"Două generaţii de femei profesionale"

Jack FEINBERG
Publicat în Dilema Veche nr. 499 din 5-11 septembrie 2013
"Două generaţii de femei profesionale" jpeg

Doamna de pe locul 57

Probabil cea mai bună metodă de a alege un concert la Ateneul Român este să te plimbi prin spatele clădirii într-o după-amiază de miercuri sau joi şi să-i asculţi pe muzicieni la repetiţii – dacă îţi place ce auzi, cumpără un bilet! O altă metodă este să observi cît de mare e mulţimea care se adună afară într-o seară de concert. Dacă se întinde peste suprafaţa treptelor de marmură, probabil n-ar trebui să ratezi spectacolul. În situaţia din urmă mă aflam într-una din nopţile iernii trecute.

Programul conţinea Concertul de pian numărul 2 al lui Rachmaninoff şi era condus de un dirijor străin. Toate biletele se dăduseră deja, iar coada din faţa casei din strada Constantin Exarcu era lungă şi nemişcată. Eram pregătit să renunţ, cînd o doamnă mai în vîrstă, scundă, dar viguroasă, care stătea la poarta dinspre nord, m-a întrebat dacă vreau un bilet. Da, voiam. S-a prezentat cu numele Iulia şi mi-a spus că pentru 30 de lei pot primi unul dintre biletele ei pentru acel sezon, chiar lîngă orchestră. Am profitat de ocazie.

Cînd am intrat în foaier, în loc să urcăm pe una dintre cele patru scări spiralate ce duc către auditorium, Iulia m-a condus către o uşă masivă aflată pe laterală. Cît de ciudat, mi-am spus. Mi-a explicat că luăm o altă rută din cauza dificultăţii urcuşului. Înaintînd pe coridor, am ajuns la un lift antic şi în cîteva secunde am urcat la etajul dorit. Mi-am dat rapid seama că eram în spatele scenei – muzicieni în ţinute de seară treceau pe lîngă noi, unii ţinîndu-şi instrumentele şi mulţi aruncîndu-i priviri de aprobare Iuliei. Probabil erau familiarizaţi cu ritualul dinainte de concert al micii doamne care se îndrepta către locul ei în sală.

Am intrat în sala de concerte printr-o uşă discretă de pe scenă şi am înaintat către locurile noastre: 56 şi 57. Odată ajunşi, m-a prezentat prietenilor ei. Presupun că toţi aveau abonamente şi că astfel şi-au ţinut companie pentru mulţi ani. Am aflat mai apoi cîte ceva despre viaţa Iuliei. Era pensionară şi fusese inginer electric, ocupaţie care a purtat-o prin lume. A trăit pentru o perioadă în Peru. Cînd am întrebat-o de cîtă vreme are acele locuri în sală, a estimat 50 de ani.

Concertul a fost superb. După numeroase bisuri, spectacolul s-a terminat şi noi ne pregăteam să plecăm. Înainte să ieşim, Iulia mi-a arătat cu mîndrie mai multe personalităţi din pictura murală care înconjoară sala, şi nu m-am putut abţine să nu mă simt şi eu mîndru. Mulţi români nu mă vor crede pentru că sînt sceptici cînd vine vorba de complimente, dar Ateneul este una dintre cele mai alese săli de concert din întreaga Europă. Chiar dacă nu toate serile mele la Ateneu au fost la fel de speciale ca cea despre care tocmai v-am povestit, m-am bucurat de fiecare concert la care am ajuns, iar vitalitatea acestui loc rivalizează şi chiar depăşeşte sălile londoneze sau pariziene. Vivat Ateneul!

traducere Manuela BOGHIAN 

Drumul spre Craiova

Recent, o prietenă de la Alpha Language Center (unde asist ocazional cu traduceri) m-a întrebat dacă aş fi interesat să o însoţesc la Craiova, într-o călătorie legată de muncă. Ar urma să părăsim Bucureştiul înainte de ivirea zorilor, am conduce timp de trei ore, spre cealaltă parte a ţării, sperînd să ajungem la biroul clientului înainte de 9, iar spre seară am reveni în Capitală. Din moment ce nu văzusem niciodată acea parte a ţării, am fost imediat de acord, cu condiţia că vom reveni în Bucureşti pe un traseu diferit, pentru a vedea cît mai multe posibil. Ne-am propus să ajungem în Craiova prin Piteşti şi să ne întoarcem prin Alexandria. Schiţat grafic pe o hartă, traseul nostru semăna cu un diamant, idee care se încadra de minune, de vreme ce în timpul călătoriei am văzut unele dintre cele mai remarcabile spectacole din toate călătoriile mele prin România.

