Album de vacanţă

Andrei GORGAN
Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
Album de vacanţă jpeg

Să ne facem fotografii în concediu e un lucru normal. Cine nu-şi face fotografii în concediu intră în sfera patologicului social, chiar dacă individul este, altfel, în regulă. Să te întorci din vacanţă şi să nu aduci cu tine un set substanţial de poze este ca şi cum te-ai întoarce de la Saturn nebronzat. Prinzi o aură de ciudat, cel puţin în ochii familiei, dar şi ai prietenilor crescuţi în tradiţia arătatului de albume tuturor celor care nu sînt interesaţi. Singura scuză – greu de acceptat – pe care ai mai avea-o e că ţi-ai uitat aparatul de fotografiat acasă, dar azi nu ieşi din casă fără mobil, şi dacă n-ai un telefon care să facă fotografii acceptabile, mai bine nu recunoşti că ai fost în Turcia. Eu, de exemplu, am avut o uşoară senzaţie de disconfort trezindu-mă, acum cîţiva ani, fără aparat foto la Madrid. Îmi dădeam seama că telefonul destul de pauper, pe care-l foloseam, nu se ridica la standardele înaltelor lucruri de care mă loveam la tot pasul. Motiv pentru care n-am făcut poze la care să nu mă mai uit mai tîrziu, aşa cum am făcut-o în alte deplasări.

Bătălia dintre obiectivele foto şi cele turistice

„Hello, can you take a photo of me? I saw you are a professional!“ Şi-mi dă un Canon uriaş, ca să-i fac poză cum îl bate soarele în cap lîngă o placă de granit pe care scrie „Kuala Lumpur“. Să nu zică cei de acasă că n-a fost în Kuala Lumpur, ci a stat ascuns într-o mansardă de pensiune la Voineasa. Treaba asta mi s-a întîmplat oriunde filmam vreun obiectiv turistic a cărui imagine se replică de mii de ori pe Internet. Nu-i poţi refuza, oamenii sînt în vacanţă şi se simt bine. Nici pe mine nu m-ar refuza echipajul unei ambulanţe care culege de pe stradă resturile unui pieton lovit de jeep, dacă l-aş ruga să mă consulte puţin în gît, căci în ultimele zile parcă mă zgîrie ceva pe partea dreaptă. Unii dintre posesorii de tunuri fotografice nu se pot abţine şi cer, ca bonus, o poză alături de prezentatorul emisiunii, întrebîndu-ne exuberant de la ce televiziune sîntem. Ceea ce urmează e clasic: o întrebare legată de situarea geografică a României, urmată de răspunsul învăţat de noi, într-o lungă serie de încercări şi erori: „În Europa. Nu, nu în Rusia, e lîngă Rusia.“ Prin inducţie, se cere o fotografie alături de prezentatorul necunoscut. Să fie şi el acolo, poate croim o poveste drăguţă cînd vom sta la un vin fiert, la gura sobei, terorizîndu-ne naşii: „L-am cunoscut şi pe acest prezentator de la Russia Today! Aşa de bine ne-am înţeles, că la final ne-a rugat să ne facem o poză împreună!“

Partea mai proastă e că nu puţini sînt cei care îmi cer, uşor încruntaţi, să repet fotografia, care n-a ieşit cum trebuie. În asemenea momente mă simt descurajat, încep să cred că abilităţile mele vizuale nu se ridică la standardele audienţei. În general, protagonistul vrea să se vadă întreg la poalele unor construcţii mai înalte de 300 de metri, cu riscul evident ca eu să mă deplasez 300 de metri mai în spate, iar el să ocupe trei pixeli din imagine. Dar consolarea vine repede: omul pleacă, eu mă trezesc înconjurat de o duzină de obiective îndreptate spre coşul de gunoi spre care stă fixat şi ochiul camerei mele, lăsată de izbelişte din pricina atîtor solicitări. Dacă un cameraman profesionist consideră un coş de gunoi mai interesant decît Burj Khalifa, nu strică să-i faci o poză, poate că într-o zi îi vei descifra misterul, precum protagonistul din Blow up-ul lui Michelangelo Antonioni.

Acest comportament mimetic e mai vizibil în vecinătatea parcărilor de autocare, acolo unde grupurile de turişti au început să ia forma unor entităţi de sine stătătoare. Dacă un turist mai simplu la minte apucă de nuri o dansatoare sculptată în piatra templului Angkor Wat, pentru o poză pe care să o arate mai tîrziu bunicii, o sută de oameni normali vor considera imperios necesar să-i imite comportamentul, fără să-şi dorească neapărat să arate poza bunicii. Motiv pentru care jumătate dintre ei o pun pe Facebook în aceeaşi seară. Dacă o sculptură fără cap din cetatea Bodrum-ului stă prea stingheră, se va găsi în fiecare moment un cap viu şi inteligent, care să ocupe spaţiul dintre umerii defunctului. Gestul va atrage sute de alte capete, ţuguiate sau teşite, care vor completa, atît timp cît se mai vînd bilete de intrare, biblioteca digitală a umanităţii. Dacă o rusoaică se asortează cu apele curgînde ale cascadei din jungla thailandeză, se vor asorta cu forţa şi celelalte rusoaice din grup. Dacă soţia lui Demostene îşi face poză lîngă indicatorul care arată că mai e un kilometru pînă la cascadă, tot asta vor dori să facă şi soţiile lui Nistorescu, Pop şi Retegan, chiar dacă îşi dau seama că e total irelevant.

