Limbi străine și culori

Limbi străine și culori jpeg

Faptul că în diversele culturi ale lumii există multe feluri de a grupa și numi culorile (spectrul solar conține șapte) a fost invocat, în lingvistica antropologică americană de la începutul secolului XX, ca dovadă a unui act de percepție constrîns de limba maternă. În zilele noastre, psihologii americani continuă să fie fascinați de ipoteza influenței limbii pe care o moștenim asupra modului în care percepem realitatea, extinzînd acest determinism asupra limbilor străine care, iată, ar avea puterea de a-ți modifica percepția în funcțiile de conceptele pe care le vehiculează. Lera Boroditsky, pe care am menționat-o în texte anterioare de la această rubrică, susține, de exemplu, că vorbitorii de limbă rusă disting mai repede nuanțele de albastru decît vorbitorii de engleză, aceasta datorîndu-se limbii ruse: acolo unde englezii folosesc, global, cuvîntul „albastru”, rușii au două cuvinte care disting între albastru deschis (goluboi) și albastru închis (sinii). Așa s-ar explica diferența dintre timpii de reacție vizavi de identificarea nuanței de albastru pe care Boroditsky a constatat-o în experimentele sale de laborator care au implicat vorbitori de ambele limbi.

Ultimele descoperiri din neuroștiință demonstrează că folosirea percepției culorilor ca argument pentru determinismul lingvistic este o idee sortită eșecului absolut. Culorile pe care le vedem în jur peste tot nu există ca realitate obiectivă. Faptul că noi percepem verdele, albastrul, roșul etc. este rezultatul interacțiunii a patru factori: primii doi sînt externi omului – anume, lungimea de undă a luminii reflectate și condițiile de iluminare, iar ceilalți doi sînt interni – adică celulele con din retină care absorb lumină de trei tipuri diferite de lungime de undă (lungă, medie și scurtă) plus complexul circuit neural la care aceste conuri sînt conectate.

Trebuie să ținem minte două lucruri. Primul: reflectanța unui obiect, adică procentul relativ de lumină de frecvență înaltă, medie sau joasă reflectată de suprafața acelui obiect, este o constantă importantă în problema culorii. Însă lungimea de undă propriu-zisă reflectată de un obiect nu este o constantă, ea variind în funcție de natura foarte diversă a luminii care cade pe el – artificială (neon sau tungsten) sau naturală (lumina zilei – cu nori sau fără nori, apoi lumina răsăritului sau a apusului). În același timp, variațiile de nuanță sînt compensate de o capacitate a creierului astfel încît, indiferent de iluminat, să percepem în principal aceeași culoare pentru un obiect dat. Al doilea lucru important este faptul că lumina nu este colorată. Lumina este, de fapt, radiație electromagnetică ce vibrează într-un anumit interval de frecvență. Astfel că, atunci cînd, simultan, condițiile de iluminat sînt asigurate (nu e noapte), cînd radiația de o anumită frecvență ne stimulează retina și cînd celulele con absorb această radiație, se produce un semnal electric care este procesat de circuitele cerebrale ale sistemului nostru vizual, iar noi avem experiența culorii.

Roșul nu există intrinsec în sînge, după cum nici albastrul nu există intrinsec în cer (cerul nici măcar nu este un obiect, neavînd o suprafață care să reflecte lumina). Așadar, conceptul de culoare este interacțional, situat fiind la confluența celor patru factori menționați anterior, ne-obiectiv pentru că nu există independent de individul uman, dar nici pur subiectiv, din cauza celor doi factori de mediu implicați. Aceasta înseamnă că percepția culorii depinde ultimativ de construcția noastră neurală, de unde deducem că, dacă aceasta este normală la toți, atunci toți experimentăm simultan această proprietate (indiferent, bineînțeles, de limba pe care o vorbim). În cazul daltoniștilor nu putem spune, însă, același lucru, din cauza unui defect la nivelul factorilor subiectivi –  circuitele cerebrale. Tocmai pentru că percepția culorilor ține de creier, limba (maternă sau străină), construct social ulterior nașterii, nu are nici o putere. Dacă ar avea, această capacitate ar putea fi antrenată: învățarea a treizeci de nume diferite, din diverse limbi, pentru diverse nuanțe care mai de care mai sofisticate, ne-ar conferi pe loc abilitatea de a discerne mai multe nuanțe decît alții. Printr-o logică inversă, un daltonist ar putea reuși să distingă roșul de verde doar prin învățarea acestor cuvinte.

Și în limba română avem cuvîntul siniliu (care vine din slavul sinii invocat de Boroditsky și care desemnează o nuanță de albastru), dar aceasta nu înseamnă că, automat, vorbitorii de română sînt familiarizați cu semnificația lui, și nici că aceia (rari) care folosesc cuvîntul au vreo capacitate deosebită de a discerne această nuanță. Un pictor nu percepe mai multe nuanțe de albastru dacă are în vocabular albastru canar, albastru ceruleum, albastru cobalt, albastru electric, albastru metalic, albastru mineral, albastru persan, albastru petrol, albastru regal, albastru safir, albastru turcoaz, albastru de Voroneț. El excelează, într-adevăr, dar la altceva: anume la identificarea și numirea acestora, acte ulterioare percepției, asupra căreia nu are nici o putere, ea fiind involuntară.

Întorcîndu-ne acum la timpii de reacție diferiți ai subiecților experimentelor lui Boroditsky, ei pot fi explicați printr-o multitudine de factori de care depind și care sînt ulteriori actului percepției: recunoașterea culorii, accesarea cuvîntului potrivit, formularea mentală a acestuia și, apoi, articularea propriu-zisă. Existența sau, dimpotrivă, inexistența într-o limbă a unui lexem unic (în contrast cu o sintagmă sau perifrază întreagă) este ultimul lucru pe care îl putem socoti vinovat pentru timpul mai scurt sau mai lung necesar acestui ultim fenomen, articularea lexemului. Pe lîngă argumentul acesta, din neurologie, mai putem aduce unul, pur lingvistic: existența unei legături directe, nemediate, între nume și percepție ar demonstra iconicitatea limbii. Or, existența atîtor limbi diferite pe planetă e dovada vie a unei trăsături fundamentale a oricărui sistem verbal: numele sînt arbitrare.

Supralicitarea rolului învățării unei limbi străine prin pretenții absurde conform cărora, ca bilingv sau multilingv, începi să percepi realitatea diferit de monolingvi, este dăunătoare. Dacă nu altfel, atunci măcar prin faptul că poate genera așteptări nerealiste din partea celui care învață o limbă străină. Din fericire, limbile străine modifică numai modul în care numim lucrurile și felul în care vorbim despre ele, nu și cum percepem realitatea înconjurătoare. Dacă reversul ar fi valabil, atunci cu cît am învăța mai multe limbi străine, cu atît am deveni mai buni candidați la vreo boală mentală.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: wikimedia commons

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.