ÎN URMA UNUI ACCIDENT CULTURAL, UN BĂRBAT CARE ȚINEA TORȚA IUBIRII PE MARGINE ȘI-A PIERDUT ABILITATEA DE A SALVA UN ÎNTREG POPOR PENTRU CĂ N-A AUZIT CE-A FĂCUT CINEVA CARE A DAT LUMII UN TEREN VIRAN (CU O CARTE DE VIZITĂ ÎNĂUNTRU) ȘI 33 DE VETRE

 În urma unui accident cerebral, un bărbat și-a pierdut abilitatea de a experimenta tristețea. Unii l-ar numi un accident fericit, alții, dimpotrivă. (M. C.)

 Un titlu din Boston Globe anunță o știre cu potențial senzațional: „Cărți împrumutate demult, unele din 1930, au revenit la Biblioteca Publică din Somerville”. Găsind în beciul casei aceste cărți, împrumutate pe vremuri de mătușa sa, un bărbat din Massachusetts a sunat la bibliotecă pentru a le returna. Pentru mine, senzaționalul nu a fost nici descoperirea cărților, nici inițiativa civică a bărbatului și nici că biblioteca nu l-a taxat, ci faptul că biblioteca aia încă exista. Poate că senzaționalul este ceva cultural. (S. G.)

 O femeie japoneză, în vîrstă de 53 ani, a fost arestată de poliţie după ce a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă. Conform înregistrărilor video, femeia a aşteptat liniştită cu pistolul de apă în mînă pînă cînd alergătorul care ţinea torţa a ajuns în apropierea sa, iar în acel moment a îndreptat „arma” către flacără, stropind-o de cîteva ori, fără să reuşească însă să o stingă. O fi vrut să vadă dacă e adevărată. (A. M. S.)

 Cîteva filme din programul cinematografelor bucureștene în ziua de 7 martie 1929 (pe atunci încă mai existau cinematografe), din ziarul Vremea: Ateneul Golescu – Wings (Aripi), Boulevard Palace – Fiica Șeicului, Capitol – Prințesa Circului, Elite – Ducesa din Chicago, Lipscani – Cîntecul privighetoarei, Lux – Demonul femeie, Model – Vraja Parisului, Milano – Duduia dela confecțiuni, Marconi – Regele Carnavalului, Odeon – Nopțile din Chicago, Paris – Omul care rîde, Rahova – L’eau du Nil, Scala – Suzi Saxofon, Select – Monumentul iubirii, Trianon – Clovnul duduei, Volta Buzești – Scheherezada. Însă eu cu siguranță m-aș fi dus la cinematograful American ca să văd Ispitele trupului cu Emil Jannings și o comedie cu Stan și Bran. (A. P.)

 Acum trei săptămîni, pe un colț de stradă bucureștean, la întretăierea Bulevardului Magheru cu strada George Enescu, a apărut o cadă. Acum două săptămîni, cada a fost mutată, doar nițel, din plină stradă în tufele de pe margine. După încă o săptămînă, cada a dispărut. Mă întreb dacă o fi fost ridicată de autorități sau dacă nu cumva, între timp, posesorului i-o fi revenit apa caldă. (S. G.)

 La Costinești, un hoţ a încercat să fugă cu telefonul unui salvamar, în timp ce acesta salva o persoană de la înec. Bărbatul nu a apucat să plece prea departe cu telefonul deoarece un subofiţier din Timişoara, aflat în concediu de odihnă pe litoral, l-a prins. Un fel de B. D. la munte și la mare. (A. M. S.)

 Zapînd, am dat peste Cary Grant vorbind cît se poate de fluent în ungurește cu Eva Marie Saint, în La nord prin nord-vest, de Alfred Hitchcock. O senzație cel puțin stranie, mai stranie chiar decît filmul lui Hitchcock. Ar trebui, poate, să compătimim un întreg popor pentru că n-a auzit niciodată la televiziunea proprie vocile autentice ale celor mai celebri actori din lume? (A. M.)

 E foarte interesant cum funcționează mintea umană. De pildă, mintea lui Victor Pițurcă. Are o atenție formidabilă la detalii, o fină gîndire speculativă și o memorie excepțională. Poate explica în amănunt unde a greșit cutare antrenor, de ce a greșit centrarea cutare jucător sau în ce moment precis s-a schimbat soarta meciului. Eu, unul, sînt incapabil să-mi amintesc ce-a făcut sau ce n-a făcut același Victor Pițurcă pe cînd era selecționer la naționala României. (M. M.)