Am un aparat de fotografiat, deci exist!

Fotografia de vacanţă se asociază cu relaxarea totală a creierului. Pe o plajă din Thailanda, nişte tineri americani euforici m-au rugat să le fac o poză de grup. Toate bune, pînă în momentul în care m-am trezit cu zece telefoane şi şapte aparate de fotografiat în braţe. Şedinţa foto a durat aproximativ 15 minute, cu 14 minute mai mult decît i-ar fi luat unuia dintre ei să trimită celorlalţi o singură poză. Nu le-am atras atenţia asupra acestei evidenţe, curios fiind cînd vor realiza absurdul situaţiei. Însă n-am avut în vedere faptul că, în vacanţă, individul e despuiat de orice inhibiţii, aici fiind incluse şi cele dobîndite în lungul şi dificilul proces de educaţie.

Turistul teleportat pe alte meleaguri se simte, cu aparatul la gît, ca în propria curte. Dacă eu mă îndrept timid spre un cetăţean şi îl rog, în limba română, să-mi facă o poză de grup cu haita de maidanezi care m-a fugărit pe Lipscani, credeţi că o să mă ia în serios? Bineînţeles că nu. Înclin să cred că, dacă îi voi cere acelaşi lucru într-o engleză impecabilă, mă va poza încîntat, gîndindu-se că unui om aflat în vacanţă merită să i se satisfacă orice dorinţă tîmpită. Din acelaşi motiv, este socialmente tolerat ca turistul să considere orice, sau pe oricine, eligibil pentru o fotografie. Pizza din farfurie acceptă uşor treaba asta, dar ce vină are domnul Matteo, în afară de faptul că şade pe scaun în faţa porţiei sale, tocmai pe strada unde defilează zilnic hoardele descălecate din vasele de croazieră? Turiştii îi văd mustaţa aia de Don Corleone şi îşi închipuie că singura raţiune de a exista a moşului e statul la poză.

Acceptînd că obiceiuri precum cele de mai sus sînt normale, deoarece aceasta este starea de spirit a omului liber, acceptînd şi că fotografia e o condiţie necesară oricărei călătorii, este totuşi greu de înţeles cum pot unii să o considere o condiţie suficientă. Vorbesc de cei pentru care propoziţia „Am un aparat de fotografiat“ este un temei suficient pentru propoziţia „Merg în vacanţă“. Sînt cei care, de la plecarea de acasă şi pînă la cazarea în camera de hotel au deja cardul plin. Cei a căror faţă nu o cunoşti, pentru că e tot timpul acoperită de o tabletă. Cei care se fotografiază aşteptînd taxiul care-i duce la aeroport, stînd la coadă la check-in, ştampilîndu-li-se paşaportul, mîncînd în avion cu aripa în fundal, citind instrucţiunile de siguranţă ale avionului, conversînd cu vecinul de scaun din avion, mirosind florile din vaza de pe tejgheaua recepţiei hotelului, oferindu-i o monedă de 50 de cenţi hamalului, servindu-se din minibarul din care nu vor consuma, în realitate, nimic, citind instrucţiunile de evacuare a hotelului în caz de incendiu. Sînt cei care nu pot începe să mănînce în tihnă din pricină că n-au fotografiat tot ce e pe bufet, sau nu pot sta aşezaţi mai mult de un minut pe şezlong, deoarece n-au găsit încă unghiul perfect din care să imortalizeze peştele care scuipă apă în piscină. Sînt cei care nu se pot bucura de un apus de soare, deoarece fiecare secundă a lui merită un Instagram, cei care se învîrt nervoşi prin British Museum, încercînd să găsească o metodă eficientă de a pune la album fiecare piesă, cei care n-au reacţie cînd năvăleşte spre ei un tsunami, fiind absorbiţi de frumuseţea valului pe care-l văd pe ecran. Într-un fel, îi înţeleg: cînd îţi cheltui în două săptămîni aproape toată agoniseala unui an de zile, ţii să te asiguri că a meritat. Fotografiile şi filmele sînt cea mai bună dovadă – pentru liniştea ta şi în ciuda duşmanilor tăi – că te-ai distrat, că cele o sută de ore petrecute în autocar n-au fost degeaba.

Am avut cîteva filmări împreună cu grupuri care stăteau cîte o săptămînă la all inclusive şi îşi luau ture de o zi cu autocarul. Douăsprezece ore în care se făceau patru sute de kilometri şi se vedeau zece „atracţii turistice“. Oamenii ajungeau pe o plajă cu nisip negru vulcanic, ştiau că într-un sfert de oră trebuie să se întoarcă la autocar, că timpul era prea scurt ca să înţeleagă o iotă din ce li se întîmplă. Motiv pentru care majoritatea îşi făceau cît mai multe poze, mimînd că au stat acolo toată ziua: se întindeau pe nisip, trăgeau o bălăceală de trei minute, se urcau pe stînci, se băgau sub umbrelele altora, ţineau în palmă soarele, îmbrăţişau palmierul.

Ca operator de imagine al unei emisiuni de călătorii, mă înclin în faţa lor şi mă consider nevrednic. 

Andrei Gorgan este editor de film. A făcut parte din echipa emisiunii Bazar (TVR 2), împreună cu care a călătorit în peste 40 de ţări.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.