Pe 15 noiembrie, Central European University (CEU) a inaugurat oficial noul ei campus din Viena, după ce a fost izgonită abuziv din Ungaria. În aceeași zi, guvernul prim-ministrului maghiar Viktor Orbán a inaugurat un nou mare stadion la Budapesta.

În mod previzibil, presa maghiară controlată de guvern și-a îndreptat atenția asupra celui de-al doilea eveniment și a ignorat faptul că Ungaria a pierdut CEU, o universitate aflată în topul european și mondial. Liderii UE au fost și ei, în mare parte, tăcuți – o tăcere asurzitoare și descurajantă – în ziua inaugurării primei „universități în exil“ a UE, în capitala unui stat membru din vecini.

Michael Ludwig, primarul Vienei, a subliniat însă importanța evenimentului. „Cu doi ani în urmă, am asistat cu toții la ceva care mi s-a părut inimaginabil și care nu ar fi trebuit să aibă loc într-o Europă unită“, a spus el. „Unei instituții academice i s-a comunicat că nu mai este binevenită în capitala unui națiuni.“ Punctul de vedere al lui Ludwig a avut, cu toate acestea, ecouri slabe în alte părți ale UE.

Trebuie însă spus că aproape toți actorii politici importanți ai UE și-au exprimat, la un moment dat, solidaritatea cu CEU. Vorbind în fața Parlamentului European de la Bruxelles, în aprilie 2017, președintele și rectorul CEU Michael Ignatieff spunea: „Sînt susținut de Washington, sînt susținut de Berlin, sînt susținut de Budapesta, […] am obținut și sprijinul orașului München. A venit vremea să fiu susținut și de Bruxelles“.

Și Ignatieff a obținut o oarecare sus-ți-nere – pentru moment, cel puțin. În decembrie 2017, Comisia Europeană a chemat Ungaria în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în legătură cu așa-numita „lege CEU“, cum a numit-o guvernul maghiar, despre care universitatea spunea că a fost promulgată pentru a impune alungarea ei din țară. După cum scria The Guardian la acea vreme, „Bruxelles luptă tot mai susținut pentru protejarea valorilor democratice în Europa Centrală“.

Apoi, în martie 2019, Partidul Popular European (PPE), cea mai mare grupare politică din Parlamentul European, a suspendat partidul Fidesz al lui Orbán. Ce-i drept, decizia a fost provocată mai degrabă de campania de știri mincinoase lansată de Fidesz împotriva președintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, decît de atacurile partidului asupra libertății academice. Dar PPE a cerut de asemenea Guvernului Orbán să lămurească „problemele juridice în desfășurare legate de CEU“.

Cu toate acestea, guvernul maghiar nu a „clarificat“ poziția pe care o are CEU în sistemul juridic al țării. Mai rău, expulzînd universitatea, Orbán a creat un precedent care ar putea fi folosit și de alți lideri UE din aceeași tagmă. E grăitor faptul că, la cinci zile după inaugurarea noului campus CEU din Viena, Ungaria și Polonia și-au exercitat dreptul de veto față de o hotărîre UE care propunea ca CE să elaboreze un raport anual cu privire la starea statului de drept din fiecare țară membră UE.

Expulzarea CEU din Ungaria ilustrează două realități ale UE. În primul rînd – în pofida tentativei catastrofice a Partidului Conservator britanic de a-și declara, prin Brexit, „suveranitatea“ față de UE, și a înfrîngerii partidelor moderat „suveraniste“ la alegerile parlamentare europene din mai –, guvernele din Polonia și din Ungaria încă mai flutură steagul populist-suveranist. Ceea ce contează pentru acestea este libertatea guvernelor statelor membre UE de a încălca regulile blocului comunitar după bunul plac, și nu libertățile economice păzite cu îngrijorare de CE și de CJUE.

De fapt, hărțuirea CEU de către Guvernul Orbán este doar unul dintre multele atacuri împotriva libertăților și drepturilor politice ale cetățenilor maghiari. Incapacitatea instituțiilor UE de a bloca atacul lui Orbán asupra independenței Justiției și împotriva libertății academice și a presei demonstrează un dezechilibru instituțional fundamental în interiorul blocului comunitar.

UE poate sancționa statele membre pentru îngrădirea libertăților economice, iar puterea ei de a impune guvernelor naționale politici financiare și economice este mai mare decît cea a guvernului federal al SUA față de cele 50 de state americane. UE poate, bunăoară, restrînge libertatea statelor membre de a lua decizii democratice în chestiuni de buget național și poate limita dreptul la grevă.

Dar puterea UE de a apăra drepturile non-economice ale cetățenilor blocului este cu mult mai redusă. Profesorul de drept Dimitry Kochenov afirmă că „democrația“ UE, chiar dacă elogiată în textele juridice, „se dovedește mai degrabă o fațadă precară pentru ceva diferit, care protejează piața față de cetățeni, și nu invers“.

În al doilea rînd, soarta CEU, precum și alte încălcări ale drepturilor cetățenești din partea guvernului maghiar, ilustrează lipsa de voință a politicienilor de vîrf ai UE de a opri autocrații de teapa lui Orbán. Poate că membrii PPE îl disprețuiesc pe Orbán și resuscitarea accepțiunii de tip sovietic a suveranității propusă de el, dar, după cum observă R. Daniel Kelemen de la Universitatea Rutgers, avantajul voturilor aduse de Orbán coaliției lor acoperă din plin prețul reputației pătate prin susținerea lui.

Mai mult, diplomația de culise dintre guvernele naționale – cultivată cu obstinație de Orbán –, ca modalitate predominantă de luare a deciziilor UE, slujește intereselor forțelor conservatoare ale blocului comunitar. Orbán se teme că evoluția în direcția unei forme de guvernare federaliste a UE – prin consolidarea, printre altele, a legitimității și prerogativelor Parlamentului European – ar încuraja vocile care doresc ca blocul să protejeze un spectru mai larg de drepturi ale cetățenilor Uniunii, răpind astfel regimului său mecanismele de apărare, la nivel UE.

Pentru conservatorii europeni, dintre care cei mai mulți sînt reuniți în PPE, orice evoluție spre federalism politic reprezintă un clivaj spre o „uniune de transfer“. Ei se tem că statelor membre UE, care deja își împart suveranitatea în domeniul economic, li se va putea cere să împartă și riscul menținerii unei piețe europene de 500 de milioane de oameni. Atacurile lui Orbán la adresa „Bruxelles-ului“ pot fi supărătoare, dar ostilitatea sa față de „Statele Unite ale Europei“ contribuie la resuscitarea cauzei suveraniste și consolidează poziția dominantă a conservatorilor europeni.

Izgonirea CEU din Ungaria e un episod nefericit și periculos. Și nu va fi cel din urmă, dacă UE nu va începe să li se împotrivească autocraților de teapa lui Orbán și să protejeze mai bine drepturile cetățenilor săi.

László Bruszt, profesor de Științe politice la Central European University, a fost rector interimar și președinte al CEU în perioada 1996-1997.

© Project Syndicate, 2017, www.project-syndicate.org

traducere din limba engleză de Matei PLEȘU