Educaţia: de la fiecare după necesităţi, fiecăruia după nevoi

Publicat în Dilema Veche nr. 412 din 5-11 ianuarie 2011
Educaţia: de la fiecare după necesităţi, fiecăruia după nevoi jpeg

Educaţia s-a transformat de mult în produs vandabil şi comercializabil şi, din păcate, afirmaţia în sine nu mai este de mult o noutate. Cum se măsoară însă "rentabilitatea" investiţiei în educaţie este altă poveste. Am căutat un potenţial răspuns despre cum este văzută educaţia azi, intr-un campus belgian.

Căutăm, alegem, consumăm, aruncăm, reciclăm sau nu, schimbăm, experimentăm. Investim. În casă – termopane, uşă metalică, jaluzele verticale, maşină de spălat cu 78 de programe şi pachete TV cu încă pe atît. Investim în vacanţe pentru scoateri din priză şi ieşiri în lume şi producţii de GB de poze, ore mai productive în faţa biroului, senzaţii şi trăiri „exotice“, mai tîrziu etichetate cu „amintiri“. Dar înainte de toate investim în acel „paşaport biometric“ care garantează calitatea şi siguranţa (angajatorului, evident): CV-ul. Iar pentru aceasta adunăm o serie de branduri care ne alcătuiesc precum „produse“ dorite pe piaţa locurilor de muncă. O secţiune importantă înainte de experienţă: educaţia. 

„Pourqoui on fait des études, en fait?“

Am petrecut vara aceasta în campus. Şi vara în campusul unei universităţi cu peste 23.000 de studenţi înscrişi (o treime de Mangalia) şi sesiune pînă aproape de jumătatea lui iulie înseamnă alternanţa linişte, stres, linişte, stres. Săli de studiu transformate în bucătării şi dormitoare, cărţi şi nervi întinşi la maxim. Noaptea devine egală cu ziua. La ora 4 dimineaţa începe să se mai elibereze cîte un loc, pe care altfel îl poţi obţine doar prin rezevare (dacă ai norocul să cunoşti pe cineva care deja ocupă un loc în sală). Pe mese stau cărţi, hîrtii, penare burduşite de pixuri colorate, amestecate printre pachete de biscuiţi şi sticle de apă. Grupuri de studenţi cu syllabus-urile viu colorate şi însemnate, muncite. Pe jos: încălţăminte, perne, şosete şi papuci de casă. Pe zidul ce susţine panoul metalic pentru accesul cu cartela al aceleiaşi clădiri – un mesaj făcut cu „can“-ul: „Pourqoui on fait des études, en fait?“ (De fapt, de ce studiem?) Iar mesajul mi-a sunat în mod sistematic în urechi o bună parte din vară. 

Acasă (a se înţelege apartamentul cămin studenţesc), colegele mele, două studente la drept, îşi puneau aceeaşi întrebare la micul dejun luat în mod ocazional la ora 6 şi la cina tîrzie care flanca orele de studiu intens. La toate acestea se adăugau şi discuţiile cu părinţii colegilor mei belgieni, la rîndul lor oripilaţi la gîndul că odraslele ar fi putut face altceva decît... să studieze. Diplome cît mai „interesante“, pentru un viitor stabil şi un job asigurat, dacă se poate, încă de pe băncile facultăţii. Iar, pe de altă parte, alte poveşti cu studenţi care repetă de cîte 4-5 ori (situaţie frecventă în Belgia, chiar şi în cazul anilor de liceu) acelaşi an de studiu. Sau care încearcă anul întîi de medicină pînă obosesc şi după doi ani de încercări trec la administraţie publică, pentru ca, la un an după, să îşi dea seama că, de fapt, pot profesa în domeniul comunicării. Studii fără legătură între ele, dar cu logică pentru părinţi. I-am întrebat din curiozitate pe cîţiva astfel de studenţi de ce lucrurile merg în felul acesta. Am primit drept răspuns un singur cuvînt: „părinţii“. Teama de a nu-i dezamăgi, de a nu deveni „oaia neagră“ a familiei, de a nu înşela expectativele cercului de prieteni al familiei, şi aşa mai departe. 

Studiile: o maladie socială

Şi pentru exemple mai concrete, iată, există şi cazul extrem al celor care „reuşesc“ la studiile de licenţă iar apoi îşi doresc să facă „cercetare“ – pentru că, nu-i aşa, „de ce nu?“ –, dar în acelaşi timp îl încurcă pe „Kafka“ cu cafard (fr. „gîndac de bucătărie“), punînd între cele două semnul egal (şi vă previn, e exemplu real). Şi dacă îndrăznim să ne gîndim că studiile nu sînt pentru toţi şi le declasăm din ierarhia pozitivistă a ştiinţelor à la Comte? Şi dacă unii dintre noi s-ar fi priceput mai bine la sădit de arbori fructiferi sau la gătit legume în sosuri picante? De unde provine această teamă de a ieşi din mimetismul social care ne „învaţă“ ce este fericirea şi ne-o îndeasă tuturor în acelaşi pachet uniform şi bine cîntărit? De ce ne mirăm atunci de profesori care spun că universităţile ideale sînt cele fără studenţi (tot din experienţă personală) sau de acei mulţi care încep săptămîna cu cheful de a înlocui lunea cu vinerea şi pentru care fiecare zi este o numărătoare inversă a orelor, avînd ca punct culminant plecarea acasă. 

