Cursurile de limba română, cultură şi civilizaţie din acest an, organizate de Institutul Cultural Român între 9-31 iulie la Baia Mare, au fost prima mea Şcoală de vară. Am acceptat să ţin prelegerile de literatură oarecum din curiozitate. M-am întrebat şi eu de ce ar plăti studenţii străini să facă şcoală tocmai în România, imediat după ce au terminat-o pe-a lor, în loc să plece în vacanţă în cine ştie ce loc mai civilizat sau mai exotic. Motivele sînt variate şi, deseori, complementare. Fotini şi Katerina urmează cursuri de Balkan Studies în Grecia şi trebuie să înveţe două limbi din zonă. Tatăl Ameriei are afaceri în Bucureşti, dar ea visează să fie educatoare la o grădiniţă cu copii români, bulgari şi macedoneni undeva în nordul Greciei. Markus, bibliotecar în Helsinki, sau nemţoaica Lydia simt pentru România, pur şi simplu, o imensă curiozitate. Eva şi Octavio vin din Insulele Canare în Maramureş pentru că româna seamănă cu spaniola şi cu franceza. Pentru Giorgio, româna este un dialect italian. Elitza ştie pe dinafară versurile unei manele despre necaz şi "Vino lîngă mine" de la Activ, hit total anul trecut în Bulgaria. Aproape toată lumea ştie "Dragostea din tei". Tatăl lui Zoltan e pe jumătate român, dar motivul lui e că face Stomatologia la Oradea. Şi aceştia sînt doar o mică parte din cei peste patruzeci veniţi din optsprezece ţări, fără a mai socoti ubicuul contingent de coreeni de la care am aflat cum cîinele poate lătra şi aşa: mong-mong. (Măgarul e universal, în toate limbile rage la fel.)Le place România. Pentru că e "foarte verde" şi oamenii sînt calzi, pentru că berea şi ţigările sînt incredibil de ieftine, pentru că o minunată fustă roşie cu flori albe costă numai 7 euro, pentru că e ciudat ca tocmai aici să găseşti o ţară "atît de latină" cu o limbă muzicală "aproape erotică", pentru că le place să lucreze ceramică şi abia aşteaptă să le ducă taţilor palinca primită de la ţăranii la care au fost cazaţi într-un week-end... Nu se omoară însă cu mîncarea, micii le plac dar în faţa ardeilor umpluţi sau a farfuriei cu ciorbă de burtă se dau cu toţii vegetarieni. Nici şaorma nu le place, am avut grijă însă să le spun că e o specialitate turcească.Şi le-am vorbit despre literatura română postbelică. Au rîs de n-au mai putut cînd le-am citit "Silvester Andrei salvează abatajul", i-am lăsat visători la ideea fîntînii săpate în casă a lui Julien Ospitalierul şi i-am întristat iremediabil cu "Poema chiuvetei", absolut toţi compătimind profund cu nefericita chiuvetă ce a trebuit să se consoleze cu o biată muşama (cuvînt care însă le-a plăcut nespus, la fel ca gagică). La sfîrşit, se simţeau cu toţii nişte găuri din perdele care nu vor fi niciodată fericite în dragoste. A trebuit să-i scot apoi la o bere pentru a mai dilua efectul catharsis-ului. Bibliotecarul Markus a fost fascinat de ideea Bibliografiei generale, dar, cînd am discutat pe texte, M.H. Simionescu i s-a părut mai "greu" decît Kafka (de altfel, pentru Markus a trebuit să "performez" "La vie en rose", poemul lui Dorin Tudoran, pentru a-l ajuta să înţeleagă că acela nu e un cîntec, ci e vorba de tortură şi reeducare). În schimb, Elitza a remarcat prima autoreferenţialitatea şi autoironia, fiind de părere că scriitorul tîrgoviştean