Vorbesc, deci gîndesc?

Vorbesc, deci gîndesc? jpeg

Poate o mașinărie să gîndească? Se poate spune că această întrebare, adresată de un polițist personajului istoric Alan Turing (interpretat de Benedict Cumberbatch), în filmul The Imitation Game, transmis acum pe Netflix, are un răspuns negativ care ține de domeniul evidenței. Însă, cum în știința din lumea reală totul trebuie demonstrat empiric, genialul matematician englez Turing alcătuiește un test pe care îl motivează și expune pe larg în eseul său din 1950, intitulat „Computing Machinery and Intelligence”, publicat în prestigioasa revistă Mind.

Din cauza ambiguității termenilor implicați, mașinărie și gîndire, Turing reformulează întrebarea. Pentru aceasta apelează la un vechi joc de societate englez, numit „jocul imitării”: participanții, trei la număr, sînt un bărbat, o femeie, și un judecător (de indiferent ce sex) care stă separat de primii doi, într-o cameră diferită, neputînd nici să îi vadă, nici să îi audă. Judecătorul trebuie să le pună întrebări jucătorilor (prin altcineva sau prin teleprinter, dacă tehnologia e disponibilă) cu ajutorul cărora să determine exact care e bărbatul și care e femeia. Regulamentul jocului prevede că rolul bărbatului este să îl inducă în eroare pe judecător, iar al femeii, dimpotrivă, să îl ajute.

Turing întreabă: „Ce se va întîmpla dacă o mașinărie ia locul bărbatului în acest joc? Se va înșela judecătorul la fel de des ca atunci cînd joacă cu doi oameni? Aceste întrebări o înlocuiesc pe cea originală, dacă o mașinărie poate gîndi”. Matematicianul precizează mai departe că, într-un astfel de test, în care rolul computerului ar fi să încerce să dea răspunsurile pe care le-ar da în mod natural un om, deci imitînd comportamentul uman, problema nu e dacă computerele vremii ar face față, ci dacă, oricînd în viitor, se poate imagina construirea unei mașinării care să treacă drept om. Apoi își exprimă credința că „în circa 50 de ani, computerele vor putea fi programate să joace jocul imitării atît de bine încît un judecător obișnuit va avea cel mult 70% șanse să le identifice corect după 5 minute”. Ideea e că, atunci cînd nu vom mai putea distinge omul de mașinărie, vom putea concluziona că robotul gîndește (însă nu în termeni umani, ci în termeni proprii).

Fascinat de această idee, Hugh Loebner, om de afaceri american, instituie, în 1990, competiția anuală „Premiul Loebner”, care are formatul unui test Turing clasic. Judecătorul conversează simultan, prin texte transmise pe computer, cu entitatea umană (care trebuie doar să răspundă natural la întrebări) și cu cea non-umană, urmînd ca la finalul rundei (care a variat, în timp, ca lungime, de la 5 minute la, mai nou, 25) să decidă care e om și care nu. Premiul trei (bronz) – sume de bani care au variat și ele între 2.000 și 3.000 de dolari – se acordă pentru programul a cărui performanță se apropie cel mai mult de cea umană și a fost adjudecat în fiecare an. Premiul doi (argint), de 25.000 de dolari, destinat programului care reușește să convingă mai mult de jumătate dintre judecători că e uman, nu a fost cîștigat niciodată. Premiul cel mare (medalie de aur pur, nu doar placată) plus 100.000 de dolari, rezervat computerului care va reuși să treacă drept om prin recunoaștere vocală și care va pune capăt competiției, nu a fost nici el cîștigat vreodată.

Formatul, care a cunoscut diverse modificări de-a lungul anilor, cuprinde, în principal, patru runde de calificare, în care întrebările acoperă patru categorii: timpul (de exemplu, „Cît e ceasul”?), obiectele („La ce servește un ciocan”?), relațiile („Ce e mai mare, un strugure sau un grapefruit”?) și memoria („Cum se numește persoana despre care am vorbit mai devreme?”); în runda finală, judecătorul pune ce întrebări dorește. Roboții (numiți chatbots adică chatting robots, „roboți vorbitori”) dau replici care, în realitate, sînt accesate și extrase dintr-o bază de date care cuprinde răspunsuri scrise de om.

