„Ar fi interesant de aflat dacă pe Andrei Pleşu îl intrigă sau îl amuză «Simona Ionescu», piesa formaţiei Aeroport, difuzată în ultima vreme decent de des pe Radio Guerrilla. Nu de alta, dar este piesa mea. Între timp a devenit, bineînţeles, a noastră – Aeroport constînd nu numai din mine, dar şi din Luca Dinulescu, Cristian Văraru şi Ştefan Ciucă.  

Acum o lună, Aeroport era pe cale de dispariţie după numai două concerte. Nu se întrezărea mare lucru: aveam mixul de la «Simona» din august, îl învîrteam pe toate părţile şi ne întrebam ce să facem cu el, şi mai era un mix în lucru, dar părea să fie o muncă sisifică, interminabilă, ucigătoare. Într-o bună zi, am decis că asta e, n-o să trecem nici o mare cu răbdarea, şi că fie trimitem piesa la Guerrilla (nici nu ne trecea prin cap să ne ducem în altă parte cu ea), fie punem chitara, tobele şi basul în cui şi ne apucăm de orice altceva – jogging, de exemplu. Am ales prima variantă, din fericire, acum «Simona» este pe primul loc în topul radioului respectiv, şi sîntem invitaţi să cîntăm în locuri pe care nici măcar în imaginaţia noastră nu ne-ar fi trecut prin cap să le vizităm (pe de altă parte, imaginaţia respectivă nu pare să fie prea bogată; gîndindu-mă mai profund, nu mi se pare chiar atît de straniu că în ianuarie vom cînta la Arad). 

În rest, mă ocup de una, alta. Una fiind jurnalistica (la un cotidian din capitală), alta scrisul – un roman aproape complicat pentru mintea mea, adică cu trei linii paralele de acţiune – pe care mi-am propus să-l termin pînă în martie, sau măcar să-l termin. Mai caut o editură care să reediteze Eu et al., primul meu volum de povestiri, şi o casă de discuri care să scoată albumul nostru, care se va numi (prevăd o mică ceartă, dar profit de ocazie să-i înştiinţez şi pe colegii de formaţie) Colac peste pupăză.“ 

Alex Tocilescu este scriitor şi vocalist/chitarist în trupa Aeroport. Ultima carte publicată este volumul de povestiri Standard, Editura Paideia, 2009.

Foto: Andrei Todea