În vara eternă a nord-estului, 629 e o oglindă a Braziliei mari

Luminiţa Anda MANDACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 573 din 5-11 februarie 2015
În vara eternă a nord estului, 629 e o oglindă a Braziliei mari jpeg

Ezit să urc în autobuzul de ora 11, aproape gol. Se opreşte însă brusc în dreptul picioarelor mele. Sîntem mai puţin de zece în total şi sper ca maşina să mai adune cîţiva dintre noi pe drum. Porneşte şi, prin geamurile deschise deja, începe să vînture mirosul umed de căldură şi moleşeală. De fiecare dată cînd ies din clădirea băncii comunităţii în care lucrez, mă întreb sistematic de unde vine scursură urît mirositoare care pătrunde măruntaiele oraşului din interior. 

Fortaleza e Brazilia într-o oglindă întoarsă pe dos. Îmi aminteşte de lingurile de inox pe care le tot roteam ameţită cînd eram mică, în speranţa că îmi pot vedea capul drept. Oricît ai trage de lingura oraşului ăsta mare, al cincilea din Brazilia, nu poţi aduce susul jos şi nici măcar nu le poţi apropia. Noul Rio a devenit mai ceva decît muza, Rio-ul din sudul bogat, cu favele, violenţă, arme şi droguri. Fortaleza e, după unele statistici, mai violentă azi decît Rio. 

Fortaleza de pe malul mării e oraşul din cărţi poştale şi hărţi turistice: cu plaje mari, apa albastră şi transparentă, transpirînd a senzualitate şi sînge fierbinte. Plaja şi portul imens, prelungit printr-o încercare de peninsulă, se prelungesc spre interior cu un strat subţire, dar lung de zgîrie-nori. Oraşul zgîrie-norilor e o lume a violenţei oprimate prin gărzi private, ziduri înalte cu camere; un Big Brother domneşte pe un tron înalt din marmură, înconjurat de palmieri şi mango. Straturile următoare se întrepătrund în degrade pînă ajung la sărăcia sumbră dinspre interior. La marginea oraşului se află Conjunto Palmeiras, cel mai sărac dintre cele 200 de cartiere din Fortaleza. După Palmeiras e doar pădurea tropicală. Prietenii mei brazilieni mă avertizează însă: „în Fortaleza nu există cartier fără favele, nu uita asta!“ 

Autobuzul 629 care merge spre terminal şi pleacă din Conjunto Palmeiras trece prin Jangurussu, o altă comunitate-cartier care pare ca oricare alta. În autobuzul de la ora 11, urcă, dinspre Jangurussu, trei tineri gălăgioşi. Ţipă, urlă, stau în spatele maşinii, nu plătesc intrarea. Nimeni nu îndrăzneşte să se uite spre ei. La fiecare staţie, călătorii adunaţi se îndreaptă ca un magnet spre partea microbuzului dinspre şofer, iar tinerii veseli par să îşi apere fără voie, însă foarte bine, teritoriul. Urlă de bucuria unei călătorii într-un autobuz-carusel care vuieşte ca nebunul pe străzile cu gropi. Ei urlă, iar în gîtul meu s-a instalat un nod. Nu-mi aud respiraţia şi nimeni nu mişcă. În astfel de situaţii, ne întîlnim privirile cu o complicitate tacită şi sperăm să nu fie ceea ce credem. Încep să mă împac cu ideea că asaltul e un fel de vaccin în jungla urbană a inegalităţii: e iminent şi te face mai puternic. Într-o săptămînă de Fortaleza, la margine şi la centru, nu am întîlnit – nici printre tineri, nici printre bătrîni, săraci sau bogaţi – pe cineva care să nu fi fost asaltat măcar o dată. 

În Conjunto Palmeiras se întîmplă totuşi să mă simt mai în siguranţă decît în cartierul dintre nori. Aici locuitorii îmi împărtăşesc protectiv şi părintesc din ştiinţa locală despre „gurile de fum“, cum numesc ei locurile în care stau membrii grupurilor de traficanţi. A lucra pentru o bancă comunitară îţi dă, în cazul ăsta, şi un strat de protecţie locală. Pericolul de a încasa un „glonţ pierdut“ există totuşi, dar mai ales printre localnicii răzleţi. Se cunosc însă locurile minate, iar cu ele alcătuieşti o hartă a locurilor permise şi nepermise. În oraşul de sus însă, orice stradă poate fi un teren minat. Prada e mai scumpă, merită efortul, iar violenţa e astfel imprevizibilă. 

Frica devine astfel un fel de a trăi. Cartea profesoarei mele Linda Green începe să îmi sune în ureche ca un slogan:

Lecturile de la cursul de „Putere şi violenţă în America Centrală“ capătă sens. 

