Bloggeri, critici şi colecţii noi

Publicat în Dilema Veche nr. 532 din 24-30 aprilie 2014
Bloggeri, critici şi colecţii noi jpeg

A fost o perioadă (între anii 2007-2011) cînd părea că blogurile literare vor deveni importante, poate chiar vor marca viitorul pieţei de carte, mai ales pe fondul dispariţiei suplimentelor culturale ale ziarelor. Apăruseră cîteva semnături pasionate de cărţi, cu gusturi mai mult sau mai puţin educate, scriind mai bine sau mai rău, dar cald şi personal (multe aşa-zise recenzii fiind adevărate declaraţii de dragoste), şi care creaseră o oarecare emulaţie, cîteva chiar deveniseră populare, inclusiv printre scriitori. Dintre toate blogurile, cel numit „Terorism de Cititoare“ devenise cel mai popular, parte datorită gustului şi calităţii scrisului bloggeriţei, parte datorită faptului că reuşise să-şi păstreze anonimatul, sursă inepuizabilă de fascinaţie şi curiozitate. În 2009, în urma unui scandal mai degrabă ridicol, cînd în blogosferă au început să circule cîteva nume reale care s-ar fi aflat în spatele pseudonimului, Lucia T. şi-a închis blogul şi n-a durat mult pînă cînd tot fenomenul s-a cam stins. Asta şi pe fondul apariţiei crizei care a afectat profund piaţa de carte, dar şi al creşterii reţelei Facebook, care a luat faţa blogosferei.

În nr. 49 din 2010 al Dilematecii, am iniţiat o anchetă în care am invitat bloggerii literari să aleagă cartea lor românească favorită dintre cele apărute în anul precedent. Au răspuns invitaţiei noastre 12 bloggeri din aproximativ 20 invitaţi (revistele literare erau deja privite de sus din blogosferă, ca fiind compromise şi revolute) şi fiecare a răspuns conform propriilor gusturi şi convingeri. Scriam atunci în şapoul anchetei: „Cum nu avem date prea amănunţite despre profilul şi preferinţele cititorului român de carte contemporană, opţiunile bloggerilor pot fi semnificative. Ancheta din acest număr le-o dedicăm lor, invitîndu-i să ne scrie despre cartea românească preferată din cele apărute anul trecut. Unii n-au răspuns invitaţiei noastre, alţii au trebuit rugaţi de mai multe ori pînă să scrie. Nu cunosc (toate) motivaţiile acestei relative reţineri. Sper doar că nu sînt singurul care crede că revistele şi blogurile literare (mai ales cele colective) merg bine împreună şi nu se află în cine ştie ce opoziţie. Şi mai sper că această anchetă va fi începutul unei frumoase colaborări.“ N-a fost să fie, căci astăzi, doar patru ani mai tîrziu, Dilemateca nu mai apare, iar dintre cei 12 bloggeri de atunci, doar patru mai există sau mai scriu constant. Ceea ce arată că atunci am avut dreptate: blogurile şi revistele nu se aflau în opoziţie, ci împărţeau acelaşi ideal. Din fericire, au rămas, s-au (re)format blogurile colective (Bookaholic, Bookblog, Bookmag ş.a.), unde scriu o bună parte dintre jurnaliştii culturali de altădată şi chiar cîţiva critici literari, printre care mă număr şi eu aici.

Am făcut acest lung preambul pentru că, de curînd, Lucia T. şi-a reluat blogul, odată cu preluarea, din postura de coordonator, a celebrei Colecţii „Globus“ a Editurii Univers. Într-un interviu acordat recent Cristinei Foarfă pentru Bookaholic.ro, Lucia T. spune: „Am acceptat să coordonez eu colecţia asta minunată şi vreau să-i dau toate şansele, să pun umărul, atît cît pot, şi la promovarea ei. Editura Univers nu are prea multe resurse în momentul de faţă, de aceea, pînă şi însemnările mele de pe blog le-ar prinde bine, cred, cărţilor din «Globus». Şi, cum eu nu mă pricep la promovarea profesionistă, îmi rămîne un singur lucru de făcut: să scriu aşa cum am scris mereu despre cărţile care-mi plac. De altfel, nici nu m-am transformat peste noapte în vreo formă bizară de cititor profesionist, n-am criterii ştiinţifice sau comerciale de alegere a cărţilor, aşa că blogul, zic eu, mi se potriveşte la fel de bine în continuare. Doar că, în loc să mă limitez să scriu pe blog despre o carte excelentă, o şi iau în colecţia mea, în «Globus». (...) Vor fi o carte sau două pe lună. Romane, mai rar proză scurtă sau altceva. Cărţi în care eu pot să depistez un om care vorbeşte-scrie, nu o paiaţă, sau un robot, sau o statuie, un om a cărui voce o recunosc şi o aud cu adevărat, pe care vreau să cred că şi alţi cititori o vor depista, o vor recunoaşte, o vor auzi... [Pe blog] o să scriu destul de mult şi despre cărţi de la alte edituri, cu care n-am nici o legătură. Într-un fel, o să le «promovez» şi pe alea, dacă or să-mi placă, desigur.“

Editura Univers a supravieţuit datorită colecţiei de cărţi distribuite cu ziarul Cotidianul şi se află, de ani buni, într-o profundă criză de identitate. Faţă de ce reprezenta în anii ’90, Univers a fost, în ultima vreme, o editură-fantomă, deprofesionalizată (sînt celebre cazurile cu numele scriitorilor tipărite greşit pe copertă), (re)publicînd sporadic şi fără vreun program anume. Cooptarea Luciei T. este, în fond, un experiment şi rămîne de văzut dacă, fără resurse şi know-how editorial, pe o piaţă de traduceri dominată de megacolecţii precum „Biblioteca Polirom“ şi „Raftul Denisei“ de la Humanitas Fiction sau chiar mai micile „Premium“ de la Litera, „Byblos“ de la Curtea Veche şi „Literary Fiction“ de la Pandora M, va fi soluţia potrivită pentru revitalizarea legendarei „Globus“.

