LA RUBRICA  „APUSUL STRICT INTERZIS“,  UN POTENŢIAL PERICOL  PENTRU IDEEA DE MINUTE RĂZLEŢE

● La rubrica „Decese“ din Romånia liberă de marţi, 20 iulie 2010, o adiere de astral: “Crăiasa Planetei Albastre şi-a reluat rangul printre Marile Puteri Cosmice. De la altitudinea investiturii sale veghează asupra omenirii ajutînd-o să devină ceea ce i-a fost predestinat să fie – întruchiparea bunătăţii, purităţii, dreptăţii, înţelepciunii. Îţi mulţumim Gloria Celesta“. Să fie un semn că nu e departe ziua cînd va apărea, la mica publicitate, rubrica „Mesaje de dincolo“? (D. S.

●  La Bucureşti încep să se închidă magazinele non-stop. Pe vremuri găseai ţigări (sau bere) oricînd, la orice colţ de stradă; acum, dacă te-a prins apusul cu pachetul gol, trebuie să baţi tot oraşul ca să-ţi satisfaci viciul. Mă simt ca la München. Doar că nu e München. (M. M.

●  Pe gardul reşedinţei prezidenţiale de la Neptun e un semn cu fotografiatul interzis. Alături e şi o inscripţie: „Accesul strict interzis!“. Plăcuţa e montată pe un gard înalt de doi metri şi nu e nici o poartă acolo. La ce fel de acces se poate referi? Să-i treacă oare cuiva prin cap să escaladeze gardul? Probabil e pus doar aşa, ca să indice că dincolo de gard e un obiectiv important, ca şi semnul ce interzice fotografiatul care, în epoca sateliţilor şi a telefoanelor mobile cu cameră foto, nu mai poate avea vreo valoare efectivă. E doar un simbol al felului în care gîndesc cei de la SPP. Şi nu numai ei, dacă ne amintim de faza cu smulsul telefonului din mîna unei ziariste. (A. M.

●  Cu cît un om e mai informat, cu atît mai greu renunţă la prejudecăţile lui – arată cîteva studii publicate de Political Behavior, preluate de publicaţia The Boston Globe. Astfel, cînd li se arată date şi fapte care le contrazic părerile, consumatorii de media preocupaţi de politică se gîndesc în primul rînd ce contraargumente în favoarea lor ar putea să găsească şi încep să urască evidenţa, în nici un caz nu-şi pun problema dacă nu cumva se înşală. „Felul în care funcţionează creierul nostru este un potenţial pericol pentru ideea de democraţie?“ – se întreabă publicaţia americană. Iată întrebarea de un milion de voturi. (M. Ş.

●  O problemă pentru elevii de gimnaziu: dacă un tren rapid pleacă din Gara de Nord la ora 14,00, iar un tren intercity pleacă din Constanţa la ora 15,35, cînd se vor întîlni pe traseu cele două trenuri, avînd în vedere că distanţa dintre Bucureşti şi Constanţa este de 224 de kilometri? Răspunsul SNCFR-ului: niciodată. Trenul de la Constanţa va staţiona în cîmp, între Feteşti şi Ciulniţa, 50 de minute, aşteptînd un marfar, iar rapidul care pleacă din Bucureşti este anulat. (A. P.

●  Săptămîna trecută s-au deschis, la UBS-ul din Zürich, cele patru cofrete în care fuseseră depozitate, vreme de peste 50 de ani, manuscrisele unor scrieri ale lui Kafka, dar şi alte eboşe, desene, foi răzleţe. Deja acţiunea este catalogată de presa din întreaga lume drept „kafkiană“ – căci manuscrisele cu adevărat importante au fost, se pare, vîndute de cele două moştenitoare octogenare ale secretarei lui Max Brod, sau furate din casa acestora din Tel Aviv – deşi lupta între diferitele biblioteci care se cred îndreptăţite să posede manuscrisele continuă. Noroc că în acest unic caz nu mai poate fi invocată voinţa ultimă a autorului! (S. S.)  

LA RUBRICA „MONEDA CU PERSONALITATE MULTIPLĂ“, O BAIE DE ENERGIE PENTRU LIMBA LUI CREANGĂ

●  Cum o fi un „eurodiagnostic“? Plătit în moneda europeană sau aliniat la standardele UE? În caz că vreţi să aflaţi, faceţi o vizită la Centrul de imagistică stomatologică. (A. M. S.