În 629-ul nebun urcă o tanti tînără cu pantaloni de culoarea violetelor, ochelari mari, faţă transpirată şi un abdomen revărsînd măreţ. Se aşază în faţa mea şi ignoră şi ea, precum noi toţi, grupul vesel care găsise acum să discute despre droguri soft. Privind drept înainte mă lovesc de urechile ei. Dinspre gaura de cercel spre lobul urechii în jos are o tăietură. Urechile ei sînt aşa, la drept vorbind, franjurate. La urechea dreaptă, doamna cu pantalonii de culoarea violetelor a avut nenorocul de a fi ales să-şi pună mai mulţi cercei. Nu vreau să ştiu povestea franjurilor. Unul dintre copiii veseli din spate sare bariera de securitate şi ocupă un loc în dreptul meu. Tac şi privesc pe fereastră, în timp ce nodul din gît devine imobil. 

O săptămînă în Fortaleza şi o altă lună jumate, acum ceva timp, m-au învăţat să mă comport, în locuri noi, cu serenitatea şi confortul localnicului. Ca şi cum fiecare stradă pe care trec e, de fapt, strada pe care merg de cîteva ori pe săptămînă, de cîţiva ani. Şi funcţionează. Ieri spre înserat, în terminalul de autobuze, o tanti cu trăsături exotice m-a întrebat dacă autobuzul pe care îl aşteptăm merge spre Siqueira, o parte a oraşului. I-am răspuns natural că nu ştiu. A luat alte străzi la rînd şi i-am răspuns, la fel de simplu şi natural, că merge sigur pe Godofredo Maciel. Şi-a găsit singură răspuns întrebărilor, în timp ce pentru mine momentul a fost o mică victorie urbană.

629 se apropie de terminal, iar gîtul mi s-a blocat cu totul. Copiii rebeli ies, şi el se deblochează puţin cîte puţin. În mintea mea, tot timpul ăsta s-a derulat un calcul absurd, iar liniştea din maşina şi comentariile şoferului, de după, mi-au confirmat că nu eram singură cu această paranoia. Adolescenţi pe droguri tari plus o armă şi un autobuz cu puţini oameni... şi sună a începutul tuturor poveştilor despre asalt pe care le-am auzit aici. 

În terminal, răsuflu uşurată şi urc în autobuzul următor. Vuieşte nebun, nu iartă nici o groapă, mă clatin cu gîtul meu încă blocat, punga cu un avocado şi un mango imense alunecă din mîini, nu stă locului. O pun între papucii Havaianas noi,

şi tot fuge. Frînele şoferului îmi trezesc constant teama că ne-am putea face acordeon cu încă cinci maşini din faţă noastră. Mersul cu autobuzul e un sport extrem. Mîini şi picioare se îndoaie de parcă ar fi din gelatină. În dreptul meu, un băiat tînăr şi prăfuit bea o bere Skol la cutie. Se uită cu milă la mine. Dă berea pe gît, aruncă cutia şi „Vrei să-ţi ţin eu punga aia?“

Ieri, într-un alt autobuz, îl interogam disperată pe şofer cu privire la o străduţă pe care trebuia să ajung. De mila mea şi din bunătatea lui a ajuns să oprească microbuzul la o staţie de motorină şi să strige un taximetrist să întrebe direcţii. La stop, a întrebat un alt şofer de pe o maşină la fel de mare şi gălăgioasă ca a lui. Am numărat pînă la cinci persoanele cărora le-a cerut indicaţii. I-am spus că mă descurc, mă simţeam prost, ruşinată, incomod faţă de ceilalţi pasageri. Mi-a replicat că n-are de gînd să mă lase să merg prin soare singură. Şi n-am mai îndrăznit să zic nimic. Am stat cuminte. Vorbea singur „Profesor Otavio Lobo? Pe unde o fi asta?“ La un stop, un şofer urlă de pe partea cealaltă a străzii: „Tu căutai Profesor Otavio Lobo? Vezi că e în dreapta după staţia Petro Bras.“ 

Brazilia fricii ca mod de viaţă e şi Brazilia celor mai oameni oameni. Autobuzul e o Brazilie mai mică, o oglindă a Braziliei mari, mai mare decît un continent, în toată diversitatea şi exotismul ei. O săptămînă în Fortaleza a însemnat, pînă acum cel puţin, 15 ore de autobuz şi devine astfel parte integrantă a vieţii. Ieri-dimineaţă am plîns împreună cu o tanti, ascultînd povestea unui băiat amărît, pentru că pentru trei reali, adică un dolar, asculţi poveşti care bat orice telenovelă. Spre seară am tremurat împreună cu altă tanti, cînd cineva a urlat la intrarea în maşina deja plină. La orele de vîrf, devenim un corp comun care simte şi trăieşte prin toate mădularele. În afara lor trăim oricum separat şi împreună învăţăm să comunicăm din priviri şi respirăm, cel puţin pe durata călătoriei, aceeaşi Brazilie colorată. 

Luminiţa-Anda Mandache este antropolog la University of Arizona.  

Foto: L. Ribeiro

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.