Era încă întuneric afară cînd am întîlnit-o, în faţa blocului ei, pe Crina, tovarăşa mea de călătorie. Antreprenoare de succes, ea este obişnuită să se trezească atît de devreme, pentru afaceri. Eu, pe de altă parte, nu sînt, şi am dormit din greu în timpul călătoriei cu autobuzul spre blocul ei. Am încălzit maşina şi am pornit. Chiar dacă la acea oră matinală străzile abiau începeau să se umple de activitate, în doar cîteva ore urmau să devină supraaglomerate. Părăsind treptat limitele dezordonate ale Bucureştiului, reprezentanţele auto, vulcanizările, centrele de colectare a fierului vechi şi standurile cu shoarma se puteau zări din ce în ce mai rar, iar în curînd peisajul era acoperit doar de terenuri agricole. Mergînd spre vest, înfruntam răsăritul cu 140 km pe oră.

Poate din cauza peisajului repetitiv, Crina a profitat de ocazie pentru a vorbi un pic despre viaţa ei şi despre schimbările pe care le-a observat în România de-a lungul vieţii. Anii de formare au început înainte de 1989, astfel, că amintirile ei au o structură distinctă pentru „înainte şi după“. Aproape toate poveştile se încheiau cu fraza „Şi apoi a venit democraţie“, ultimul cuvînt rostit cu un notabil ton de suspiciune (deloc surprinzător, avînd în vedere că ea îşi conduce uneori afacerea mai degrabă ca un dictator). Schimbările economice prin care a trecut România au deranjat-o la fel de mult. În timp ce treceam pe lîngă un vast cîmp de porumb, ea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de industrializarea agriculturii. Îmi explică faptul că ferma familiei sale a adus recolte de porumb uriaş (printre multe alte soiuri de produse), fără a utiliza substanţe chimice. Astăzi, practica este una obişnuită, agricultura devenind un domeniu al Marilor Afaceri.

În scurt timp, cîmpurile cedau locul betonului şi Slatina a apărut în faţa noastră. Fiind bine cunoscută ca oraş industrial, ea încă mai păstrează reputaţia de a avea cele mai mari fabrici din Europa de Est. Conducînd prin oraş, am trecut pe lîngă un masiv steag românesc fixat pe vîrful unui deal, fluturînd cu mîndrie în vînt, în timp ce eu mă minunam de dimensiunile lui impresionabile (unicul steag mai mare pe care l-am văzut acoperea faţada Palatului Victoria de pe strada 1 Decembrie). Întrerupîndu-mi meditaţiile, Crina mi-a spus că în Slatina poţi găsi „bragă“ pe care a numit-o „cereale într-un pahar“. Cu toate astea, fiind presaţi de timp, nu ne-am putut opri să nu o şi încercăm. Ajunşi înapoi pe şosea, eu adormisem imediat, iar ea a continuat să fie atentă la patrulele de poliţie cu radare.

Crina şi-a început prima afacere în 2008, după ce obosise să tot lucreze pentru alte persoane. Avea propria viziune, propriile vise şi a crezut că poate face o treabă mai bună decît la şcolile în care a tot predat limbi străine. Astfel, şi-a părăsit cariera „sigură“, pentru a-şi crea o companie care are acum cincizeci de angajaţi şi se poate lăuda cu unele dintre cele mai mari firme din România ca număr de clienţi. Chiar lucrînd frecvent cîte paisprezece ore pe zi, pentru a-şi menţine întreprinderea profitabilă, după cum afirmă ea, recompensa de a fi pe cont propriu este mai valoroasă decît toate compensaţiile monetare pe care le-a obţinut. E interesant să o urmăreşti la birou, în timp ce jonglează între mai multe computere şi telefoane, toate în mai multe limbi, pentru a finaliza un proiect, abia oprindu-se să respire. La fel ca şi maşina noastră ce accelera de-a lungul autostrăzii, ea nu se opreşte niciodată.

