„Eu cred în Dumnezeu, nu în Covrig-19” – scria pe una dintre pancartele participanților la demonstrația care a avut loc pe 12 iulie în Piața Victoriei, protest organizat contra Legii carantinării și izolării persoanelor infectate cu noul coronavirus. În replică, Raed Arafat a transmis protestatarilor: „Îi aștept la spital”. În același context, comentînd zvonul că una dintre vedetele PRO TV ar putea fi infectată cu coronavirus, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat, la emisiunea Adrianei Nedelea, La Fix (pe site-ul Libertatea.ro), că, dacă acest lucru este adevărat, ar putea fi o „lecție” pentru protestatarii din Piața Victoriei – cei care nu cred în existența virusului pandemic.

Cît de deschisă mai este însă societatea românească la acest gen de „lecții”? Cît mai are nevoie de „dovezi”? Nu am atins oare acel „punct de neîntoarcere”, consolidîndu-ne și interiorizînd convingeri atît de aprige încît acest mod de abordare este unul total greșit? Să dai vina pe oameni este ușor, mai greu este să-i faci să înțeleagă, să accepte și să respecte niște reguli. Or, dacă acest lucru nu a fost realizat în starea de urgență, cînd, timp de două luni, am fost blocați în acceptarea necondiționată a restricțiilor, la „eliberare” blamarea și judecarea oamenilor de la amvon nu pare a fi cea mai bună cale pentru a-i face să asculte un mesaj. Din contra, ceea ce trăim zilele astea demonstrează că replicile acide, aruncate și dintr-o parte, și dintr-alta, sau chiar cazurile de îmbolnăvire a unor figuri publice nu fac decît să întărîte, să întrețină și să adîncească și mai mult vrajba socială.

Mai ales cînd vorbim despre societatea românească – o societate cu fitilul scurt, care își găsește o voluptate perversă în a nu respecta sau în a ocoli, de cîte ori poate, regulile, de orice natură ar fi acestea – probabil ca reminiscență a vremurilor trăite în comunism, cînd eram obligați să ne supunem unui regim totalitar.

Azi, acea traumă a dictaturii pare a fi mai zgîndărită ca oricînd. Inoculîndu-se de către „negaționiștii” pandemiei ideea unei „dictaturi medicale” societatea noastră e bîntuită și dezbinată de întrebarea „Tu crezi în COVID?”, care se traduce, de fapt, în măruntaiele sale, prin „Ai încredere în autorități?”.

Negîndu-se existența virusului, se neagă de fapt o serie de măsuri și reguli impuse de autorități de la începutul pandemiei, cele două luni de carantină, bîlbele, dar mai ales jocurile politice care s-au întețit pe spatele virusului fiind punctele nevralgice care azi agită spiritele. Indignarea și refuzul de a mai urma niște reguli sînt, pînă la urmă, și consecințele acestor acțiuni.

Astfel, dacă la debutul pandemiei, figuri precum Streinu-Cercel au creat o stare de confuzie (declarațiile care ba au minimalizat pandemia, ba au reinstaurat pericolul), dar și de revoltă (ideea planului „Vacanța mare” sau a înființării unui „guvern pandemic”), azi avem de-a face cu o luptă politică în toată regula. O luptă dusă în numele „binelui” poporului, care ascunde de fapt orgolii ale Puterii.

Deciziile populiste care au început cu proiectul legislativ inițiat de ALDE, Pro România și UDMR, prin care se invoca anularea amenzilor date pentru nerespectarea regulilor impuse în starea de urgență s-au intensificat, culminînd în prezent cu lupta pentru promulgarea Legii izolării și carantinării persoanelor infectate cu noul coronavirus.

Bineînțeles, pe acest val, n-au întîrziat să se cocoațe și tot felul de figuri publice care n-au nimic de-a face cu domeniul medical, dar care sînt extrem de vocale și vehemente. Erijate într-un soi de cavaleri ai adevărului absolut, vedete precum Marcel Pavel (care, deși diagnosticat, internat și tratat pentru infecția cu coronavirus, a negat, în mai multe rînduri, existența acestuia) au găsit de cuviință să-și manifeste credința că acest virus nu există, raliindu-se la mișcarea conspiraționistă.

După cum a făcut-o și vedeta TV Mădălin Ionescu, care, într-un mesaj postat pe Facebook, a afirmat, printre altele, despre Marcel Pavel că „sistemul i-a spus că are COVID-19. În ziua de azi nu îți mai permiți să răcești de la aerul condiționat din mașină sau pentru că ai băut cola cu gheață, ori pentru că ai consumat prea multa înghețată! Riști ca, odată ce ai ajuns la spital, să te găsească «băieții» cu SARS-CoV-2”.

