Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune

Publicat în Dilema Veche nr. 882 din 4 - 10 martie 2021
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg

Ultimul bau-bau al civilizației, după plecarea lui Trump, rămîne COVID-19. Dar nu pentru mult timp, căci Vaccin-Frumos din lacrima industriei farmaceutice îi va salva pe mulți. Doar la germani riscă să ajungă tardiv.

Iar germanii, pe bună dreptate, s-au enervat. „De ce să rămînem de căruță tocmai noi?”, s-au întrebat mulți nemți, căutînd febril în presă, ba chiar și la propria clasă politică un răspuns la această tulburătoare întrebare. În zadar au căutat să afle și secretul altor impenetrabile mistere. De ce nonagenarii renani trăind acasă, nu în cămine, abia au fost înștiințați că ar avea dreptul să se anunțe la vaccin, nu însă neapărat să îl și facă pînă hăt, departe, cine știe cînd? De ce UE nu-nțelege că, în pandemie, în competiția aprigă cu varii state naționale, nu s-a prea distins, că ar avea nevoie de mai mulți Feți-Frumoși ca Laura Codruța Kövesi, de mai multă democrație din cea veritabilă, nu clamată, de mai multă presă critică, nu și de abundenta ei birocrație?  

Curat murdar! Pristanda numărînd doze de vaccin

Și cum au reușit britanicii, cu un premier ca populistul Boris Johnson, și americanii, care abia au scăpat de Make-great-America-first-Trump-again, să stea chiar binișor la capitolul vaccin? Dar israelienii să-nceapă să-și vaccineze liceenii? Și chiar românii, între care antivaxxeri înverșunați într-o proporție comparabilă cu a rușilor, cum de au izbutit să aibă șansa de a se imuniza, in corpore, la finele acestui an, dacă vor continua injecțiile în ritmul lor actual, cînd vecinii de la sud, bulgarii, vor avea de așteptat poate nu pînă la calendele grecești, ci, grație comisiei UE și doamnei von der Leyen, pînă prin 2040?

Vi se par halucinante aceste cifre, în condițiile în care unii își vor fi imunizat întreaga populație pînă prin martie-aprilie, iar Comisia Europeană și-a propus să-și fi făcut temele de casă pînă în septembrie, dar nici una dintre țările Uniunii nu e, conform Politico, prea aproape de a atinge obiectivul stabilit, de vreme ce „la viteza actuală de vaccinare... ar urma să fie atins abia în martie 2024”, cu  țări ca bella Italia, care trebuie să-și accelereze campania de zece ori, Ungaria – de nouă, iar state parcă semieșuate ca Bulgaria – de aproape 30?

„Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa dumitale”

Unirea Europei cu Africa subsahariană pare să facă, în acest ritm alert, sub bagheta comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, salutare progrese. La fel, integrarea Germaniei lui Merkel și Jens Spahn, ministrul federal al Sănătății, cu Ciadul și Republica Centrafricană, un pic mai iuți în a se pregăti să lanseze campania de vaccinare contra malariei decît în lupta contra zmeului zmeilor timpurilor noastre, COVID-19.

Rămîne doar de stabilit cui, oare, datorează Europa acest frumos succes. Cui să i se dea medalia pentru performanțe deosebite în procurarea rapidă și în suficiente cantități a vaccinurilor BioNTech-Pfizer, AstraZeneca, Moderna și cum îi va mai fi chemînd pe toți acești mirifici Feți-Frumoși? 

Cum cui? Celei pe care, în 2016, o lăudau ca lider al lumii libere nu doar Barack Obama, fostul și, după unii, actualul președinte secret al SUA, ci și scriitorul israelian Amos Oz. Potrivit lor, Ileana Cosînzeana berlineză, Angela Merkel, rămăsese șefă pe tarlaua lumii libere, de vreme ce la Casa Albă se instalase Roș-Împărat-Trump, bau-baul politichiei mondiale, pe care spînul Biden l-a dat, în fine, jos, clamînd cu succes în presa mondială că nu s-a priceput să gestioneze CRIZA COVID, just scrisă cu majuscule.

Progres fără conservațiune și ce ne mai învăță istoria 

Dar ce să vezi? Sub Trump și, în ciuda nefăcutelor lui, SUA au pompat sume uriașe în elaborarea vaccinurilor, mult mai substanțiale decît europenii. Iar apoi tot Roș Împărat i-a fericit pe americani dînd un ordin executiv de interzicere a exporturilor dozelor de vaccin. Prin urmare, deși Biden a pretins, fals, dar fără să i se contabilizeze în presa mainstream ca minciună, că administrația sa ar fi „pornit”, chipurile, „de la zero”, în bătălia contra COVID-19, americanii pot vaccina zilnic și fără probleme în mase mari, de multe săptămîni. Și au profitat, imunizînd pînă acum aproximativ 25 de milioane de oameni.  

Dincoace de Ocean, năzdrăvana Merkel, „din cosiță floarea-i cîntă, nouă împărați ascultă”, o pusese împărăteasă la Bruxelles pe tovarășa ei de partid creștin-democrat Ursula von der Leyen. Ca s-o așeze pe tronul de președinte al Comisiei Europene, crăiasa berlineză făcuse tandem cu balaurul parizian, Macron, care pare să fi contractat anterior o slăbiciune pentru doamna Uschi.

