Ultimul bau-bau al civilizației, după plecarea lui Trump, rămîne COVID-19. Dar nu pentru mult timp, căci Vaccin-Frumos din lacrima industriei farmaceutice îi va salva pe mulți. Doar la germani riscă să ajungă tardiv.

Iar germanii, pe bună dreptate, s-au enervat. „De ce să rămînem de căruță tocmai noi?”, s-au întrebat mulți nemți, căutînd febril în presă, ba chiar și la propria clasă politică un răspuns la această tulburătoare întrebare. În zadar au căutat să afle și secretul altor impenetrabile mistere. De ce nonagenarii renani trăind acasă, nu în cămine, abia au fost înștiințați că ar avea dreptul să se anunțe la vaccin, nu însă neapărat să îl și facă pînă hăt, departe, cine știe cînd? De ce UE nu-nțelege că, în pandemie, în competiția aprigă cu varii state naționale, nu s-a prea distins, că ar avea nevoie de mai mulți Feți-Frumoși ca Laura Codruța Kövesi, de mai multă democrație din cea veritabilă, nu clamată, de mai multă presă critică, nu și de abundenta ei birocrație?  

Curat murdar! Pristanda numărînd doze de vaccin

Și cum au reușit britanicii, cu un premier ca populistul Boris Johnson, și americanii, care abia au scăpat de Make-great-America-first-Trump-again, să stea chiar binișor la capitolul vaccin? Dar israelienii să-nceapă să-și vaccineze liceenii? Și chiar românii, între care antivaxxeri înverșunați într-o proporție comparabilă cu a rușilor, cum de au izbutit să aibă șansa de a se imuniza, in corpore, la finele acestui an, dacă vor continua injecțiile în ritmul lor actual, cînd vecinii de la sud, bulgarii, vor avea de așteptat poate nu pînă la calendele grecești, ci, grație comisiei UE și doamnei von der Leyen, pînă prin 2040?

Vi se par halucinante aceste cifre, în condițiile în care unii își vor fi imunizat întreaga populație pînă prin martie-aprilie, iar Comisia Europeană și-a propus să-și fi făcut temele de casă pînă în septembrie, dar nici una dintre țările Uniunii nu e, conform Politico, prea aproape de a atinge obiectivul stabilit, de vreme ce „la viteza actuală de vaccinare... ar urma să fie atins abia în martie 2024”, cu  țări ca bella Italia, care trebuie să-și accelereze campania de zece ori, Ungaria – de nouă, iar state parcă semieșuate ca Bulgaria – de aproape 30?

„Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa dumitale”

Unirea Europei cu Africa subsahariană pare să facă, în acest ritm alert, sub bagheta comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, salutare progrese. La fel, integrarea Germaniei lui Merkel și Jens Spahn, ministrul federal al Sănătății, cu Ciadul și Republica Centrafricană, un pic mai iuți în a se pregăti să lanseze campania de vaccinare contra malariei decît în lupta contra zmeului zmeilor timpurilor noastre, COVID-19.

Rămîne doar de stabilit cui, oare, datorează Europa acest frumos succes. Cui să i se dea medalia pentru performanțe deosebite în procurarea rapidă și în suficiente cantități a vaccinurilor BioNTech-Pfizer, AstraZeneca, Moderna și cum îi va mai fi chemînd pe toți acești mirifici Feți-Frumoși? 

Cum cui? Celei pe care, în 2016, o lăudau ca lider al lumii libere nu doar Barack Obama, fostul și, după unii, actualul președinte secret al SUA, ci și scriitorul israelian Amos Oz. Potrivit lor, Ileana Cosînzeana berlineză, Angela Merkel, rămăsese șefă pe tarlaua lumii libere, de vreme ce la Casa Albă se instalase Roș-Împărat-Trump, bau-baul politichiei mondiale, pe care spînul Biden l-a dat, în fine, jos, clamînd cu succes în presa mondială că nu s-a priceput să gestioneze CRIZA COVID, just scrisă cu majuscule.

Progres fără conservațiune și ce ne mai învăță istoria 

Dar ce să vezi? Sub Trump și, în ciuda nefăcutelor lui, SUA au pompat sume uriașe în elaborarea vaccinurilor, mult mai substanțiale decît europenii. Iar apoi tot Roș Împărat i-a fericit pe americani dînd un ordin executiv de interzicere a exporturilor dozelor de vaccin. Prin urmare, deși Biden a pretins, fals, dar fără să i se contabilizeze în presa mainstream ca minciună, că administrația sa ar fi „pornit”, chipurile, „de la zero”, în bătălia contra COVID-19, americanii pot vaccina zilnic și fără probleme în mase mari, de multe săptămîni. Și au profitat, imunizînd pînă acum aproximativ 25 de milioane de oameni.  

Dincoace de Ocean, năzdrăvana Merkel, „din cosiță floarea-i cîntă, nouă împărați ascultă”, o pusese împărăteasă la Bruxelles pe tovarășa ei de partid creștin-democrat Ursula von der Leyen. Ca s-o așeze pe tronul de președinte al Comisiei Europene, crăiasa berlineză făcuse tandem cu balaurul parizian, Macron, care pare să fi contractat anterior o slăbiciune pentru doamna Uschi.

