NICI UTILIZATORII DE ȚÎNȚARI
FĂRĂ PERMISIUNE
NU MAI SÎNT CE-AU FOST,
NU MAI TREBUIE
SĂ AIBĂ VREO LEGĂTURĂ
CU UN MIRACOL 

● Nici supereroii nu mai sînt ce-au fost: într-un orăşel din provincia canadiană British Columbia, un bărbat costumat drept Batman a fost refuzat rapid de poliţie în momentul în care s-a oferit să dea o mînă de ajutor în lupta împotriva infracțiunilor. (C. Ş.)

● În Germania a apărut posibilitatea unei spovedanii online. Există astfel cîteva site-uri de iertare virtuală, unde utilizatorii își pot mărturisi păcatele, după care pot da click pe „intenție fermă“, „regret“ și „am păcătuit și îmi pare rău“. Mă întreb dacă la noi nu ar prinde o aplicație care să ofere apă sfințită virtuală. (S. G.)

● Islanda se află, alături de Insulele Seychelles, Polinezia Franceză și Noua Caledonie, printre cele patru țări din lume care spun că nu au țînțari. Adică au unul, conservat în alcool, la Institutul de Istorie Naturală al Islandei. Este acolo încă din anii ’80, după ce un om de știință l-a capturat într-un avion. „L-am urmărit prin cabină pînă l-am prins. Este singurul țînțar pe care l-am găsit în Islanda pînă acum“, a spus biologul Gisli Mar Gislason, angajat al Universității din Islanda, pentru The New York Times. Vine vara, îl invităm la București, unde poate să studieze cele mai vînjoase specii de țînțari. (A. M. S.)

● Există peste 10.000 de gropi pe drumurile din Roma, iar numărul acestora creşte de la an la an. Aşa a apărut o organizaţie secretă, GAP: vreo douăzeci de oameni care s-au apucat de reparat gropi, de trasat treceri de pietoni şi de adunat gunoiul, făcînd toate acestea noaptea, cu măşti pe faţă şi fără permisiune legală. Pe cînd o asemenea mişcare şi la noi? (C. Ş.)

● În urmă cu vreo zece zile, la Cota 2000, deasupra Sinaiei, o tînără reporteriță de televiziune făcea un stand-up în fața unui cameraman. Trecînd pe lîngă ea, am auzit niște frînturi din ce le spunea telespectatorilor. Zicea că zăpada are un metru și că instalațiile de transport pe cablu și-au prelungit programul pentru a se adapta. În fiecare an, în aprilie, acolo e încă zăpadă și încă se schiază, ceea ce reporterița părea să descopere prima dată. Dar asta n-ar fi nimic. Mai departe însă, deși încă destul de consistent, stratul de zăpadă nu putea avea nici pe departe un metru, iar instalațiile de schi aveau exact același program pe care l-au avut toată iarna și care e neschimbat de ani de zile. Carevasăzică, în cele doar cîteva frînturi nevinovate pe care le-am auzit era două inexactități. Nu le zic minciuni, deși televiziunea respectivă e una care minte cum emite. În orice caz, însă, pare că pentru jurnaliștii noștri vorbele spuse pe post nu mai trebuie să aibă vreo legătură cu realitatea. Contează doar intonația și freza. (A. M.)

● Un studiu american din 2006 arată că 49% din președinții SUA au suferit, la un anumit moment al vieții, de o boală mintală – 27% din ei chiar în timpul mandatelor de președinte. Nu vrem să știm cum ar arăta o astfel de statistică în Rusia, în China ș.a.m.d… Faptul că lumea continuă să funcționeze e, cum spunea cineva, un miracol. (M. P.

UNII AU FĂCUT BINE DEZBRĂCAȚI,
UNII AU FĂCUT BINE
CA SĂ-ȘI IMPRESIONEZE
PARTENERELE SĂLBATICE 

● În comunism, unii au făcut rău ştiind că fac rău, unii au făcut rău neştiind că fac rău, unii au făcut rău neavînd de ales, unii au făcut rău avînd de ales, unii au făcut rău, dar au făcut şi bine, unii au făcut rău ca să facă şi bine, unii, avînd de ales, au făcut răul cel mic, unii au făcut rău nefăcînd nimic, unii n-au făcut rău că n-au avut ocazia… În comunism, unii au făcut bine ştiind că fac bine, unii au făcut bine neştiind că fac bine, unii au făcut bine, dar au făcut şi rău, unii au făcut bine pentru că făcuseră şi rău, unii au făcut bine ca să poată face şi rău, unii au făcut bine nefăcînd nimic… Dacă vrem adevăr şi Justiţie, trebuie să gîndim/judecăm şi cu nuanţe. (M. C.)

