S-ar putea, dragă cititorule, să ajungi pe Marte chiar în deceniul acesta. Planuri și proiecte de misiuni cu personal uman pe Planeta Roșie se fac încă din anii ’50, iar acum omenirea pare foarte aproape: Elon Musk avansează anul 2024, iar NASA – 2030. Dar, indiferent cînd vei amartiza, dacă te vei întîlni cu un marțian (cu Marty), trebuie neapărat, înainte de orice, să îi înveți limba. Nu te teme: nu trebuie să fii poliglot pentru asta, limba ta maternă va fi de ajuns. Nu trebuie să fii nici lingvist (nu-nu, poliglot și lingvist nu sînt totuna), gîndește-te că, înainte să ajungă lingviștii prin jungle și deșerturi, exploratorii sînt cei care au descris limbile popoarelor indigene. Iată cum trebuie să începi.

Te așezi cu Marty undeva. Apoi arăți cu degetul spre talpa lui și îl întrebi, în limba ta, desigur, „Cum spui la asta?”. Va zice ceva, iar tu notezi în carnețel. Nu e nevoie să înveți Alfabetul Fonetic Internațional, folosește literele din limba română (dacă auzi un sunet necunoscut, inventează tu un simbol oarecare și descrie-l cu ce seamănă). Apoi repetă ce a zis Marty cu voce tare, arătînd din nou spre talpa lui. Pîndește-i reacția (pare mulțumit?). După aceea uite-te la el și pune iar întrebarea, arătînd spre altceva – smocul de păr verde de pe ceafă, de exemplu, vezi ce zice, notează, repetă cu voce tare și pîndește-i reacția.

Pregătește-te să faci acest lucru de mii de ori. Să revii mereu la ce ai scris, să constați că ai greșit, să ștergi și să o iei de la capăt. Începutul e întotdeauna foarte greu pentru că trebuie să ajungeți amîndoi la un acord asupra referinței. Dacă știi filmul John Carter, ai văzut cum, ajungînd John pe planeta Marte – numită Barsoom de locuitori –, are o întîlnire de gradul cinci (pe scara ufologului Steven Greer) cu un personaj straniu. Acesta se bate cu pumnul în piept și zice Geddak Tas Tarkas. John repetă cu voce tare; apoi, înțelegînd că acela se prezintă, salută și zice Captain John Carter, Virginia. Tas Tarkas repetă ezitant Vor... ginia, apoi, entuziasmat, arată cu două dintre cele patru brațe spre John: Vorginia!! Locuitorul Terrei pare să fie mai prost decît marțianul pentru că folosește prea multe cuvinte. El protestează: Nu, nu,... numele meu e John Carter, sînt din Virginia. Degeaba. Va rămîne Vorginia pînă la sfîrșit.

Trebuie să te înarmezi cu răbdare multă, pentru că nu poți începe să auzi limba pînă nu îți vei scoate dopurile de ceară culturală din urechi, iar asta poate dura zile întregi. Cînd îți vei obișnui auzul cu noile sunete, vei începe să le segmentezi individual, iar apoi va trebui să decizi dacă două sau mai multe sunete sînt doar variații nesemnificative ale aceluiași fonem sau dacă, dimpotrivă, sînt distincte și modifică sensul cuvîntului. Cîteodată e nevoie de ani la rînd pentru a reconstitui un sistem fonemic, așa că nava cu care ai venit trebuie să conțină multe provizii.

Bineînțeles, toate acestea vor da roade dacă Marty are un aparat fonator similar cu al nostru pentru că, altfel, un singur lucru dacă diferă (să zicem că are două limbi și nu are nas), atunci nu vei putea să îi imiți sunetele și să înveți să le recunoști. Iar dacă cumva Marty comunică prin unde radio, ori prin fluxuri luminoase, prin fluxuri electrice, dacă nu chiar prin mirosuri, ori folosește vreun tip de energie transmis prin „sub-eter”, atunci nu pot să spun decît că ai încurcat-o.