Nu contase că creștin-democrata nu fusese aleasă de europeni în 2019. Nu contase nici că o cam băgase pe mînecă la ministerul federal al Apărării, unde numai de glorie nu se acoperise. Dar stîrnise mila multora, nu doar în CDU. Și cum răspunderea democratică e admirabilă, sublimă, dar să fie la alții, von der Leyen fusese pedepsită cum se obișnuiește în orice birocrație care se respectă: cu o fulminantă avansare în funcție. 

Alte „gogorițe și amăgitoare invențiuni antipatriotice” pentru „uzul opiniunii publice”

N-a trecut mult și a apărut în acest basm cult căpcăunul, sub forma lui COVID-19. Brusc, frica a pus stăpînire peste omenire. Și orice stăpînire, oricît de ineptă, de rău mirositoare, în afară, bineînțeles, de a lui Donald Trump, a început să li se pară multora parfum. Popularitatea guvernului berlinez și a CDU a început să crească vertiginos, sporind în doar un an cu fabuloase procente. Cum-necum, în criza COVID, mai-marii Germaniei au reușit să acrediteze că s-ar fi descurcat perfect. Executivului german i s-a iertat rapid că a închis tardiv frontierele în fața pandemiei, că nu pregătise măști, căci nu le avea, c-a susținut o vreme, vai, că măștile n-au rost, ba chiar că s-ar putea să fie pernicioase. Și cîte și mai cîte.

Azi sînt amenințate să dea faliment vreo 50.000 de întreprinderi comerciale în Germania. Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost? Nu știe nimeni.

Atît de bine văzută se simțea cancelara, pusă în fruntea bucatelor de atîta amar de vreme, încît își va fi uitat juruința guvernamentală, să-și „ferească de pagube neamul, să îi dedice poporului german întreaga forță, să-i sporescă ce-i e de trebuință și să se manifeste cu dreptate față de toți, făcîndu-și datoria, așa să o ajute D-zeu”. Așa că n-a avut probleme Mutti Cosînzeana să mai încerce să aurească un pic blazonul CDU și al Germaniei, ca și pe al împărătesei de la Bruxelles, pe spinarea poporului alegător. Care, suveran fiind, are dreptul să voteze cu toată forța sa guvernul, sporind tot ce îi e executivului de trebuință. 

Despre prințipuri, trădare, deputății și interese: ale partidului și ale Europei

Ca atare, Merkel i-a dat dispoziție tînărului ei ministru al Sănătății să nu care cumva să nu o lase pe von der Leyen să se evidențieze în numele solidarității europene și să culeagă laurii victoriei, ca mare furnizor al serului care salvează Europa de pandemie. Dar von der Leyen, cum îi obiceiul la cîrma dregătoriilor care i se încredințează, a preferat să facă cinste numelui ei de crăiasă și l-a făcut de laien bucălaien. Și un pic de oaie. 

Pentru că eurocrații zgripțuroi din subordinea ei au întîrziat să facă necesarele comenzi. S-au zgîrcit la preț. Au comandat prea puțin și nu de la cine trebuia. Și s-au speriat de tehnologia implicată de răcirea serurilor la minus 70 de grade Celsius în cazul vaccinului Pfizer, uitîndu-se cruciș, în plus, la producătorii din ogrăzile naționale străine. După cum pe drept se plîngea expertul guvernului federal, Lauterbach, dacă dozele de Moderna ar fi fost produse de francezi, nu de americani, se comanda net mai rapid și mai generos de la ei.

Concluzia într-o democrație, față cu atîta concentrată competență? Vrem capul lui Moțoc! Dar directoarea generală pentru sănătate a UE, italianca Sandra Gallina, a mîncat jăratec, în loc de usturoi. Recent, întrucît gura nu-i mirosea, aleasa crăiesei pusă vătaf peste șefia Direcției Generale pentru Sănătate și Securitate Alimentară a UE a deschis-o larg, declarînd răspicat și cu glas tare în PE ceva de genul că s-ar fi comandat ireproșabil de mult și de bine.

Halal! Mai avea puțin ambițioasa Joițica și se arăta indignată rău de bănuielile publice. La Bruxelles și la Berlin, ca și în varii alte capitale, domnește, iată, ca în România lui nenea Iancu, un gen de demagogie enorm simțitoare. Și sforăitoare. A-ți asuma răspunderea și a demisiona după un eșec grav pare mai greu decît i-a fost lui Harap Alb să scape de spîn și s-o ia de nevastă pe fiica lui Roș Împărat. Dar de ce persoana ar demisiona, cînd nimeni nu i-o cerea, doar progresul îl voia, presa o iubea, plînsul ne-neca, fericirea, na, țărișoara mea!

Și încălecai, dar nu pe orice șa, ci pe o năzdrăvancă marca Harley Davidson. Și vă spusei povestea așa, cum îmi dictă realitatea și conștiința mea.

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle.

Foto: wikimedia commons