 Un bărbat din Austria a fost mușcat de pitonul vecinului cînd s-a dus la veceu de dimineață. Imaginați-vă scena: te așezi pe vasul de toaletă și o reptilă de 1,6 metri lungime, scăpată din apartamentul vecinului, care s-a strecurat prin canalizare pînă la casa următoare, te ciupește de fund. Să mai zică cineva că există lucruri sigure. (A. M. S.)

 Ultima dorință a lui Lemmy Kilmister (1945-2015), rockerul care a dat lumii trupa Motörhead, a fost ca cenușa să-i fie introdusă în cartușe înmînate prietenilor apropiați. (M. C.)

 Din patrimoniul teritorial al României fac parte și o serie de localități fictive. Sînt localități care, potrivit Recensămîntului Populației și Locuințelor din anul 2011, nu au nici un locuitor, care nu figurează pe Planurile Directoare de Tragere (1916-1959) și al căror perimetru delimitează, conform ortofotoplanurilor, un teren viran, fără construcții. Adesea, ele apar amplasate în mijlocul unui lac. Explicația ar fi că, în urmă cu zeci de ani, aceste localități au fost mutate în componența unor Unități Administrativ Teritoriale vecine, fără ca vechea înregistrare cadastrală să fie ștearsă. Există cca. 126 de astfel de așezări, numite și localități „pustii”, „relicte” sau „fantomă”; enumerăm cîteva dintre ele: Alexandru I. Cuza, Andici, Ardealu, Bîrlibășoaia, Baștea, Boboș, Botoi, Cîșlița, Cervicești-Deal, Checheș, Cicîrd, Cinghinia, Cireșu Mic, Ciumița, Comisoaia, Copaci, Curcani, Curpenii Silvașului, Deșirați, Doptău, Dorofei, După Deal. Lista continuă. (M. P.)

 Dacă vreți să trimiteți un mesaj în viitor, nu vă mai obosiți să programați un e-mail. Cea mai sigură cale se pare că rămîne o scrisoare închisă într-o sticlă și aruncată în mare. O epistolă de acest fel a fost găsită recent, într-un lac din Michigan, de către o femeie care făcea scufundări și colecționa obiecte inedite. Pe biletul din sticlă era trecut anul, 1926, și numele persoanei cu care ar fi trebuit să se ia legătura pentru a i se returna sticla. După ce mesajul ei de pe Facebook a devenit viral, femeia a reușit să o găsească chiar pe fiica bărbatului care scrisese biletul. Mai în zilele noastre, o sticlă cu o carte de vizită înăuntru a călătorit și ea pînă în Noua Zeelandă, după ce ajunsese în ocean cu un an în urmă, undeva între Australia și China. Cel care a găsit-o a scris la adresa de e-mail specificată și l-a depistat pe aparținător. Nimic din ce se aruncă în mare nu se pierde, se pare. (A. A. D.)

 Nu știu dacă a murit ca un erou, dar știu sigur că, dacă ar fi trăit în Europa, ar fi murit detestat și de fanii familiei tradiționale, și de fanii eliberării femeilor de sub tirania bărbaților. A trăit 74 de ani, pînă luna trecută. Cînd a murit, avea 39 de soții, 94 de copii și 33 de nepoți. S-a căsătorit cu prima soție cînd avea 17 ani și, pe la 30 de ani, a reușit să se căsătorească cu zece soții într-un singur an. Au locuit toți într-o clădire cu patru etaje și o sută de camere. Cînd acest fabulos pater familias a murit, familia sa avea 164 de membri și era, fără concurență, cea mai numeroasă familie din lume. Îi vom reține isprava, dar nu-i vom reține numele, sînt sigur. Totuși, numele unui asemenea om ar merita să fie măcar rostit: Ziona Chana. Din India. (S. V.)

 Un slogan publicitar afișat pe un vehicul de livrare („Gustul suprem al pizzei pe vatră!“) arată cît de frecventă a devenit referința la vatră ca la un nec plus ultra al preparării aluaturilor coapte. Ai zice că s-a umplut țara de vetre, mai mult sau mai puțin strămoșești. (D. S.)

Foto: D. Stanciu