Birul pe bacşiş

Publicat în Dilema Veche nr. 587 din 14-20 mai 2015
Birul pe bacşiş jpeg

După ce tocmai a finalizat proiectul unui coerent şi riguros şi impecabil sistem de legislaţie fiscală şi, în general, după ce a dereticat şi primenit cum se cuvine dreptul autohton, Înalt-Prea-Sofisticatul Legiuitor Român a reglementat, în fine, impozitul pe ciubuc. Asta ca finală şi mortală şi de graţie lovitură dată evaziunii fiscale şi gulerelor albe. Gata, ne-am scos, e un mare moment să celebrăm eradicarea corupţiei şi echilibrarea bugetară, să jubilăm evadarea din Balcani şi integrarea noastră în Suedia. Unghiile tăiate, breton-breton, batistuţa împăturită corespunzător, ÎPS Legiuitor Român şi-a făcut temele.

Avem, aşadar, în fine (de cînd aşteptam asta cu sufletul la gură!), o definiţie legală a bacşişului. Pe urmă, era şi cazul, avem norma referitoare la contabilizarea separată a acestuia pe un bon fiscal distinct. Apoi regula aplicabilă „personalului operatorului economic“ de a declara la ora începerii programului ce parale are în portofel şi de a se lăsa buzunărit, la o adică, de „organele de control“. Şi-n final, evident, am aflat şi sancţiunile aplicabile în caz de nesupunere.

Ca practicant de drept şi plătitor de bacşiş, mă uit la Ordonanţa de Urgenţă nr. 8/2015 ca la o poartă nouă şi mă caut în buzunare de ceva mărunţiş-ciubuc pentru un tălmaci care să mă lumineze. Trec peste întrebarea referitoare la urgenţă, că deja m-am plictisit de-atîtea calamităţi şi cutremure şi revoluţii şi uragane şi războaie care cheamă întruna guvernanţii să legifereze noaptea-n mare stat major. Urgenţa a devenit de la sine înţeleasă, ea e regula şi urgent e totul, ce mai tura-vura, zor numaidecît. 

Trec şi peste suspiciunile referitoare la constituţionalitatea unor norme care obligă angajaţii să declare cîţi bani au în portofel şi să se lase percheziţionaţi (fără mandat, oare?) de „organele de control“. De regulă, bacşişul e asociat serviciilor din restaurante şi cafenele, dar generalitatea formulării din textul legal impune asemenea obligaţii –

– tuturor angajaţilor „agenţilor economici“ care vînd produse ori prestează servicii. Statisticile din domeniu menţionează că ar fi peste 850.000 de oameni. Prin urmare, ţara să treacă de urgenţă la percheziţie corporală, asta e, unde-i lege nu-i tocmeală.

N-o să insist nici pe încălcarea principiului de drept fiscal care interzice dubla impozitare. Nu sînt fiscalist şi s-ar putea să mă înşel, însă mă întreb dacă e just ca banii mei, proveniţi dintr-un venit deja impozitat, să mai fie biruiţi o dată cînd se mută în alt buzunar cu titlu gratuit, deci fără să reprezinte un preţ al unui serviciu sau produs. (Sume care, în drept, neavînd însemnătatea sau anvergura unei donaţii, sînt calificate ca „dar manual“.) 

N-o să zăbovesc cu bombăneli nici pe dificultăţile de aplicare în practică a noilor norme. Bulibăşeala generată va fi de un comic bun de ecranizat, calabalîcul birocratic aferent – aşijderea, după cum de rîsu’-plînsu’ va fi şi imaginea cu organe percheziţionînd organe. Ce mă irită însă cel mai tare sînt două bube ca de rîie: insistenţa cu care statul se tot vîră în măruntaiele mărunţişurilor şi batjocura la adresa seriozităţii şi rigorii şi logicii pe care ar trebui să le întruchipeze dreptul. 

Buba numărul unu. Ordonanţa birului pe ciubuc ignoră complet spaţiul cultural în care trăim. Că ne place ori nu, bacşişul face parte din el într-un fel mai pregnant şi mai colorat şi mai savuros decît în Occident (asta ca să nu vorbim de Orientul Îndepărtat, unde e tabu) şi, spre deosebire de gemenii săi,

ori

, are un statut special. Fraţii lui vestici sînt foarte depersonalizaţi şi încărcaţi de prea mult compozit artificial, apar adesea ca ingredient necesar al preţului şi, prin tot mai răspîndita includere obligatorie pe nota de plată, se transformă într-un iritant şi împovărător atentat la generozitatea, bunăvoinţa şi portofelul plătitorului. (De multe ori mi s-a întîmplat în Vest ca aparatul care-mi înghiţea cardul să mă întrebe nu dacă vreau să las

