La finele anului trecut am participat la un workshop desfăşurat în cadrul proiectului "Va urma", care s-a dorit a fi "o mişcare de regenerare urbană şi culturală" pentru zona mărginaşă a Bucureştiului, cuprinsă între Uranus şi Rahova. Dorind să "scoată oraşul din anonimat" şi să îi redea "strălucirea" de odinioară, acest proiect (la care au participat patru echipe interdisciplinare, formate din tineri sociologi, artişti şi arhitecţi) a însemnat mai mult decît un simplu cumul de exerciţii culturale şi artistice - o (re)descoperire şi o inventariere a unor comunităţi şi a unor obiceiuri formate şi dezvoltate în timp şi cuprinse în perimetrele zonei respective. Unul dintre aceste perimetre vizate a fost Piaţa de flori, un loc despre care cei mai în vîrstă îşi amintesc că ar fi fost, odinioară, înspre "Unirea", dar care acum sălăşluieşte lîngă Piaţa Chirigiu. Aveam să aflu, din proiectul celor patru, că piaţa în care se comercializează acum exclusiv flori ar fi devenit un spaţiu comunitar, cu un statut aparte care depăşeşte imaginea exterioară a unui simplu en-gros florar. Avea să devină o întreagă paletă de personaje şi obiceiuri, cu legi proprii şi un anumit stil de viaţă. Tinerii arhitecţi, artişti şi sociologi au realizat astfel nu numai un portret social al zonei, ci şi al oamenilor din spatele florilor. Am descoperit atît din proiectul "Va urma" cît şi din reportajul Ruxandrei Tudor, "Un domn", că florarii sînt o "specie" aparte de vînzători, adevărate "enciclopedii" pentru care florile nu sînt doar simple produse care trebuie vîndute cu orice preţ. Exerciţiul de explorare a Pieţei de flori a implicat o echipă formată din: Gabi Albu (arhitect), Simona Branişte (sociolog), Raluca Genoiu (arhitect) şi Raluca Ionescu (artist vizual). (S. G.)Mapping Rahova - Piaţa de floriDimineaţă gri de noiembrie în apropiere de Piaţa Chirigiu, vizavi de ceea ce a fost odată Bursa de Mărfuri. Piaţa de flori din Rahova pare îngheţată, dar "locuitorii" săi - "ferigarii", detailiştii şi angrosiştii - îşi văd de treabă, alert şi fără oboseală, ca în oricare altă dimineaţă. De fiecare dată cînd apare un trecător, din mai multe direcţii se aude: "hai să vă dau o floare?". Sînt detailiştii care vînd în faţa pieţei florile cumpărate din "spate", de la angrosişti. În piaţă este o animaţie permanentă: noaptea se descarcă şi se distribuie florile care vor fi comercializate pe tot parcursul zilei următoare. În imediată apropiere, viitorul centru comercial în culori fondante, de pe locul fostei fabrici de bere Rahova, contrastează violent cu vecinătăţile sale. Piaţa George Coşbuc e ca o nucă tăiată în două: de o parte, economatul primarului Vanghelie, de cealaltă, piaţa de flori, cu firma ei ştirbă, într-o alăturare eterogenă de termopane şi corturi, supraveghere video şi priviri suspicioase, Eugenii şi flori, aer condiţionat încălzit şi frig de toamnă. Lăsată în paragină, piaţa e "salvată" doar de frumuseţea florilor. Într-un context arhitectural ce urmează a fi transformat, te întrebi ce rol va avea spaţiul acesta şi mai cu seamă ce se va întîmpla cu piaţa, florile şi, cel mai important, cu cei care le vînd - majoritatea localnici din apropiere. Oniţa are 28 de ani şi locuieşte pe Calea Rahovei, are ochii verzi, piercing în nas şi se află în proces de divorţ. Vinde flori "zi-lumină" la taraba amplasată în faţa pieţei şi cîştigă cam cît să poată trăi de pe o zi pe alta. Îi plac trandafirii şi nu se dă în vînt după zambile - "miros prea tare" şi lalele - "se înmoaie prea repede". Rica Luca are 53 de ani şi face parte din numerosul clan al ferigarilor, toţi din zona localităţii Moroieni-Sinaia. Ferigarii se autointitulează "ţăranii" pieţei şi consideră că fac parte dintr-o categorie defavorizată. Ei adună din pădure ferigă, crengi de brad şi "statică" - o floare uscată vopsită alb, iarna, sau violet, vara (pentru că "movul nu prinde iarna"). Ferigarii sînt cei mai săraci; de fapt, sînt femei care au coborît de la munte, împreună cu rudele lor. Femei care luptă pentru subzistenţă, pentru copiii de acasă sau pentru cei care stau cu ele în Bucureşti. Sînt nostalgice după vremurile lui Ceauşescu şi deplîng faptul că "oamenii cumpără mai degrabă pîine decît flori". Viaţa lor nu are deloc strălucirea florăreselor celebre ale pieţei. Angrosiştii fac parte din neamul ţiganilor "boldeni" (numele vine de la localitatea Bold de lîngă Bucureşti şi desemnează în mod generic ţiganii florari) şi transmit tradiţia vînzării florilor din tată în fiu. Sînt cunoscuţi după porecle - Cici, Oaie, Versace sau Bambina. Doina VIP(era) are 56 de ani şi, împreună cu alţi cinci membri ai familiei sale, se ocupă în principal cu comerţul en-gros cu crizanteme şi garoafe. Porecla ei variază în funcţie de dispoziţia soţului, care vorbeşte mult şi frumos despre relaţia sa cu florile: "cu floarea se cere răbdare, floarea e ca o femeie, cu cît o răsfeţi mai mult, cu atît e mai frumoasă". Comerţul cu flori impune un program draconic - 24 din 24 trebuie să fii la tarabă - altfel florile rămîn nevîndute şi se ofilesc - bad for business. Astfel, florarii lucrează cu familia în schimburi, ziua femeile şi copiii, iar noaptea bărbaţii. În familie, copiii învaţă comerţul şi învaţă despre flori. Petre, de 19 ani, lucrează de la 13, chiar dacă acum nu-i mai plac florile. Acum lucrează la un butic unde se vînd accesorii pentru flori, stă noaptea cînd vin tir-urile din străinătate (Thailanda, Olanda, Turcia, Italia) şi zice că "în ziua de azi afacerile se fac la telefon" şi că în piaţa lor de flori vin şi din provincie florari să se aprovizioneze. Piaţă mare, piaţă en-gros, loc important pentru florarii de pe străzile Bucureştiului. Boldenii au făcut o Asociaţie a Florarilor din Bucureşti, aici în Rahova e un fel de centru de informaţii pentru toţi comercianţii de flori. Bambina este liderul recunoscut al pieţei şi preşedinta Asociaţiei Florarilor şi nu vine tot timpul pe la "serviciu", de aceea nu am cunoscut-o personal. Despre ea, am auzit că e cunoscută de toată presa, pînă şi Adrian Minune (celebru cîntăreţ de manele) i-a închinat o manea, e bogată şi are vilă în Drumul Taberei. Am putut totuşi s-o şi vedem, pe pagina de Internet a unui post de televiziune, dansînd la propria-i nuntă în compania primarului Onţanu - e blondă, frumoasă şi ca mireasă, purta o rochie roşie ce lăsa la vedere spatele gol decorat cu un dragon din paiete roşii şi argintii. Am mai auzit că primăria ar vrea să închidă piaţa, măcar temporar, pentru a o renova, dar cei din piaţă nu ştiu nimic despre asta, aşa cum nu au informaţii nici despre proiectata străpungere a cartierului prin