DACĂ PASAGERII CLANDESTINI AI NIMICULUI AU DESCOPERIT PRECIZAREA, ÎNSEAMNĂ CĂ REZULTATUL NU POATE FI DECÎT UN SCENARIU DESĂVÎRȘIT

 În regimul comunist, cei care primeau un rezultat pozitiv la cererea de intrare în PCR puteau să aibă apoi o carieră mai bună, aveau acces la funcții de conducere, erau mai bine văzuți de către reprezentanții puterii politice și de către cei ai instituțiilor represive. Nu era însă un lucru cu care să te mîndrești cu adevărat. Astăzi, dacă primești un rezultat pozitiv la testul PCR (Polymerase Chain Reaction), înseamnă că ai COVID-19, devii „ciumat”, cum s-ar zice. Carevasăzică, PCR e mereu actual și menit să stîrnească fiori. (A. M.)

 Lucruri dintre cele mai neobișnuite pot fi găsite în bagajele oamenilor. Cum ar fi 74 de cameleoni, dosiți bine în cutii de plastic și șosete. O adevărată avere, dacă stăm să ne gîndim că valorează aproape 40.000 de euro. Un bărbat îi furase din Tanzania și încerca să intre cu ei în Austria, planul fiind să fie vînduți pe piața neagră din Cehia. În ciuda faptului că pasagerii clandestini erau... cameleonici, razele X au depistat rapid ceva viu în bagaj. Trei dintre ei nu au supraviețuit, dar restul au fost transportați la grădina zoologică din Schönbrunn, Viena și îngrijiți. Comerțul de acest fel necesită permis și trebuie să respecte niște condiții, prin urmare bărbatul care îi transporta ilegal riscă o amendă de peste 5.000 de euro. (A. A. D.)

 În Arizona există o localitate care se numește Nothing (Nimic). La intrarea în oraș e un afiș pe care poți citi: „Cetățenii loiali ai Nimicului sînt plini de speranță și credință în nevoia de muncă. Mulți ani, acești oameni au crezut în Nimic, sperînd în Nimic și lucrînd în Nimic”. Nimic a fost complet abandonat în 2005. În același timp, în Canada există orașul Dildo care are ca motto: „Our Name Will Naver Change” („Nu ne vom schimba numele niciodată!”). (A. P.

 Citind un articol de pe site-ul Euronews – „Oamenii de știință au învățat spanacul să trimită e-mail-uri ca să ne avertizeze asupra schimbărilor climatice” –, m-am gîndit că adevărata revoluție va fi abia atunci cînd vor învăța spanacul să meargă la poștă, să scrie cum trebuie adresa expeditorului și a destinatarului și să cumpănească îndelung dacă vrea să trimită scrisoarea simplu sau recomandat. Mai ales că tot oamenii de știință (alții) au descoperit acum ceva vreme că e-mail-urile poluează. (S. G.)

 Un avocat din statul american Texas a lăsat din greșeală un filtru care îl arăta ca pe un pisoiaș într-o ședință video cu un judecător. A încercat să-l scoată, dar n-a reușit. După ce s-a asigurat, panicat, că judecătorul îl aude, a făcut și precizarea: „Nu sînt o pisică”. „Îmi dau seama de asta”, i-a replicat sec judecătorul. Se pare că el nu s-a distrat, dar filmulețul a devenit apoi viral. (A. M. S.)

 La un Teleshopping, reclama unui produs: niște pastile care (ni se spune) „îmbunătățesc bunăstarea generală“. Probabil, rezultatul nu poate fi decît foartebunăstarea generală. (D. S.)

 În ghețarii tibetani există conservate boli vechi de mii de ani, iar încălzirea climatică ar putea trezi la viață bacterii și viruși necunoscuți. Vi se pare un scenariu cunoscut? (M. C.)

 La televizor rulează o reclamă la salam de Sibiu cu „gust european desăvîrșit”. Ce înseamnă, pentru dvs., „gust european desăvîrșit”? Ce gust are Europa? (M. M.)

CEI IMPLICAȚI AU AJUNS CU TRENUL CHIAR LÎNGĂ URECHEA EUROPEI ȘI SE BUCURĂ GREU

 Președintele haitian susține că a dejucat o tentativă de lovitură de stat. Numele lui este Jovenel Moise. Pe ministrul Justiției, care a vorbit despre cei implicați în această acțiune, îl cheamă Rockefeller Vincent. (A. M. S.)