, ci în ce cuantum: 20, 17 sau 15 la sută). Ciubucul, în schimb, e mult mai simpatic. Spre deosebire de verişoarele lui de-a doua spiţă, mita şi şpaga, el însoţeşte un preţ presupus corect, este ghiduş, plin de chef şi de zulufi, făcut cu ochiul. El este un cadou personalizat, semnătura ta pe nota de plată şi şansa să te dai mare printr-o

El este, tocmai în esenţa lui balcanică, nefiscalizabil şi neimpozabil. În condiţiile astea, cum „să-l treci pe bon distinct“? Asta poate doar ca provocare pentru ai noştri să găsească (şi-l vor găsi) ac de cojocul Fiscului jecmănitor. (Vă imaginaţi, sper, că meseriaşii în

a prinde bulgarii cu furculiţa în antenă şi peşte cu umbrela cînd Dîmboviţa dă peste maluri, vor şurubări ei niscai soluţii de driblare a registrelor de ciubuc şi a controlorilor de organe. Una din soluţii ar putea fi, de exemplu, bacşişul în natură: sugiuc, fistic sau rahat, după caz. Caz în care organele ar trebui să evalueze şi să impoziteze rahatul, operaţiune cam complicată, zic eu.) Revenind la statutul de care pomeneam, bacşişul este foarte adesea la fel sau poate mai important ca preţul. El este suprema mulţumire adusă taximetristului care a trecut pe roşu şi a depăşit viteza legală ca tu să prinzi avionul, frizeriţei care ţi-a masat ceafa exact ca iubirea vieţii tale din tinereţe şi ţi-a oferit nostalgice reverii, chelnerului care îşi aminteşte mereu, ca şi cum doar pentru tine, că vrei mai mult oţet în salata de varză albă, vînzătoarei care a deschis chioşcul din spatele blocului special la rugămintea ta să te aprovizionezi cu bere rece-fuguţa-repejor-că-începe-meciul. Pentru toate astea, bacşişul nu e evaluabil în bani, ci este un soi de

Da, bacşişul înseamnă „mulţumesc“-ul netaxabil. 

Bubiţa doi. Ordonanţa de iminenţă care impozitează „mulţumesc“-ul îmi aminteşte de impozitul pe stîlp şi de imensa grijă a ÎPS Legiuitorului pentru deriziune şi pieptănătura babei cînd ţara arde. Mă minunam cîndva de normele referitoare la cinstirea arborilor care favorizează sentimentele înălţătoare şi patriotice ca legiferare a frăţiei dintre român şi codru. Relativ recent, însă, am dat peste ceva şi mai baban în înmulţirea cu zero, o formă de legiferare a pamfletului. Un deputat fără nume a iniţiat un proiect de act normativ intitulat Legea tăcerii. Cînd l-am citit am fost convins că e o rezonantă glumă. Suna cam aşa: „Art. 1. Prim-ministrul este statul. Indubitabil! Art. 2. Ministrul ştie mai bine! Prim-ministrul, cel mai bine! Art. 3. Ministrul este mai presus de parlamentar. Mult mai sus! Art. 4. Parlamentarul are obligaţia să ridice mîna. Şi dreptul să tacă! (…)“ Şi articolele continuau cam pe aceeaşi linie preţ de două pagini. Nu, nu e o glumă, proiectul era de o neserioasă seriozitate. Ca orice proiect de lege, el a fost supus avizării în comisiile de specialitate ale zisului Parlament şi respins, după îndeplinirea procedurilor de rigoare, ca fiind o „formă de pamflet“. Cam în aceeaşi zonă se situează şi impozitarea bacşişului, cu diferenţa că Ordonanţa care o impune n-a fost respinsă de nimeni ca neserioasă. Carevasăzică, oameni trimişi în forul suprem al facerii dreptului se ţin de hîrjoane şi, că tot sîntem în Balcani, de ghiduşii şi giumbuşlucuri. Nu rîsu’, ci plînsu’… Dreptul ajuns la discreţia incompetenţei şi-a neseriozităţii. Dreptul ca sinonim al jemanfişismului şi antonim al rigorii şi spiritului cartezian. Dreptul ca baltă în care aruncă cu pietre nebunii. Mai mult şi mai grav, dreptul luat peste picior. 

Iar ÎPS Fiscul, picior peste picior şi el, cu trabucu-n colţul gurii şi maţele chiorăind de foame, sperînd să şi le umple din marafeţii şi buzunarele chelnerului care m-a servit, ca pe cel mai baştan muşteriu, cu ciorbă, sarmale şi baclava. Başca narghileaua.  

Florentin Ţuca este managing partner la casa de avocatură Ţuca, Zbârcea & Asociaţii. 

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.