Dragă cititorule, mai află că am extras (și supersimplificat) cele de mai sus dintr-un studiu amplu, intitulat Cum să înveți limba marțiană, publicat de celebrul lingvist și antropolog american Charles Hockett, în 1955, în cea mai longevivă revistă de literatură sci-fi din Statele Unite, Astounding Science Fiction. Pînă să fie folosită pe altă planetă, metoda a fost (și este) intens utilizată pe planeta noastră, în contactele dintre lingviști și aliens. Pentru că, în engleză, aliens – care vine din latinescul alius, „alt(ul)” – înseamnă mai întîi „străin”, „diferit”. Sensul de „extraterestru” e secundar. Aliens erau triburile amerindiene ale căror limbi au fost studiate de titanii lingvisticii americane, Boas, Sapir, Bloomfield și Hockett (despre care am mai scris la această rubrică), iar termenii American Indians și alien languages așa au fost consacrați.

Iată o descriere furnizată de lingvistul (pe atunci misionar) Daniel Everett, proaspăt aterizat, în decembrie 1977, în mijlocul tribului Pirahã din jungla amazoniană braziliană (pentru mai multe despre experiența lui Everett, vezi seria de trei articole anterioare scrise pentru Dilema veche):

„M-am atins cu degetul pe piept și am zis «Daniel». Și-a dat seama că e un nume și a răspuns imediat atingîndu-și pieptul și rostindu-și numele [Kóxoí]. Apoi am arătat spre rozătoarea pe care o ținea deasupra focului. «Káixihí», a răspuns el. Am repetat imediat cuvîntul (gîndindu-mă:  Dumnezeule, un burger de șobolan de zece kile!) [...] Reușisem să pronunț primul meu cuvînt în pirahã. Apoi m-am aplecat și am ridicat un băț. Am arătat spre el și am zis «Băț». Kóxoí a zîmbit și a spus «Xií». Am repetat «Xií». Apoi am lăsat bățul să cadă și am spus «Dau drumul la Xií». Kóxoí s-a uitat, s-a gîndit, apoi a spus iute «Xií xi bigí káobíi». (Așa cum aveam să aflu mai tîrziu, aceasta înseamnă, literal, «Băț el pămînt cade», cu cuvintele în această ordine).

Am repetat. Mi-am scos carnețelul și pixul [..] și am notat totul folosind Alfabetul Fonetic Internațional. Am tradus ultima propoziție prin «băț cade la pămînt». Apoi am mai luat un băț de pe jos și le-am dat drumul să cadă ambelor bețe deodată. Interlocutorul meu spuse «Xií hoíhio xi bigí káobíi». «Două bețe cad la pămînt», așa am crezut eu atunci. Mai tîrziu am aflat că înseamnă «O cantitate puțin mai mare de bețe cade la pămînt». Apoi am ridicat o frunză și am reluat întregul proces. Am continuat cu alte verbe ca a sări, a ședea, a lovi și așa mai departe.”

Cititorule drag, sînt foarte multe limbi pe planeta noastră încă necunoscute, în pericol de dispariție, iar lingvistică de teren au făcut și exploratorii, misionarii, antropologii, doctorii sau chiar soldații staționați în locuri îndepărtate de pe glob, care au învățat limba comunităților locale restrînse și izolate, apoi au descris-o. Întreprinderea e foarte grea. Ai de înfruntat opiniile din lumea ta (La ce îți trebuie așa ceva? E o limbă primitivă, ce dacă dispare?) și din lumea în care ajungi (Dacă e spion al guvernului? Dacă vine cu gînduri ascunse?). Cînd ajungi acolo, vei suferi un șoc cultural, vei vrea să renunți. După ce te adaptezi, te atașezi emoțional, iar la întoarcerea acasă, după ani de zile, vei avea un șoc cultural inversat, vei constata că nimeni nu înțelege prin ce ai trecut, că nu ai cu cine vorbi, că subiectul nu interesează. S-ar putea să îți vezi cu ochi critici propria cultură. Daniel Everett a plecat ca misionar creștin și s-a întors ateu. Drept urmare, familia lui (care îl însoțise în aventură) l-a părăsit.

Numai că greul (tangibil) e dublat de frumusețe (intangibilă), ca în orice alt efort care merită făcut, alimentat fiind de setea de nestins a omului pentru cunoaștere. Per aspera ad astra!

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.