Vacanţele domnilor Istodor

Publicat în Dilema Veche nr. 555 din 2-8 octombrie 2014
Vacanţele domnilor Istodor jpeg

O radiografie a vacanţelor spune mereu mult despre epocile în care s-au petrecut acestea. Cu atît mai mult cu cît poveştile respective se întind pe două generaţii – e vorba de anii ’40-’50, pe de o parte, şi ’70-’80, pe de alta.

Eugen Istodor: Uite, tată, sîntem în octombrie. Gata şi vacanţa asta de secol douăşunu. Îţi propun un dialog despre timpul ăsta, dat tuturor – e lege în învăţămînt, nu? e obişnuinţă, nu? să-ţi iei concediu vara şi iarna. Eu cred că vacanţele mele vorbesc despre tine, aşa cum ale mele spun ceva despre băiatul meu şi nepotul tău, nu? Pentru mine, „vacanţă“ înseamnă Strehaia, da. Eram copilul trimis la ţară, la Strehaia.

Emanuel Istodor: Pentru tine, ca şi pentru mine. Noţiunea de vacanţă se contura odată cu festivitatea de încheiere a anului şcolar, cînd am fost premiant, am luat chiar premiul I. La mine, unii jucau de bucurie şi cîntau: „A venit vacanţa / Cu trenul din Franţa! Hai, copii, la joc, / Cărţile pe foc!“ M-a pus pe gînduri: „Cum să ard o carte?“ Cert este că de dragostea de carte nu m-am dezlipit niciodată. Orice carte găseam, o citeam şi o înveleam în hîrtie albastră, îi aplicam etichetă, nu îi îndoiam filele, nu scriam pe ea. Nu am ars nici o carte şi am căutat să nu stîlcesc nici un cuvînt din limbă. Pasiunea mea s-a perpetuat pînă astăzi, cînd sînt în ultima vacanţă mare, în care sînt de 25 de ani.

Eu n-am fost decît o dată premiant, premiul al III-lea, iar în copilărie cele mai multe cărţi nu le citeam, ci le mîngîiam. Pur şi simplu, nu le înţelegeam şi, în felul ăsta, speram să nu se supere pe mine. Nu ştii? Tu mi-ai făcut temele pînă în clasa a VIII-a. 

Ai iubit cărţile ca şi mine. Şi nu a fost în zadar. Ai mei s-au bucurat cînd au văzut că n-am pierdut degeaba timpul la şcoală, iar mama mi-a spus cu vocea ei blîndă: „Să înveţi tot aşa! Să nu uiţi!“ Şi mi-a făcut un pui în frigare, cu o pîine caldă. Eram prea mic şi trebuia să fiu supravegheat pe timpul zilei, aşa că am fost dus la bunica mea. Aşa cum am făcut şi noi cu tine. Am plecat cu mama pe jos, pe distanţa de 7 kilometri. Pînă de Sfînta Maria mare, uitam de orăşelul nostru. Şi mă jucam cu copiii de acolo şi primeam gogoşi, prăjituri, diferite fructe. A fost un pas important pentru a-mi întări încrederea în mine cînd mi s-au dat cîteva însărcinări: să strîng şi să aduc surcele pentru foc, să culeg struguri şi să mă întorc cu coşuleţul acasă. Mătuşa mea m-a învăţat să împletesc şi coşuleţe din nuiele de salcie. Tăiam salcie de pe matca pîrîului şi, acasă, pe un scăunel, executam cele două cercuri de rezistenţă, fixam nervurile care să permită împletirea şi începeam lucrul. Mătuşa mi-a dat un stimul şi la citit. Dînsa avea cîteva cărţi şi Biblia, iar ea mi le explica. Abia mă obişnuiam cu viaţa acolo, că venea Sfînta Maria mare şi începea curăţenia. Curăţenie generală şi a hainelor. În ultima zi se pregăteau mîncărurile, pentru că, de hram, lumea se vizita. Mama şi tata atunci veneau. Şi de acasă se pleca în poiana satului, unde începeau horele şi erau negustori cu diverse lucruri. Mătuşa mea mergea cu mine printre tarabe, îmbrăcată în haine de sărbătoare, pe care şi le cususe şi împletise singură, fiind dotată cu suport artistic, şi era interesată să-şi completeze rezervele de arnici, cu care iarna realiza noi creaţii, pe care le păstra cu grijă în lada ei de zestre. Plecam acasă cu ai mei spre apus şi bunica îmi spunea să n-o uit.

