Cursurile de vară de la SinaiaSîntem obişnuiţi, ca români studioşi şi - aleatoriu - bursieri, să găsim palpitanta atmosferă multiculturală la cursurile pe care le urmăm în cadrul unor universităţi străine. M-am bucurat să regăsesc acelaşi tip de atmosferă în România, la Cursurile de vară de la Sinaia. Cea de-a 46-a ediţie a Cursurilor de vară organizate de Universitatea Bucureşti, în perioada 23 iulie - 16 august 2005, a adunat, laolaltă, 70 de participanţi, din 24 de ţări, printre care Anglia, Argentina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Franţa, Germania, Japonia, Portugalia, Slovenia, SUA. Stînd de vorbă atît cu unii dintre profesorii români, cît şi dintre studenţii străini, am încercat să aflăm, pe de o parte, care sînt motivaţiile pentru care cei din urmă sînt interesaţi de România şi de limba română şi, pe de alta, cu ce informaţii au venit ei despre ţara noastră şi cum s-au confirmat/infirmat acestea la faţa locului .O nouă zonă de interesDe la lector. univ. dr. Oana Chelaru-Murăruş, directoarea programului, aflăm că aceste cursuri de limbă, literatură şi cultură română, au debutat în anii '60 prin eforturile profesorului Boris Cazacu, dar şi ale altor lingvişti din generaţia sa, printre care academicianul Alexandru Rosetti.Programul cursanţilor a constat în ore de limbă română, pe nivele. După-amiezele au avut loc conferinţe, care au încercat să ofere studenţilor perspective mai largi asupra diverselor domenii ale culturii române. Dintre acestea, menţionăm: acad. Marius Sala - "Limba română - limbă romanică", prof. univ. dr. Mihai Zamfir - "Literatura română şi literatura europeană", Andrei Cornea - "Ideologii în România după '89", Sorin Alexandrescu - "Discuţii despre identitate în perioada interbelică", Pavel Şuşară - "Sculptura românească între Orient şi Occident", Mihai Coman - "Despre presa din România după 1989", Marian Popescu - "Arta spectacolului în România după cenzură". Acestora li s-au adăugat programele neconvenţionale: excursii la Bran şi Braşov, la Bucureşti, unde au văzut Galeria de artă românească şi Muzeul Satului, apoi la Sighişoara. De dragul multiculturalităţii, participanţii au fost încurajaţi să organizeze seri cu specific naţional: una grecească, exuberantă, o foarte specială seară japoneză, cu ceremonia ceaiului, şi o după-amiază slovenă cu o prezentare sistematică făcută de un ziarist de acolo prezent la cursuri.Cursanţii sînt, unii, studenţi filologi, alţii, cu altă formaţie, de pildă, ştiinţe politice şi masteranzi, doctoranzi, traducători, chiar profesori care predau limba română. Interesele lor sînt diverse - ne explică doamna Murăruş: pentru unii - e o chestiune de strictă formaţie profesională, pentru alţii - poate fi un hobby. Oricum, în majoritatea ţărilor europene se studiază limba română, cel puţin un curs opţional. Au fost prezenţi, de pildă, doi preparatori din Croaţia, care vor preda limba română, şi două profesoare din Bulgaria, care ţin ore de limba română şi au venit să afle mai multe lucruri despre cultură. Majoritatea totuşi sînt studenţi.Pentru unii, cursurile sînt doar o anticameră pentru alte studii de limbă şi civilizaţie română. Alţii o fac din interese personale, fiind căsătoriţi sau prieteni cu români, ori avînd rădăcini româneşti. O parte dintre ei sînt bursieri, o alta plătitori. Atîta timp cît îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de cursuri, nu contează din ce motiv au venit. Numărul cursanţilor a crescut faţă de anul trecut. La fel - numărul de plătitori (participarea la cursuri costă 980 de dolari sau 950 de euro). Directoarea cursului oferă două posibile explicaţii: datorită mai bunei difuzări a informaţiei; şi, în contextul unei Europe care se reaşază şi se redefineşte, zonele marginale devin mai interesante.Prejudecăţile despre România mai sînt, încă, valabile. Una este cea cu Dracula, despre care a trebuit să li se explice ce şi