noul bulevard Uranus. Ei consideră piaţa "monument istoric", cea mai veche piaţă de flori din Bucureşti şi singura unde acestea se comercializează en-gros şi în consecinţă nu cred într-o posibilă demolare. Totuşi, dacă îi întrebi despre strămutarea pieţei, îşi pun problema valorii terenului şi nu sînt foarte siguri că, odată transferaţi, primăria le-ar mai crea condiţii ca să vîndă flori ci, mai degrabă, ar vinde terenul unor "investitori".Mirosurile pieţeiSînt variate şi surprinzătoare. Florile puternic colorate (unele dintre ele cu cerneală) parcă n-ar avea miros, în schimb, apa din găleţile în care aşteaptă să fie cumpărate, are iz de tutun şi mirosul mîncării pe care cei de acasă le-o aduc caldă rudelor rămase să vîndă la tarabe. Dormitoarele amenajate în corturi, cu aşternuturi cu imprimeu floral, reşou, televizor şi icoană, miros a intimitate şi a provizorat. În percepţia vînzătoarelor de la florăriile "cu ştaif" de pe Calea 13 Septembrie, care se aprovizionează direct din import, piaţa miroase foarte urît, din cauză că "acolo stau toţi, claie peste grămadă şi aruncă gunoaiele pe jos". Oamenii speră că poate într-o viitoare campanie primarul îşi va aminti şi de faţa nevăzută a "lunii" şi va avea în vedere toate amănuntele acestea (aparent neînsemnate): pentru taxa achitată, oamenii trebuie să aibă chiar în piaţă o anexă cu dormitoare încălzite şi ventilate natural, duşuri, vestiare, toalete. Dacă piaţa va căpăta un aspect civilizat, nu ar mai deranja nici o vecinătate, atîta vreme cît va asigura facilităţile necesare traiului minim. "La urma urmei, avem nevoie şi de flori, nu numai de Eugenii."Frigul şi călduraÎn piaţă, am simţit frigul. Florile sînt reci şi în aparenţă inodore, bate vîntul şi e curent, iar oamenii sînt suspicioşi şi nu vorbesc de la bun început. Puţină căldură mai vine de la cărbunii cu care se încălzesc vînzătorii, sau atunci cînd se încinge conversaţia şi încep să povestească despre viaţa lor şi despre piaţă. Şi se mai încălzesc atunci cînd se uită la filme indiene în rulota uneia dintre angrosiste. De ani buni florarii au adus viaţa lor în acest spaţiu. Totul e viu şi în mişcare. Se face comerţ, se discută, se doarme, se priveşte la televizor, se rîde, se face dragoste. Piaţa e făcută din bucuriile oamenilor şi din necazurile lor. Dacă intri în piaţă şi reuşeşti să închegi o conversaţie cu ei, înţelegi şi simţi că ai intrat într-o comunitate formată din oameni, de fapt, foarte diferiţi, separaţi şi prin putere economică, dar şi prin apartenenţa la neam. Iar tradiţia de neam e privită cu mult respect aici. Ce reprezintă, aşadar, Piaţa de flori, ca spaţiu economic şi social, atît pentru oamenii care vînd şi trăiesc aici, cît şi pentru cartier? În primul rînd, ea face parte din imaginea locului. Fiind unică în Bucureşti, este recunoscută în tot oraşul. Am găsit aici o comunitate legată prin relaţii comerciale, etnie, rudenie, tradiţie din neam, prin încrîncenarea zilnică de a supravieţui. Aici găseşti florari pricepuţi, aici găseşti tradiţie. Piaţa are mirosurile ei, culori, multe poveşti şi e plină de viaţă. O piaţă care nu este ca oricare alta. O piaţă din Bucureşti, o piaţă veche, cu o identitate proprie, identitate pe care i-o dau oamenii, cei care vînd, cu meşteşug din neam de boldeni, flori dintre cele mai frumoase.