Şi voi veneaţi la Strehaia cam de Sfînta Maria, dar a mică, cea din septembrie. Odată, am fugit la Huşniţa, unde mam’mare de la vale şi tăticu’ nu mă lăsau, şi am căzut şi am venit ud şi mi-am schimbat hainele, şi pe cele ude le-am pus în şifonier, pe umeraş, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Şi şifonierul rău m-a dat de gol. Printre struguri şi mere stăteam cu verii mei, Emilia şi Laurenţiu. Venea şi Andreea lui naşa Monica şi cu ea mă plimbam printre gutui. Dar nu ştiam să fac nimic. Nu împleteam nimic. Mă umpleam de bube şi tăticu’ mă ungea şi mă lăsa la soare spre apus.

Mama, acasă, cînd a rămas singură, fiindcă tata a fost mobilizat şi apoi a murit, îmi spunea: „Mănînci, te ocupi de pui, păsări şi porc. Le dai mîncare, le închizi poarta şi vii la cîmp.“ Şi mergeam cu vitele la cîmp. Atunci citeam intens. Pe drumul spre păşune, udam grădina de legume cu vreo sută de fire de viţă, o tarla de ardei şi de roşii. Dovlecei, vinete şi ţelină. Scoteam pînă la 200 de găleţi şi puneam apă la rădăcina plantelor, întrucît mama îmi spusese: „Dacă pui apă peste frunze, varza iese afînată.“ Erau vacanţe active. Cînd duceau ai mei fînul cosit acasă, tata mă urca în carul cu fîn şi ajungeam acasă privind lumea de la înălţime. Şi acasă eram fericit cînd tata îmi spunea: „Hai să dormim în noaptea asta în carul cu fîn şi să ne uităm la stelele de pe cer“ – era mirosul plăcut al florilor pe care fînul îl conţinea şi concertul „brotăceilor“. Adormeam obosit şi fericit, şi mă trezeam la răsăritul soarelui.

N-am ştiut un cui să bat. Mint, am furat meserie în făcutul mîncărurilor şi compunerilor. Pun emoţie, cum puneai tu în lucrări. Ah, odată m-ai lăsat de un Paşte acolo, a fost ultimul Paşte cu bunicul meu. Era, cred, vacanţa mai devreme. Ningea. Eu şi tăticu’ trăgeam după noi un miel într-un coş de nuiele. Ne înghiţea ninsoarea pe toţi. Doar eu am trecut viu anul ăla. Mielul şi bunicul au rămas dincolo, în zăpadă.

Îmi vorbeşti de ninsoare şi miel. Eu – de soare şi peşti. Pentru mine, soarele era (prin lumina pe care o revărsa) folosit pentru a marca trecerea timpului. Ştiind că de la casa noastră pînă la Monumentul Eroilor, unde era şcoala cu ceas, fac aproximativ 10 minute, însemnam cu creta pe stîlpul casei o linie, apoi la întoarcere făceam un alt semn, pe altă latură. Aceste semne, completate cu trecerea unor trenuri de mare viteză, ziua şi noaptea, mă orientau în ceea ce priveşte orele zilei. Mama se orienta după cîntatul cocoşilor. Ceasul a ajuns în Strehaia odată cu sovieticii. Şi acum, despre peşte. Eu mergeam cu mama la topit inul şi cînepa la rîu şi o ajutam să le scoată la uscat. Dar cum mă lua? Îmi spunea că vom prinde peşti. Şi prindeam nişte peştişori. Îi ţineam în borcan pînă acasă.

Liceul? Am fost cu mama o săptămînă la Mangalia. Mîncam pepeni şi ea prindea porumbei şi îi prăjeam. Şi iar o săptămînă la munte. Nu văzusem în viaţa mea brazi aşa înalţi. Îmi rupeam mîinile de coaja lor, ca să văd cît de adevăraţi sînt. 

O a doua categorie de vacanţe le-am avut în vremea gimnaziului unic, înfiinţat după 1948. În vacanţe, am ajutat-o pe mama în gospodărie. Cu animalele, cu grădina. Reţin, dintre multele activităţi, participarea la seceratul grîului, o lucrare grea, în care faci mii de aplecări, sub arşiţa soarelui. Era obositoare şi monotonă munca, dar noi o făceam plăcută, stabilindu-ne ţinte longitudinale de atins în diferitele intervale ale timpului de muncă: de dimineaţă pînă la prînzul mic, apoi pînă la amiezi şi pînă la chindie. Ne amuzam cînd oboseam, cu perla vestitului Stalin: „Ai secerat la timp, ai cîştigat, altfel, ai pierdut.“ Atunci citeam mult. Participam la concursuri de recitări cu elevi din alte clase superioare, mergeam la atelierele şcolii, unde învăţam prelucrarea metalelor. Am terminat tot premiant şi am făcut apoi şcoala medie tehnică. Pe măsură ce avansam pe treptele învăţăturii, crescuseră şi obligaţiile pe care le aveam în vacanţe. Am avut atunci ocazia să-l urmăresc pe unchiul meu. Era dotat cu o inteligenţă nativă şi cu un spirit dezvoltat de observaţie. Venit din război, a „furat“ meserie de peste tot. Se ducea, stătea de vorbă cu vreun meseriaş şi apoi te trezeai că ştie şi el să facă. El ne-a salvat de la foame. A făcut uşi şi ferestre şi a plecat de le-a dat pe unde seceta nu făcuse ravagii. A venit acasă victorios. L-am stimat şi am colaborat cu el intens, pînă după facultate. În vacanţele de liceu am fost la reuniuni, la piese de teatru, la formaţii şi artişti care veneau în localitate. Am fost şi în excursii în capitala de judeţ, dar şi la casa marelui sculptor Brâncuşi, la peşteri cu stalactite şi stalagmite.

