PE MĂSURĂ CE APOSTOLII CORECTITUDINII PE FOND ROȘU AJUNG SĂ SE CONTRAZICĂ, PRIMELE URGENȚE TREBUIE SĂ FIE MAI DINAMICE CÎND MERG ÎMPREUNĂ

● Citesc că pandemia nu a adus numai lucruri negative, ci și schimbări în bine. Bicicliștii din marile orașe europene se bucură de investiții consistente în infrastructură, pe măsură ce bicicleta este văzută ca un mijloc de transport ideal, care respectă distanțarea socială. Bucureștenii însă trebuie să mai aștepte pînă cînd vor vedea piste pentru bicicliști pe toate marile artere de circulație. Dar hoții autohtoni sînt vizionari, zilele trecute mi-au furat bicicleta. (A. M. S.)

● Ilustrațiile de pe pachetele multor mărci de cafea italiană sînt populate de portrete și siluete de africani: Caffé New York (Toscana) are ca siglă o culegătoare negresă semidezbrăcată, îngenuncheată senzual lîngă un coș de cafea; unele ambalaje sînt ilustrate cu o servitoare de culoare care oferă cafea unei femei albe. Caffé Jesi (Milano) afișează un cap de negru cu o mină speriat-nedumerită. Lucaffé (Brescia) – un negru rotofei, bonom, care se maimuțărește, sărind într-un picior, cu o cană de cafea în mînă. Mokaffé (Lecce) – un cap de negresă cu cercel. Pe pachetele Caffè Mingo de la Mokarico (Florenza) vedem o servitoare africană care poartă o tavă cu cafea. Așteptăm ca activiștii antidiscriminare și apostolii corectitudinii politice să aducă pe pachetele de cafea figuri blonde, rumene, de lombarzi și bavarezi. Sau, și mai bine, să impună ca, pe viitor, cafeaua să fie albă! (M. P.)

● Un anunț scris cu alb pe fond roșu: „Cariere – intrați aici! New Yorker“. Mamma mia! O carieră de jurnalist, de reporter, de editor, de designer la una dintre cele mai cool reviste americane? Nuuu, o carieră de economist sau asistent comercial (adică vînzător?) la magazinul care, în România, a devenit mult mai celebru decît faimoasa revistă. Există cariere și cariere. (A. M.)

● Problema nu e neapărat creșterea ratei de infectare. Asta e ceva previzibil. Problema e că nu știm exact ce crește. Și în raport cu cît. Nu știm să (ne) numărăm. Instituțiile statului nu reușesc să se pună de acord între ele cum raportează cifrele și ajung să se contrazică. De unde și neîncrederea omului de rînd în cifre, autorități și reguli. Cu un stat atît de incapabil e clar că fiecare e pe cont propriu. Deci: Păstrează distanța! Poartă mască! Spală-te pe mîini! Și fii cu ochii-n 3,14! (M. M.)

● Alegătorii unei localități rurale din Rusia au desemnat-o recent primar, cu o majoritate de 62%, pe femeia de serviciu, chiar fără voia ei. După ce și-a îndeplinit îndatoririle din fișa postului, curățînd lună birourile administrației locale, Marina Udgodskaia a acceptat să-și depună o candidatură de formă împotriva primarului în funcție, pentru a se întruni numărul de doi candidați, cerut de lege. Oamenii însă doreau o schimbare și au votat-o pe femeia de 35 de ani, afirmînd că o vor ajuta să se descurce cît mai bine în noua postură. Una dintre primele ei urgențe a fost găsirea unei persoane de încredere pentru curățenia din Primărie. (A. A. D.)

● Spune Martin Amis într-o conversaţie recentă din Interview Magazine: „Fac parte dintr-o generaţie care a văzut o schimbare radicală în felul în care se scriu romanele şi în felul în care sînt citite. Nu te mai poţi aştepta ca cititorul să presupună, să deducă, să citească printre rînduri. Ca o formă de adaptare, scriitorii au încetat să insinueze, să facă aluzii, să şicaneze. Acum ei trebuie să declare. Iar romanele trebuie să fie mai dinamice, ca răspuns la o accelerare a realităţii. Darul lui Humboldt de Saul Bellow – roman lung, static şi digresiv – a petrecut cîteva luni ca bestseller în anii ’70. Acel public cititor a cam dispărut”. Iar Salman Rushdie îl completează: „Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu Complexul lui Portnoy sau cu Abatorul Cinci şi cu o bună parte dintre cărţile acelei generaţii. Ficţiunea literară avea atunci o audienţă mult mai mare”. (M. C.)

