„Am simţit nevoia foarte acută să nu-mi mai pun limite“ – interviu cu Aurora KIRALY

Publicat în Dilema Veche nr. 697 din 29 iunie – 5 iulie 2017
„Am simţit nevoia foarte acută să nu mi mai pun limite“ – interviu cu Aurora KIRALY jpeg

„Geometrii construite. Spațiu / Timp / Memorie“, la Galeria „Anca Poteraşu“ din Bucureşti, a fost cea mai recentă expoziţie personală a artistei Aurora Király. O expoziţie de fotografie şi despre mediul fotografic, cu mai multe serii de lucrări, acoperind o perioadă de timp cuprinsă între 1998 şi 2017. Alături de acestea, un proiect de colaje foarte provocator, despre presă şi modul în care ea se insinuează în minţile noastre. Aurora Király este deopotrivă artistă, curator şi manager cultural. Am discutat despre munca sa artistică, dar şi despre cea de profesoară în cadrul Departamentului Fotografie și Imagine Dinamică al Universității Naționale de Artă din București.

 

E o expoziţie care are aerul unei retrospective. Mai bine spus, e vorba despre revizitarea unor lucrări ale dvs. mai vechi. E important accentul pus pe intimitate şi pe jurnal vizual. Cum v-aţi simţit săpînd prin toată această memorie personală?

Fotografiile din expoziţie încep în 1998, dar eu am lucrat în acest mediu şi în timpul facultăţii, şi după. Deşi am terminat pictură monumentală, după absolvire m-am apropiat mult de mediul fotografic. Mă caracterizează acest proces de întoarcere la proiecte mai vechi, de reanalizare a lor. Propriu-zis, seria Melancholia e o resursă în expoziţie. E jurnal vizual, punctează modul cum mă vedeam eu în anii aceia, cum mă descopeream şi încercam să-mi dau seama de locul meu în lume. Un jurnal care lua fie forma unor autoportrete, fie pe aceea a unor situaţii pe care le întîlneam în spaţiul atelierului ori acasă, dar şi în călătorii, rezidenţe. E un fel de arhivă pe care o pot prezenta sub diferite forme, de exemplu foto-instalaţii.

Îmi amintesc că am văzut la MNAC, în expoziţia „Good Girls“ (2013; curator: Bojana Pejic), o instalaţie a dvs. cu fotografii, dar şi cu fragmente de jurnal alături.

Cînd mi-am reluat activitatea artistică în 2012, m-am întors la sursa asta şi am privit-o cu alţi ochi, am pus-o în noi contexte, i-am creat un traseu: cum mă raportez faţă de o creaţie de tinereţe şi cum o văd acum? Pe atunci nu aveam aşa de multe inhibiţii, lucram lejer, aveam o prospeţime a privirii. Astăzi cîntăresc mult mai mult ce fotografiez. O observaţie interesantă pe care am făcut-o e să realizez că traseul meu a fost într-un fel de cerc. Acum revin la teme abordate în urmă cu douăzeci de ani, cu o privire în profunzime.

Acest jurnal vizual continuă?

Da, sînt notaţii vizuale pe care încă le fac. Cum spuneam, e o arhivă care ia diferite forme, de exemplu seria Reconnections: la doi-trei ani după realizarea fotografiilor am completat-o cu asocieri de cuvinte care funcţionau bine cu acele imagini, texte pe care le-am gravat apoi pe nişte geamuri. Astfel, au devenit obiecte. Lucrez în straturi, cu noi niveluri de înțelegere. Multă vreme am respins mediile tradiţionale, după facultate nu am mai vrut să pictez sau să desenez, eram fascinată doar de fotografie şi de mediul digital. Dar cînd am revenit, în 2012, am simţit nevoia foarte acută să nu îmi mai pun limite, să renunț la clişee şi la false graniţe. Am început să desenez cu cărbune, creioane colorate, să lipesc, să mă interesez de zona tactilă.

E evidentă această „explorare a unei realităţi tactile“, aşa cum o definea şi curatoarea expoziţiei, Cristina Stoenescu. În interiorul fotografiei – urmele pe care le lasă timpul în spaţiu, cutele –, dar şi la nivelul mediului fotografiei. În noile serii, Viewfinder (2014-2016) și Viewfinder mock-ups (2016-2017), ieşiţi din fotografie şi mergeţi înspre analizarea mediului, exploraţi această manualitate care te poate apropia de începuturile fotografiei. Cum aţi defini aceste prezenţe fizice în afara fotografiei?