Student fiind, am avut o restanţă la limba rusă şi tu mi-ai făcut atunci cadou o excursie la Moscova, Leningrad şi Kiev. 

În vacanţa mare, am primit bilet de odihnă la staţiunea Lacul Roşu, cu excursii în munţi. La Bicaz şi în diverse locuri istorice din zonă. Vacanţele studenţeşti erau active. Citeam cîte o carte sau o revistă de ştiinţă şi o ajutam pe mama la creşterea păsărilor, executîndu-le adăposturi şi spaţii de protecţie, sau aprovizionam cu lemne – tăiam şi depozitam... Terminarea facultăţii a însemnat deschiderea porţii către activitatea ulterioară, începînd, după încheierea acesteia, să lucrez ca inginer-şef într-o fabrică din industria lemnului. Apoi m-am prezentat la un concurs de selecţie pentru aspirantură în URSS. Prima vacanţă a fost cu soţia mea la Sankt Petersburg. Ea a venit cu trenul pînă la Moscova şi a fost aşteptată de un coleg la gară. Familia lui avea deja pregătit un program de vizitare a celor mai importante monumente istorice. Apoi, împreună cu soţia, am vizitat cele mai interesante locuri istorice din Sankt Petersburg. Am fost cu vaporul pe Neva, pînă la fostul palat al ţarinei, cu originalele şi impresionantele fîntîni arteziene. Luna a trecut repede, nevastă-mea adaptîndu-se uşor la condiţiile din cămin şi pregătind mîncare la fel de bine ca acasă. De multe ori, supraveghea cele patru aragaze existente în bucătărie şi cratiţele colegilor. I-a învăţat pe ruşi să folosească conservele bulgăreşti, din care ea a făcut nişte sarmale delicioase. O a doua vacanţă a fost la Soci, am beneficiat de un bilet de tratament cu ape termale. Am fost impresionat de vegetaţia tropicală. Parcurgeam zilnic, pe poteci şerpuitoare, o distanţă de aproximativ 3 kilometri, pentru a ne efectua băile medicinale, şi aveam toată ziua la dispoziţie apoi. A fost interesantă excursia la muntele Ahun, unde se află o mînăstire. Acolo am făcut un popas pentru prînz, lîngă o stîncă din care curgea un firicel de apă, pe peretele de piatră era o firidă închisă, avînd în partea de jos o poliţă. Pe alături era meniul şi comandai prin apăsare de buton. Era un restaurant subteran şi mîncarea venea din adîncuri cu ascensorul. La întoarcere am văzut un urs uriaş într-un copac – desigur, era o sculptură-operă de artă a unui artist local. Şi ghidul a spus: să mai zică cineva că în Caucaz urşii nu cresc în copaci! În România am fost la Costineşti, cazat în corturi cu nevasta mea şi cu încă o familie de studenţi. 

Şi a venit munca. Şi eu am fost la Costineşti, cu viitoarea mea soţie, şi am fost cazat la căbănuţe de lemn. După Revoluţie. 

În perioada de activitate am avut concedii anuale integral sau fragmentate. Principalul ajutor în perioada mea de concediu era obţinerea aprobării de lemne pentru Strehaia, pentru socrii mei, sora mea şi mama. Încheiam acţiunea prin stivuirea lemnelor de foc în magazie. Acum, după încetarea contractului de muncă, trăiesc într-un mediu natural, ca un om liber, benefic, avînd senzaţia că mă aflu într-o nouă formă de concediu. În acest climat, în afara rigorilor tratamentului de dializă, am posibilitatea să citesc, să scriu şi să ascult muzică.

Strehaia pentru tine – muncă şi citit, pentru mine – aşteptare. Cea de după Sfînta Maria mică sau cea zilnică, aşteptare la prînz a lui tăticu’ cu pere luate din pomul de la Casa de Ajutor a Pensionarilor. Moştenirea noastră, Luca, n-a fost la Strehaia. Eu l-am dus în America într-o vacanţă. Şi ştie Parisul şi Viena pe de rost. 

Emanuel (82 de ani) şi Eugen (49 de ani) ISTODOR

Foto: L. Muntean

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.