Limba, mintea și caracterul

7 ianuarie 2022
Limba, mintea și caracterul jpeg

Fondatoare și directoare a unei școli private clasice creștine, numită Highlands Latin School, situată în Louisville, Kentucky, Cheryl Lowe (decedată în 2017), absolventă de chimie cu un masterat în biologie, motivează astfel studierea intensivă a limbii latine: „Natura materiei predate își transferă caracterul asupra minții elevului”; „latina dezvoltă puterile intelectuale la fel ca matematica”, aceasta din urmă fiind „sistematică, organizată, ordonată, logică și cumulativă”, pe cînd studierea englezei, francezei, istoriei ori științei (?) nu oferă așa ceva: „Engleza nu are structură, formă, logică, reguli... [...] nu respectă regulile. Romanii erau disciplinați, limba lor mărșăluia în coloane, rînd după rînd, ca soldații. Engleza e laxă, flexibilă, se îndoaie și se schimbă cum avem chef. Sîntem un popor independent și iubitor de libertate, iar asta se vede în limbă”. Apoi motivația devine mai „aplicată”: „Gramatica limbii engleze e abstractă, în timp ce latina e concretă. În latină cunoști complementul direct pentru că stă în cazul acuzativ, pe cînd în engleză trebuie să îl deduci în funcție de context”. Făcînd acum un salt înapoi în timp, în alt secol (anul 1862), în altă cultură (română), vedem că un alt director – pe atunci – de școală (Titu Maiorescu) susține necesitatea studierii limbii latine în gimnaziu, numai că motivația este una care ține de morală: doar latina corespunde pe deplin scopului educației – acela de a-l scoate pe individ din propria subiectivitate și de a-l pune sub ascultarea rațiunii prin furnizarea de arme spirituale cu care să se opună emoțiilor dinăuntru și influențelor din afară. Latina propagă obiectivitatea pentru că are gramatică regulată, rigoare și brevitate, producînd un „spirit adînc de realitate” care disciplinează gîndirea și aduce, în cel care o învață, seriozitate de caracter, onestitate și iubire de adevăr.

Dragă cititorule fidel, nu cred că ai uitat mulțimea de articole din această revistă, în care am adus în discuție problema influenței unei limbi asupra gîndirii, numind-o Ipoteza Sapir-Whorf, din lingvistica americană. Originile acesteia pot fi identificate într-o tradiție îndelungată din filozofia limbajului, din Germania, ale cărei idei au pătruns în Statele Unite după 1800. În principal, este vorba despre o viziune impregnată de ideologia romantică: între gîndire și limbă există o unitate indisolubilă, limba formînd gîndirea, clarificînd-o, transformînd reprezentările mentale în noțiuni. O limbă este „aspectul exterior al sufletului” unui popor; e o forță spirituală care determină perspectiva asupra lumii: „Fiecare limbă descrie un cerc în jurul poporului căruia îi aparține și nu se poate ieși din acest cerc decît intrînd în altul. De aceea, învățarea unei limbi străine înseamnă, de fapt, achiziția unui punct de vedere nou în înțelegerea lumii”, spune Wilhelm von Humboldt, care găsește aprobare și ecou la Titu Maiorescu (el însuși expus direct la acest spirit etnopsihologic al epocii, prin studiile de la Viena și Berlin, făcute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea). Pentru filozoful german, limba șlefuiește sufletul național, de aceea e importantă studierea comparată a calității structurale între cît mai multe limbi: superioritatea structurală a uneia sau a alteia va dovedi superioritatea mentalității și rasei vorbitorilor ei.