●  Cînd cineva cu personalitate multiplă se sinucide, nu se consideră că a luat şi ostateci? (M. C.

●  Tökés László a ieşit în mod neaşteptat la rampă, comparînd situaţia din secuime cu cea din Kosovo. Cam în aceeaşi perioadă au fost deshumaţi Ceauşeştii. Nu ştiu cum se întîmplă, dar se pare că prezenţa lor, în orice formă, este o baie de energie pentru liderul maghiar. (M. Ş.

●  Am trăit să văd cum româna a devenit limbă internaţională. La masa vecină, pe o terasă bulgărească, doi tineri vorbeau englezeşte. Chelnerul s-a dus să le ia comanda. Ei i-au comandat în limba lui Shakespeare, el le-a răspuns în limba lui Creangă. Româna era singura limbă străină pe care o vorbea omul… (A. M. S.

 

LA RUBRICA „TEORIA FĂRĂ CARAPACE“, VIOARA A DOUA NU MAI E UN SECRET PENTRU NIMENI  

●  Nu cad în teoria conspiraţiei sau în mania persecuţiei. Doar constat. De la o vreme, de cîte ori îmi spăl maşina (care e „din dotare“, nu e a mea, scrie mare Dilema veche şi Dilemateca pe ea, dacă ne intersectăm şi observaţi că încalc vreo regulă de circulaţie să ştiţi că e în interesul presei culturale…), peste cîteva ore plouă. Sistematic. Aşa că am (încă) o dilemă. Ce să fac? Să n-o mai spăl? Sau să încerc să-mi vînd serviciile şi să anunţ şi eu coduri galbene de ploaie? (M. V.

●  O ţestoasă fără carapace e goală sau fără casă? (M. C.

●  Se întîmplă ceva cu nevestele prim-miniştrilor japonezi. Nobutu Kan, soţia noului prim-ministru al Japoniei, a publicat o carte care se cheamă, în traducere liberă, Acum, că eşti prim-ministru, cum naiba o să se mai schimbe Japonia? Dna Nobutu spune despre soţul ei, cu care e măritată de peste 40 de ani, că nu ştie să vorbească în public, e un bucătar prost şi „e mai degrabă vioara a doua sau a treia, nicidecum un lider adevărat“. Iar asta nu-i nimic dacă ne gîndim că nevasta fostului prim-ministru, dna Miyuki Hatoyama, a declarat că într-o viaţă anterioară l-a cunoscut pe Tom Cruise, care pe-atunci era japonez. (L. V.

●  Că Balcicul e colonizat de români nu mai e un secret pentru nimeni. Cererea s-a adaptat, aşadar, ofertei. Chelnerii o rup pe româneşte, iar meniurile au fost traduse. Ce ziceţi de „creveţi regale pe cotlon cu marinată picantă“? În ciuda suprarealismului denumirilor, felurile de mîncare rămîn gustoase. (A. M. S.)  

 

LA RUBRICA PENTRU PRIMA OARĂ, DAR MAI ALES A DOUA“, CENUŞA PRINCIPIULUI  

●  Luni, 19 iulie 2010, pe webtv.realitatea.net (unde, ţin să precizez, ajunsesem pur întîmplător) trona falnică următoarea bandă roşie: „Pelerinaj la mormîntul Mădălinei Manole“. Pentru prima oară, poate, după moartea artistei, vreau să spun doar atît: No comment! (P. M.

●  La Prima TV, o jună cam urîţică flirta cu un manelist celebru, zicîndu-i: „Eu nu vreau declaraţie de dragoste, vreau declaraţie de avere“. Am pentru ea o veste proastă – ambele declaraţii (dar mai ales a doua) pot fi mincinoase. E bine să fie pregătită. (L. V.

●  Am auzit vestea unei licitaţii pentru cenuşa unei vedete feline. Frisky, mîţa care a „jucat“ în cel mai lung serial de televiziune din Marea Britanie, a fost vîndută unui colecţionar, sub formă incinerată, pentru suma de 844 de lire. Oare cît ar fi dispus respectivul colecţionar să plătească în avans pentru cenuşa cîinelui Boschito, cel care acum cîţiva ani l-a muşcat mortal pe preşedintele Asociaţiei Romåno-Nipone? (S. G.

●  Dacă, să zicem, aş intra la Cărtureşti şi l-aş întreba pe librar unde se află raftul cărţilor de self-help, iar el m-ar ajuta, asta n-ar fi contrar principiului? (M. C.)