"Avem nevoie de altă hrană"

Andrei ŞERBAN
Publicat în Dilema Veche nr. 469 din 7 - 13 februarie 2013
"Avem nevoie de altă hrană" jpeg

Cuvîntul e reverberant, în deplinul respect al protocolului. A fost rostit cu prilejul decernării titlului Doctor Honoris Causa al Universităţii „George Enescu“ din Iaşi, vineri, 26 octombrie 2012, într-un moment covîrşit de derizorii furtuni electorale. Te poţi întreba dacă, prefaţîndu-l, nu ştirbeşti autenticitatea verbului. Nu e discursul unui magister care-şi relatează retrospectiv traiectoria, luată drept model. Nici năzdrăvănii expuse cu masca seriosului, în tonul manierist, de reverenţă publică şi aplauze de efect calculat. Andrei Şerban posedă arta de a vorbi pe cît de firesc, pe atît de surprinzător, pentru că desfide circumstanţe şi locuţiuni aleatorii. Mărturie a normalităţii. Normalitate, altfel, căzută în paradox. Precum viaţa, teatrul îşi pierde substanţa sub presiunea comercialului, anexe ale nefiinţării, susţinute de gustul comun. „Cealaltă hrană“ implică rezistenţă, luciditate, neprecupeţită dăruire. Opera artistului şi a pedagogului revenit din State, cînd te-ai aştepta mai puţin, a fost astfel recunoscută. „Acest titlu înseamnă foarte mult pentru mine, faptul că Enescu a fost primul care a primit Doctor Honoris Causa aici, şi de la el pînă la Holender, Andrei Pleşu şi mulţi alţii, mă obligă să continui să lucrez, să caut“, declara Andrei Şerban unui canal TV. Textul încredinţat revistei Dilema veche vorbeşte de la sine. (Valentin Dumitrescu)

Doamnă Rector,

Doamnă Preşedinte al Senatului, Membri ai Senatului, Membri ai comunităţii academice, distinse doamne şi domni, mă simt onorat acceptînd astăzi titlul pe care mi-l oferiţi. Deşi au trecut peste 20 de ani de cînd împart cariera artistică cu cea de profesor şi director al Centrului „Oscar Hammerstein“ de la Universitatea „Columbia“ din New York, trebuie să recunosc că cel mai adesea am impresia că mă aflu mai degrabă în poziţia unui student dornic să înveţe încă, decît în aceea a unui magister care ştie şi care trebuie să îi înveţe pe alţii. Decernarea acestui înalt titlu mă face să bănuiesc că dumneavoastră aţi văzut totuşi în activitatea mea manifestarea unei anumite autorităţi, căreia aţi hotărît să îi daţi o recunoaştere prestigioasă, care mă obligă. Mă simt copleşit, şi în acelaşi timp curios să descopăr cum se va descurca orgoliul meu pus astfel la încercare, mai ales că roba aceasta tinde să umfle în pene, în mod periculos, vanitatea.

A fi în serviciul unei surse de energie necunoscute nouă

Toată viaţa mi-a plăcut să călătoresc. Pot spune că voiajul reprezintă prima mea profesiune. Tînăr fiind, în România comunistă, drumul cel mai posibil era în imaginaţie, şi de aceea am ales teatrul, unde puteam călători fără paşaport, traversînd zone geografice mentale şi afective, liber de constrîngeri, în căutarea unei autorităţi care să-mi servească drept călăuză. Astfel, am început să-mi dezvolt o bază, fundaţia unei posibile evoluţii ulterioare. Mă simt privilegiat să lucrez în două domenii care se acordă perfect – teatrul şi opera, pe de-o parte, şi şcoala, pe de alta –, ele fiind cele care trebuie celebrate azi. Sînt foarte ataşat de ideea de şcoală, înţeleasă în sensul tradiţiei vechi, ce avea ca scop transmiterea cunoaşterii profunde prin intermediul experienţei. Şcoala, separată de viaţă, de experienţă, ar fi părut un nonsens, o pierdere de vreme. În timpurile îndepărtate, funcţia şcolii era de a se ocupa de dezvoltarea armonioasă a elevului, pregătindu-l pentru a fi în viaţă un om evoluat, în care toate aspectele fiinţei sale colaborează fericit. Teatrul nu-şi propunea nici el altceva şi apela tot la experienţă.