● Cei doi locuitori (82 și 74 de ani) dintr-un cătun izolat din Italia insistă să poartă mască din respect unul față de celălalt și pentru că „e o chestiune de principiu”. Cînd se întîlnesc la o cafea, stau la o masă lungă de doi metri, fiecare la alt capăt, și încearcă să păstreze distanța și atunci cînd merg împreună ca să ia apă de la fîntînă. Sînt convinsă că dacă în Germania ar exista un cătun cu un singur locuitor, și acela ar purta mască din respect față de reguli și de sine însuși. (A. P.)

ÎN VREMURI GRELE, ORGANIZAREA EXUBERANTĂ PARE UN FEL DE UNGUENT

● Un american a găsit un diamant de nouă carate într-un parc național din Arkansas, al doilea diamant găsit vreodată în acest loc. Acest parc de stat, cu mii de hectare de teren, este deschis celor care visează să găsească comori. Și, dacă dau de ele, au dreptul să le păstreze. În vremuri grele, pare un fel de rezervație pentru visul american al tuturor timpurilor. Pentru veșnica lui pomenire. (A. M. S.)

● Am aflat ceva dintr-o carte mai veche, Manualul amatorului de cactuși de Ch. Lemaire, și anume că un vestit horticultor de la mijlocul veacului al XIX-lea, prințul de Salm, a publicat, sub titlul Cacteæ in horto Dyckensi cultæ, un catalog al cactușilor cultivați de el în grădina sa, catalog în care autorul împărțea cactușii în triburi, iar aceste triburi erau: Triburile I – Melocactoideæ (Melocactus, Anhalonium, Mammillaria); Triburile II – Echinocactoideæ (Echinocactus); Triburile III – Cereastreæ (Echinopsis, Pilocereus, Cereus); Triburile IV – Phyllantoideæ (Phyllocactus, Epiphyllum); Triburile V – Rhipsalideæ (Rhipsalis, Lepismium); Triburile VI – Opuntiaceæ (Opuntia); Triburile VII – Pereskiaceæ (Pereskia). Aș vrea să cred că organizarea tribală a cactușilor a rămas aceeași de atunci încoace și că evoluția nu-i va purta spre un tip de societate similar societăților umane de azi. (D. S.)

● În metrou, conversația telefonică a unui domn, confesiunea sa fericită și exuberantă, mi-a ciulit urechile și m-a purtat în doar cîteva secunde pe tărîmul unui romantism pe care îl credeam pierdut: „Este atît de șic, și de elegantă, și de frumoasă, este tot ce mi-am dorit vreodată și, da, sînt cu adevărat și iremediabil îndrăgostit. Nu, nu are patru, ci două portiere”. (S. G.)

● Din alte pandemii. S-a scos la licitație în Anglia un text manuscris (două pagini) de Isaac Newton care conține leacul împotriva ciumei bubonice propus de genialul fizician. Zice descoperitorul legilor mecanicii: se ia o broască rîioasă, se atîrnă în sobă de picioarele din spate, cu capul în jos, vreo două-trei zile, pînă vomită un amestec de pămînt cu insecte; această borîtură se colectează într-un recipient mic din ceară galbenă și se face din ea, astfel, un fel de unguent. Cu unguentul acesta se tratează bubele ciumei. Și trec. Dacă nu trec, pacientul să urmeze tratamentul cu geme și cristale, că sigur scapă. Interesant pentru istoria științei este că Newton a scris acest text în 1666, la Cambridge, exact în vremea în care descoperea gravitația universală. Interesant pentru noi toți, însă, ar fi să ne imaginăm cum se vor uita urmașii noștri, peste 360 de ani, la recomandările științifice anti-COVID de astăzi. (S. V.)

Foto: M. Pleșu