice Catrina. Chestii obișnuite, de-astea.

Mda, doamnă, nu e prea mare diferența. Da’ e nasol că Niculae n-avea scaun totuși. Mișto și că frații mai mari stau lîngă ușă, gata oricînd să plece. Și că Duțulache fură brânza și Moromete zice să-i dea și apă!“

Teasing Scenario 3

Adevărul este, dragii mei, că pe Moromete eu nu l-am mai găsit nicăieri pe unde am umblat, dar tare aș fi vrut, sînt sigură că nu l-am căutat unde trebuie, nu am nas pentru asta, poate mă ajutați. Pentru el, cică pămîntul e un fel de condiție a libertății, oare cum o fi asta? Adică, dacă ai pămînt, ai tot, viața e ușoară, nu-ți rămîne decît – firește după ce-l muncești –, să te bucuri de viață. Să stai pe stănoaga podiștei – cum s-o traduce asta în engleză, vă-ntreb? – și să te uiți la lumea care trece, bucuros că viața merge înainte. Ai răgaz, timp și chef să contempli lumea, ei? În cărți se zice c-ar fi cel din urmă ţăran. Că vin evenimentele peste el. Că-și pierde pămîntul de tot, odată cu nenorocirea aia de cooperativizare, și-odată cu el, și bucuria-asta a contemplării lumii. Că nu-i mai rămîne motiv să zică: Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă! În alte cărți, se zice că între Moromete și Kant nu ar fi mare diferență, că își pun aceleași probleme, dar cică le rezolvă cu altă tehnică. Care e tehnica asta a lui Moromete aș vrea eu să aflu de la voi, de la cei mai inteligenți adolescenți pe care eu îi cunosc.

Are importanță că Moromete e țăran? Vedeți voi, pe Moromete nu îl preocupă atît problema pămîntului, ci mai degrabă ce decurge din proprietatea asta. Tragedia apare cînd vede că fiii nu-l înțeleg sau că nu gîndesc la fel, că aleg alt drum. Voi ce-ați fi făcut dacă erați Moromete? Dar Achim, să zicem?

Tăcerea mare în clasă. Priviri mari și interesate.

Teasing Scenario 4

V-aș spune, dragii mei adolescenți, că l am auzit pe Moromete: „Faceţi ca ăla care s-a dus la ore de cică învăţămînt politic şi cînd s-a-ntors, l-a întrebat Nae Bizdună: „Ce-ai învăţat, bă, ăsta a’ lu’ Trică la şcoala aia de partid a ta?“ şi ăsta: „Păi, citez, lupta de clasă se ascute la vîrf, am încheiat citatu’“, „Și altceva?“, Păi, citez, munca l-a creat pe om, am încheiat citatu’ şi că, citez, sprijiniţi-vă pe ţărani, am încheiat citatu’“, a mai zis ăla şi atunci Nae Bizdună l-a mai întrebat: „Ce e, bă, Trică, citez şi citatu’ ăsta al tău?“, „Nu ştiu, bă, Nae“, a răspuns Trică, „da’ din cîte am înţeles eu e aşa un fel de sanchi!“ Aşa şi voi, la Bac sau la teză, citez şi am încheiat citatu, fără să ştiţi despre ce e vorba, de fapt, fără să ajungeţi la capătul lucrurilor sau la miezul lor, adică aşa, un fel de sanchi, chichi sau de trei lei ridichi! Pentru asta, domnule, ajungem să vedem că nu copiii au vreo vină în asta şi că vina trebuie căutată în altă parte. Ce faci tu pentru ei trebuie să te gîndeşti, ce rămîne după tine? – aia te-ntreb. Ce-i înveţi, fiindcă la un copil, chiar dacă zici că pricepe, ceva tot îi rămîne în cap mai tîrziu şi tu eşti responsabil pentru asta… Că degeaba o să le spui tu vorbe, dacă nu crezi în ele, c-o fi, c-o păţi, cînd or să ajungă mari or să te ia la socoteală că de ce nu le-ai spus lor aşa cum erau lucrurile, că de ce nu te-ai străduit să le explici. Sau, şi mai trist, punem cazu’ că n or să afle niciodată cum a stat treaba cu pămîntul şi cu rolul ţăranului înainte și după război, în satul de cîmpie sau unde a fost el, şi atunci vin și te-ntreb: ce viitor poţi să zici că le-ai construit, dacă ei nu ştiu de unde vin? E, poți să-mi răspunzi, profesore?

Şi în al doilea rînd, ei, aicea e o chestiune mai complicată… Cică „unde a boicotat badea Gheorghe istoria?“ Asta înseamnă că badea Gheorghe chiar a boicotat istoria, nu a zis Preda asta de nebun! Ei, să vedem, știți unde? Putem să demonstrăm asta sau, dimpotrivă, badea ăsta nu a reușit să boicoteze nimic? Dar, dacă nu vreţi să vedeţi lucrurile aşa, dacă timpul nu mai are răbdare, ei, atunci… Nu aflăm nici unde a boicotat badea Gheor-ghe ăsta istoria, nici ce se-ntîmplă mai tîrziu, în volumul al II-lea sau aiurea, uite, chiar în zilele noastre ce nu mai sînt țărani, aud? Ne răcim gura de pomană! Uite, Niculae! Negru de supărare, pentru că nimeni nu se interesa de el decît de episodul cu frigurile şi cu premierea, foarte rar de cel cu oaia, vreau să vă întreb eu pe dumneavoastră, şi-aicea o să vreau să vă gîndiţi bine, cum faceţi să înţelegeţi ce facem şi ce spunem noi în capu’ nostru, în carte, dacă vreți, fără să vreți să dați cu ochii de noi? Or să-şi şteargă toţi picioarele pe voi, că nu v-ați întors să vă uitați în gura noastră!“ 

(Grad de înregistrare a bucuriei în momentele de dezbatere de la clasă – rubrică inexistentă în proiectul didactic – maxim.) 

Ohara Donovetsky este profesoară și scriitoare.

Foto: Stere Gulea