Înainte de orice teorie, ceea ce conta era efectul acţiunii, dialogul direct, impresiile, senzaţiile, gîndurile trăite împreună de către toţi. Amfiteatrul grec vibra de rezonanţa cuvîntului şi a muzicii reunite. Îmi imaginez acum vechi actori, vechii adevăraţi actori, ca fiind în serviciul unei surse de energie necunoscute nouă, care se manifesta în spectacol atunci cînd organismul uman era deschis spre cosmos – actorul antic jucînd în aer liber, cu cerul şi stelele ca decor, participînd astfel – nu doar asistînd – la drama umană. Un actor trebuia să întrupeze pe scenă potenţialul armonios care există în fiecare dintre noi, dar care rar este actualizat în viaţa curentă.

Teatrul: să ne ajute să învăţăm să trăim

Prin comparaţie, mă întreb adesea dacă ceea ce numim teatru în lumea occidentală de azi îşi mai merită numele. Cred că am uitat că teatrul poate să ne ajute pe noi, ca indivizi şi ca societate, să înţelegem mai mult despre propria noastră umanitate. Scena – fie ea teatrul sau opera – nu poate fi un scop în sine. Face parte din viaţă, ar trebui să ne ajute să învăţăm să trăim. Dar în timpurile noastre, au intervenit tot felul de factori paraziţi, de la presiunea comercială, economică şi politică asupra artei, pînă la gustul vulgar, trivial, pentru divertismentul frivol ce ne coboară foarte jos pe scara valorii. Poate că, în zilele mediocre, confuze şi agitate, pe care le trăim acum, teatrul e în pericol să fie oglinda tristă şi săracă a unei societăţi care se scufundă. Deci, mai mult ca oricînd, şcoala ar trebui să ne reamintească aspiraţiile care ne-au condus paşii spre artă, cu intenţia să căutăm cheia care va deschide calea spre o altă viziune a unor contacte naturale, libere de clişee, pentru a regăsi puritatea, a ne debarasa de blocaje, de preconcepţiile care s-au adunat în timp.

Constantin Stanislavski spunea că, din cinci în cinci ani, la orice vîrstă, ar trebui să ne oprim ca să ne reîntoarcem la şcoală. Şi el era ascultat de toţi actorii Teatrului de Artă, chiar de cei mai în vîrstă, de cei consacraţi care, renunţînd temporar să joace, se retrăgeau în ateliere, ca să-şi cureţe şi să-şi reacordeze instrumentul: trupul şi vocea. Asta se întîmpla în 1920. Acum, după aproape 100 de ani, această exigenţă e în majoritatea cazurilor uitată sau pusă la index. Fără nici o bază profesională, fără structură, fără efort, inerţi şi pasivi, vrem să devenim – vorba lui Andy Warhol – „celebri pentru 15 minute“.

Nu uita să-i dai calului ovăz

Peter Brook ne-a povestit, în timp ce lucram cu el, o anecdotă despre un ţăran care, după ce s-a cherchelit foarte tare într-o duminică seară, luni a uitat să-i dea calului ovăz. Totuşi, animalul a lucrat toată ziua cu folos. Marţi – se gîndeşte econom ţăranul – ce-o să fie dacă uit să-i dau hrana şi astăzi? Calul a continuat să-şi facă datoria şi a muncit cu spor, chiar flămînd. Miercuri şi joi, şi-a zis şmecher ţăranul, ar face o economie bună dacă tot nu i-ar da ovăz, neînţelegînd că sărmanul animal voia să-i arate ce bun şi supus e el stăpînului, în speranţa că va fi apreciat şi hrănit cum se cuvine. Dar, în loc să se poarte frumos cu el, ţăranul, văzînd că treaba se face şi fără mîncare, vineri nu s-a mai gîndit să-l hrănească. Experimentul părea o reuşită. Sîmbătă, calul a căzut mort. Tîlcul anecdotei se referă la noi toţi.