este un tip vanitos. Am fost mîndru de eforturile lor de a înţelege mostrele de literatură română contemporană cu care, fie vorba între noi, pînă şi la seminarele de anul IV de la Literele bucureştene m-am chinuit serios.Alţi doi "dilematici" au mai ţinut prelegeri la această Şcoală de vară: Adrian Cioroianu le-a povestit cîte ceva din istoria României, iar Andrei Gorzo le-a vorbit despre film şi filme (asta după ce au vizionat Marfa şi banii, Occident, Filantropica, Niki Ardelean şi Furia). Astfel că, la unul dintre ultimele cursuri de limbă, Gabriela Stoica a avut ideea dea-i pune pe cei de la nivelul mediu să compună un horoscop de vară pentru cititorii Dilemei vechi. Pe care vi l-am adus degrabă. Cu nostalgia zilelor şi nopţilor în care diferenţele dintre noi păreau, totuşi, nişte vorbe inventate...SăgetătorEste o bună perioadă cu privire la familiă. Luna trece prin Săgetător, care ar putea fi propice pentru relaţii cu colegi. (Richard)CapricornO să ai probleme cu soacra ta. Trebuie să aranjezi cu bani. Floarele o să fie o soluţie bună. Munca nu e o problema, dar ai grija cu macina şefului tău. (Daniel)VărsătorLucruri care ai lăsat la margine trebuie să rezolvi. Situaţii grei, dar un orizont nou o să se deschide. Persoane noi intru în viaţa voastră. Le daţi multă atenţie pentru că poate că sunt mulţi importanţi pentru voi. Economici voştri nu e foarte bine, pentru acest sens trebuie să controlaţi cheltuialele voastre. (Chrysoula)PeştiEste o perioadă plină de bucurie, chiar dacă e greu să-l credeţi tot timpul. Nu va fi nevoie să începeţi nici un nou lucru. Citiţi cîteva rînduri despre carte pe care v-a plăcut sau faceţi o plimbare. (Markus)BerbecVeţi întîlni pe străin care vă dă o informaţie importantă. Aveţi grijă să folosiţi instrucţiuni sale, altfel riscaţi să primiţi o surpriză neplăcută şi să pierdeţi un prieten bun. (Pietro)TaurO să aveţi un problem de sănătate. Nu încercaţi să întreprindeţi prea mult, deoarece vă va aduce încă mai stres şi sănătatea voastră va suferi chiar mai mult. (Jane)GeamăniNu aţi realizat visul voastre acesta ani. Începeţi să luaţi consideraţi consecinţa acţiunei. Săptămîna viitoară poţi să faceţi mai mare progres spre ţel primar. (Kay)RacPerioada voastră nu o să fie frumoasă. Evitaţi exagerarele sau gîndiri egoiste şi vedeţi deschis lume şi ce puteţi să luaţi pentru ei. Exist multe alternative. Voi alegeţi acesta că înaintaţi tîrziu dar stabil. (Olga)LeuDragostea de viaţă este aproape. Sănătatea dumneavostră poate să vină din echilibriu. Să deschideţi ochii cînd sînteţi pe strada. Finanţele sînt mai bine ca de obicei. Este vara dumneavostră. (Susanna)FecioarăÎn domeniul serviciului veţi lăsa de dorit. Găsiţi echilibru şi satisfacţii despre lucruri mici. N-ar fi exclus că vă faceţi noi prieteni prin limbajul corpului. Sînteţi plini de energie. Aveţi grijă să n-o pierde. (Markus)BilanţaPartenerul de viaţă are nevoie de ajutorul vostru. Aveţi grijă cu sfaturile voastre. Afacerile financiare voastre au un sprijin, cheltuiţi banii cu atenţie pentru că timpuri grele sunt în faţă. (Richard)SkorpionNu aveţi încredere în noutate, dar nu aveţi de ce. Tot va fi bine cănd aveţi încredere în dumneavoastră şi în oamenii. Referitor la dragosta tot este minunat. (Susanna)