Șirul vedetelor care au ținut să-și spună public părerea despre „existența” acestui virus este unul lung – recent și Cheloo, membru al trupei Paraziții, a scris pe Facebook că va „crede” în „virusul vedetă” cînd „morții vor fi adunați din șanțuri cu buldozerele”.

Bineînțeles, trăind într-o societate democratică, cu libertatea de expresie la butonieră, oricine are dreptul să spună orice. Problema apare însă cînd aceste părerisme escaladează – după cum semnalează un articol din Newsweek România: „Raul Coltor, un personaj prezentat pe site-urile adepților teoriei conspirație ca fiind un agent secret «care a spionat peste un deceniu în favoarea României!», a postat pe Facebook că se angajează să îl ucidă pe Raed Arafat” – articolul menționînd și că postarea a fost redistribuită de 1.500 de persoane. Și e inutil de spus că, în România, Facebook-ul este un instrument extrem de eficient pentru propagarea mesajelor.

Teoriile conspirației care, în contextul actual, vizează conexiunea unui sistem neaoș (medical și politic deopotrivă) la un sistem mondial care face experiențe pe noi capătă amploare mai ales într-o societate în care încrederea în instituții și în lideri este scăzută – drept care, atunci cînd autoritățile îți spun „hăis”, tu virezi, instinctiv, spre „cea”. Nu te mai interesează dialogul, nu mai vrei să te uiți la nuanțe, la consecințe, să asculți un expert (care e, bineînțeles, subjugat sistemului). Preferi să te raliezi, în schimb, unor idei care îți aduc măcar un confort psihologic.

Ceea ce, pe undeva, e de înțeles, de vreme ce pandemia a adus cu sine un val puternic de panică, de decizii contestate și de impuneri care, în opinia multora, nu și-au arătat neapărat eficiența – mulți dintre oamenii cu care am discutat fiind de părere că cele două luni de izolare în starea de urgență nu au făcut decît să amîne momentul în care sîntem acum, provocînd însă costuri enorme în economie, cauzînd falimentarea multor afaceri și pierderea multor locuri de muncă.

Or, cînd cetățeanul nu mai găsește o rațiune în impunerile restricțiilor, încrederea în asemenea decizii se diminuează, spre anulare. Iar încrederea este ceva foarte greu de recuperat, aproape imposibil dacă în continuare arunci în spatele celui dezamăgit vinovăție, frici și ideea unor posibile viitoare restricții – care vor fi percepute ca pedepse sau constrîngeri impuse în virtutea incapacității de a gestiona o situație în alt mod.

Bineînțeles că, în această paradigmă, virusul a căpătat culoare politică – politicienii prinzînd ocazia de a se cala pe nemulțumirile oamenilor, erijîndu-se în apărătorii drepturilor poporului.

Brusc, SARS-CoV-2 a devenit, din virus, o mașină de adunat voturi. De o parte a baricadei, Guvernul e rău cu oamenii, pentru că vrea să impună legi aberante, pe de cealaltă, Opoziția, în speță PSD-ul, este bună pentru că stă ca un cîine de pază al democrației. Acuzele se aruncă din ogradă în ogradă în timp ce numărul de îmbolnăviri este în creștere – Guvernul Orban acuză PSD-ul că tergiversează votarea Legii carantinării și izolării, PSD-ul, prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, acuză Președinția și Guvernul PNL că „șantajează cu pandemia ca să omoare democrația”, afirmînd într-o postare pe Facebook că este vina Guvernului că a scăpat lucrurile de sub control.

La firul ierbii, bătăliile de pe plan politic și mediatic au captat întreaga atenție, în detrimentul grijii pentru sănătate. Numărul în creștere al îmbolnăvirilor raportate, apelurile la distanțare și la purtarea măștii de protecție nu prea mai au impact pentru a responsabiliza oamenii. Din contra. În loc să ne îngrijorăm că, din cauza îmbolnăvirilor, restricțiile de călătorie se înmulțesc, iar măsurile de relaxare sînt amînate, ne revoltăm. Pe de o parte, cei care „cred” dau vina pe cei care nu „cred” pentru că nu respectă distanțarea socială și purtarea măștii; pe de alta, cei care nu „cred” spun că e vina exagerării celor care „cred” și se încăpățînează să nu respecte distanțarea socială și purtarea măștii. Și de o parte, și de alta este invocată lipsa judecății și a rațiunii – folosindu-se, bineînțeles, registrul superior al unui discurs plin de dispreț și aroganță. Pentru că fiecare din tabăra sa vrea să fie deținătorul adevărului absolut.

În acest peisaj, purtarea măștii de protecție, în mod corect, la nivel de mase, este mai degrabă la nivel de fantezie. Pentru că asta ar însemna că vrei, de fapt, să-l protejezi pe cel de lîngă tine.

Foto: Amir Kiarash / Adevărul