Floarea tinereţii

Zeami, în cartea sa despre tradiţia secretă a teatrului Nô japonez, vorbeşte despre floarea vie, în care descrie cum să menţii constant în timp calitatea, cum să ai grijă să-ţi cultivi talentul ca să nu se ofilească prospeţimea florii. În această carte, scrisă acum 700 de ani, pe care o consider cea mai importantă dintre cărţile despre teatru scrise vreodată, sînt descrise în detaliu etapele pe care trebuie să le urmeze în cursul vieţii un actor, ca să nu piardă această floare a tinereţii. Un copil devenit adolescent are o graţie naturală. Nu trebuie să facă un efort ca să o menţină. Ca să nu dispară însă, după o anumită vîrstă, el trebuie să urmeze o evoluţie dificilă, căci atunci floarea se pierde uşor dacă nu e întreţinută, ofilindu-se din lipsă de oxigen. Aici e cheia. Pentru că prea uşor credem că floarea – talentul – este un cadou meritat, pentru care nu trebuie să plătim în nici un fel, nu trebuie să facem nici un efort.

Osmoza între trup şi esenţă

Titlul cărţii lui Stanislavski – Munca actorului cu sine însuşi – spune clar despre ce este vorba. Numai că puţini fac mai mult decît să citească titlul. Cei care evoluează cu adevărat, lucrînd constant cu ei înşişi, au şansa să menţină vie şi intactă floarea tinereţii – cum a spus Grotowski – „numai atunci cînd are loc osmoza între trup şi esenţă. Cînd eşti tînăr, să fii organic este fundamental. Dar să rămîi la nivelul trupului înseamnă să te dezintegrezi odată cu trupul, să mori odată cu el.“ Deci, trebuie descoperit altceva ca să menţii proaspătă floarea tinereţii. De unde nevoia de a te întoarce periodic la şcoală, de a reînvăţa, de a reîncepe, de a uita tot ce-ai ştiut, tot ce nu ai nevoie.

A-i învăţa pe alţii ce nici eu nu ştiu

Cînd Columbia University mi-a propus să preiau direcţia şcolii sale de teatru, nu visasem niciodată să fiu profesor. Dimpotrivă, ideea de a-i învăţa pe alţii ceea ce nici eu nu ştiu continuă şi astăzi să mi se pară derutantă, în special în profesiunea noastră, atît de greu de definit, în care orice metodă e valabilă atîta timp cît duce la o descoperire, şi moare îndată ce descoperirea a fost făcută. Cum să fiu profesor al unui subiect, „viaţa“, pe care eu însumi nu ajung să-l înţeleg pe deplin? E ca şi cum aş oferi promisiunea unei diplome cu titlul „Misterul teatrului“. Dacă teatrul e un mister, ca şi viaţa, în ce fel poate fi el studiat? Cum se poate studia un mister? Cel care trebuie să-l ajute pe student e el însuşi în căutare, e el însuşi nesigur în faţa unui material vast, care îşi schimbă în permanenţă limitele şi consistenţa. Deci, cel care trebuie întîi să fie educat e educatorul însuşi.

„Să prinzi clipa“

În teatru, fiecare moment este acum. Nu a fost şi nici nu va fi. Dacă teatrul nu e mort, fiecare clipă este trăită. Totul este în prezent. Odată ce am trecut la o altă scenă, cea dinainte pare să fi dispărut ca şi cum n-ar fi fost. Dar dacă prin repetiţie am putea să ne reamintim acel moment, iarăşi am retrăi acea scenă şi astfel am deveni conştienţi. O repetiţie conştientă înseamnă retrăirea unui moment de eternitate. Cum se spune – „să prinzi clipa“. Momentul în sine face parte din existenţa obişnuită cu tot ceea ce o înconjoară: gînduri, emoţii, cuvinte, fapte, senzaţii; dar ele sînt retrăite, reexprimate, aşa cum au fost trăite de alţii cu mii de ani în urmă: clipa eternă, oprită ca o fotografie, un stop-cadru în timp. De aceea spunem că în şcoală, ca şi în teatru, ceea ce ne hrăneşte este memoria depusă în fiinţa noastră, nu informaţia acumulată în sertarele minţii.

