Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 464 din 3-9 ianuarie 2013
Cu ochii n 3,14 jpeg

CUM AR FI SĂ TE TREZEŞTI
CU UN CAZ COLOSAL
DE SCHIMBARE A DIAFRAGMEI
ÎN COLŢUL DIN DREAPTA,
SUB O STATUIE A LIBERTĂŢII
ÎMBUJORATE?


● O balenă vie, lungă de 18 metri, a eşuat recent pe o plajă din New York. S-a declanşat o întreagă operaţiune de salvare, cu pompieri, poliţişti şi specialişti. Aceştia au constatat că balena are puţine şanse de supravieţuire, ca în mai toate cazurile similiare. Fiindcă există cazuri similare, ba chiar cîte două pe an numai pe plajele newyorkeze. Cum o fi să te trezeşti cu o balenă lîngă tine pe cearceaful de plajă? Să te întrebe de Waldorf Astoria Hotel? (A. M.)

● Cum de mai mulţi ani imaginea lui Moş Crăciun apare peste tot, folosit pe post de comis-voiajor care vinde de toate, de la maşini şi vacanţe scumpe în ţări exotice la detergenţi şi chiloţi, în unele reportaje TV reporterii au ajuns să-i spună „bătrînelul“. Un caz colosal de tragere de şireturi. (S. G.)

● Deci un prim-ministru plagiator (conform Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti) şi un preşedinte al ICR informator al Securităţii (conform CNSAS). Anul trecut, cam pe vremea asta, îngheţam ca proştii protestînd pentru schimbare în Piaţa Universităţii. Mulţumim mult, „USL-aceeaşi-mizerie“! (M. C.)

● O sală de gimnastică din Bucureşti te îndeamnă, printre alte corvoade fizice, la un exerciţiu tentant: terapia prin rîs. Scopul terapiei e eliminarea stresului şi a toxinelor din organism. Exerciţiul constă din stimularea artificială a diafragmei. Parcă-parcă mă încearcă rîsul. Dar nu mai bine mă uit la Seinfeld? (M. M.)

● Să vedeţi ce mi s-a-ntîmplat. Deschid eu într-o seară saitu’ ziarului italian La Stampa (lastampa.it) ca să văd cum mai e cu Berlusconi (recent re-logodit şi re-hotărît să re-salveze Italia) şi, în colţul din dreapta sus, peste cine credeţi că dau, pe un mic banner? Peste Mirabela Dauer făcînd reclamă la tigaia Dry Cooker! Pe româneşte. Am închis imediat saitu’ cu pricina şi nu mi-a mai păsat de Berlusconi şi de logodnica lui. Mă tem că nici globalizarea nu mai e ce-a fost. (M. V.)

● Pe o pungă de popcorn cumpărată în gara Tecuci scria „authentic fabrication“, sub o statuie a Libertăţii cam ştirbă, dar fericită. Am răsuflat uşurată. Mă temeam că dau peste nişte floricele contrafăcute, fierte în grăsime de gîscă pe un vapor din largul coastelor somaleze. (L. V.)

● Ca în fiecare an, de sărbători am trimis şi am primit mesaje cu urări. Ca în fiecare an, după primele trei sms-uri m-a cuprins o plictiseală teribilă, uitîndu-mă la banalităţile care se tot repetau pe ecranul telefonului. Noroc cu cei de la Kamikaze şi ale lor „SMS-uri de trimis prietenilor pretenţioşi de sărbători“. Iată cum sună unul dintre ele: „Fie ca Sfintele Sărbători să vă aducă belşug în casă şi pe masă, dar un belşug cu conţinut caloric mai scăzut, bazat în special pe calorii provenite din proteine şi mai puţin din glucide sau grăsimi. Fie aşadar ca piftia (de curcan sau soia), cozonacii (fără nuci că au grăsimi, fără ou că e greu şi fără unt), friptura (maxim de peşte cu carne slabă) şi vinul şi ţuica fără alcool să vă aducă numai bucurii!“. Sau: „În clinchet vesel de clopoţei, cu feţele îmbujorate de flăcările din soba pe care şade mîndru televizorul plat care anunţă măriri de impozite şi criză financiară, fie ca magia Crăciunului, a ţuicii şi a vinului să vă dea o stare iluzorie de bine şi de belşug“. La mulţi ani! (P. M.)

CAM ŞTIŢI, CÎT DE CÎT
(CU UN OCHI DESCHIS),
POEZIA LOCULUI DEFINITIV


● Acum fix 30 de ani, pe 1 ianuarie 1983, ARPANET folosea în mod oficial „Internet Protocol“. Restul îl cam ştiţi. (M. C.)