cum cînd au vizitat Branul. O alta este mai curînd o spaimă: aceea că vor găsi o ţară fără cele mai elementare facilităţi. Toţi sînt şocaţi cînd găsesc un hotel de 4 stele, cu condiţii foarte bune.Raluca Brăescu, asist. univ. la Catedra pentru Străini din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, adaugă că mulţi dintre cursanţi sînt informaţi şi despre lucruri mai serioase, precum: formarea limbii române; arta românească - au auzit de Brâncuşi, de Enescu; istoria veche - ştiu de cele trei provincii româneşti etc. Unii au auzit de Eminescu - un student chiar vroia să traducă din poeziile lui. Mai toţi ştiu că trebuie să fie atenţi pe străzi. Nu vin neinformaţi, probabil că se uită pe Internet. Tot dna Brăescu consideră că nu se deosebesc foarte mult de studenţii români: "Nici nu caută să-şi exprime alteritatea. Caută să fie cît mai omogeni şi mai apropiaţi de noi".Prejudecăţi şi revelaţiiLa rîndul lor, cursanţii ne împărtăşesc, direct, motivaţiile pentru care au venit la noi, informaţiile şi impresiile despre România:Elizabeth Halsey, Marea Britanie: "Am diplomă în traduceri din franceză şi vreau să adaug şi româna. Primul contact cu ea a fost prin intermediul unor prieteni români din Londra. Apoi m-am gîndit că să studiez o limbă din această zonă este o bună opţiune pentru traduceri. Am mai fost în România, anul trecut, în vacanţă.Înainte să-mi cunosc prietenii români, despre România nu ştiam decît poveşti cu orfani şi orfelinate. Cînd am venit prima dată aici, m-a frapat cît de calzi şi ospitalieri sînt oamenii şi ce nivel cultural au. Mi-au plăcut peisajele rurale şi anumite părţi din oraş."Teresa Leitao, Portugalia: "Lucrez pentru Parlamentul European: traduc din franceză, engleză, spaniolă. Am început să învăţ româneşte pentru serviciu, acum trei ani.Am ales româna pentru că mi s-a părut mai uşoară şi am o colegă, Doina Zugrăvescu, portughezo-română, care m-a îndemnat. Am venit la Cluj, de două ori, la un curs de interpreţi UE. Acolo am fost şi la nişte întîlniri pentru scriitori. La început ştiam doar că România e o ţară din Europa răsăriteană în care se vorbeşte o limbă latină. Ce se ştie în Vest despre aceasta nu e prea frumos: se vorbeşte despre sărăcia de aici. Cînd am cunoscut mai bine România, am fost impresionată pozitiv: de potenţialul de cultură, de voinţa de dezvoltare şi schimbare. Mi se pare pasionant aici. Nivelul de cultură al oamenilor de rînd e foarte ridicat, comparativ cu cel din Vest. Am cunoscut oameni aici care ştiu foarte multe despre Portugalia şi cultura ei.În momentul de faţă am încheiat traducera unei antologii de poezie de Dinu Flămînd şi am un proiect de traducere din Lucian Boia."Ivana Olujici, Croaţia: "M-am apucat de română în 1999, ca un hobby. Am cunoscut un om, prietenul meu de acum, croat din România, care studiază în Zagreb. Eram într-o situaţie mai complicată dacă nu învăţam şi eu româna: el vorbea şi croata, dar dacă eram într-o companie mixtă, şi români, şi croaţi, mă simţeam prost. Atunci eram studentă la croată şi istorie. Astăzi lucrez la Catedra de română din Zagreb, care, pe atunci, nu exista. Era doar un curs facultativ. Acum sîntem doi preparatori şi un profesor.Atunci, la început, ştiam despre Bucureşti şi Timişoara şi despre revoluţia din România. Trei lucruri care-mi plac foarte mult la România: Caraşul, localitatea din care este prietenul meu, un sat croat în care s-au păstrat tradiţiile, portul şi limba croată veche; natura, care aici este uimitoare; bisericile şi monumentele vechi, de exemplu Sarmizegetusa.Acum mă ocup de lucrarea de doctorat, care este despre literatura română, Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, în comparaţie cu un roman croat."Katia Georgieva, Bulgaria: "Am studiat patru ani limba şi literatura română la Universitatea din Sofia. Acolo este o catedră destul de mare, cu 5-6 profesori. M-am hotărît să o studiez, pentru că am nişte