De-a lungul îndelungatei sale cariere în Senatul SUA, Joe Biden a stabilit un record prin ridicarea drepturilor omului la rangul de obiectiv de politică externă americană. Acum, ca președinte, angajamentul lui Biden în acest domeniu e pus la încercare.

Politica externă presupune compromisuri în mai multe domenii, printre care securitatea, interesele economice, dar și alte valori. Cînd însă în joc sînt drepturile omului, compromisurile fac loc adesea acuzelor de ipocrizie și cinism.

Să luăm ca exemplu asasinarea din 2018 a jurnalistului disident saudit Jamal Khashoggi, în consulatul Regatului Arabiei Saudite (RAS) din Istanbul. Fostul președinte Donald Trump a fost criticat pentru că a ignorat dovezile flagrante ale unei crime brutale, cu scopul de a menține bunele relații cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, cunoscut și sub acronimul MBS.

Liberalii au criticat reacția firavă a lui Trump la asasinarea lui Khashoggi, ca fiind „de un mercantilism necruțător și oarbă în fața faptelor”. Chiar și publicația conservatoare Wall Street Journal a scris în paginile sale: „Nu ne vine în minte nici un președinte, nici chiar pragmaticii radicali Richard Nixon sau Lyndon Johnson, care să fi fost capabil să dea o asemenea declarație publică, fără să evoce măcar ornamental valorile și principiile imuabile ale Americii”.

Trump a înțeles că asigurarea accesului la petrol, vînzările de arme și stabilitatea regională sînt de importanță primordială, dar a ignorat faptul că apărarea valorilor și a principiilor care fac America atît de atrăgătoare este, și ea, de un interes național major. Apărarea drepturilor omului îi definește pe americani în fața întregii lumi și sporește capitalul soft power al Americii – altfel spus, capacitatea SUA de a obține ceea ce își doresc prin seducție și persuasiune, în mai mare măsură decît prin coerciție sau bani.

Combinarea acestor interese divergente de politică externă presupune exercițiul compromisului, care însă suscită critici la adresa modului în care sînt făcute aceste compromisuri. În timpul campaniei din 2020, Biden l-a criticat pe Trump pentru că a trecut cu vederea rolul jucat de MBS în asasinarea lui Khashoggi. Odată ajuns președinte, el a autorizat-o pe directoarea Serviciilor Naționale de Informații să facă public un raport desecretizat care dovedea vinovăția lui MBS, a expulzat din SUA 76 de cetățeni saudiți și a redus utilizarea armamentului american în războiul purtat de RAS în Yemen.

Dar criticii liberali susțin că Biden ar fi trebuit să meargă mai departe și să anunțe că SUA nu vor duce tratative cu MBS, forțîndu-i astfel mîna regelui Salman să numească un alt prinț moștenitor. Mulți experți în RAS susțin că o astfel de schimbare de regim ar fi depășit capacitățile Americii. Spre deosebire de Trump, Biden a evocat valorile americane; dacă însă reacția lui a fost bine cumpănită, rămîne o întrebare deschisă.

Discuții similare au apărut și cu privire la politica lui Biden față de China. Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”, iar la întîlnirea de la Anchorage cu omologii lor chinezi, secretarul de stat Antony Blinken și consilierul de Securitate Națională Jake Sullivan au criticat încălcările drepturilor omului de către China în Xinjiang și reprimarea democrației și a susținătorilor ei în Hong Kong. În ceea ce privește Rusia, Biden a consimțit, într-una din declarațiile sale, că președintele Vladimir Putin e „un ucigaș”.

                                Joe Biden și Vladimir Putin

Cu toate acestea, atunci cînd SUA au organizat summit-ul privind schimbările climatice, Xi și Putin s-au aflat pe listele de invitați (chiar dacă invitația către RAS s-a adresat regelui Salman, și nu fiului său). A fost aici vorba de ipocrizie sau invitația a reflectat o evaluare realistă a faptului că schimbările climatice reprezintă o amenințare majoră, care nu poate fi gestionată fără cooperarea guvernelor acelor țări?

China, bunăoară, este în momentul de față țara cu cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră  din lume, iar RAS deține cele mai mari rezerve de hidrocarburi. Fără participarea acestor doi actori, nu se poate găsi o soluție la problema climatică. America va trebui să învețe importanța exercitării puterii împreună cu alții, precum și asupra altora, dacă vrea să gestioneze problema interdependenței ecologice. Ceea ce înseamnă să colaboreze cu China, în materie de probleme climatice și de pandemie, dar să continue să o critice în privința nerespectării drepturilor omului.

Cum putem stabili, în astfel de circumstanțe, dacă cei care ne conduc fac „cele mai bune alegeri morale”? După cum susțin și în cartea mea Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump, un bun început ar fi evaluarea liderilor politici în termenii unei „etici tridimensionale”, care ia considerare intențiile, mijloacele și consecințele deciziilor lor. De asemenea, ne vom inspira din trei școli de gîndire în materie de politică externă: realismul, liberalismul și cosmopolitismul – în această ordine.

Drepturile omului nu trebuie înțelese ca valori care știrbesc interesele naționale ale SUA: valorile fac parte din interesul național al SUA. Trebuie să începem cu realismul, dar nu trebuie să ne oprim aici. În măsura posibilului, ar trebui să ne afirmăm valorile într-o modalitate care să ne permită să le transpunem în realitate. În același timp, dacă nu începem cu realismul, vom redescoperi curînd că drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

La nivel internațional, obiectivele pe care președinții SUA le-au urmărit de-a lungul anilor nu reflectă o dorință de justiție similară aspirațiilor de acasă. În Carta Atlanticului (unul dintre documentele fondatoare ale ordinii internaționale liberale), președintele SUA Franklin D. Roosevelt și prim-ministrul britanic Winston Churchill și-au declarat loialitatea față de libertatea de a prospera și de a trăi la adăpost de teamă. Dar Roosevelt nu a încercat să transfere New Deal-ul american la nivel internațional. Chiar și pentru renumitul filozof liberal John Rawls, condițiile teoriei sale a justiției erau aplicabile exclusiv societății americane.

                                            John Rawls

În același timp, Rawls susținea că obligațiile societăților liberale se extind dincolo de frontiere; ele trebuie să se ajute reciproc și să respecte instituțiile care asigură drepturile elementare ale omului, dar trebuie să le ofere, totodată, oamenilor dintr-o lume diversă posibilitatea de a putea decide în cît mai mare măsură singuri, cu privire la propria viață. De aceea, ar trebui să ne întrebăm dacă obiectivele unui lider politic includ o viziune care să exprime valori atractive pe plan domestic, dar și peste hotare – dacă aceste valori sînt bine cumpănite și dacă sînt luate în calcul și riscurile, astfel încît să existe o perspectivă rezonabilă de succes.

Ceea ce înseamnă că evaluăm un lider politic nu numai pe baza caracterului și a intențiilor sale, dar și în funcție de inteligența sa contextuală în materie de promovare a valorilor. Pînă acum, Biden a trecut cu bine acest test.

Joseph S. Nye, Jr. este profesor la Universitatea Harvard şi autor al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump.

© Project Syndicate, 2021

traducere de Matei PLEŞU

Foto (sus): Joe Biden și Xi Jinping