Prima zi a „noii normalități”

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
Prima zi a „noii normalități” jpeg

Focuri de artificii, ca la un mare eveniment, au brăzdat cerul Bucureștiului odată cu încheierea stării de urgență. La miezul nopții, oamenii au ieșit să se plimbe, pentru prima oară în două luni, fără declarația pe propria răspundere. Petrecerea din parcul Herăstrău din noaptea de 16 mai, cînd mai multe sute de tineri au celebrat eliberarea, a devenit un breaking-news aducător de angoase, pentru unii, un motiv de bucurie, pentru alții.

O bucurie ușor de înțeles, chiar dacă este, poate, prematură. Din 15 mai ne putem deplasa mai liberi, e adevărat, însă constrîngeri încă există. Și mai mult, există spectrul unei noi stări de urgență. În conferința de presă susținută cu o zi înainte, în care anunța încheierea stării de urgență, președintele Klaus Iohannis a precizat că, dacă situația se va înrăutăți, iar numărul îmbolnăvirilor va crește, nu va ezita să declare, din nou, starea de urgență.

Cu alte cuvinte, deși restricțiile de circulație s-au ridicat, starea de alertă nu înseamnă revenirea la normal, ci o perioadă de tranziție (în care ritmul vieții va sta tot sub semnul precauțiilor sanitare și de distanțare) spre „noua normalitate”. Ce înseamnă însă această sintagmă și de unde vine ea?

Folosită inițial în plan economic, după criza financiară din 2007, „noua normalitate” se referă la acceptarea silită de împrejurări a anormalului drept normal. O adaptare la o suită de schimbări la nivel social și economic, asimilarea lor ca nou stil de viață. Astăzi, sintagma a devenit mai mult decît un simbol al crizei provocate de COVID-19, un real turnesol pentru scenarii, folosită de o pleiadă de comentatori, pornind de la editorialiști și jurnaliști, și ajungînd la psihologi, sociologi sau economiști. Cum își poate reveni o societate zdruncinată atît de puternic și de inedit, pe toate planurile, economic, social și psihologic, fără să se schimbe? Va mai fi oare posibil să ne recuperăm, în integralitate, viața socială de dinaintea virusului? Cum ni se vor metamorfoza obiceiurile în urma acestei unde de șoc?

În editorialul său din Le Point, „Societatea metrului și jumătate”, Pascal Bruckner, compară cultura asiatică, în care distanțarea este la ea acasă, cu cea americană, în care politețea înseamnă respectarea limitelor și a intimității, ajungînd, bineînțeles, la dezastrul social pe care distanțarea l-ar provoca europenilor, în special popoarelor latine: „Ce va fi o viață din care vor dispărea saluturile noastre pline de euforie, strîngerile în brațe și apropierea fizică? În Europa, trăim într-o civilizație urbană, iar arta orașului înseamnă, prin excelență, arta teatrului, arta de a te da în spectacol și de a admira spectacolul oferit de alții. Să privești, dar să fii și în centrul acțiunii și să interacționezi sînt aspecte esențiale ale vieții publice. (…) Ce se va alege din această feerie urbană dacă va trebui să purtăm măști, cîrpe, viziere, mănuși chirurgicale? Care va fi chipul unui oraș populat de locuitori fără fețe, deghizați ca niște actori de duzină din serialele proaste americane cu spitale? Un bal costumat cu tema: sală de spital, în aer liber. Fără romantism în suferință, fără o estetică a patologiei. Sîntem obligați la o reeducare completă: de exemplu, sfîrșitul prostului obicei franțuzesc de a ne băga în față, la cozi. O geometrie rece provocată de dansul atomilor. Ce? Nu purtați mască? Mai aveți încă un chip?”.

dv 842 pg19 poza3 jpg jpeg

Ambalată de pesimismul editorialului lui Brukner, am purces, așadar, pe străzile bucureștene în 18 mai, ziua cînd a început starea de alertă. Cum a arătat viața urbană a Capitalei, în prima zi a noii normalități?

În primul rînd, o mulțime de oameni pe străzi. Unii cu mască, alții fără. Și intermediarii, adică cei care o poartă, dar nu prea: fie o țin pe față, dar sub bărbie sau sub gură, fie atîrnată trendy de o ureche, fie o poartă, pur și simplu, în mînă.

Magazinele au început să se redeschidă. Au apărut unele noi. Toate, cu un afiș de atenționare la intrare, afiș care pentru unele e doar o fațadă că regulile de protecție impuse sînt respectate: păstrarea distanței regulamentare de 1,5 metri fiind imposibilă în spațiile mici, înțesate cu obiecte, unde clienții intră buluc, fără a-și aștepta rîndul. Vînzătorii, de cele mai multe ori, poartă măști – sub bărbie. La fel și clienții. Intrînd într-o tutungerie, eu, echipată cu mască, vînzătorul, fără, l-am întrebat, cîrcotașă, dacă nu e obligat s-o poarte. Zîmbindu-mi jovial, vînzătorul mi-a arătat conspirativ o cutie de măști medicale deschisă, pe care o ținea la îndemînă – dacă e vreo problemă, mi-a spus, înșfacă imediat una, și-o pune pe față și așa se rezolvă mintenaș. La plecare, ușor ironic, mi-a oferit și mie o mască din cutie, ca și cum mi-ar fi oferit o bomboană de ciocolată. Ca să am de rezervă. L-am refuzat politicos și, simțind iar un imbold drăcesc de dădăceală, i-am atras atenția că nu e deloc sanitar să atingă măștile cu mîinile nedezinfectate. „Lăsați, că nu e nici un pericol!”