De cîte ori găsesc un răspuns, o nouă întrebare apare

Cunoaşterea se dobîndeşte prin experienţă, se trăieşte prin fiinţă, în timp ce cunoştinţele neverificate se şterg din memorie. Capacitatea de a ne întreba este foarte vie în copilărie, dar e curînd reprimată şi chiar suprimată de nevoia socială de a ne răspunde. Şcoala şi teatrul ar trebui să fie locul în care întrebările sînt stimulate, dar, din păcate, de multe ori circumstanţele ne presează doar la răspunsuri. Pentru mine, personal, de cîte ori găsesc un răspuns, o nouă întrebare apare. La o premieră, fie în teatru sau în operă, chiar dacă lumea ovaţionează şi chiar dacă criticile sînt laudative, ceva rămîne neterminat.

Personal, rămîn cu impresia că nu am realizat tot ceea ce aveam de spus şi mă întreb dacă nu cumva ceea ce era cel mai bun în mine a rămas neexprimat. Întrebările sînt cele care m-au ajutat să evoluez. Şi ce minunat este cînd descoperim că viaţa ne obligă să rămînem deschişi în faţa marilor întrebări: „De ce sîntem aici?“, „De unde venim?“, „Unde ne ducem?“ Cu toţii sîntem curioşi să aflăm, de exemplu, cînd moare cineva în familie sau un prieten, unde s-a dus. Sau, la naşterea unui copil, ne întrebăm de unde vine: „Unde era înainte de a fi printre noi?“, „Care e sensul acestui rapid du-te-vino?“

Confruntaţi cu această scurtă trecere, ca să nu cădem în amărăciune sau cinism, cînd răspunsul nu e evident şi se lasă aşteptat, ca să păstrăm floarea vie – în teatru, cel puţin – trebuie să rămînem deschişi, curioşi în faţa unei experienţe care pare să indice o existenţă, alta, un ecou al unei alte prezenţe, al unei alte realităţi.

Avem nevoie de o altă hrană

Dedesubtul faţadei turbulente, pline de confuzie, de neclaritate, în care aparent nu înţelegem nimic, trăieşte altceva. Cum spunea extraordinar Mircea Eliade, descriind rădăcinile culturii paleolitice: „E greu să ne imaginăm cum ar putea funcţiona mintea fără să avem convingerea că există ceva ireductibil real în lume, şi imposibil să ne imaginăm cum ar putea să apară conştiinţa dacă impulsurile şi experienţele umane nu ar avea un înţeles, un sens. Conştiinţa unei lumi reale e intim legată de descoperirea sacrului.“ Pe scurt, sacrul e un element ce face parte din conştiinţă, este în noi toţi, în fiecare din noi. Dragostea şi ura, frica, bucuria şi disperarea, marile teme ale naşterii şi morţii, ale misterului conştiinţei – teme eterne, vechi ca şi lumea –, ele sînt irezolvabile. Ele rămîn misterioase, dar într-un sens pozitiv; cînd sînt atinse de vibraţia muzicii, provoacă o energie bună, o energie care dă impuls vieţii, ceva ce nu este rezolvat, care nu predică o concluzie, dar ne dă curaj să continuăm să căutăm. Pe scenă, cel puţin, aceasta este marea şansă. Drumul mult mai dificil şi imprevizibil al căutării invizibilului. Şansă şi hrană. Avem nevoie, ca să trăim, de aer, de mîncare, dar, în acelaşi timp, avem nevoie de o altă hrană.

Vă mulţumesc.

Discurs rostit cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, 2012

Foto: adevarul.ro

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.