Eu le simt ca pe nişte construcţii care sînt şi abstracte, conceptuale, dar sînt şi legate prin imaginea care apare în miezul lor de un spaţiu personal, afectiv. Pe de altă parte, le simt ca pe nişte pliuri ale memoriei. De fiecare dată cînd te întorci la o amintire o îmbogăţeşti. Acest fapt se regăseşte în îndoiturile pe care le fac din carton, un material fragil, supus deteriorării, exact ca amintirea şi ca modul în care ea funcţionează. Sînt asamblaje ori desene – sînt flexibilă în încadrarea lor. Pentru mine sînt importante desprinderea de bidimensional și posibilitatea modificării din timp în timp a configurațiilor acestor lucrări.

O altă serie pe care eu am văzut-o pentru prima oară în cadrul Nopţii Albe a Galeriilor e News Convertor. Apoi, în galerie, e alt segment al ei, News Remix. O serie de colaje-tăieturi din presa naţională şi internaţională contemporană. Cum au apărut acestea şi cum continuă?

Cum procesăm ce se întîmplă în media? Circulăm prin diferite spaţii fizice, din care ne rămîn crîmpeie de informaţii – de la radio, de pe tejgheaua cu ziare, de la televizor ori vorbind cu lumea. De la aceste frînturi am pornit o cercetare şi am ieşit la vînătoare de materiale din presă, am încercat să îmi fixez nişte teme care apar foarte frecvent în lumea de astăzi şi sînt controversate. E vorba doar de reviste actuale. E un joc, un procedeu Dada, conexiuni lăsate puţin în voia întîmplării, dar în mare parte totul e dirijat. Aşa cum media ne manipulează pe noi, eu fac o anumită selecţie din acest tot. Dar fiecare vizitator nu face aceeaşi înlănţuire ca mine, face propriile sale conexiuni. Mi-a plăcut partea aceasta de stratificare a informaţiei, care e în cantităţi enorme. Deasupra fiecărui colaj am aşezat un plexiglas care are cinci corpuri geometrice. Ele funcţionează şi ca nişte lupe şi coagulează aceste discuţii împrăştiate.

Aţi amintit dadaismul. Dada-ul francez celebrează tocmai puterea hazardului, în timp ce dadaismul berlinez e foarte politic, controlat în fotomontajele şi colajele sale. Cum aţi defini selecţia pe care o operaţi atunci cînd vă aflaţi în faţa ziarelor?

E o selecţie organică. Nu vreau să dau un anumit mesaj, să falsific, ci selectez materialele care au o relevanţă anume. În presă poţi găsi lucruri nebănuite şi uimitoare! Din sănătate, politic, social, educaţie, familie. Mi-a rămas în minte un caz de-a dreptul suprarealist din Anglia, despre o adolescentă bolnavă de cancer, a cărei dorinţă a fost să fie criogenată. Bunicii au sponsorizat-o. Era o scrisoare foarte emoţionantă în care ea vorbea despre posibila ei şansă cîndva: dacă în viitor se va inventa un remediu, ea va putea beneficia de el. Bineînţeles că am selectat imediat nişte părţi din acest mesaj. Uneori ţi se oferă un material atît de bogat şi divers încît nu ştii cum să-l abordezi.

Vorbeaţi despre chioşcul de ziare, iar eu mă gîndesc acum că, dacă în Marea Britanie, de exemplu, există încă această tradiţie a lecturii ziarului pe hîrtie, în România tot mai multă presă apare doar în regim online, or, dvs. propuneţi tocmai întoarcerea la concret, la manualitate. Referitor la sursele de informare pe care le folosim, cum vă împăcaţi cu reţelele sociale? Studii recente vorbeau despre cum aparent sîntem mai toleranţi şi mai deschişi într-un spaţiu precum Facebook, dar de fapt acest mediu ne închide tot mai mult, în comunităţi tot mai mici, care restrîng posibilităţile noastre de reflecţie. Ajungem să respingem acele lucruri în care nu credem şi ne situăm astfel într-o bulă tot mai mică şi devenim tot mai intoleranţi şi supuși stereotipurilor.