Mai sus, în fața unei frizerii, e coadă – un pîlc de oameni care așteaptă să poată intra. Unii fumează, alții vorbesc la telefon. Fără a se ține cont de distanțare. Înăuntru sînt doar două scaune, ocupate. Frizerii poartă mască și mănuși, clienții, nu. Dacă în alte țări europene măsurile pentru funcționarea saloanelor de frizerie/coafură sînt un real protocol de maximă siguranță (la intrare, clientul se spală pe mîini, își lasă hainele și bagajele într-un dulap, după care se spală din nou pe mîini, se așază pe scaun, e înveșmîntat cu o pelerină de unică folosință, iar frizerul poartă vizieră de protecție), la noi pare că se mai scapă, pe drum, din procedurile draconice. Mai ales în frizeriile mici, de cartier.

Pe Lipscani, deocamdată, este pustiu. Dar, deși terasele sînt încă închise – termenul de grație pentru redeschiderea lor fiind 1 iunie –, înăuntrul localurilor a început deja forfota angajaților. Abordez un grup de oameni pe care îi văd discutînd, la o bere. în intrîndul unui local. Unul dintre ei, patronul, îmi spune, pe scurt, că se pregătesc și ei de redeschidere. O întreagă harababură, zice, referindu-se la noua logistică a noii normalități. Mesele vor fi mai puține, iar meniul nu va mai fi unul „real” (ca să nu treacă din mînă în mînă), ci va fi accesat de pe telefon, direct de pe site-ul localului. Îl întreb dacă prețurile vor crește din cauză că nu vor mai putea primi un număr mare de clienți. Încă nu știe, dar se ia în calcul varianta unei limite de timp vs consumația de la o masă. Oricum, în cîteva săptămîni, speră, totul va lua sfîrșit, iar atunci nu vor mai fi probleme din astea.

Îmi continui promenada înspre magazinul Unirea. În față, un puhoi de mașini de jandarmerie și poliție, și pîlcuri de oameni ai legii, care discută între ei, rîd, fumează, socializează. Fără prea mare atenție la grupurile, uneori chiar mai mari de trei persoane, care se preling, ca un fluviu uman, prin fața lor.

Magazinele deschise sînt doar cele care au intrare direct din stradă. În fața ușilor, cîte un bodyguard care măsoară temperatura clienților, înainte de a-i lăsa să intre. După două experiențe, în care temperatura mea a fost „legală”, dar ușor discutabilă – odată am avut 35 de grade, altădată 34 –, prind o ușoară mefiență față de calitatea termometrelor folosite, însă am o încredere totală în dedicația acestor oameni: e clar că urmează cu strictețe protocolul și nu-i lasă să intre înăuntru pe cei care ar avea peste 37 de grade. Pentru mai puține grade, însă, se pare că nu au primit încă  instrucțiuni. 

Înăuntru, magazinele de haine au o patină de imagine de spital. Se intră pe un culoar, se iese pe altul, iar toată lumea își dă, cu simț de răspundere, cu gelul dezinfectant aflat, ca un obiect de mare valoare, pe un podium. Atît la intrare, cît și la ieșire.

dv 842 pg19 poza2 1 jpg jpeg

Altfel arată precauțiile puțin mai sus de Unirea, în stația tramvaiului 16. Deși pe peron văd un grup masiv de controlori, cu măștile sub bărbie, nici unul nu reacționează cînd în tramvai urcă puhoiul de oameni fără măști – ceea ce, e drept, nu se întîmplă la metrou, unde nu ești lăsat să intri dacă nu ai masca pe față. Chiar dacă, odată ajuns pe peron sau în tren, îți mai ajustezi nițel comportamentul. Mai scoți masca, te mai scarpini, mai vorbești la telefon, mai deschizi cîte un pachet de biscuiți pe care îi ronțăi, cu privirea absentă.

Revenind din peregrinare, am recitit articolul lui Bruckner. Și mi-am dat seama că îngrijorările lui apocaliptice legate de cursul vieții sociale sînt departe de a se împlini. Cel puțin nu în prezentul imediat. Nu în România. Chiar dacă venim după două luni de stat în casă, în care ne-am lăsat bombardați de știri și de avertismente, vechile obiceiuri mor mai greu ca virusul. Și, deși pericolul unei noi stări de urgență planează pe deasupra noastră, avem o gamă extinsă de mici artificii pentru a eluda normele.

Dacă noua normalitate definește asimilarea anormalului ca normal, în țara lui „se poate și așa”, unde regula, în mod normal, nu este respectată, anormalul ar fi tocmai respectarea regulilor. Iar la noi nu prea are șanse.

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.