Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
Cu ochii n 3,14 jpeg

DUPĂ CUM E BINE ȘTIUT,
ANUMITE LUCRURI
MODIFICATE MILOSTIV AR PUTEA
SĂ VĂ LUMINEZE MIREASMA 

● Se reasfaltează bulevardul Iuliu Maniu. Pe bucățica de la mine, cel puţin, cea mai mare parte din prima bandă n-a avut parte de lucrări. Pentru că, după cum e bine știut, pe Iuliu Maniu prima bandă e pentru mașinile parcate. (C. Ș.)

● Anumite lucruri care se instaurează odată cu data de 1 decembrie par să devină eterne de la an la an. Printre care împodobirea locuințelor cu 24 de zile înainte de Crăciun, litania de colinde care îți sună obsesiv în urechi în orice supermarket, șemineul de pe postul Ambiental care produce o senzație falsă de căldură prin case, prin intermediul obiectului numit televizor. (A. P.)

● Hai că ne-am lămurit şi cu fermele organice care, arată studiile, consumă foarte multe resurse naturale pentru a produce puţin. Organismele modificate genetic sînt, în acest moment, cele mai profitabile pentru planetă şi omenire în termeni de costuri (mici), po-luare (redusă) şi producţie (mare). (M. C.)

● Campanie electorală. Partidul România Unită (PRU) promite, printre altele, amnistie fiscală şi penală. Sigla partidului e chipul voievodului Vlad Ţepeş. După cum, probabil, cititorii gazetei noastre ştiu, nu-i aşa, din cărţile de istorie, Vlad Ţepeş a fost un domnitor foarte milostiv care exact asta făcea: îi amnistia pe răufăcători şi pe duşmani trăgîndu-i în ţeapă! (M. M.)

● Nici nu ne-am obișnuit noi bine cu Uber-ul, că în Anglia se testează o aplicație pentru mobil cu care poți să comanzi o dronă, exact așa cum chemi un taxi. E vorba despre drone care ar putea să vă lumineze drumul sau să vă escorteze la destinație. Deocamdată sistemul a fost testat în orașul Petworth, din sudul Angliei, iar dispozitivul urmează să fie propus municipalității. Zic că e bine de știut, nu de alta, dar să fim pregătiți. (A. M. S.)

● Erau ca două pete de smoală pe albul mirosind a var. În chicătoare, cît un pod de palmă, făcea cîte un ochi, sau oțîr de păpară, sau își pregătea bulzul… în straturi de cele mai fine brînzeturi, înfășate apoi în smîntînă de drigană. Alături, țîfnoasă, căci avea coadă și era maiestuoasă și mîndră, tigaia chiar așa numită: „Dă-mi, te rog, tigaia ’a cu coadă“. Aici făcea scovergi… cele mai minunate aluaturi care se desfăceau în fîșii de o finețe fără egal. Deunăzi m-am dus chitită să cumpăr o tigaie. „De care?“ „Una obișnuită… și nu foarte piperată…“ „Obișnuită, obișnuită… dar de care: tigaie universală? Pentru grill? Tip wok, sau pentru clătite? Și din ce să fie: ceramică, fontă, aluminiu, inox?“ „Una pentru scovergi“, am șoptit… încercînd să uit mireasma sărbătorilor de atunci. Sau poate nu… e tot ce mi-a rămas de atunci… (R. M.)

CU O CONDIȚIE: O MÎNĂ DIBACE
(CU PICIOARELE PE PĂMÎNT)
SĂ MĂSOARE TEMPERATURA
CORECTĂ DE FIERBERE
A DEȘEURILOR ÎN DEVENIRE

● Sînt de acord cu introducerea votului obligatoriu. Cu o condiție: pe buletinele de vot să existe un pătrățel în plus pe care să scrie, în locul numelui candidatului, „Nu am cu cine să votez“. Astfel încît să nu mai fie nevoie de anularea voturilor. Dacă acest pătrățel obține 50 + 1% din voturi, atunci este clar că toți acei candidați trebuie înlocuiți cu alții. Alegerile se pot repeta pînă cînd electoratul va considera că are cine să l reprezinte. De asemenea, acei candidați înscriși pe aceste buletine, care în urma votului trebuie înlocuiți, vor fi obligați să se retragă total din viața politică și din orice altă funcție publică. (A. D.)