Charlie Moloney, unul dintre judecătorii care au participat la ediția din 2017 a acestui concurs, își descrie experiența în Chatbots Magazine, subliniind cît de ușor este să depistezi robotul: răspunsurile apar tipărite pe ecran cu viteza luminii, par desprinse din dicționare și nu conțin greșeli de ortografie (iar vorbitorii de engleză nu stau prea bine cu ortografia), acest din urmă aspect făcîndu-l să-i avertizeze pe creatorii de chatbots să-și amintească de cuvintele lui Alan Turing: „Dacă o mașinărie e infailibilă nu poate fi și inteligentă”. Unul dintre cei patru roboți cu care a interacționat a rezistat foarte bine interogatoriului pînă în clipa în care Charlie, apăsînd rapid taste la întîmplare și trimițînd robotului scurte și multe mesaje fără sens, l-a supraîncărcat. Robotul nu a putut decît să replice întruna „Ce?”, apoi nu a mai reacționat deloc, iar după un timp a reluat conversația cu un penibil „Mă bucur să te cunosc”. În runda a patra s-a întîlnit cu Mitsuku (care, din 2016 încoace, cîștigă bronzul la fiecare ediție) și și-a dat seama imediat că are de-a face cu robotul învingător. Mitsuku a răspuns calm și frumos, dar s-a dat de gol în clipa cînd a oferit definiția din dicționar a cuvîntului mormon și cînd, solicitat să cînte un cîntec, s-a oferit să caute pe YouTube, apoi a dat definiția acestui site.

Sînt deja trei decenii de la instituirea competiției și două decenii peste termenul avansat de Alan Turing, iar roboții nu performează nici pe departe cum se credea, la acest test. Astfel că, dacă cei implicați în domeniul Inteligenței Artificiale susțin inițial demersul, cu timpul încep să ridice obiecții: prin transformarea sa într-un concurs de conversație dintr-un cîmp de investigație foarte restrictiv, testul original al lui Turing ar fi devenit o parodie, inutil și irelevant pentru progresul în domeniu. Savantul Marvin Lee Minsky, membru fondator al Laboratorului de Inteligență Artificială de la celebra MIT, promite 100 de dolari oricui reușește să-l facă pe Loebner să își revoce premiul. Între cei doi pornește o ceartă... academică, dar moartea ambilor, în 2016 (Minsky în ianuarie, Loebner în decembrie), îi pune capăt.

Aceste evenimente au dus, în prezent, la schimbarea semnificativă a formatului pentru a-l face accesibil publicului de toate vîrstele și programatorilor de gamă mai largă. Nu mai există premii în bani și nici runde de calificare în cea finală. Ediția din 2019, desfășurată la Universitatea Swansea (în Wales, Marea Britanie), a luat aspectul unei expoziții de patru zile în care publicul vizitator (printre care 240 de școlari cu vîrste cuprinse între 9 și 14 ani) interacționează cu roboții la vedere, apoi îl votează pe cel mai bun. Don Patrick, programator olandez, participant la mai multe ediții Loebner cu software-ul Arckon, referindu-se la experiența proprie de anul trecut, remarcă totala absență a semnelor de punctuație în întrebările vizitatorilor, desele lor greșeli de ortografie, precum și neputința lui Arckon de a-și manifesta preferințele în materie de fotbal, jocuri video și topping-uri de pizza.

Alan Turing își încheie eseul pe care l-am menționat la începutul acestui articol cu speranța că, în cele din urmă, computerul va începe să concureze cu omul în toate domeniile pur intelectuale, precizînd totodată că e foarte dificil să decizi cu care anume să începi. Șahul ar fi o posibilitate (iar astăzi asistăm la celebre partide de șah cîștigate de computer). O altă sugestie vizează dotarea unei mașinării cu cele mai bune organe de simț, urmată de învățarea limbii engleze în felul în care un copil își însușește limba maternă – prin indicarea și numirea obiectelor. Această cale încă nu a fost încercată, dar viitorul poate să rezerve multe surprize.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: Alan Turing (wikimedia commons)

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.