● Naftalan, un oraș din Azerbaidjan, este cunoscut pentru băile cu petrol. Cei mai mulți dintre cei care vin la curele balneare de aici sînt din această țară și din spațiul ex-sovietic. Stau dezbrăcați în petrol cald, de 38 de grade, și asta pare să le vindece bolile de care suferă. Medicii occidentali spun că tratamentul ar fi cancerigen, dar cei care l-au încercat cred că-i ajută. Bunică-mea spunea: „Dacă nu te mai doare nimic, înseamnă că ai murit“. (A. M. S.)

● Clipurile cu animale de pe Facebook se diversifică tot mai mult și ne prezintă creaturi tot mai exotice: de pildă, canguri tot mai afectuoși ori care se rătăcesc pe terenuri de fotbal sau păsăroi cu labe albastre care dansează ca să-și impresioneze partenerele. (I. P.)

● Singura arie protejată de interes național din județul Sibiu, în care cresc narcise sălbatice, dar și specii rare protejate la nivel european, a fost, de curînd, arată. Practic, distrusă. Probabil voiau să planteze panseluțe în loc. (C. Ş.

CU ADEVĂRAT UNIC
E FELUL CUM ARATĂ
PUBLICUL

● Pe 14 iunie, la Sala Palatului, va avea loc un eveniment cu adevărat unic şi irepetabil: Albert von Kloss-Ignatenko, supranumit Regele Parafenomenelor, academician, profesor, savant-cosmist, om de ştiinţă iluminist, doctor în filozofie, doctor în medicină psihoinformaţională, doctor în cosmopsihologie, doctor în ştiinţe biologice şi energoinformaţionale, doctor în ştiinţele securităţii internaționale, va susţine un show ştiinţifico-educaţional despre Matricea Divină a Puterii Gîndului şi despre Matricea Tinereţii Veşnice, programul evenimentului asigurînd: previziuni despre viitorul omenirii, memorie fenomenală, telepatie, clarviziune, lovitură kung-fu de la distanţă fără contact, deschiderea capacităţilor geniale, programare pentru 100% sănătate şi tinereţe, plus schimbarea destinului. Am încheiat citatul de pe afiş. (M. C.)

● O întreprindere de lux furnizează posesorilor de mașini de lux chei de lux. E vorba de chei cu preţuri începînd de la 49.000 de euro pentru linia Quantum, care include 354 de diamante. Modelele din linia Serenity, cu pînă la 1250 de diamante, costă 89.000 de euro. La banii ăștia, cheile de la mașină ar trebui ținute sub lacăt. (M. M.)

● Pe 18 februarie 2019, World Restaurant Awards (o competiție care se vrea echivalentul gastronomic al Oscarurilor) și-a desemnat cîștigătorii, în cadrul unei gale fastuoase și, presupun, gustoase. Francezul Alain Ducasse a primit trofeul categoriei „Chef ul netatuat al anului“ (!), o categorie ce pare a sugera existența unei strînse corelații între felul cum arată pielea maestrului bucătar și savoarea preparatelor sale culinare. Lucru care i-ar putea nemulțumi pe unii, făcîndu-i să nu și mai pună pofta în cui, să și-o pună în ac. (D. S.)

● Ian Cognito, un cunoscut comediant britanic de stand-up, a murit pe scena teatrului „The Atic“ din Bicester, în timpul unei reprezentații. După ce actorul s a prăbușit gîfîind pe un scaun din care nu s-a mai ridicat, publicul a continuat să rîdă preț de cinci minute, crezînd că e un gag. Cînd a sosit, ambulanța l-a declarat pe Cognito „dead at the scene“ (mort la fața locului), sintagmă mai potrivită aici ca niciodată. (M. P.)

Foto: Iaromira Popovici