În sfîrşit, Craiova! În timp ce ne apropiam de centrul oraşului, pe marginea drumului se putea zări pe alocuri cîte un avion. Avioane utilitare de stropire a recoltelor abandonate sau jeturi înălţate ca monumente, toate legate de istoria oraşului ca centru al aviaţiei. Am trecut pe lîngă o altă mare imagine a istoriei industriale româneşti: fabrica Electroputere, care, din păcate, a fost transformată într-un mall. În apropierea Noului Palat al Consumerismului, o masivă parcare multietajată (aproape de dimensiunea mall-ului) este în construcţie. În apropiere am văzut o stradă cu numele „Henry Ford“ şi m-am simţit, în mod ciudat, ca acasă.

Am ajuns la destinaţie şi am avut mai multe întîlniri într-o fabrică veche, adusă înapoi la viaţă de către o companie din Vest. Cu toate acestea, cu excepţia logo-urilor companiei, lucrurile arătau mai mult sau mai puţin la fel ca pe vremea cînd clădirea era proprietate de stat. Am luat cina în cantina angajaţilor, în care cuve uriaşe de tocană de cartofi îşi aşteptau muncitorii înfometaţi. Mîncarea a fost surprinzător de bună: simplă şi hrănitoare, exact cum îmi place.

Tîrziu spre seară ne-am încheiat afacerea şi am pornit din nou la drum. Oprind pentru benzină lîngă o groapă de gunoi, Crina m-a informat cu entuziasm că în continuare vom trece prin Caracal, aşa-numitul „oraş al minunilor“. Chiar dacă cele mai multe dintre „minunile“ oficiale nu sînt decît mituri demascate, oraşul încă mă captiva. Nu mai văzusem niciodată un asemenea amalgam de civilizaţie. Colţuri de stradă ce apăreau sub unghiuri ciudate şi clădiri ce păreau oarecum strîmbe. E ca şi cum întregul oraş ar fi fost construit pe baza unor legi extraterestre ale esteticului. Expresia de uimire mi-a fost întipărită pe faţă mult timp după ce am părăsit oraşul.

Cu toate astea, în mod remarcabil, cel mai impresionant spectacol urma să vină. Cam la cinci kilometri de Alexandria, unde terenuri agricole plate se întindeau în orice direcţie, la orizont a început să se contureze ceva foarte îngust şi înalt. Cu cît ne apropiam mai mult, conturul devenea tot mai înalt şi mai mare. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce ar putea fi, de vreme ce nu mai văzusem niciodată răsărind un oraş de vile dintr-un cîmp de porumb. Un indicator pe poarta oraşului ne-a dat de ştire că am intrat în Buzescu, oraşul palatelor ţigăneşti. Strada principală a oraşului putea uşor rivaliza cu Las Vegas Strip, la capitolul ostentaţie. Fiecare „casă“ era alcătuită din cel puţin 30 de case, toate avînd cel puţin cîte patru etaje. Multe erau acoperite cu decoraţiuni artistice scandaloase, la exterior, cea mai senzaţională dintre ele fiind Dolarul american, de zece metri înălţime.

Eram ambii epuizaţi cînd am ajuns în Bucureşti, unde aşteptam o călătorie uşoară spre centru. Cu toate astea, am făcut greşeala de a ne asculta GPS-ul, care ne-a zădărnicit acea speranţă. Dispozitivul a stabilit cea mai scurtă cale spre destinaţia noastră printr-un drum neasfaltat, prin inima cartierului Ghencea, transformat de o furtună recentă într-un rîu de noroi şi cratere. În timp ce maşina îşi croia cu greu drum pe strada plină de gropi, punîndu-i la grea încercare suspensia, am implorat-o pe Crina să nu mai asculte niciodată „recomandările“ acelui dispozitiv infernal, însă ea a insistat cu fermitate: „Se merită, chiar dacă economisim măcar şi cinci minute.“ 

traducere Nadejda CODREANU

Jack Feinberg e un scriitor american care locuieşte în Bucureşti. A lucrat pentru Arhiva Naţională de Filme şi organizaţia umanitară Concordia.

Foto: L. Muntean

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.