E un mediu necesar şi provocator. Singur, dacă navighezi pe Internet, nu găseşti toate acele lucruri care sînt acolo. Pe de altă parte, e şi o iluzie a unei grupări. La alegeri îţi dai seama ce minoritate sîntem. Cînd crezi că atîta lume gîndește ca tine, te loveşti de statistici, realizezi că trăiești într-un cerc foarte mic. La fel e şi cu arta contemporană, e o scenă foarte mică şi e la fel şi la nivel internaţional, dacă te raportezi la restul societății. Mă fascinează şi modul în care ne raportăm la materialele lacrimogene online, toţi cădem în capcana lor, am şi un proiect care porneşte de aici. Iar faptul că tu eşti prieten pe Facebook cu cineva se menţine la nivel virtual.

Eşti martorul neimplicat al vieţilor celorlalţi.

E un show off. Ce hotărîm noi că ar fi interesant de văzut de către ceilalţi e o mască mai puternică decît aceea cu care sîntem obişnuiţi cînd ne vedem faţă în faţă (şi care are o doză de normalitate). Mi s-a întîmplat şi în cazul unor studenţi care păreau atît de veseli pe aceste reţele şi, de fapt, cînd te întîlneai cu ei pe stradă îi descopereai foarte deprimaţi. Iar online totul părea în regulă! E o ruptură foarte mare între acea imagine şi realitate.

I-aţi amintit pe studenţi, din 2007 sînteţi profesoară. Cum s-a schimbat experienţa dvs. cu studenţii în timp? Ce fel de schimb a avut loc între ei şi dvs.?

La facultate predau artele vizuale în context mediatic şi e o punere în context a artei contemporane româneşti, cu un accent pe noile media, în context internaţional. Încerc mult să discut cu ei despre practici artistice, să le dau exemple, să vedem împreună cum lucrează alţi artişti. Cînd eşti student, există un enorm blocaj şi o mare reţinere. Trei ani pentru licenţă e mult prea puţin. Încerc să le explic că modul în care cercetează un subiect, straturile pe care le adună pînă definitivează un proiect sînt lucruri esenţiale. După facultate apare ruptura: ei se angajează şi se izbesc de lumea reală şi văd că nu mai au timp. Atunci apare panica. Cred că, de fapt, trebuie să adaptezi ce faci la contextul în care trăieşti o bucată de timp. Adică să faci lucruri pe format mai mic, să faci schiţe, să îţi aduni materiale, ca o furnică, lucruri pe care să le strîngi şi, la un moment dat, cînd te poţi dedica, să produci proiectul propriu zis. Eu sînt un exemplu bun şi le spun şi lor. Cînd am lucrat între 2001 şi 2008 cu Galeria Nouă, treptat am început să lucrez din ce în ce mai puţin ca artist, mă ocupam în schimb de alţi artişti, mă fascina ce vedeam la ei, discutam cu ei şi mi s-a părut mai puţin important să lucrez atunci. De cînd am început să predau, faptul că pregăteam cursurile pentru studenţi m-a ajutat să îmi clarific multe lucruri. La ei există acest miraj al numelor mari, numele din ziare, care vînd cu zeci de mii de euro, şi asta îi demobilizează. De fapt, sînt foarte multe paliere. Pe acelaşi nivel de calitate, poţi întîlni artişti care nu sînt cunoscuţi foarte bine şi alţii care sînt pe primele pagini. Dar asta depinde mult de galerii, de promovare, de factorii de putere care îi pun pe unii sub reflectoare şi pe alţii nu. Încerc să îi învăţ tenacitatea, seriozitatea cu care să îşi construiască proiectele, să îşi noteze ideile, să facă schiţe. Cînd m-am reapucat de lucru, cei care m-au încurajat constant să lucrez din nou au fost Marilena Preda-Sânc, fosta mea profesoară, Bojana Pejic şi Iosif Király, soţul meu, cu care discut continuu despre artă. Am început atunci să lucrez la ce mă interesează şi să văd cum pot dezvolta acel ceva. Îmi doresc să continui să lucrez. Acela e timpul cel mai bogat şi preţios, nu simt cînd trece şi asta e minunat.

a consemnat Daria GHIU

Foto: A. Kiraly

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.