 În anul pandemiei se estimează că 1,56 de milioane de măști au ajuns în oceanele planetei. (M. C.)

 Pe la jumătatea anilor 2000, deplîngeam faptul că pe prima linie de cale ferată din Principatele Unite, București-Giurgiu, deschisă oficial de Carol I în 1869, trenurile ajunseseră să parcurgă distanța dintre cele două orașe în mai mult timp decît la inaugurare. Din 2005, însă, trenurile n-au mai circulat chiar deloc pe această rută, fiindcă s-a prăbușit podul de la Grădiștea. Astăzi, ca să ajungi cu trenul de la București la Giurgiu există o rută ocolitoare, prin Videle, iar drumul durează peste două ore și jumătate. De mai bine de 15 ani, nerușinatele autorități române n-au refacut podul. La fel ca-n bancul cu Apolodor care nu știa dacă mai poate să facă podul pe spate. (A. M.)

 Cunoașteți senzația de toropeală și desfătare, de plăcere difuză, însoțită de furnicături pe pielea capului care coboară spre ceafă și umeri, declanșată, bunăoară, atunci cînd ești pe adormite și cineva deretică încet prin preajmă, șușotește sau te scarmănă ușurel prin păr – un echivalent omenesc al torsului felin? Ei bine, e vorba de un fenomen cunoscut, studiat, care poartă un nume cu răsunet științific: ASMR (Autonomous Sensory Meridian Response – reacție senzorială culminantă autonomă). Unii sînt de părere că prima evocare literară a acestei senzații s-ar găsi în romanul Doamna Dalloway (1925) al Virginiei Woolf, în următorul pasaj: „K… R… spuse guvernanta, dar Septimus o auzi spunînd «Kay Arr» chiar lîngă urechea lui, rostind adînc şi molatic, cu timbrul unui dulce instrument, dar cu o asprime de lăcustă în glas, ceea ce îi zgîrie voluptuos șira spinării și îi pompă în creier unde după unde de sunet […]”. (M. P.)

 Agitație mare: vine Sahara peste noi! E un fenomen meteo recurent, chiar dacă nu frecvent. Curenți de aer ridică nisipul fin din deșert și-l poartă spre sud-estul Europei, unde acesta se pogoară, odată cu precipitațiile. Ni se atrage atenția că praful ăsta saharian poate fi periculos, mai ales pentru persoanele care suferă de boli cardiovasculare. Bine că intrăm în panică o dată pe an, cînd vine peste noi nisipul din Africa. Dar nu sîntem îngrijorați de praful nostru neaoș, autentic românesc, pe care îl respirăm zilnic. (M. M.)

 În vara anului 2020, un domn care se caracterizează a fi „artist” a tras cu arcul cîteva săgeți într-un bizon de plastic expus în scop publicitar în fața unui restaurant de fripturi (Buffalo Grill) din Essey-les-Nancy, Franța. La începutul lui ianuarie, tribunalul corecțional din Nancy l-a condamnat la o amendă de 400 de euro pentru fapta sa, încadrată la „degradarea bunului altuia”. „Artistul”, care a venit la proces îmbrăcat în toreador, a spus că, deși decizia tribunalului e criticabilă, nu va face apel și va plăti amenda. Întrebat ce a fost în capul lui (bănuiesc că „artistul” a căutat întrebarea asta cu lumînarea!), omul a spus: „Unul dintre obiectivele proiectului meu artistic (vînarea cu arcul a taurului de plastic a fost un proiect artistic – n.m.) a fost acela de a arăta că obiectele din plastic au drepturi și se bucură de protecție mult mai mare decît un animal în carne și oase. În completarea altor dovezi că așa stau lucrurile, de azi înainte avem și dovada artistică...”. Lume, lume, soro lume!... (S. V.)

 În Noua Zeelandă există orașul cu numele cel mai greu de pronunțat din lume: Taumatawhakatangihangakoauauotamateapokaiwhenuakitanatahu. Doar că localnicii îi zic, mai simplu, Taumata. În același timp, în Norvegia există un sat care se numește, scurt și la obiect, Å. (A. P.)

Foto: M. Pleșu