„Victimele“ – cazuri extreme sînt tineri care ajung la 24-25 de ani cu cîte un an făcut în domeniul limbilor germanice, sau psihologie, sau educaţie fizică şi aşa mai departe iar apoi îşi dau seamă că anii trec într-o derută continuă sub neputinţa de a-i face „fericiţi pe cei de-acasă“. 

Statul belgian îi ia frumuşel de umăr şi îi îndreaptă spre Centrul Public de Acţiune Socială destinat celor „cu mijloace de subzistenţă insuficiente sau fără domiciliu fix“. Sau mai pe limbajul nostru – oamenii străzii, imigranţi dezorientaţi şi cu planurile prost făcute de acasă şi categoria din urmă – tineri puţin confuzi de atîtea studii. Studiile: o maladie socială în cazul în care tratamenul prost administrat poate da o cifră cu virgulă? O sursă de culpabilitate dacă la final de an rezultatele nu se apropie de standarde? 

O lume de diplomaţi, universitari, doctori, docenţi, academicieni, cercetători, investigatori, literaţi. Titlul de „doctor“ îşi pierde din consistenţă. De la încărcătura lui simbolică: universitar cu un bagaj mai mult decît intelectual de cunoştinţe şi experienţe, ba şi spiritual, impozant, avem azi doctori de 28 de ani, formaţi în eprubetele universităţii, ea în sine „o lume nouă“ à la Huxley. 

Nu cumva ne scapă ceva? Ne dorim diplome, doar ca mai apoi să ne văităm de vînzătoare cu diplomă, sau de teama angajatorilor de tineri „supracalificaţi“ (a se traduce: „cu prea multe diplome“, de unde drepturi la un salariu mai mare) şi răspunsurile „politically correct“ şi uşor flatante construite de departamentul de „HR“. CV-ul devine un elastic de care tragem la maximum, îl branduim pînă în dinţi pentru posturile-ţintă. Cînd miza e mare, unii apelează la inovaţii tehnologice (am auzit şi de tineri intrînd la universităţi „mari“ cu diplome „gîndite“ în Photoshop) sau scotocesc în memorie cele mai mici participări la olimpiadele de gimnaziu. Totul pentru a demonstra că alcătuim „o mînă de lucru educată“. Iar educaţia „de calitate“ are şi ea reţeta ei: universităţile de top cu multe rezultate la căutări pe Google, în ţări cît mai „occidentalizate“ şi programe pe măsură, cu denumiri cît mai sofisticate. 

Din colţurile cele mai ascunse ale lumii, pînă în capitatele ultracosmopolite, familiile de ţărani sau de burghezi îşi trimit copiii la şcoală, prin eforturi şi pe măsura fiecăruia. Iar apoi aşteaptă ca odraslele să se ridice puţin cîte puţin iar ajutorul să se întoarcă acolo de unde a venit. 

Educaţia ca investiţie pe termen lung e astăzi o strategie încă şi mai transparentă. Şcoala e un produs iar elevii săi acţionează prin mimetism social asemeni unor consumatori. Îi întreb pe cîţiva prieteni studenţi la muzică cum e în mediul lor, cum e văzută educaţia. Iar unul dintre ei îmi răspunde franc: „Sînt departe de cele 12 ore de muzică pe zi ale compozitorului pe care îl am ca reper, dar azi e mai greu să fii autodidact. Azi avem Facebook, Internet nelimitat, jocuri în reţea, telefoane mobile... Cum să te organizezi cu toate astea?“. 

Printre ei se mai află însă şi cîte unii care înainte de cursuri îşi fac exerciţiile tehnice de pian de la 5 la 8 dimineaţa. Şi continuă seara pînă noaptea tîrziu. Le povestesc despre Werner Herzog, regizorul, care în anii ’60 lucra noaptea ca sudor pentru ca ziua să poată filma cu banii astfel strînşi. Şi dau din umeri. 

Sper că oamenii-cu-pasiuni există, dar se ascund bine. Şi printre ei sînt şi mulţi tineri. Şi pot şi îi vor molipsi la rîndul lor pe alţii şi nu vor lăsa specia lor de pasionaţi să dispară prea curînd...  

Luminiţa-Anda Mandache este antropolog. 

Foto: L.A.Mandache

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.