O colecţie dinamică şi variată de literatură universală, intitulată „Strada Ficţiunii“, care conţine patru secţiuni – Clasic, Contemporan, Crime şi Bestseller – s-a conturat în ultima vreme la Editura ALLFA, unde s-a lansat recent şi „Lista lui Alex. Ştefănescu“, un nou proiect editorial care-şi propune, în formularea comunicatului de presă, „promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecţii cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniţi de pe toate continentele lumii.“ Aşadar după „Lista lui Manolescu“ şi „Lista lui Cistelecan“, avem acum şi „Lista lui Ştefănescu“, ale cărui vorbe le reproduc tot din comunicatul de presă: „Mi-e dor de vremea cînd nu eram critic literar şi citeam literatură din plăcere, nu din obligaţie profesională. Cu gîndul la acea vreme, am acceptat cu entuziasm invitaţia pe care mi-a adresat-o editura. Voi include în colecţie numai cărţi care îmi plac, indiferent dacă sînt scrise de celebrităţi sau necunoscuţi, de tineri sau bătrîni, de oameni cu studii universitare sau autodidacţi, de prieteni sau duşmani. Nu mă interesează biografiile autorilor, pentru mine contează doar opera lor. Nuferii dintr-o mlaştină nu sînt mai prejos decît trandafirii dintr-o grădină.“  

Aşadar, ca şi în cazul Luciei T., şi Alex. Ştefănescu tot pe propriul gust se va baza în construirea colecţiei. Vom avea două colecţii de gust personal. Dar nu insist asupra acestui aspect, ci vreau să vorbesc despre faptul că, deşi este un critic, strict tehnic vorbind, deprofesionalizat, care nu mai face critică literară de mai bine de un deceniu (sau poate tocmai de aceea), Alex. Ştefănescu întreţine paranoia veleitarilor încă de la început, afirmînd că, la noi, scriitorii sînt publicaţi de edituri doar pe fond de şpagă, valoarea nefiind selectată şi promovată, ci doar marginalizată: „Voi da toată atenţia acelor autori pe care nu-i susţine nimeni, nefiind abili sau influenţi. La noi s-a creat în timp, de la sine, fără să fi existat vreun plan diabolic în acest sens, un sindicat al succesului, care funcţionează cu o precizie nefastă. Dacă nu eşti bine plasat în societate, dacă nu poţi să oferi vreun serviciu în schimb sau dacă nu eşti agresiv, nu ai nici o şansă să fii publicat, ceea ce înseamnă că textele tale, fie şi admirabile, nu vor ajunge niciodată la cititori. În colecţia mea voi primi oaspeţi de seamă, dar le voi acorda azil literar şi unor autori marginalizaţi. Deviza acestei colecţii este aceea pe care am adoptat-o încă de la începutul carierei mele de critic literar: Hai să ne bucurăm împreună de frumuseţea literaturii!“

Fost cronicar literar, ocupat în ultimii ani exclusiv de cărţile proaste („ceva care seamănă cu literatura“, conform propriei formulări), Alex. Ştefănescu îi jigneşte, pur şi simplu, pe toţi scriitorii români publicaţi pînă acum de celelalte edituri, scriitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi şi care, conform spuselor sale indirect acuzatoare, nu ar fi fost publicaţi decît exclusiv datorită „abilităţii“, „influenţei“, „agresivităţii“, „serviciilor oferite“, şi nu datorită valorii cărţilor. Este o afirmaţie nu doar tristă, iresponsabilă sau şocantă, ci de-a dreptul descalificantă pentru Alex. Ştefănescu, care dintr-o singură afirmaţie aruncă la coş practic toată literatura contemporană, pozînd ridicol într-un fel de cavaler pe cal alb, menit să salveze de unul singur literatura bună din mîinile mîrşave ale editorilor corupţi care nu dau „nici o şansă“ adevăraţilor scriitori. Cum spuneam, nu face decît să dea apă la moară veleitarilor care, cu manuscrisele neselectate, se percep drept victimele unor obscure comploturi editoriale sau al unei pieţe editoriale corupte. Dar să zicem că Alex. Ştefănescu (pe care-l ştiam afabil şi plin de umor, cu un bun-simţ al autoironiei, nicidecum orbit de propria încrîncenare) a exagerat în virtutea entuziasmului începutului de drum şi să-i dăm credit, aşteptînd ca „Lista lui Alex. Ştefănescu“ să se umple de capodopere şi să ne facă pe toţi să redescoperim şi să ne bucurăm de frumuseţea literaturii. Primele cărţi publicate în această colecţie, trei romane şi un volum de proză scurtă, sînt acestea: Freddy Gîrbaci – Paraclet; Silvian Floarea – Premiul; Cornel George Popa – Salonul de masaj şi Vlad. A Popescu – Viaţa face toţi banii.    

Foto: Vlad Eftenie

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.