Nu contase că creștin-democrata nu fusese aleasă de europeni în 2019. Nu contase nici că o cam băgase pe mînecă la ministerul federal al Apărării, unde numai de glorie nu se acoperise. Dar stîrnise mila multora, nu doar în CDU. Și cum răspunderea democratică e admirabilă, sublimă, dar să fie la alții, von der Leyen fusese pedepsită cum se obișnuiește în orice birocrație care se respectă: cu o fulminantă avansare în funcție. 

p22 wc jpg jpeg

Alte „gogorițe și amăgitoare invențiuni antipatriotice” pentru „uzul opiniunii publice”

N-a trecut mult și a apărut în acest basm cult căpcăunul, sub forma lui COVID-19. Brusc, frica a pus stăpînire peste omenire. Și orice stăpînire, oricît de ineptă, de rău mirositoare, în afară, bineînțeles, de a lui Donald Trump, a început să li se pară multora parfum. Popularitatea guvernului berlinez și a CDU a început să crească vertiginos, sporind în doar un an cu fabuloase procente. Cum-necum, în criza COVID, mai-marii Germaniei au reușit să acrediteze că s-ar fi descurcat perfect. Executivului german i s-a iertat rapid că a închis tardiv frontierele în fața pandemiei, că nu pregătise măști, căci nu le avea, c-a susținut o vreme, vai, că măștile n-au rost, ba chiar că s-ar putea să fie pernicioase. Și cîte și mai cîte.

Azi sînt amenințate să dea faliment vreo 50.000 de întreprinderi comerciale în Germania. Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost? Nu știe nimeni.

Atît de bine văzută se simțea cancelara, pusă în fruntea bucatelor de atîta amar de vreme, încît își va fi uitat juruința guvernamentală, să-și „ferească de pagube neamul, să îi dedice poporului german întreaga forță, să-i sporescă ce-i e de trebuință și să se manifeste cu dreptate față de toți, făcîndu-și datoria, așa să o ajute D-zeu”. Așa că n-a avut probleme Mutti Cosînzeana să mai încerce să aurească un pic blazonul CDU și al Germaniei, ca și pe al împărătesei de la Bruxelles, pe spinarea poporului alegător. Care, suveran fiind, are dreptul să voteze cu toată forța sa guvernul, sporind tot ce îi e executivului de trebuință. 

Despre prințipuri, trădare, deputății și interese: ale partidului și ale Europei

Ca atare, Merkel i-a dat dispoziție tînărului ei ministru al Sănătății să nu care cumva să nu o lase pe von der Leyen să se evidențieze în numele solidarității europene și să culeagă laurii victoriei, ca mare furnizor al serului care salvează Europa de pandemie. Dar von der Leyen, cum îi obiceiul la cîrma dregătoriilor care i se încredințează, a preferat să facă cinste numelui ei de crăiasă și l-a făcut de laien bucălaien. Și un pic de oaie. 

Pentru că eurocrații zgripțuroi din subordinea ei au întîrziat să facă necesarele comenzi. S-au zgîrcit la preț. Au comandat prea puțin și nu de la cine trebuia. Și s-au speriat de tehnologia implicată de răcirea serurilor la minus 70 de grade Celsius în cazul vaccinului Pfizer, uitîndu-se cruciș, în plus, la producătorii din ogrăzile naționale străine. După cum pe drept se plîngea expertul guvernului federal, Lauterbach, dacă dozele de Moderna ar fi fost produse de francezi, nu de americani, se comanda net mai rapid și mai generos de la ei.

Concluzia într-o democrație, față cu atîta concentrată competență? Vrem capul lui Moțoc! Dar directoarea generală pentru sănătate a UE, italianca Sandra Gallina, a mîncat jăratec, în loc de usturoi. Recent, întrucît gura nu-i mirosea, aleasa crăiesei pusă vătaf peste șefia Direcției Generale pentru Sănătate și Securitate Alimentară a UE a deschis-o larg, declarînd răspicat și cu glas tare în PE ceva de genul că s-ar fi comandat ireproșabil de mult și de bine.

Halal! Mai avea puțin ambițioasa Joițica și se arăta indignată rău de bănuielile publice. La Bruxelles și la Berlin, ca și în varii alte capitale, domnește, iată, ca în România lui nenea Iancu, un gen de demagogie enorm simțitoare. Și sforăitoare. A-ți asuma răspunderea și a demisiona după un eșec grav pare mai greu decît i-a fost lui Harap Alb să scape de spîn și s-o ia de nevastă pe fiica lui Roș Împărat. Dar de ce persoana ar demisiona, cînd nimeni nu i-o cerea, doar progresul îl voia, presa o iubea, plînsul ne-neca, fericirea, na, țărișoara mea!

Și încălecai, dar nu pe orice șa, ci pe o năzdrăvancă marca Harley Davidson. Și vă spusei povestea așa, cum îmi dictă realitatea și conștiința mea.

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle.

Foto: wikimedia commons

p 23 jpg
Istoria unei relații complicate: eu și limba franceză
„Fiule, la limba asta teutonică și imposibilă te descurci singur!“.
Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.