● Progresul tehnologic în materie de rulat sarmale evoluează galopant odată cu apropierea sărbătorilor: primesc de la un prieten un filmuleț publicitar în care o mînă dibace rulează sarmale cu ajutorul unui aparat „Grünberg“, capabil să producă sarmale de diferite dimensiuni; la un moment dat, mîna acționează un levier mic, cu indicația prețioasă: „De aici se reglează diametrul sărmăluței“. Fondul muzical este melodia unui Raymond Gong Gong „Tears for the Joy at the Party After War“ („Lacrimi de bucurie la petrecerea de după război“). Rulez și plîng, rulez. (M. P.)

● Din cauza ceţii din Cluj, am aterizat forţat la Sibiu, unde am petrecut în avion, pe pistă, cîteva ore, aşteptînd ca vremea să se îndrepte. Aşa că am intrat în vorbă cu o stewardesă care zbura de nouă ani şi am calculat împreună cît, din tot acest timp, l-a petrecut în aer. Nu fusese curioasă să afle sau se temuse s-o facă. Oricum, au rezultat aproape 11 luni. A zis că mai stă pînă împlineşte un an, după care revine cu picioarele pe pămînt. Avea 28 de ani. (M. C.)

● S-a inventat dispozitivul de împăturit sarmale. Era inevitabil. Costă doar 30 de lei, iar gospodinele adevărate nu au încredere în el. Nu sînt convinse că o să le iasă sarmaua perfectă cu un aparat atît de ieftin. Cred că acesta ar avea mai mult succes dacă s-ar transforma într-un gadget și ar costa 300 de lei – să măsoare temperatura corectă de fierbere a sarmalelor, să identifice compoziția cărnii, să facă poze, să conțină rețete și să fie dotat cu un memory card care să păstreze amintirea sarmalelor de altădată. (A. P.)

● Se lucrează acum la reciclarea deşeurilor nucleare pentru a fi transformate într-o baterie diamantină menită să reziste aproape 5000 de ani. (M. C.)

● Un băiețel de 4-5 ani în tramvai: „Mami, mie nu mi plac oamenii în vîrstă. Și nici bătrînii. Și… nici tinerii.“ Un mic sociopat în devenire. (C. Ș.

PÎNĂ ATUNCI,
LINGURIȚA NU E NEAPĂRAT
UN MINI-ATU NERVOS 

● Taximetrist: „Păi, cine credeţi că i-a incendiat pe copiii ăia de la Colectiv? Iohannis şi masoneria, ca să scape de Ponta. Cum de clubul ăla n-a luat niciodată foc pînă atunci, nu v-aţi întrebat?“ (M. C.)

● Am luat o ciocolată caldă la cafeneaua turcească de la mall. Totul era impecabil, ciocolata avea frişcă şi vreo două bomboane pe lîngă ea. Cînd dau s-o amestec şi iau linguriţa, simt că-mi vine să muşc din ea: era din ciocolată. (I. P.)

● Într-o foaie de campanie electorală (Obiectiv), o fițuică a PMP pe care am primit-o gratuit în piață, scrie pe prima pagină, chiar sub titlu, că „vom reuși să conferim Țării și oamenilor ei dreptul de a privi în ochi orice altă nație…“. Carevasăzică națiile și țările au ochi. Și se pot privi în ei. Nu dezvolt mai mult chestiunea asta pentru că nu vreau să intru într-o zonă sensibilă a PMP, dar se pare că folosirea limbii române în scris nu e neapărat un atu al celor care-și declamă patriotismul. (A. M.)

● Din oferta de produse a site-ului www.scutece-adulti.ro: „Mini Nebulizator cu compresor și lavaj nazal“. (D. S.)

● În seara de Moș Nicolae, prin Piața Romană, un domn nervos, la telefon: „Doar i-am cumpărat un ruj, ce mai vrea?“. Probabil că poftea la dulciuri, mandarine, banane. (S. G.)

Foto: S. Voinescu

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.