Dacă ne gîndim la ce a reprezentat limba latină pentru Europa, nu e greu să ne dăm seama de ce pare cea mai potrivită pentru dificila sarcină de a modela mintea și sufletul. Latina, ca limbă internațională a elitelor europene, cuprinde toate formele de gîndire occidentală – literatura Antichității, scrierile Sfinților Părinți din tradiția creștină (cele scrise în grecește fiind transmise prin traducerile latinești), ale umaniștilor și savanților medievali. În Marea Britanie cel puțin, pînă nu foarte demult, intrarea la Oxford și Cambridge era condiționată de trecerea unui examen obligatoriu la limba latină; funcționarii civili sînt sau au fost (mai ales) absolvenți de școli independente, în care limbile clasice sînt studiate intensiv tocmai în ideea de character building (nu degeaba ni se spune că detectivul Endeavour – cea mai bună minte din forțele de poliție din serialul omonim – este absolvent de filologie clasică!). Admirația față de limba latină pe care o vedem în trecutul englezilor vine dintr-un destin interesant al acestei limbi germanice romanizate repetat, mai întîi de către soldații Imperiului, apoi de către normanzi.

Cu latina ca limbă a științei și religiei, și franceza ca limbă oficială (după Cucerirea Normandă), engleza a rămas, secole la rînd, limba maselor și a literaturii populare. Dacă nu e vrednică de a fi vorbită de elite, nu merită nici a fi studiată; oricum, timp de sute de ani, descrierea gramaticală e sinonimă cu descrierea limbii latine. De fapt, pe întreg parcursul Evului Mediu european, grammatica înseamnă latină clasică: între secolele al XI-lea și al XV-lea, ea e descrisă în tot felul de tomuri; apoi, simpla descriere e considerată insuficientă și vedem încercări de aplicare a logicii la gramatică; filozofia scolastică (1200-1350) speculează asupra felului în care limba oglindește realitatea, cum semnifică ea adevărul, iar studiile sînt scrise în limba latină, cu exemple luate tot din latină; la 1660, celebra Gramatică de la Port Royal postulează existența unor structuri gramaticale comune mai multor limbi (dincolo de diferențele lor fonetice și lexicale) și vrea să deducă universalitatea gramaticii din categoriile rațiunii: structurilor lingvistice li se caută explicații logice, care se conformează rațiunii umane în general și, prin ea, realității descrise; limba-model, din nou, latina. Astfel că, în secolul al XVI-lea, engleza și toate limbile vernaculare europene se găsesc total dezavantajate față de „limba perfectă”: nedezvoltate, neelegante, cu resurse lexicale și stilistice de exprimare a conceptelor foarte limitate. Acum, în Renaștere, are loc o intensă activitate de traducere în engleză a marilor opere clasice și, cu acest prilej, de intenționată îmbogățire a limbii prin împrumuturi masive. De unde? Din latină și greacă. Abia în secolul al XVIII-lea engleza e considerată demnă a fi obiect de studiu în sine. Gramaticienii timpului, stăpîniți de idealul ordinii și corectitudinii, critică haosul și lipsa de sistematizare din limba lor maternă, caută să stabilească norme și reguli care să standardizeze uzul și le găsesc, desigur, în latină.