● În dimineaţa zilei în care împlineam un număr de ani cu care aveam o relaţie cît de cît bună, am primit un e-mail de la fondul de pensii privat pilonul doi. Acesta a fost primul, bănuiesc că de acum înainte o să-mi scrie în fiecare an. Aşa că le mulţumesc, mi-au făcut ziua… (A. M. S.)

● Dacă delfinii dorm cu un ochi deschis, propun această expresie: „a dormi delfineşte“. Pentru cei care pot. (M. C.)

● De sărbători mi-a recomandat cineva pentru cozonaci – şi nu numai – cofetăria… Peştişorii. Cînd am ajuns acolo, cu puţin înainte de Ajun, totul se epuizase. Nu şi poezia locului: cofetăria se află pe str. Picturii, colţ cu str. Iarba Cîmpului. De acolo ieşi în str. Ghemului. (I. P.)

● Primesc prin e-mail o invitaţie de la magazinul meu preferat din Franţa, E. Leclerc, şi, pentru că îmi place locul, o şi deschid. Şi citesc aşa: „Vous ne pouvez pas accéder à ce site depuis votre pays“, adică era pentru mine, dar nu şi dacă-mi deschid mail-ul din România. Ştiu, e practica obişnuită – de pildă, amazon.fr nu trimite cărţi electronice pentru Kindle în România orice-ai face şi oricît ai plăti (ceea ce e o discriminare grosolană). Ce să zic, deocamdată pot doar să nu mai calc ever prin E. Leclerc, să citesc cărţi franţuzeşti doar pe hîrtie, să renunţ definitiv la melci şi la camembert… (S. S.)

DEOCAMDATĂ
ÎI PUTEŢI URMĂRI CĂLĂTORIA REPEDE
PRIN VECHILE METODE NOI


● Am promis că vă ţin la curent cu voiajul spre marginea sistemului solar al sondei Voyager 1. Lansată în 1977 şi aflată acum la 18 miliarde km de Terra, este cel mai îndepărtat obiect produs de om. Cercetătorii spun că mai are puţin şi iese din sistemul solar, dar rezervele de plutoniu ale sondei o vor mai putea alimenta doar pînă în 2025, moment în care vom pierde contactul cu ea. Deocamdată îi puteţi urmări călătoria în timp real aici: http://voyager.jpl.nasa.gov/where/index.html. (M. C.)

● Revoluţia din ’89 pe foarte repede înainte. Pe 23 decembrie, la Universitate, o doamnă îi spune fetiţei: „Mulţi tineri au ieşit atunci pe stradă şi s-au bătut cu poliţiştii pentru libertate. Era şi mami acolo“. (A. M. S.)

● Pregătiţi-vă să vă schimbaţi buletinele de identitate. În 2013 se introduc noile cărţi de identitate europene, cu cip electronic şi date biometrice. Asta înseamnă: cozi, ghişee, hîrţogăraie. Pentru că digitalizarea actelor se face tot prin vechile metode analogice. (M. M.)

● La început de an, un pomelnic inaugural cu nume de firme, adunate din Alba Iulia şi Focşani: Info Curăţenie SRL, Abordabil SRL, Sing Sing SRL, Cicago Grup SRL, Viitorul Gologanu SRL, Distins SRL, Ro Basm Tex SRL, Baby Biberon SRL, Decembrie 89 SRL, Spontana SRL, Lumina Bună SRL, Dacii Noi SRL, Dublu Lic & Sic SRL, Florăria Ichebana SRL, Global Investiţii Patrimonializate SRL, Teocratic SRL, Fantezia Culorii SRL, Tu SRL, Balta Lucie SRL, Lăcătuşeria Kuzneţov SRL, Dor Total Com SRL, Micuţul SRL, Promovări Sarmisegetusa SRL, Tarabarala SRL, Agresiv SRL, Şurub Expert SRL, Vasile Transportes Nacionais E Internacionais SRL, Reîntregirea SRL, La Unica Seniorita SRL, Magazin Prelata Albastră SRL, Independent SRL, Pour Amour SRL, Ziduri SRL, Totalitaris SRL, Mânădelucru SRL, Locaşul Meu SRL, Dinţişorul SRL, Expansiune Com SRL, Naşterea Cuvântului Presei SRL, Poarta Şapte SRL, Arta Cimentului SRL, Măsaua De Minte SRL, Pan Tolstoi SRL, Lună Şi Bec SRL, Poem Studio Estetic SRL, Ideal Breaz SRL. (D. S.)

Foto: E. Farkas

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.