rădăcini româneşti: străbunica mea a fost româncă, iar bunicii mei ceilalţi sînt dintr-un sat românesc din Bulgaria. Cînd am fost copil, am ştiut nişte cuvinte româneşti şi am vrut să merg mai departe. Cred că pot găsi serviciu cu româna, pentru că mergem împreună spre UE şi legăturile dintre noi sînt mai strînse.La început, nu ştiam că sîntem foarte apropiaţi, în fiecare sens al cuvîntului, şi ca oameni, şi ca psihologie. Trei lucruri care-mi plac la români: cultura, mai exact muzica şi dansurile populare; oamenii, bineînţeles; Sighişoara. Nimic nu m-a şocat, pentru că în Bulgaria situaţia este asemănătoare. Deosebiri: cred că aici oamenii sînt mai amabili."Irina Christodoulou-Pipis, Cipru: "Pe jumătate româncă, după mamă. În copilărie vorbeam română. M-am născut în Cipru, am făcut toată şcoala în Cipru, Universitatea în Franţa şi Anglia. N-am studiat niciodată româna formal, prin cărţi. De profesie sînt interpretă de conferinţe: din greacă, engleză, franceză. Şi acum vreau să-mi adaug româna.Mama l-a cunoscut pe tata într-o vacanţă, în România, în '63, s-au căsătorit şi au plecat în Cipru. Ştiu multe despre România, pentru că în fiecare vară eram aici. Plus şase luni cînd a fost război în Cipru şi aveam 10 ani. Cînd eram mică nu-mi dădeam seama de diferenţe, ba chiar îmi plăcea aici, mi se părea că e mai verde decît în Cipru. Abia mult mai tîrziu mi-am dat seama că, de pildă, în România nu se găseau fructe.După Revoluţie, am fost în '90, apoi în '93. De atunci nu am mai venit, pînă acum, şi am văzut schimbări în bine: libertatea lumii de a se exprima. Acum se găsesc de toate. Desigur că, am observat, există mari diferenţe între Bucureşti şi ce găseşti cînd ieşi din el."Saori Hayashi, Japonia: "De zece luni în România. Soţul meu lucrează la Ambasada Japoniei din Bucureşti. E aici de cinci ani, deci presupun că vorbeşte bine. Eu sînt începătoare.Am absolvit Limba şi literatura rusă. Am lucrat în Japonia în organizaţii care ajutau la modernizarea Rusiei. Înainte să venim aici, soţul meu m-a prevenit în legătură cu deosebirile dintre România şi Japonia. Oamenii din Japonia nu ştiu decît despre Ceauşescu şi timpurile comuniste, precum şi despre Nadia Comăneci.Cînd am ajuns prima dată aici, în noiembrie trecut, a fost mult mai bine decît mă aşteptam. Poate şi pentru că era iarnă, ningea şi nu am putut vedea multe din lucrurile urîte de pe străzi. Am fost în Moldova, Maramureş. Îmi plac oamenii, sînt foarte amabili şi mă ajută. Ceea ce nu-mi place e că majoritatea, de cîte ori mă văd, spun ŤChina». De asemenea, în magazine, cei de aici nu îţi mulţumesc că ai cumpărat de la ei, aşa cum fac în Japonia."Mirko Stular, Slovenia: "Lucrez la Radioul naţional sloven. Despre România nu ştiam decît lucrurile legate de UE, şi puţine despre felul de viaţă de aici, mai ales cele economice şi politice: informaţii de bază despre Guvern, preşedinte. Pe lîngă asta, n-am scăpat nici eu de stereotipiile pe care le aveam cu toţii în minte: poveştile cu Dracula şi Vlad Ţepeş. Cînd am venit aici, am aflat alte istorii, cu strigoi, care mi s-au părut mai interesante decît cele cu Dracula.Am mai fost în România, foarte scurt, acum zece ani. Atunci mi s-a părut că oamenii sînt închişi: de pildă, la gară, nimeni nu m-a ajutat. Poate doar pentru că nu ştiau limbi străine. La graniţă nu erau, atunci, chiar nepoliticoşi, ci indiferenţi. Acum m-a impresionat pozitiv că vorbeau cu toţii engleza şi erau politicoşi. Aici, în Sinaia, mi s-a părut că oamenii încă mai sînt retraşi, ca şi cum le-ar fi frică să vorbească. Nu prea zîmbesc, nu prea rîd: am fost la un restaurant aici şi i-am spus doamnei de acolo ŤO cafea filtru, vă rog», doar-doar o fac să zîmbească. Nu s-a întîmplat aşa. Totuşi, oamenii s-au mai învăţat cu străinii. Cu cît ieşi din oraş, cu atît par mai binevoitori. Cred că lucrurile se schimbă aici, şi că, dacă voi reveni în 2-3 ani, va fi şi mai bine."