Multe dintre regulile aplicate azi în gramatică (dacă nu în toate cărțile, măcar în cîteva, ori ca recomandări în funcție de registru – formal sau informal) provin din această perioadă (voi culege exemple din Frank Palmer și Albert Baugh): diferența dintre had rather și would rather; whose aplicat numai persoanelor; preferința pentru different from (nu than/to); diferențierea între between și among; forma comparativă the... er între două entități (e.g. the larger, the taller, nu the largest, the tallest); interdicția de a spune more perfect; condamnarea dublei negații (despre care am scris un articol mai demult); interdicția de a termina ce ai de spus cu o prepoziție; interdicția de a spune It is me în loc de It is I; existența imposibilului mod subjonctiv, piatră de încercare pentru nativi și non-nativi... și multe altele, bazate fie pe pură analogie cu limba latină, fie pe „logică”. Înțelegem, astfel, de ce Cheryl Lowe, și nu numai ea, invocînd categoria cazului, afirmă că latina ar fi mai „concretă”:  în engleză spunem, de exemplu, Caesar sees Brutus (în care Brutus este complement direct în cazul acuzativ) și Caesar gives Brutus (something) (în care Brutus este complement indirect în cazul dativ); bineînțeles că nu înțelegem de ce substantivul Brutus are aceeași formă, el fiind altceva. Iată, în schimb, ce clar se văd legăturile în latină: Caesar videt Brutum. Caesar Bruto (aliquid) dat. Poți schimba ordinea cuvintelor cum vrei, terminațiile fixe îți vor indica exact cine dă ceva cuiva. Însă o limbă trebuie studiată și descrisă în termeni proprii, fără referire la ceea ce există în alte sisteme, pentru că altfel ajungi să crezi că, dacă o limbă nu are categoriile gramaticale pe care le cunoști tu, e inferioară. Astfel se explică mult vehiculata idee conform căreia, îndată ce înveți limba latină, înțelegi și limba engleză; paradoxal, așa e, dar numai pentru că ea a fost turnată în tipare latinești, pusă pe patul lui Procust, privită cu ochi latinești. Nu înțelegi de ce engleza are cazul dativ, dar cum înveți limba latină, cum devine clar. Ironic e că, în Antichitatea greco-latină, gramaticienii romani (Varro, Quintilian, Donatus, Priscian) aservesc, la rîndul lor, faptele limbii latine la modelul grecesc, superior cultural: „Quintilian caută și sfîrșește prin a găsi un număr dual în latină, la fel ca în greacă, gramaticienii de la Roma găsesc un optativ în latină, pentru că exista unul în greacă. Dat fiind că latina nu are articol, nu va avea decît șapte părți de vorbire, pe cînd greaca are opt; dar interjecția capătă statut de parte de vorbire în latină, ceea ce restabilește echilibrul etc.”, spune lingvistul francez Georges Mounin.

Însă nu o limbă în sine ne transformă mintea și sufletul; gramatica și vocabularul, separat sau împreună, nu au așa o putere. E adevărat că, formal, aceste compartimente ale limbii se apropie de matematică: regularitatea și predictibilitatea, cu cît sînt mai mari, cu atît dau impresia de ordonare logică, la fel ca în matematică, iar mecanismul care stă la baza sintaxei este recursivitatea (despre care am scris), un procedeu matematic care reflectă nu o proprietate a unei limbi anume, nici măcar a limbii în general, ci o capacitate a creierului uman. O limbă de mare prestigiu chiar ne influențează, dar altul este mecanismul. Conceptele reprezintă gîndire cristalizată, pusă în forme; formele – vizuale ori sonore – sînt mijlocul prin care ni se transmit valorile, prin care devenim conștienți de ideile care le-au generat. Lingviștii americani ai începutului de secol XX, care au studiat și descris limbile orale ale populațiilor indigene din SUA și Canada, au atras atenția asupra unui tip de vocabular centrat pe denumirea realităților concrete din mediu (floră, faună etc.), lipsit de cuvinte care să denumească generalități abstracte, „ideea de...”. Or, odată cu învățarea unor concepte înalte, filozofice, cum sînt cele din greacă și latină, gîndirea poporului căruia îi aparține o limbă își face loc în mintea celui care o asimilează, extinzîndu-i capacitățile. Acesta este și unul dintre scopurile pentru care, pe 16 noiembrie 2021, cu ocazia „Zilelor Limbilor Europene Clasice”, miniștrii Educației din Franța, Italia, Grecia și Cipru au adoptat un plan european de cooperare prin care, începînd cu 2022, crește numărul de ore de latină, prin introducerea studierii acesteia la liceele profesionale; totodată, greaca veche devine materie de studiu în școli. Încercarea de „acordare” a spiritelor tinere la valorile pe care este construită întreaga Europă mai are un scop declarat de cei patru miniștri: contracararea mișcării woke din Statele Unite. Dar, despre aceasta și, mai larg, despre bătălia pentru minți care se dă pe terenul limbii, data viitoare.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.